CINEMA PARADISO (3) Filmele lunii septembrie...

1. REQVIEM FOR A DREAM( productie SUA, 2000) R:Darren Aronofsky 2. 4 LUNI, 3 SAPTAMANI SI 2 ZILE (productie Romania, 2007) R: Cristian Mungiu 3. ABRE LOS OJOS (productie Spania, 1997 ) R:Alejandro Amenabar 4. LETTERS FROM IWO JIMA (productie SUA, 2006) R: Clint Eastwood 5. CARNE TREMULA (productie Spania, 1997 ) R: Pedro Almodovar 6. BUFFALO ’66 (productie SUA,1998) R:Vincent Gallo 7. THE FOUNTAIN ( productie SUA, 2007) R: Darren Aronofsky 8. BROKEN FLOWERS (productie SUA/Franta, 2005) R: Jim Jarmusch 9. ZODIAC (productie SUA, 2007) R:David Fincher 10. GRINDHOUSE ( productie SUA, 2007) R: Robert Rodriguez / Quentin Tarantino

OBIECTIV SI SUBIECTIV - APARENT SI ESENTIAL

Cand un prieten mi-a trimis pe net ceea ce scria astazi un cotidian despre infrangerea dinamovistilor in fata campioanei Suediei, IF Elfsborg, si asta imediat dupa ce m-a intrebat daca voi scrie ceva pe blog referitor la acest meci, motivatia a venit instantaneu. Articolul semnalat de prietenul Bogdan, alatura infrangerea cu suedezii unor dezastre din istoria nu foarte indepartata a ros-albilor, anume cele cu 17 Nentori si Knattpirnufelag. Fie din dorinta de a vinde un ”senzational” otv-ist, fie dintr-o necunoastere evidenta a istoriei fotbalului, cel ce afirma ca aseara, pe stadionul “Lia Manoliu” din Bucuresti s-a produs o umilinta pentru Dinamo, greseste grav. Dinamo este echipa care de-a lungul istoriei a reusit rezultate remarcabile in cupele europene impotriva unor echipe mari precum Real Madrid, Internazionale Milano sau Hamburg SV, dar a contabilizat si doua infrangeri umilitoare cu 17 Nentori ( 0-0, 1-2) in 1986 si Knattspirnufelag (0-2,1-2) in 1996. In ambele cazuri adversarii erau foarte modesti, Albania si Islanda neoferind niciodata fotbalului echipe nationale sau de club valoroase si nici jucatori importanti. Asadar e evident ca infrangerile mai sus amintite sunt greu de uitat pentru orice dinamovist, cu atat mai mult cu cat ele ne sunt amintite constant de simpatizantii rivalelor. Campioana Suediei intra insa in cu totul alta categorie. Reprezentanta unui fotbal puternic, ce imbina dintotdeauna indarjirea anglo-saxona, rigurozitatea germana si rafinamentul latin, IF Elsborg putea fi considerata un adversar facil doar de catre necunoscatori. La nivel de nationala, Suedia a ajuns in finala Cupei Mondiale din 1958, bazandu-se pe jucatori ce erau vedete ale fotbalului european la acea ora (Bergmark, Gustafsson, Hamrin, Liedholm, Gren, Skoklund). In anii ’70 a participat la toate turneele finale ale CM, in 1970,1974,1978, avand de fiecare data trasee deosebite, iar in 1994, in Statele Unite, a ajuns pana in semifinale. Echipa pe care nu o vom uita prea curand era atunci alcatuita din jucatori mari, ce evoluau in campionatele puternice ale Europei (Ravelli, Nilsson, Anderson, Bjorklund, Ljund, Thern, Schwartz, Ingesson, Brolin, Larsson, Dahlin). In 1979, Malmo a jucat finala C.C.E., iar IFK Goteborg a castigat de doua ori Cupa UEFA, in 1982 si 1987. Elfsborg este in acest an cea mai puternica echipa suedeza. E campioana en-titre si lidera la zi a campionatului si prin urmare nu poate fi considerata un adversar slab. Personal, as spune ca este peste Slavia Praga, echipa formata din jucatori adusi din ligiile inferioare germane si franceze, care nu a mai castigat campionatul in Cehia din 1996. Cu toate acestea, infrangerea de aseara arata ca nu suntem inca o echipa europeana. Iar un sezon bun in cupele europene, trebuie urmat de altele pentru a ajunge la experienta necesara abordarii oricarui adversar asa cum o fac doar echipele mari, mereu “la victorie”. Lobont a gresit aseara, revenind la statutul de simplu muritor, dupa ce ne salvase de unul singur in atatea meciuri. Goian a facut si el un meci modest. La fel Pulhac, Catalin Munteanu si Oprita. Imobilitatea varfurilor devine si ea o problema constanta, nici Danciu si nici Clau nefiind cei ce ii doream aseara. Cristea, Ropotan si intr-o anumita masura Radu au fost singurii care au jucat la nivelul lor obisnuit. Putin insa, mult prea putin pentru pretentiile unei campioane. Nimic de rau despre Zenga. Incredera in el e neconditonata. E insa surprinzator cum in fotbalul european aparentele si esentele se imbina nu intotdeauna fericit, cum Liga Campionilor ofera un meci intre doua vicecampioane- Steaua si Slavia Praga, iar in Turul I al Cupei UEFA, o campiona- a Suediei sau a Romaniei, isi va sfarsi traseul european. E si aceasta o dovada ca in lumea de azi valorile sunt apreciate plecand de la aparente si nu intotdeauna de la esential.

