Cupa Europei (XII) IN LOCUL IUGOSLAVIEI MARI

Croatia este cea mai tanara “nationala “de la acest Campionat European, avand doar 15 ani. In aceasta perioada a reusit sa joace un sfert de finala european ( 1996) si a reusit sa ajunga la C.M. din Franta ’98 pana in semifinale. Fotbalul croat este puternic si cauta la fiecare competitie sa depaseasca aceste rezultate, propunand de fiecare data un stil ce imbina forta si rigoarea germana, cu spiritul ofensiv si agresivitatea balcanica. Deocamdata, avand in vedere si faptul ca a aparut recent pe harta fotbalistica a Europei , Croatia se poate lauda cu doar o singura generatie de exceptie. Generatia plamadita in fosta Republica Federativa a Iugoslaviei, a reusit succesele din anii ’90 pentru Croatia . In poarta evolua Ladic, in aparare Jerkan, Bilic, Stimac si Simic, la mijloc Jarni, Prosinecki, Boban, Asanovic si Stanic, in atac Suker, Vlaovic si Boksic.Dupa retragerea acestor mari jucatori, Croatia nu a mai reusit sa ajunga in fazele superioare ale competitilor mondiale ( 2002 si 2006) si europene (2004), dar a avut si are in continuare jucatori valorosi precum Pletikosa, Robert si Niko Kovac, Rapaic, Prso, Krankjar, Simic si Klasnic. Croatia poate fi din nou o surpriza la acest turneu final. Insa ceea ce vreau sa reamintesc in acest articol este faptul ca in 1992 o mare echipa, a Iugoslaviei, isi gasea sfarsitul-eliminata “la masa verde” de U.E.F.A. de la Campionatul European din Suedia, la care se calificase. In locul ei, adusa in ultima clipa, Danemarca lui Schmeichel, Laursen, Vilfort, Laudrup, Jensen si Poulsen avea sa devina surprinzator “Regina Europei”. Echipa din 1992 a Iugoslaviei , formata din mari jucatori, sarbi ( Mihajlovici, Jugovici, Stojkovici, Spasici), croati ( Jarni, Prosinecki, Boban, Suker, Boksic ), macedoneni (Pancev), muntenegreni ( Savicevici, Mijatovici), bosnieci ( Hadzibedgic) si sloveni ( Katanec) a reprezentat una dintre cele mai frumoase din istoria fotbalului. Politica a invins atunci fotbalul. Si cine stie ce ar fi putut realiza aceasta echipa unita a Iugoslaviei Mari? Ulterior destramarii, Croatia, Iugoslavia(devenita Serbia si Muntenegru) si Slovenia vor ajunge la “Mondiale” si “Europene”separat si chiar se vor duela intre ele ( exemplul celebru fiind dubla Serbia-Croatia din preliminariile C.E. 2000). Unii isi amintesc insa cu nostalgie de echipa Iugoslaviei Mari ,de la inceputul anilor ’90, ultima si daca ar fi avut posibilitatea sa joace in continuare impreuna, poate cea mai mare din istoria “plavilor”.

Cupa Europei (XI) POLSKA, IN CAUTAREA TRECUTULUI

Polonia este o prezenta care nu spune mai nimic celor ce fac pronosticuri pentru castigarea Campionatului European. Si asta poate si fiindca Polonia nu a realizat nimic notabil la precedentele turnee continentale. Totusi, Polonia are in palmares doua semifinale de Campionat Mondial ( 1974 si 1982 ), ceea ce reprezinta performante notabile in cartea sa de vizita. Polonezii au dat dintotdeauna jucatori foarte buni. Inainte de Razboi numele cele mai cunoscute erau ale lui Szepaniak ( cel mai longeviv si totodata polivalent international polonez) si Willimowski ( care va evolua si pentru Germania, dupa ocuparea Poloniei in septembrie 1939). Multe familii au parasit Polonia in timpul celui de al doilea razboi mondial, astfel ca mai ales Franta a “adoptat” multi jucatori de origine poloneza. Dintre cei ramasi, jucatori precum Parpan, Szymkowiak, Pol sau Lubanski au fost foarte apreciati in Europa anilor ’50-’60. In 1972 a venit insa surprinzatoarea castigare a Turneului Olimpic de Fotbal, la Munchen, iar doi ani mai tarziu prima mare echipa a Poloniei avea sa faca senzatie la C.M. din Germania de Vest. Cu jucatori solizi si tehnici, jucand ofensiv si spectaculos, Polonia a surprins pe toata lumea atunci, in 1974. In poarta era Tomaszewski ( alaturi de Banks, Maier si Zoff, considerat in anii ’70 ca fiind printre cei mai buni portari din Europa), in aparare jucau Szymanowsky, Gorgon, Zmuda, Cmikiewicz, la mijloc Kasperczak, Maszcyk si Deyna, iar in atac Lato, Szarmach si Gadocha. Si in 1978, in Argentina, Polonia a reusit un “Mondial” bun si un alt mare jucator se facea remarcat :Zbigniew Boniek. La C.M. din Spania’82 el va conduce nationala poloneza spre o noua semifinala. Pe langa “batranii” Lato ( golgheter al Cupei Mondiale in 1970), Zmuda si Szarmach, Polonia ’82 ii mai cuprindeape portarul Mlynarczyk, fundasii Majewski, Dziuba si Janas, mijlocasii Buncol, Iwan si Kupcewicz si atacantul Smolarek. Dupa C.M. din Mexic’86 Polonia a intrat intr-un lung con de umbra, fara prezente la mondiale si europene pentru aproape 20 de ani. Astazi, dupa experienta de la ultimul C.M., Polonia pare mai valoroasa si experimentata. Intr-o grupa cu Germania, Croatia si gazda, Austria este insa foarte greu sa planifici prea multe victorii. Iar Zewlakow, Krysznowek, Zurawski sau Smolarek spun infinit mai putin decat marii “asi” ai Poloniei din trecut: Lubanski, Deyna, Lato, Zmuda sau Boniek.

Cupa Europei (X) EUSEBIO, FIGO, RONALDO...

