Dezamagit de viitor...

Tristetea e mare..Aproape ca niciodata..Ma intreb de ce si firesc ca raspunsul nu e usor de dat.Am fost la acest Campionat European suporterul Germaniei. In lipsa Angliei, slabiciunea mea de peste un deceniu,am mizat pe Germania.Calculul era simplu: aveau o echipa omogena, valoroasa, echilibrata; aveau traditie, istorie, forta. In mintea mea Germania era cea mai posibila castigatoare.Am pierdut,din nou, ca de atatea randuri. Fotbalul nu e calcul, e viata! Calculele facute aproape matematic nu s-au potrivit nici de aceasta data. In copilarie imi placeau Vialli, Giannini, Bergomi, Baggio. Am fost fanul Italiei la mondialul gazduit de squadra-azzura in 1990, primul mondial pe care l-am trait in fata ecranului. In semifinale, Maradona si Caniggia au ingenunchiat Peninsula. Avea sa fie prima mea dezamagire “mondiala”. La Euro '92 am sperat ca Papin si Cantona vor cuceri trofeul. Degeaba....In 1994 am fost fericit. Brazilia ,echipa pe care o admiram atunci, devenea campioana a lumii.( dupa 10 ani aveam sa ii vad pe campionii mondiali laTimisoara,in meciul demonstrativ Brazilia '94-Romania '94).Era vremea lui Taffarel, Jorginho, Marcio Santos, Aldair, Branco, Dunga, Mazinho, Mauro Silva, Zinho,Bebeto si Romario. In 1996 mi-am impartit sufletul intre Portugalia lui Couto, Souza, Pinto,Costa si Figo si Anglia lui Adams, Pearce, McManaman, Shearer si Gascoigne. Dezamagirea a fost dubla.,dar a nascut pasiunea pentru Albion. De atunci, la toate Europenele si Mondialele am sperat ca invingatoare sa termine NATIUNEA CARE A NE-A DARUIT FOTBALUL. Am fost de fiecare data trist, fiindca englezii nu reuseau sa iasa niciodata castigatori, Dar sufletul era deja alaturi de cei mai frumosi fani si in dictionarul constiintei mele tradarea sufletului nu mai era posibila. Am suferit in toamna anului trecut ,atunci cand Croatia ingenunchia Anglia pe Wembley. Resemnat,dupa cateva luni, am ales Germania. Va mai trece mult timp pana sa aleg altceva in fata Angliei si poate si mai mult timp pana voi retrai de dezamagirea de astazi. Si pana la urma inteleg de ce.. Fiindca daca Germania nu a castigat, Anglia nu va reusi cu siguranta foarte curand. Regretul e legat nu de prezent,nici macar de trecut ..Ci de viitor..Un viitor ce pare imposibil de prevazut,dar pe care il calculez si il simt in acelasi timp.

