06.09.2007

VIITORUL ALB-ROSU

Dinamo are un nou antrenor. Nu e nici Sabau, cel care a intrerupt era pacatului la Bistrita lui Jean Padureanu-Lordul “cooperativei”, nici Razvan Lucescu –autoexilatul in noroaiele diviziei B, la Brasov – si nici Boloni, eternul pragmatic care alege mereu “ochiul dracului”. Nu e nici chiar Andone, cel pe care personal il preferam tuturor. E Walter Zenga..Si totusi, alegerea multumeste parca pe toata lumea:actionari, jucatori, suporteri, ziaristi.. Zenga a surprins in urma cu cativa ani, atat la FC National, cat mai ales la rivala dintotdeauna, Steaua. A adus un inceput de profesionalism asteptat in Romania de multi, prea multi ani. Din pacate pentru el nu a fost lasat sa continue ceea ce incepuse atat de bine. Multi spun (si sunt si eu in mare masura de acord cu acestia ) ca rezultatele Stelei din ultimele sezoane au la baza munca inceputa de Zenga si continuata de Protasov. Adica de cei doi antrenori straini care au confirmat in campionatul nostru. Zenga este un fost mare international italian, un portar care s-a apropiat de valoarea legendarilor Combi sau Zoff, dovedind in acelasi timp un atasament deosebit pentru clubul Internazionale Milano. A fost un golkeeper respectat, probabil cel mai bun din lume in perioada 1988-1992. Ca antrenor a reusit sa castige campionatul romanesc in 2005 si a realizat eventul campionat-cupa in Serbia (in 2006, cu Cverna Zvezda Beograd). Cunoaste campionatul romanesc, ne vorbeste limba si s-a dovedit mereu un personaj simpatizat datorita unei charisme mediteraniene si a unui caracter integru. Asa cum am spus, consider ca Zenga are atuurile necesare pentru a reface atmosfera din vestiarul cainilor, pentru a imprima din nou spirit de invingator echipei, pentru a indeplini dorinta tuturor dinamovistilor-Castigarea campionatului si accederea in primavara europeana. In ceea ce priveste faptul ca a antrenat la Steaua, in opinia mea Zenga trebuie absolvit de aceasta “pata neagra”. Fiind italian si prin urmare strain de orgoliile fotbalului romanesc Zenga merita sa fie sustinut si aplaudat de toata suflarea alb-rosie. Prin mentalitate si personalitate el e strain de “tradarea” pe care chiar cel ce a plecat in urma cu doar cateva zile a promovat-o. Rednic este unul dintre antrenorii romani cu cele mai bune rezultate. Se poate lauda cu titluri de campion, cupe, trasee europene foarte bune. Ca si italianul a reprezentat un nume si ca fotbalist, fara a atinge insa cariera portarului “squadrei-azzura”. La Dinamo a reusit un sezon de exceptie, poate cel mai bun de dupa 1990. Si totusi.. Rednic e cel ce a preferat sa se intoarca in tara in 1997 la Rapid, la sfatul lui Mircea Lucescu. A tradat atunci milioane de suporteri care il credeau dinamovist, dupa cele 7 sezoane petrecute in anii 80, la Dinamo. Ulterior, a continuat sa antreneze in Giulesti si a obtinut si acolo rezultate notabile. S-a bucurat atunci cand batea pe Dinamo, desi pe banca adversarilor statea prietenul sau Andone. Dat afara pe usa din dos de mercantilul patron al giulestenilor, Rednic s-a refugiat pe banca Craiovei, o alta adversara traditionala a lui Dinamo. Aici a stat putin, dar suficient cat sa se bucure perfid de un rezultat bun impotriva fostei sale echipe. Adus la Dinamo dupa un meci rusinos, in care, ca antrenor al Vasluiului a facilitat victoria Stelei in campionat , Rednic si-a mentinut “principiile” si pe banca cainilor. Adept al dictonului latin “divide et impera”, Rednic a creat o echipa, dar nu o familie. Iar asta spune mult despre valoarea sa ca om. Daca Rednic va fi intotdeauna un foarte bun antrenor, el nu este in opinia mea un dinamovist. Zenga e viitorul.. Un viitor pe care toti dinamovistii il speram in Champions League. HAI DINAMO!!!

Niciun comentariu:

DJ Steff..Specialistul..

DJ Steff..Specialistul..

Poetul Radu Gyr (1905-1975)

Poetul Radu Gyr (1905-1975)