Portugalia este una dintre nationalele care au dovedit in ultimul deceniu o ascensiune surprinzatoare. Istoria ei este insa mai veche, iar traditia fotbalului tehnic, fantezist, bazat pe viteza si spirit ofensiv s-a pastrat pana astazi. Portugalia, semifinalista la C.M. din 1966 si 2006 si finalista a C.E. 2004 are astazi una dintre cele mai bune echipe nationale din istorie. Dar pentru portughezi, fotbalul incepe si se sfarseste cu Eusebio, “Perla Mozambicului”, jucatorul care a pus, acum patru decenii, fotbalul lusitan pe harta lumii. In 1961, Benfica juca finala C.C.E. impotriva Barcelonei si un tanar de 19 ani avea sa arate pe teren calitati deosebite: viteza fulminanta, sut napraznic, dribling si tehnica desavarsite. Tanarul atacant va iesi in evidenta si anul urmator, cand va castiga din nou C.C.E. ( impotriva Realului ). Despre el se vorbea deja ca despre cel mai bun jucator al Europei. In 1966, Eusebio va contribui prin golurile sale la performanta locului 3 la C.M. din Anglia obtinut de Portugalia (el fiind golgheterul competitiei). Alaturi de el jucatori foarte valorosi precum portarii Henrique si Perreira, fundasii Morais, Jacinto, Germano, Hilario, mijlocasii Cavem, Graca si Coluna, atacantii Augusto, Torres, Simoes si Nelson. Dar dupa esecurile cu echipa de club ( finala C.C.E. pierduta in fata lui Manchester-1968) si necalificarea la Mondialul din 1970, “steaua Eusebio “a inceput sa apuna. Iar fotbalul portughez nu s-a mai regasit cu adevarat pana la inceputul anilor’90. Si asta desi prezenta Portugaliei la C.E.1984 si C.M. 1986 nu a ramas neobservata ( era generatia lui Fernado Gomes, Jordao, Magalhanes, Pacheco, Rui Barros, Futre etc.) Anii 1989 si 1991 au adus victorii pentru “tineretul” Portugalei la Turneele finale U.E.F.A. si o noua generatie de exceptie se prefigure pentru viitor. De abia pentru Europenele din 1996, din Anglia, acesti tineri vor fi destul de “copti” sa construiasca o echipa puternica. Era momentul ca Rui Costa, Joao Pinto, Fernando Couto, Luis Figo, Vitor Baia, Paulo Souza si ceilalti sa devina cu adevarat vedete ale fotbalului. Portugalia a revenit insa cu adevarat in fotbal prin semifinala pierduta in dauna Frantei, patru ani mai tarziu la C.E. din Belgia si Olanda-2000. Alaturi de cei din 1996, aparusera jucatori precum Pauleta, Maniche, Abel Xavier, Petit, Simao, Costinha, iar Portugalia era cu adevarat puternica. Ajunsa in finala C.E. 2004, jucat chiar in Portugalia, avea sa piarda in fata marii surprize Grecia. Echipa de astazi, semifinalista la ultimele “Mondiale” este in opinia mea cea mai puternica nationala a Portugaliei din istorie. Peste cea a legendarului Eusebio.. Ea reuneste doua generatii:prima, condusa de Figo, cu jucatori maturi-aflati spre finalul carierei ( Pauleta, Simao, Carvalho, Ricardo, Nuno Gomes, Ricardo Costa), cea de-a doua, condusa de noul “geniu” Cristiano Ronaldo, cu jucatori ce reprezinta viitorul ( Nani, Postiga, Pepe, Nelson, Quaresma ). Intre aceste doua generatii, Deco, Tiago, Maniche, Andrade sau Hugo Viana sunt liantul ce dovedeste ca Portugalia e una dintre favoritele acestui Campionat European. FORCA PORTUGAL!

Cupa Europei (IX) "BRAZILIENII NORDULUI"

Suedia este singura echipa scandinava prezenta la acest Campionat European. Si totusi, palmaresul ei ne vorbeste despre o echipa puternica, cu o istorie interesanta : vicecampioana mondiala la mondialul organizat de ea in 1958, semifinalista a campionatului european Suedia ’92, semifinalista a C.M. 1950 si 1994. Dincolo de asta Suedia este o prezenta constanta la Campionatele Mondiale, inca dinainte de Razboi si pana astazisi este si Campioana Olimpica la Fotbal (1948). Primul jucator suedez care a facut furori la un “Mondial” a fost Watterstrom in 1934 ( cand a inscris 4 goluri intr-un singur meci), dar prima mare echipa suedeza avea sa apara imediat dupa a doua conflagratie mondiala. Explicatia e simpla. Fotbalul suedez nu a fost influentat prea mult de problemele razboilui, Suedia fiind ferita de distrugeri si nefiind teatru de operatiuni militare. Astfel ca, la J.O. din 1948 (Londra) si la C.M. din Brazilia 1950 suedezii vor deveni campioni olimpici si respectiv, semifinalisti. Era epoca unor jucatori precum Nordhal, Carlsson, E.Nilsson, Gren, Skoglund, Liedholm, Palmer s.a. In anii ’50 trei jucatori suedezi vor face istorie la A.C.Milan, asa cum trei decenii mai tarziu va fi randul olandezilor Rijkaard-Gullit-Van Basten. Denumita GRE-NO-LI ( dupa inceputul numelor jucatorilor- Gunnar Gren, Gunnar Nordhal, Nils Nisse Liedholm), aceasta a fost inlocuita la finalul anilor ’50 cu perechea uruguayana Schiaffino- Ghiggia. (n.a. asta e special pentru Dudu). La C.E. 1958 Suedia, din postura de tara gazda a reusit sa ajunga pana in finala, dar geniul lui Pele aparea deja, timpuriu si suedezii aveau sa piarda cu 4-1. Echipa de atunci : Svensson, Axbom, Bergmark, Gustafsson, Borjesson, Parling, Hamrin, Gren, Simonsson, Liedholm si Skoglund. Suedia se va califica si la mondialele din ’62,’70,’74,’78, 90 si va juca si la europenele din perioada 1960-1990 fara un success foarte mare. Dar jucatorii “Brazilei Nordului” aveau sa fie mereu cautati de marile cluburi europene ( precum Nordquist, Magnusson, Bo Larsson, Edstrom, Stromberg). Dupa Italia’90 ( cand Suedia a ajuns in optimi), au urmat semifinalele europenelor si mondialelor din 1992-1994 si aparitia celei de-a doua mari echipe suedeze din istoria fotbalului, cu portarul Ravelli, fundasii R.Nilsson, Bjorklund, P. Andersson, Hammark, Ljund, mijlocasii Ingesson, Thern, Schwarz, Mild, Limpar, Brolin, Ekstrom, atacantii Larsson, P.Andersson si Dahlin. De atunci, din 1994 Suedia asteapta a treia generatie care sa faca istorie (dupa 1958 si 2004) si desigur , prima care sa se impuna si in Europa. Anul acesta grupa Suediei, cu Spania, Russia si Grecia nu e de nedapasit pentru jucatori precum Kallstrom, Ljungberg, Ibrahimovici sau Larsson..GOOD LUCK,SWEDEN!

Campioana Europei (VIII) SURPRIZA ELENA

Grecia nu a insemnat nimic in istoria fotbalului pana in urma cu 4 ani. Prima prezenta a Greciei la un Campionat Mondial s-a petrecut de abia in 1994. Si atunci Grecia nu a reusit decat s-a faca act de prezentare, evoluand slab si neconvingator. As putea aminti cateva nume de jucatori eleni destul de cunoscuti la timpul lor (Domazos in anii ‘60, Antoniadis in ‘70, Saravakos in ‘80), dar Grecia ramane tot o tara nesemnificativa din punct de vedere fotbalistic. La ultimele “Europene” insa, in 2004, Grecia avea sa devina cea mai mare surpriza a fotbalului la nivel de nationala din istorie( n.a. aceasta e parerea mea, personala) si avea sa castige titlul european. Jucand un fotbal defensiv, tacticizat, foarte ordonat si riguros ( tenta “germana” data de antrenorul Otto Rehagel) Grecia a triumfat cu jucatori ca Nikopolidis, Kapsis, Dellas, Fryssas, Georgatos, Karagounis, Zagorakis, Basinas, Giannakoupolos, Charisteas, Katzouranis si altii pe care istoria nu i-ar fi consemnat fara aceasta performanta. Articolul de fata s-ar putea termina aici. Dar o anumita idée mai veche de-a mea se doreste a fi asternuta aici. Ziaristii romani au creat in ultimii 10 ani o teorie acceptata foarte usor si anume aceea ca “Generatia de Aur”. Se discuta astfel ca jucatorii prezenti la cele trei mondiale din anii ’90, precum si la europenele din ’96 si 2000 ar fi realizat performante deosebite la nivel de nationala. Se vorbeste cu precadere de “locul 5” la World Cup 1994,ca despre varful fotbalului romanesc. Si asa si este. Dar asta nu inseamna altceva decat ca varful fotbalului romanesc este undeva in coada listei de performante a tarilor europene. Facand parte peste 50 de ani din “lagarul communist” Romania ar trebui sa se compare cu celelalte nationale din Estul Europei sau din Balcani. Dar comparatia e profund in defavoarea Romaniei: Uniunea Sovietica si Cehoslovacia sunt foste campioane ale Europei. Ungaria a fost vicecampioana mondiala de doua ori( 1938 si 1954), Polonia a ajuns de doua ori in semifinalele mondialeleor(1974, 1982) La fel ca si Iugoslavia si Bulgaria. In ultimii 20 de ani Croatia, Cehia,Turcia au ajuns in semifinale sau finale europenelor sau mondialelor. Si iata ca , incepand cu anul 2004, chiar si Grecia ne-a depasit in statistica rece si clara a performantelor nationalei. Practic, Romania se poate compara doar cu Slovenia, Albania, Macedonia, Slovacia si Tarile Baltice in est. Comparatia cu Vestul e si mai dureroasa. Si o voi dezbate intr-un articol viitor