VOCEA MUZELOR

“Cand armele vorbesc, muzele tac” spuneau latinii. Expresie a unei lumi bivalente, preocupata atat de cuceriri si razboaie, cat si de arta si cultura, cuvintele vechi de peste doua mii de ani se pastreaza actuale. Umanitatea nu a evoluat in esenta ei deloc in tot acest timp. Isi schimba doar stapanitorii, cei de ieri fiind inlocuiti de cei de astazi, unii mult mai lipsiti de onoare si morala. Suntem prizonierii fara voie ai propriei noastre dorinte de a face rau, iar singura posibilitate de a ne indrepta este sa ascultam mai mult vocea muzelor. Poate ca tinerii si copii de azi vor reusi sa faca ceea ce parintii si bunicii lor nu au realizat: o lume preocupata mai mult de muze si mai putin de arme. Luciano Pavarotti a fost reprezentantul cel mai de seama al muzicii in ultima jumatate de secol. A adaugat o nota de distinctie tuturor celor alaturi de care a cantat si a trait. Pentru el, viata si muzica se ingemanau perfect intr-un dans care transforma sufletele celor ce il ascultau. Un mare artist, o voce cu inflexiuni stelare, Pavarotti a adus muzica clasica in randul maselor, colaborand cu celebrii cantareti pop si rock, care i-au sustinut proiectele puse in slujba unor cauze nobile si pentru scopuri caritabile, ajutand victimele nevinovate ale unor razboaie nedrepte in Bosnia, Cambodgia, Kosovo si Irak. Virtuozitatea si stralucirea vocii sale, dar si prezenta sa charismatica, mereu joviala, i-au adus o faima neegalata de nici un alt reprezentant al muzicii culte. Poate ca in aceste zile Dumnezeu va face armele sa taca pentru a asculta si El vocea luminoasa a fenomenalului tenor.