Cupa Europei(VII) URMASII BOHEMIEI

Cehia, urmasa Cehoslovaciei, este echipa care a supravietuit cel mai bine caderii comunismului in Europa de Est. Ea a ramas si dupa 1990 sa poarte traditia succesului Cehoslovaciei, nationala care a avut cele mai mari succese dintre tarile “lagarului rosu”: Campioana europeana (1976), vicecampioana mondiala ( 1934 si 1962), vicecampioana europeana (1996, Cehia). Istoria Cehoslovaciei fotbalistice incepe cu legendara “ulita ceha”, sistemul pe care in anii’20 l-a adoptat nationala Cehoslovaciei –una dintre primele echipe care a inceput sa inteleaga rolul important al aparatorilor in jocul de fotbal ( trio-ul Hojer- Perner- Pesek era celebru in epoca aceea). La Mondialul din Italia’34, Cehoslovacia avea sa ajunga pana in finala, dar avea sa o piarda in fata gazdelor, Italia. Vedetele echipei erau portarul Planicka, fundasii Ctyrocky, si Zenisek, mijlocasul Kopecky si atacantii Puc, Nejedly si Svoboda. Dupa a doua conflagratie mondiala fotbalul cehoslovac s-a refacut cu greutate, dar avea sa ofere lumii fotbalistice primul jucator de geniu, mijlocasul Josef Masopust (considerat pana astazi, cel mai mare fotbalist al Cehoslovaciei). De inaltime mijlocie, coordonator de joc si suteur de temut, clarvazator si puternic, Masopust ( Balonul de Aur -1962), va conduce nationala spre finala C.M. din Chile 1962, pierduta in fata Braziliei “diavolului schiop” Garrincha. Era o Cehoslovacie in care mai evoluau portarul Schroiff, fundasii Novak, Popluhar si Pluskal, mijlocasul Kvasnak, atacantii Adamec, Kouba, Dvorak si Jelinek. A venit insa si schimbul de generatii,. Iar incepand cu Mondialul Mexican, cand “Generatia Guadalajara” a reusit marea surpriza de a invinge Cehoslovacia ( care inca ii mai avea in componenta pe Kvasnak si Adamec, dintre cei ce au jucat finala din ’62), o noua echipa se pregatea. Iar aceasta, va reusi in 1976 sa devina Campioana Europeana (Viktor, Dobias, Ondrus, Majernik, Gogh, Vesely, Jan si Josef Capkovici, Masny, Nehoda, Panenka ). A fost la acea vreme o mare surpriza, intrucat Germania Federala avea o trupa fenomenala , marea echipa a lui Beckenbauer, dar “scarita” lui Panenka de la 11m ramane pana azi o mostra de “sange rece”. Cehoslovacia a continuat pana la caderea comunismului sa fie socotita una dintre fortele fotbalului european, desi nu a mai reusit sa ajunga in fazele superioare ale turneelor finale. Dupa impartirea Cehoslovaciei, au rezultat doua nationale: Cehia si Slovacia. Iar Cehia avea sa se arate o demna urmasa a lui Masopust, in 1996 daruind fotbalului un nou moment special. Cu o echipa de tineri, necunoscuti pana atunci, antrenorul Dusan Uhrin a realizat un C.E. remarcabil, cehii fiind opriti doar in finala de “Panzerele”Germaniei. Echipa de atunci ramane insa una dintre cele mai frumoase si puternice formatii din istorie: Kouba – Latal, Kadlec, Rada, Hornak -Poborsky, Bejbl, Nedved, Berger-Smicer, Kuka. Dupa 12 ani de la acea performanta jucatori precum Nedved, Smicer, Berger si Poborsky mai pot inca sa evolueze la acest campionat european, de la care Cehia asteapta macar repetarea figurii frumoase din urma cu 4 ani cand a ajuns in semifinale –multi dintre jucatorii de atunci regasindu-se si astazi in lot ( Cech, Jankulovski, Uifalusi, Rosicky, Baros, Koller, Galasek etc). Intr-o grupa cu Portugalia, Elvetia si Turcia nu va fi insa usor deloc…Marturisesc insa ca eu simpatizez Cehia si sper sa aiba o evolutie cat mai buna.. HAI CEHIA!

Cupa Europei (VI) ES-PA-NA!!!

Spania este alaturi de Olanda, cea mai puternica nationala care nu a castigat Cupa Mondiala. Daca olandezii au fost foarte aproape in 1974 si 1978, spaniolii nu se pot lauda decat cu o semifinala, in 1950. Si asta, desi inca dinainte de Al Doilea Razboi Mondial in Spania existau jucatori mari precum celebrul Zamora( considerat alaturi de Planicka si Combi, cel mai bun portar interbelic) sau Jose Samitier (un atacant senzational in acea vreme). Generatia ’50 ii avea ca vedete pe Ramallets, Bassora, Munoz si Zarra si a insemnat primul pas spre cresterea fotbalului spaniol din deceniile urmatoare. Real Madrid castiga intre 1955-1960 cinci C.C.E. consecutive, iar in 1961 rivala CF Barcelona ajungea si ea in finala. Era clar ca, in aceste conditii si nationala era pregatita pentru o mare performanta. Iar aceasta avea sa vina in 1964 la Campionatul European, unde Spania invingea Uniunea Sovietica si castiga primul (si singurul !!) ei titlu. Cu Irribar, Callejo, Pachin, Sanchis, Del Sol, Suarez, Gento, Fuste, Peiro si Amancio, Spania era fara indoiala o formatie foarte puternica, dar care nu a reusit sa se mentina in varf, doi ani mai tarziu-la Cupa Mondiala din Anglia- dezamagind. Capitanul ei, cunoscut ca unul dintre cei mai completi jucatori din istoria fotbalului , Luis Suarez (atacant si mijlocas, marcator si excelent pasator) avea sa renunte la nationala pentru echipa de club, Internazionale Milano si imediat l-au urmat si alti coechipieri ce jucau deja la cluburi italiene. Spania intra din nou in umbra performantei. In 1982 insa Cupa Mondiala urma sa se desfasoare in Spania, iar ca echipa gazda spaniolii sperau mai mult decat oricand ca nationala sa ajunga din nou pe culmi. Echipa avea destui jucatori foarte buni precum Arconada, Camacho, Alecsanco, Juanito, Santillana si toata Spania era convinsa ca o mare performanta e posibila. Nu a fost insa asa, nationala iberica oprindu-se in sferturi (grupe semifinale- astfel era sistemul in acea vreme). Dar la Cupa Europei din 1984, Spania a evoluat excelent pana in finala, unde Franta celebrului Platini avea sa o invinga. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90 Spania avea jucatori excelenti precum Butragueno ( marcator a 4 goluri intr-un meci cu Danemarca in Mexico’86), Zubizaretta, Michel, Martin Vasquez, Victor sau Salinas. Mereu prezenta la turneele finale, Spania avea sa isi castige imaginea “eternului perdant” niciodata nereusind sa ajunga intre primele echipe. Generatiile se schimbau. Hierro, Luis Enrique, Amor, Guardiola, Nadal, Caminero, Sergi, Fran sau Etxcheberria au lasat locul mai tinerilor Raul, Puyol, Guti, Xavi, Alonso, Del Horno, Morientes sau Casillas. Si totusi, Spania a confirmat mereu ca nu reuseste sa ajunga niciodata in fazele finale ale competitiilor. In acest an, in grupa cu Grecia , Rusia si Suedia ibericii se vor baza pe jucatori ca Sergio Ramos, David Villa si Fernando Torres, dar si pe vedetele Casillas, Puyol, Xavi sau Raul. Din nou, ca de atatea randuri, Spania pare pe hartie printre favorite. Dar parca si de aceasta data, doar pe hartie. VIVA ESPANA!

Cupa Europei(V) IN AMINTIREA "ZBORNAIEI"

Rusia de azi este urmasa fotbalistica a Uniunii Sovietice de ieri. Pana in urma cu aproape doua decenii, rusi, ucrainieni, bielorusi, baltici, gruzini, armeni, evoluau impreuna sub drapelul rosu al Uniunii Sovietice. O nationala care, la fel ca si alte exemple ( Cehoslovacia sau Iugoslavia ) nu mai exista. Dar a realizat performante deosebite care au fost transferate in palmaresul urmasei sale de astazi, Rusia. Rusia este astfel Campioana a Europei ( 1960) si finalista a C.E. ( 1964, 1972, 1988 ). Dupa cum se poate cu usurinta observa, majoritatea performantelor Uniunii Sovietice dateaza din anii ’60-’70, atunci cand U.R.S.S.-ul avea jucatori de talie mondiala. Unul dintre cei mai mari fotbalisti din istorie si probabil cel mai mare fotbalist sovietic a fost portarul Lev Iasin. Acesta a jucat peste 15 ani in nationala sovietica si a fost considerat la vremea sa cel mai bun goalkeeper al lumii. Cu Iasin, sovieticii au castigat singurul trofeu-Cupa Europei (1960, invingand Iugoslavia marelui Sekularac). Alaturi de exceptionalul portar, mai jucau pe atunci Maslenkin, Cioheli, Netto, Voinov, Meshi, Ivanov, Ponedelnik, Metreveli. Sovieticii vor reusi sa joace finala si in 1964, pierzand-o in fata gazdelor, Spania. Dar in anii ’60 sovieticii erau o forta, cu Iasin in poarta, cu Sesternev, Hurtilava si Anicikin in aparare, Sabo, Voronin si Muntian la mijloc, Fedotov, Cislenko, Bisovet si Banisevski in atac. In 1972, Uniunea Sovietica avea sa joace din nou finala C.E., dar Germania lui Beckenbauer era deja prea puternica, prea experimentata sa piarda. In anii ’70 polul de forta al fotbalului sovietic se va transfera insa in Ucraina, la Kiev. Aici se va forma sub conducerea marelui Valeri Lobanovski o echipa ce va castiga Cupa Cupelor in 1975 si 1985 si care va avea o pondere majoritara in echipa nationala. Sovieticii nu vor mai reusi insa sa ajunga in fazele superioare ale competitiilor europene sau mondiale pana in 1988, desi au avut in decada 1975-85, mari valori precum Blohin sau Senghelia.Cand insa la nationala a fost numit Lobanovski (care a ramas si antrenor la Dinamo Kiev) sovieticii au reusit sa faca un european 1988 foarte bun, ajungand in finala. Arbitrajul ostil, oboseala din semifinale si momentele de geniu a lui Gullit si Van Basten au decis acel meci. La sovietici evoluau atunci Dasaev, Hidiatulin, Demianenko, Baltacea, Rat, Bal, Bessonov, Zavarov, Protasov, Belanov si Mihailicenko. O formatie care, datorita jocului avantat, cu ruperi de ritm si plin de fantezia, a devenit cunoscuta ca “Zbornaia lui Lobanovki”. Caderea “lagarului sovietic” a transformat fotbalul din est. Dupa ce a evoluat sub denumirea C.S.I. ( Comunitatea Statelor Independente ) in 1992, Rusia a mostenit palmaresul defunctei uniuni, dar din pacate a iesit foarte mult slabita. Anii 1993-2008 nu au adus decat prezente nesemnificative ale Rusiei la turneele mondiale si europene. Fotbalistii de valoare sunt tot mai rari, formarea unei echipe puternice tot mai dificil de realizat. Anul acesta insa, calificata in dauna Angliei si a Israelui, are un antrenor ce pare a fi o garantie a succesului –Guus Hiddink. Grupa de la C.E. este insa foarte echilibrata, cu alte doua foste “regine ale Europei” ( Grecia si Spania) si cu Suedia (‘’Brazilia Nordului”), astfel ca fratii Berezutki, Akinfeev, Sitchev, Kolodin si ceilalti vor avea o misiune daca nu imposibila, sigur deloc usoara. По-русски!!