VIITORUL ALB-ROSU

Dinamo are un nou antrenor. Nu e nici Sabau, cel care a intrerupt era pacatului la Bistrita lui Jean Padureanu-Lordul “cooperativei”, nici Razvan Lucescu –autoexilatul in noroaiele diviziei B, la Brasov – si nici Boloni, eternul pragmatic care alege mereu “ochiul dracului”. Nu e nici chiar Andone, cel pe care personal il preferam tuturor. E Walter Zenga..Si totusi, alegerea multumeste parca pe toata lumea:actionari, jucatori, suporteri, ziaristi.. Zenga a surprins in urma cu cativa ani, atat la FC National, cat mai ales la rivala dintotdeauna, Steaua. A adus un inceput de profesionalism asteptat in Romania de multi, prea multi ani. Din pacate pentru el nu a fost lasat sa continue ceea ce incepuse atat de bine. Multi spun (si sunt si eu in mare masura de acord cu acestia ) ca rezultatele Stelei din ultimele sezoane au la baza munca inceputa de Zenga si continuata de Protasov. Adica de cei doi antrenori straini care au confirmat in campionatul nostru. Zenga este un fost mare international italian, un portar care s-a apropiat de valoarea legendarilor Combi sau Zoff, dovedind in acelasi timp un atasament deosebit pentru clubul Internazionale Milano. A fost un golkeeper respectat, probabil cel mai bun din lume in perioada 1988-1992. Ca antrenor a reusit sa castige campionatul romanesc in 2005 si a realizat eventul campionat-cupa in Serbia (in 2006, cu Cverna Zvezda Beograd). Cunoaste campionatul romanesc, ne vorbeste limba si s-a dovedit mereu un personaj simpatizat datorita unei charisme mediteraniene si a unui caracter integru. Asa cum am spus, consider ca Zenga are atuurile necesare pentru a reface atmosfera din vestiarul cainilor, pentru a imprima din nou spirit de invingator echipei, pentru a indeplini dorinta tuturor dinamovistilor-Castigarea campionatului si accederea in primavara europeana. In ceea ce priveste faptul ca a antrenat la Steaua, in opinia mea Zenga trebuie absolvit de aceasta “pata neagra”. Fiind italian si prin urmare strain de orgoliile fotbalului romanesc Zenga merita sa fie sustinut si aplaudat de toata suflarea alb-rosie. Prin mentalitate si personalitate el e strain de “tradarea” pe care chiar cel ce a plecat in urma cu doar cateva zile a promovat-o. Rednic este unul dintre antrenorii romani cu cele mai bune rezultate. Se poate lauda cu titluri de campion, cupe, trasee europene foarte bune. Ca si italianul a reprezentat un nume si ca fotbalist, fara a atinge insa cariera portarului “squadrei-azzura”. La Dinamo a reusit un sezon de exceptie, poate cel mai bun de dupa 1990. Si totusi.. Rednic e cel ce a preferat sa se intoarca in tara in 1997 la Rapid, la sfatul lui Mircea Lucescu. A tradat atunci milioane de suporteri care il credeau dinamovist, dupa cele 7 sezoane petrecute in anii 80, la Dinamo. Ulterior, a continuat sa antreneze in Giulesti si a obtinut si acolo rezultate notabile. S-a bucurat atunci cand batea pe Dinamo, desi pe banca adversarilor statea prietenul sau Andone. Dat afara pe usa din dos de mercantilul patron al giulestenilor, Rednic s-a refugiat pe banca Craiovei, o alta adversara traditionala a lui Dinamo. Aici a stat putin, dar suficient cat sa se bucure perfid de un rezultat bun impotriva fostei sale echipe. Adus la Dinamo dupa un meci rusinos, in care, ca antrenor al Vasluiului a facilitat victoria Stelei in campionat , Rednic si-a mentinut “principiile” si pe banca cainilor. Adept al dictonului latin “divide et impera”, Rednic a creat o echipa, dar nu o familie. Iar asta spune mult despre valoarea sa ca om. Daca Rednic va fi intotdeauna un foarte bun antrenor, el nu este in opinia mea un dinamovist. Zenga e viitorul.. Un viitor pe care toti dinamovistii il speram in Champions League. HAI DINAMO!!!