Cupa Europei(IV) PORTOCALA MECANICA

Olanda este un model in fotbal. O tara mica, recunoscuta mai ales pentru standardul ridicat de viata al locuitorilor, lalelele, “felinarele rosii” si legalizarea consumului de droguri usoare , dar si datorita nationalei sale de fotbal, supranumita “Portocala mecanica”(datorita culorii portocalii a tricourilor si a mecanismului “fotbalului total”). Olanda are un palmares remarcabil, avand in vedere faptul ca ea are marimea unei regiuni a Frantei sau a unui land din Germania: campioana a Europei (1988) finalista a C.M. (1974 si 1978), semifinalista a campionatului mondial (1998). Olanda a dat in trecut doua generatii de exceptie, care au facut performante si au impus un stil agresiv si tehnic, bazat pe circulatia mingii si schimbarea posturilor intre jucatori, in timpul meciului, ruperi de ritm si fantezie debordanta. “Fotbalul total” inventat de romanul Stefan Covaci la Ajax in perioada anilor 1972-74 si transpus si la nivelul nationalei batave, a adus Olandei recunoasterea in fotbalul mondial din acel moment si pana astazi. Pana la sfarsitul anilor ’60 fotbalul olandez s-a zbatut in mediocritate.A fost nevoie de aparitia primului jucator de geniu pentru a scoate Olanda din anonimatul istoriei sale fotbalistice de pana atunci. Johan Cruyff, apreciat de multi drept cel mai mare jucator european al tuturor timpurilor, avea un joc ce se baza pe viteza si dribling, pe intuitie ofensiva si personalitate in teren. In jurul sau, la Ajax (cel mai mare club olandez ) s-a format un nucleu de jucatori ce vor deveni coloana vertebrala a uneia dintre cele mai frumoase si totodata ghinioniste nationale din istoria fotbalului. In 1974, in Germania de Vest, Olanda a jucat un fotbal extraordinar, reusind victorii clare impotriva puterilor Americii de Sud –Argentina si Brazilia-dar fiind infranta in finala de echipa gazda, cu scorul de 2-1.Si asta, desi in primul minut de joc, mijlocasul Neeskens deschidea scorul din penalty. Dar nemtii au egalat, tot din penalty( gol Breitner) si aveau sa inscrie golul decisiv, prin Muller. Patru ani mai tarziu, tot impotriva tarii gazde-Argentina- Olanda juca din nou finala mondiala. Fara Cruyff, si cu doar cativa jucatori noi in echipa, fata de precedentul Mondial -precum Brands, Poortliet, fratii Rene si Willy Van der Kerkhoff- Olanda avea sa piarda din nou, desi la scorul de 1-1, in minutul 90 Rensenbrink avea sa suteze in bara, din 3 metri. In prelungiri insa argentinienii vor inscrie de doua ori si Olanda ramanea doar vicecampioana mondiala. Echipa Olandei ’74 ramane insa in istorie (alaturi de Ungaria ’54) drept cea mai mare echipa care pierdea o finala de C.M. ( Jongbleud-Suurbier, Haan, Rijberger, Krol- Jensen, Neeskens, Van Hanegem- Rep, Cruyff, Rensenbrinck). Revansa avea sa vina in 1988, in Germania de Vest, la Campionatul European. Olanda alinia o trupa puternica in care stralucea celebra tripleta Rijkaard-Gullit-Van Basten. Dupa ce au invins tara gazda in semifinale, au jucat in finala contra Uniunii Sovietice. Gullit si Van Basten au marcat pentru o victorie istorica. Pana azi, cel de-al doilea gol, inscris de Marco Van Basten, ramane unul dintre cele mai frumoase de la turneele finale, iar istoria va consemna o echipa senzationala care ii avea in componenta sa pe portarul Van Breukelen, fundasii Van Aerle, Van Tiggelen, Ronald si Erwin Koeman, mijlocasii Rijkaard, Vanenburg, Muhren, Wouters si atacantii Kieft si Van Basten. Doi ani mai tarziu insa cosmarul Germania revenea si Olanda era eliminata inca din optimile mondialului italian, iar in 1992 , la C.E. din Suedia avea sa fie invinsa in semifinale de surpriza Danemarca. Langa deja consacratii R.Koeman, Rijkaard, Van Basten si Gullit, avea sa isi faca aparitia in nationala un alt jucator de exceptie, ce va face istorie –Dennis Bergkamp. Dar chiar daca Olanda va fi mereu in fazele superioare ale competitiilor europene si mondiale, nu va mai reusi sa ajunga pana la capat, niciodata. Si asta desi a produs mereu jucatori de mare valoare precum incisivul atacant Ruud Van Nistelrooy, cerebralul Clarence Seedorf (unul dintre cei mai completi mijlocasi din istoria fotbalului), fundasii de netrecut Frank de Boer si Jaap Stam, neobositul Edgar Davids sau varful de finete Patrick Kluivert. Fara a uita insa de Winter, Jonk, R. de Boer, Overmars, Van Hooydoonk, Cocu si altii, care au incercat (dar ,din pacate, nu au reusit ) sa readuca gloria “Portocalei Mecanice”. In acest an, condusi de pe banca de Marco Van Basten, vor incerca –din nou -Van der Saar, Snejders, Babel, Van der Vaart si Van Persie. GA ORANJE!

Cupa Europei (III) SQUADRA AZZURA

Italia, “Squadra azzura”, e o nationala incarcata de istorie. Performantele ei o recomanda ca fiind una dintre fortele fotbalului mondial. Campioana Mondiala de 4 ori (1934,1938,1982 si 2006), jucand alte doua finale ( 1970 si 1994, ambele pierdute in fata Braziliei), Italia a castigat o singura data titlul European, in 1968 si l-a pierdut in doar 2 minute pe cel de-al doilea (in 2000, in dauna Frantei). Anul acesta, din postura de campioana mondial,a Italia va incerca sa se alature Germaniei si Frantei, singurele campioane care au reunit titlul european si cel mondial( Germania in 1972-1974, Franta in 1998-2000) . Va fi interesant de vazut daca va reusi, in “grupa mortii”, cu Olanda, Franta si Romania. Italienii au dat prima super-echipa nationala din istoria fotbalului. Invingand Cehoslovacia lui Planicka, Nejedly si Puc (1934) si Ungaria lui Sarosi si Zsengeller (1938), Italia a devenit dubla campioana mondiala inca in perioada “romantica” dintre cele doua razboaie mondiale. De retinut cele doua echipe legendare Italia ’34 : Combi- Monzeglio, Rosetta, Caligaris- Monti, Ferraris- Guaita, Ferrari, Schiavio, Meazza, Orsi si Italia ’38 :Olivieri – Foni, Allemandi, Rava – Andreolo, Locatelli – Colaussi, Ferrari, Piola, Meazza, Serantoni. Si de observat primiidoi jucatori care au evoluat in 2 finale mondiale (Ferrari si Meazza). Razboiul a oprit in loc “il calcio”(fotbalul, asa cum il numesc italienii). Cine stie ce ar fi realizat Italia in 1942, avand in vedere ca majoritatea jucatorilor din 1938 ar fi avut intre 26-30 de ani? Dupa razboi, fotbalul italian a avut de infruntat tragedia aviatica de la Superga, cu intrega echipa a campioanei italiei A.C. Torino pierzandu-si viata (1949). De abia in anii ’60, datorita stilului de joc impus la Internazionale Milano de argentinianul Helenio Herrera, denumit “catenaccio”(betonul, bazat pe aparare supraaglomerata si contraatac) si transferat si la “nationala”Italia a revenit in prim –plan, castigand in fata Iugoslaviei singurul ei titlu european-in 1968 si jucand finala mondiala -1970. Era perioada lui Albertosi si Zoff, a lateralilor Burnich si Facchetti, a primului libero din istoria fotbalului- Armando Picchi, a fundasilor Bedin, Salvatore,Castano, Cera, Rosato, a mijlocasului-aripa Mario Corso, a vedetelor Rivera, Mazzola si Gigi Riva, a extremelor Domenghini, Prati si Causio, a golgheterului Boninsegna. Ce jucatori!!! Italia a schimbat repede generatile, la mijlocul anilor ’70 si Enzo Bearzot a adus al treilea titlu mondial in 1982, in Spania. Cu un Dino Zoff, capitan de echipa si cel mai batran campion mondial(40 de ani), cu aprigul Gentile, cu urmasul lui Picchi, Gaetano Scirea, cu tanarul Bergomi(doar 18 ani), cu Collovatti, Tardelli, Oriali, Causio, Bettega, Antognoni, Graziani si Altobelli. Dar mai ales cu travalil si driblindurile neobositului Bruno Conti si golurile neasteptate ale oportunistului Paolo Rossi. In 1990, Italia a organizat Campionatul Mondial si toata lumea spera la al patrulea titlu mondial. Semifinala cu Argentina lui Maradona a fost insa sfarsitul unui vis frumos, iar patru ani mai tarziu Italia va si din nou foarte aproape (pierzand finala mondiala, la penalty-uri, in fata Braziliei). Si parka destinul dorea sa apropie tot mai mult “squadra azzura” de un trofeu. In anul 2000, la C.E. din Belgia si Olanda, Italia conducea prin golul lui Marco Delvecchio. Dar Wiltord si Trezeguet vor transforma in cateva minute extazul in agonie. Si Italia va iesi din nou infranta. Campionatul Mondial din Germania-2006 –a incununat o lunga asteptare a italienilor, care devin campioni ai lumii pentru a patra oara. Este vremea lui Buffon, Cannavaro, Nesta, Grosso, Oddo, Gattuso, Pirlo, Camoranesi, Perotta, Totti, De Rossi, Del Piero, Toni, Iaquinta si Inzaghi. E vremea Italiei! FORZA ITALIA!

Cupa Europei(II) MANDRIA COCOSILOR GALICI

Franta este dubla campioana europeana ( 1984 si 2000) si campioana mondiala (1998). De asemenea, a mai ajuns in semifinalele C.M. in 1958, 1982, 1986, 2006 si ale C.E. in 1960, 1996 si 2004. Asadar este o echipa foarte puternica ce se bazeaza dintotdeauna pe un joc-spectacol. Francezii au avut mereu jucatori foarte buni, multi dintre ei fiind originari din alte tari (si devenind francezi prin “adoptie”). Francezii au avut trei generatii de exceptie, care s-au autodepasit una pe cealalta. De fiecare data, un jucator genial si charismatic a devenit liderul acestor generatii si a avut un rol determinant la succesele echipei. Primul a fost Raymond Kopa (oriGinar din Polonia,”Kopanewski”). In perioada anilor 1954-61 acesta a fost unul dintre cei mai buni jucatori din lume, ajungand sa evolueze alaturi de Gento, Di Stefano si Puskas in celebra echipa a Realului anilor ’50. Cu Kopa in teren -capitan si conducator de joc- Franta a atins semifinale mondiale si europene , avand o echipa in care mai straluceau nume precum Colonna, Kaelbel, Jonquet, Marche, Hidalgo, Piantoni, Vincent si Fontaine. Apoi, pentru aproape doua decenii francezii au dat doar jucatori, niciodata echipe. Incepand cu sfarsitul anilor ’70 o noua stea a fotbalului aparea in Franta: Michel Platini. Avand origini italiene, Platini a devenit motorul echipei nationale si a campioanei Italiei –Juventus Torino. Franta a jucat semifinale mondiale( prima, cea din 1982, in Spania, ramasa celebra ca una din cele mai frumoase partide din istorie) si a reusit sa castige primul sau trofeu important –Cupa Europei (1984) . Francezii au beneficiat atunci de jucatori de exceptie precum portarii Bats si Ettori, fundasii Bossis, Amoros, Tresor si Domenech, mijlocasii Giresse, Fernadez si Tigana si atacantii Six, Rocheteau, Lacombe si Papin. Apoi, dupa retragerea lui Platini au urmat din nou 10 ani fara performante. Ginola, Papin Boli sau Cantona erau vedete mondiale la inceputul anilor ’90, dar “nationala” nu se regasea. Totul a culminat cu dezastrul de pe “Parc de Princes” din Paris, cand pierzand in fata Bulgariei , Franta a ratat si mondialul american (dupa cel din 1990). A fost momentul decisiv al inlocuirii lui Gerard Houllier cu Aime Jacquet, iar noul antrenor a renuntat la vedete si a inceput constructia marii echipe a Frantei. Personal, consider ca Franta anilor 1996-2000 este una din cele mai puternice nationale din istoria fotbalului. O multinationala in care se regaseau alaturi de autohtonii Blanc, Deschamps, Guerin, Barthez, Guivarch’e, Petit si Dugarry, jucatori de culoare din fostele colonii franceze –Thuram, Lama, Desailly, Karambeau, Makelele, Vieira si Henry- “argentinianul”Trezeguet, “armeanul” Djorkaeff, “bascul” Lizarazu sau “spaniolul” Pires. Deasupra tuturor insa a fost Zinedine “Zizou” Zidane., un jucator din categoria Di Stefano, Pele, Cruyff, Maradona. Algerian de origine, Zidane s-a remarcat la Girondins Bordeaux, Juventus si Real Madrid, dar mai ales in nationala franceza, care a devenit pentru un deceniu a lui “Zizou”( adulat de francezi, erou national dupa victoria din 1998 impotriva Braziliei). Astazi Franta este o combinatie post-Zidane, de vechi si nou. Pentru unii jucatori, aflati la finalul carierei acest “european” poate fi ultimul( cazurile lui Coupet, Thuram, Vieira, Makelele, Gallas, Henry), pentru altii este doar inceputul ( Benzema, Ben Harfa, Flamini sau Ribery). Coroana de lauri a lui Zidane pare insa prea mare pentru oricine, iar grupa Frantei, cu Italia, Olanda si Romania este una din cele mai grele din istorie. Asadar, privesc cu scepticism evolutia francezilor la acest turneu, gandindu-ma inca nostalgic la tehnica impecabila si finetea geniala a Marelui Zidane. ALLEZ LES BLEUS!

Cupa Europei (I) PANZERELE GERMANE

Germania este un colos al fotbalului. Tripla campioana mondiala ( 1954, 1974, 1990 ) si europeana (1972, 1980, 1996), Germania a mai jucat alte patru finale mondiale (1966, 1982, 1986, 2002) si doua europene ( 1976 si 1992), dovedind o constanta remarcabila. Aceste performante fac din Germania cea mai galonata echipa a Europei, o favorita certa la castigarea Campionatului European. Primele adversare, cele din grupa B, sunt Austria, Polonia si Croatia. In mod firesc Germania ar trebui sa domine grupa ei , Croatia fiind singura care i-ar putea pune probleme. Dar cum in fotbalul de astazi, mai mult decat in cel de ieri surprizele pot aparea usor, nemtii trebuie sa dovedeasca prudenta si echilibru, rigurozitate si spirit de echipa. Germania de pana in 1946 s-a transformat la finalul anilor ’40 in R.F.G. (in vest) si R.D.G.(in est). Prima, avea sa realizeze performante deosebite, palmaresul ei fiind recunoscut de F.I.F.A. si U.E.F.A. in 1990 ca fiind al Germaniei Unite. Asadar primele performante mondiale si europene au fost obtinute de nemtii occidentali, esticii ramanand mereu in umbra “capitalistilor” din vest. Si asta cu toate ca, la Cupa Mondiala din 1974, probabil cea mai puternica nationala vest-germana din istorie a fost invinsa de sora ei estica cu 1-0 (gol marcat de Sparwasser).Regula era insa alta, anume ca Germania Federala domina deja Europa. Dupa generatia 1954, condusa de legendarul antrenor Sepp Herberger – cu Liebrich, Rahn, Morlock, fratii Ottmar si Fritz Walter- Germania avea sa joace finala C.M. 1966 (pierduta in fata Angliei) si o extraordinara semifinala de C.M. 1970 (cu Italia, pierduta de asemenea). Era o echipa ce imbina experienta unor jucatori precum Uwe Seeler, Karl-Heinz Schnellinger si Helmut Haller cu uriasul talent al tinerilor Beckenbauer, Muller, Overath sau Maier. In 1972, Germania de Vest invingea Uniunea Sovietica in finala C.E. cu o echipa de exceptie, foarte tanara, echipa ce va deveni doi ani mai tarziu campioana mondiala. Cu Maier in poarta, Vogts si Breitner fundasi laterali, Schwarzenbeck si Beckenbauer centrali, Netzer (sau Overath), Hottges si Bonhof la mijloc, Uli Hoeness, Grabowski si Muller in atac. In 1976, Germania –campioana mondiala si europeana- juca din nou finala C.E. Surprinzator, avea sa o piarda in fata Cehoslovaciei. Ramanea insa in continuare o mare echipa, aparand jucatori noi precum Dietz, Heynckes, Dieter Muller. Retragerile veteranilor Gerd Muller (1974) Beckenbauer(1977) si Sepp Maier (1979) au oferit sansa altor jucatori devaloare sa apara, iar in 1980 la Roma, Germania Federala redevenea Campioana a Europei ( invingand Belgia) Era inceputul unei alte generatii, cea a lui Rummenigge, Kaltz, Magath, Schuster, Dremmler, Hrubesch, Schumacher si Stielike. In 1990, “Keiserul”Franz Beckenbauer avea sa conduca Germania spre al treilea titlu mondial, iar aceeasi echipa avea sa joace in 1992 finala C.E. ( condusa acum de Berti Vogts. Nemtii aveau un lot fantastic, aproape pe fiecare post existand cel putin doi jucatori de valoare ( Illgner si Kopke in poarta, Reuter, Berthold, Buchwald, Augenthaler, Helmer, Kohler, Brehme in aparare, Thon, Matthaeus, Littbarski, Moller, Haessler, Effenberg, Sammer la mijloc, Riedle, Klinsmann, Voller in atac.) In 1996 Germania va triumfa din nou la Campionatul European, invingand Cehia. Generatia ’90 se schimbase aproape total ( Kopke-Reuter, Babbel, Sammer, Kohler, Ziege- Moller, Eilts, Hamann –Kuntz, Klinsmann + arma secreta Oliver Bierhoff). Astazi, Germania vine dupa un Campionat Mondial in care a cucerit pe teren propriu medaliile de bronz si are in continuare jucatori deosebit de valorosi. Balack, Schweinsteiger si Klose sunt motoarele de atac, iar Metzelder si Mertesacker stalpii apararii. Personal, in lipsa Angliei, voi fi suporterul nemtilor la acest turneu final. Iar istoria si traditia Germaniei impune jucatorilor de azi sa incerce sa devina la fel de puternici precum cei din trecut. DEUTSCHLAND UBER ALLES!

CUPA EUROPEI -Preview-

Incep prin a spune ca tot ceea ce voi scrie in acest serial despre Campionatul European de Fotbal si despre echipele participante se bazeaza pe cunostinte proprii legate de istoria fotbalului in general si despre aceea a celei mai importante competitii continentale inter-tari in special. Nu ma voi “inspira” ,prin urmare, din alte surse decat cele ale propriei memorii. Convins ca pentru cativa dintre cititorii blogului meu acest serial va fi cel putin interesant, sper ca el sa le provoace curiozitatea de a cerceta mai profund anumite aspecte ale fotbalului. Asadar, in aceasta vara Elvetia si Austria sunt tarile organizatoare ale celei de-a 13-a editie a Campionatului European de Fotbal. Castigatoarele “Cupei Europei, cum s-a numit la inceput competitia au fost pe rand Uniunea Sovietica ( 1960 ), Spania (1964 ), Italia ( 1968 ), Germania Federala ( 1972), Cehoslovacia ( 1976 ), Germania Federala (1980 ), Franta (1984 ), Olanda ( 1988 ), Danemarca ( 1992 ), Germania ( 1996 ), Franta ( 2000) si Grecia ( 2004). O simpla privire asupra fostelor castigatoare ne poate face sa tragem anumite concluzii: 1. Germania si Franta sunt singurele echipe care au castigat mai multe editii ale C.E. 2. Alaturi de Italia, aceste echipe au cucerit si Campionatul Mondial. 3. Mari surprize au fost castigarea C.E. de catre Danemarca si Grecia. 4. Echipe precum Spania si Olanda, nu au castigat niciodata Cupa Mondiala, triumfand insa in C.E. 5. Uniunea Sovietica si Cehoslovacia sunt singurele echipe din Europa de Est care au cucerit un trofeu european. 6. Anglia este singura echipa europeana care a castigat Campionatul Mondial, dar nu a reusit sa obtina un success in C.E. In serialul ce urmeaza voi incerca sa fac o prezentare a echipelor participante la Campionatul European -2008, a istoriei acestora, a performantelor lor. De asemenea voi vorbi despre marile absente ale acestei editii si despre mari jucatori din trecut si de astazi. Asa dupa cum am precizat la inceput sper ca articolele viitoare sa motiveze cititorii spre cunoasterea istoriei unui fenomen social mondial , asa cum este fotbalul.

Comentariul lui Dudu la articolul "Cultul fotbalului"

"Cum spuneai si tu, toata viata mea am pledat pentru corectitudine, probabil asa am fost crescut de mic, in spiritul dreptatii si corectitudinii, dar te intreb bunul meu prieten si frate, cand e vorba de fotbalul romanesc unde mai e dreptatea, si mai dureros, unde mai e corectitudinea? probabil au murit de multa vreme, cum ziceai tu poate odata cu unica echipa a Rapidului care a castigat campionatul pe merit. Revenind la meciul de aseara sunt totusi doua intrebari la care nu le gasesc raspunsul inca: prima ar fi de genul, de ce arbitrul dupa ce a iesit aproape "plangand ca o femeie" a reintrat barbateste pe teren si s-a dus exact la locul cu pricina, fara ca sa fie nevoie de acest lucru, parca ca si cum cauta nodul in papura, iar a doua intrebare unde a disparut razboinicul luminii care se bate cu pumnul in piept si se lauda ca vrea dreptatea si se lauda ca el castiga doar pe teren? de ce nu cere rejucarea partidei? In final vreau sa precizez ca DACA va incepe curatirea fotbalului romanesc si a celor din tribuna, o data cu pierderea meciului de catre Rapid cu 3-0 la "masa verde" sunt de acord cu aceasta sanctiune, in schimb DACA aceasta manevra va fi data doar cu scopul ca Steaua sa obtina o noua victorie cu cantec, dupa cele cu CFR Cluj si Urziceni si mai ales dupa finalurile ultimelor 3 sezoane, e din ce in ce mai clar ca personajul mult blamat Valentin Ceausescu a fost inlocuit de un altul mult mai prost pe nume Gigi Becali care de data asta, fara influenta, dar cu multi bani reuseste sa faca orice in fotbalul romanesc. Inchei prin a-l felicita pe Mircea Rednic pentru felul in care a mobilizat echipa, chiar la ultimul lui joc, sa bata pe Steaua mult apreciata de toata presa stelista...Iubesc fotbalul, deci exist! (Dudu)" COMENTARIUL MI-A FOST TRIMIS DE DUDU PE MAIL, ASTAZI, 21 MARTIE 2008. II MULTUMESC PENTRU INTERES

Cultul fotbalului

“..Sa lasam campionatul sa se joace pe teren..” a spus Constantin Zotta, directorul general al Rapidului. Corect, pe teren. Dar oficialul din Giulesti, uita ca meciul interupt aseara in minutul 73 s-a jucat pana atunci pe teren. Echipa pe care o reprezinta conducea de cateva minute cu 1-0, juca un fotbal bun, iar meciul parea sa nu scape de sub control, arbitrul Deaconu-considerat de multi arbitrul roman al momentului- avand o prestatie echilibrata, corecta, fara repros. Si totusi, terenul se termina unde incepe tribuna. Asta nu intelege Zotta. Cand chiar arbitrul este lovit din tribuna cu obiecte care ii pot afecta integritatea corporala, cand presiunea suporterilor se transforma in ploaie de obiecte ce zboara inspre teren, regulamentar arbitrul trebuie sa opreasca jocul. Se intampla la fel si in Italia, in Spania sau in Champions League. Iar cand furia “fanilor” degenereaza in asa masura incat jocul nu se mai poate disputa fara a pune in pericol integritatea fizica a fotbalistilor si arbitrilor, “omul in negru” nu poate face altceva decat sa fluiere sfarsitul partidei. Iar Deaconu a judecat in consecinta, impecabil. “Deaconu a plans ca o femeie..” continua Cristi Sapunaru, fundasul rapidist care a marcat in minutul 68. Poate ca e asa, desi lacrimile nu sunt apanajul exclusiv al femeilor, iar durerea nu poate fi primita cu zambete pe buze decat poate in gandirea sado-masochista a jucatorului in cauza. Acelasi jucator care a aplaudat la final tribuna din care s-au aruncat obiecte asupra “centralului” si a jucatorilor, a strigat incitator cuvinte obcene la adresa suporterilor stelisti aflati in tribuna si a iesit “triumfator” aratandu-le degetele mijlocii. Poate Sapunaru e fan al trupei Parazitii, ca multi dintre noi, poate ca lacrimile lui Diaconu au trezit in el imboldul “de a fi barbat” sau poate ca el doar isi merita locul intr-o echipa cunoscuta de rivalii traditionali ca “Tiganii din Giulesti” sau “Ciorile”. Rapid – Steaua nu e un derby. In ciuda frustrarilor si complexelor rapidiste, hranite in ultimul timp de obsesiva retorica anti-Steaua sau anti-Dinamo a unor personaje precum Copos, Zotta, Costache sau Rada, Rapidul va ramane mereu o echipa de cartier, iubita de batrani care isi amintesc de generatia anilor’60 ( cu Dan Coe, Motroc, Raducanu, I.Ionescu, Culae Lupescu, Greavu, Dumitriu si altii, necunoscuti de cei tineri) si sustinuta de cei ce nu se pot resemna cu gandul ca Steaua –Dinamo e singurul meci in care orgoliile, traditia, palmaresul si capitalul de simpatie al oamenilor se ingemaneaza in ceea ce se numeste un derby. Dar Rapidul de astazi e tot mai departe de imaginea celui de acum cateva decenii. Un Culae Lupescu (campion cu Rapid in 1967) nu a ezitat sa isi duca copilul, pe Ionut, la Dinamo. Iar acesta a devenit un simbol in “Stefan cel Mare”, intrecandu-si prin valoare si rezultate parintele. Pe Rica Raducanu, mereu zambitor, adevarata imagine a Giulestiului, nu l-am auzit vorbind niciodata urat despre Dinamo sau Steaua (pentru acest din urma club, el chiar jucand, spre finalul carierei). Dar Copos –utecistul lipsit de lider la club, mereu facand jocurile de culise, initiator al spagii in fotbalul romanesc- si lacheii sai (Zotta, Rada, Costache) sunt astazi mai rapidisti decat adevaratii rapidisti. Cultul fotbalului lipseste atat suporterului roman, cat si conducatorului de club roman. Si din pacate acest lucru se transmite si jucatorilor, arbitrilor, antrenorilor. Iar ceea ce s-a intamplat aseara in Giulesti se datoreaza, in opinia mea, tocmai acestei alienari fata de fenomenul fotbalistic. Fara sa vreau imi revin in minte imagini de la meciul disputat intre Inter si Liverpool, pe “Giuseppe Meazza”, in urma cu doar 3 saptamani. Desi eliminati din Champions League in urma unor partide in care echipa lor a primit cartonas rosu si pe Anfield si pe teren propriu, intreg stadionul a aplaudat la finalul meciului, italieni si englezi deopotriva. Era o incantare, o atmosfera ce te provoca la a plange “ca o femeie”. Si nu se poate sa nu ne gandim la distanta ce ne separa de Champions League mai ales ca traire interioara si de-abia apoi ca participare propriu-zisa. Revenind la evenimentele de aseara, de pe stadionul Giulesti, concluzionez doar ca Rapidul ar trebui sa primeasca sanctiuni drastice, sa piarda jocul, sa fie tratata cu toata duritatea. Sunt dinamovist, ultimul lucru pe care l-am dorit aseara era sa castige Steaua ( mai ales la”masa verde”), dar cred ca astfel “epoca de aur” a lui Copos in Giulesti ar primi un sfarsit meritat. E timpul ca Rapidul sa revina de unde a plecat inainte de Copos, sa redevina un “glas al rotilor de tren”. PS. ARTICOL DEDICAT LUI DUDU, A CARUI DRAGOSTE DE FOTBAL SI INVERSUNARE INTRU CORECTITUDINE M-A INSPIRAT SI M-A MOTIVAT IN SCRIEREA LUI.

Cinema Paradiso -2008 -

FILMELE LUNII MARTIE 1. SIDEWAYS ( productie SUA, 2004) R: Alexander Payne; 2. MEDITERRANEO ( productie Italia, 1991 ) R: Gabriele Salvatores 3. TROPA DE ELITE (productie Brazilia, 2007) R: Jose Padilha; 4. PARIS JE T’AIME ( coproductie, 2006) R: 21 de regizori; 5. THE NEW WORLD ( productie SUA, 2005 ) R:Terrence Malick; 6. L’ENFANT ( PRODUCTIE Belgia/Franta, 2005) R: Jean Pierre si Luc Dardenne 7. 10,000 B.C.(productie SUA, 2008) R: Roland Emmerich; 8. IRINA PALM ( productie Belgia/ Anglia /Germania, 2007 ) R: Sam Garbarski; 9. THE LAST LEGION ( productie Anglia, 2007) R: Doug Lefler;

Poeti disparuti - Omar Khayam

ULCIORUL Ramai sa mai ciocnim o cupa La hanul vechi de pe coclauri Caci pentr-un vin si pentru tine Mai am in san trei pungi cu aur Ramai sa ne-alungam tristetea Si setea fara de-alinare Cu vinul negru de la hanul Din valea umbrelor fugare Stii tu, frumoaso, ca ulciorul Din care bei infrigurata E faurit din taina sfanta Din taina unui trup de fata L-a faurit candva olarul Cel inspirat de duhul rau Din taina unui trup de fata Frumos si cald ca trupul tau Inmiresmeaza-te frumoaso Ca pe-un altar de mirodenii Cand zarea-i plina de albastru Cand lumea-i plina de vedenii Si-atat cat darurile noastre Mai au pe margini bucurii Caci maine in zadar vei bate La porti de suflete pustii Ca maine-om putrezi-n morminte Uitati nepomeniti de nimeni Caci maine vor veni olarii Sa fure lut din tintirime Si trupul tau care mi-e astazi Cel mai iubit dintre limanuri Va fi un biet ulcior din care Vor bea drumetii pe la hanuri