EURO 2008- Blocajul surprizelor

Aproape intotdeauna in semifinalele campionatelor mondiale a aparut macar o echipa -surpriza. Fie ca aceasta s-a numit Polonia in 1974 si 1982, Bulgaria in 1994 , Croatia in1998, Coreea de Sud in 2002 acestea au devenit modele ale unui exemplu ce se doreste mereu urmat. Generatii deosebite,care apar destul de rar in cazul tarilor ce nu sunt puteri fotbalistice, au facut istorie si au intrat in istorie. La Campionatul European surprizele au fost de multe ori si mai mari, vezi cazurile Cehoslovaciei in 1976, Danemarcei in 1992 sau Greciei in 2004, castigatoare ale turneului.Dar la aceasta editie surprizele nu au existat decat pana in semifinale. In careul de asi, Germania si Spania s-au aflat pe pozitiile favoritelor, iar Turcia si Rusia pe cele ale outsiderelor. Dar parca niciodata nu au existat outsidere mai frumoase..! Turcia venea dupa o serie remarcabila de trei meciuri in care a intors rezultatele in ultimul minut. Cu Elvetia, dupa 0-1 la pauza, turcii au invins in final cu 2-1. Cu Cehia a fost condusa cu 2-0 pana in ultimul sfert de ora, pentru a reveni incredibil si a castiga cu 3-2. In sferturi, in fata Croatiei a suferit 119 minute. Cand echipa lui Bilici a inscris,mai erau doar cateva zeci de secunde de joc. Totul parea pierdut.Din nou, turcii au gasit forta de a egala si la penalty-uri au invins o Croatie debusolata psihic. Antrenati de unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii,”Imparatul” Fatih Terim, otomanii au depasit problemele legate de suspendari si accidentari, fiind nevoiti sa foloseasca intreg lotul. Daca pana in semifinale uimitoarea echipa a Turciei a dovedit o forta mentala extraordinara si o putere de lupta fantastica,impotriva Germaniei au arata si un joc colectiv foarte bun, tehnicitate, constructie progresiva a jocului, inteligenta tactica si aceeasi putere de revenire. In ultimul minut insa traditia germana a biruit rezistenta turca. Germania a invins Turcia in ultimul minut, asa cum o facusera ienicerii lui Terim pana atunci impotriva Elvetiei, Cehiei si Croatiei. Turcia lasa la acest european o impresie pozitiva, combativitatea si fervoarea sa transformand-o in marea surpriza a turneului. Rusia putea fi considerata o surpriza la fel de mare ca echipa Turciei pana acum cateva luni.Victoria lui Zenit in Cupa UEFA, prezenta unui mare antrenor pe banca tehnica a rusilor- olandezul Guus Hiddink- precum si zecile de milioane de euro(albi sau negri !!)din campionatul intern puteau sa ne faca totusi sa vedem inca de acum 3 saptamani potentialul acestei echipe.Depasita clar in semifinale de Spania, cu 3-0( echipa care o invinsese si in primul meci din grupa cu 4-1!),Rusia ramane in memoria tuturor prin jocul superb din meciurile cu Suedia si mai ales Olanda. Jucatori precum Akinfeev, Kolodin, Zhirkov, Arshavin, Torbinski sau Pavlicenko sunt deja staruri ale fotbalului european,iar Hidding isi confirma renumele de antrenor care reuseste “minuni”.Fireste,ramane si regretul ca o astfel de echipa nu joaca finala. Cand esti insa invinsa clar de doua ori de aceeasi echipa e insa evident ca aceea este mai buna. Totusi, Rusia revine prin performanta realizata la acest campionat in prim-planul fotbalului european,c ontinuand astfel traditia sovietica care a impresionat in 1960, 1972 sau 1988. In concluzie, ne asteapta o finala intre Germania si Spania. O lupta intre panzerul nordic si taurul insoritei Mediterane. Indiferent de rezultat, puternicele finaliste merita sa fie in runda finala, fata in fata, pentru glorie si trofeu. Sa speram ca spectacolul fotbalistic va fi o incununare a acestui turneu care se termina parca prea repede.

EURO 2008 - Idolii cazuti

In sferturile Euro 2008 surprizele au fost mai mari decat ma asteptam.Parca dorind sa infirme analiza de dupa faza grupelor, marile favorite au clacat in bloc. Si astfel,mi-au dat ocazia sa discut despre ele pe blog. Portugalia a reconfirmat ca doar brazilienii pot duce “juogo bonito” la nivel de performanta si nu doar de impresie vizuala. Pana la urma gleznele fine si pasele maiastre nu te pot apropia de trofeul european,daca nu se suprapun rigorii tactice si fortei fizice. Cu o linie mediana ce a jucat frumos,dar ineficient si o medie de inaltime acceptabila pentru fotbalul anilor '70, Portugalia a fost desfintata de panzerele germane. Aroganta gelata a lui Cristiano Ronaldo a pierdut clar lupta cu spiritul de lupta al excelentului Michael Balack. In fata plapanzilor Simao, Petit, Deco sau Moutinho, nemtii au propus o echipa puternica fizic si psihic, concentrata si echilibrata, care a amintit de timpurile lui Beckenbauer, Rummenigge sau Klinsmann. Portugalia a pierdut fiindca talentul nu e de ajuns si fiindca estetica fotbalului are nevoie nu doar de dribling, ci si de tackling. Croatia, invingatoare in toamna trecuta pe noul Wembley, in fata Angliei si in urma cu 10 zile in fata Germaniei, parea de asemenea favorita in sfertul contra Turciei. Sclipitori in atac si siguri in aparare,croatii au zburdat in meciurile cu Austria, Germania si Polonia. Modrici, Srna, Rakitici, Kranjkar si Petrici, alaturi de “batranii” Niko si Robert Kovac, Simunic si Olici au fost,fara indoiala,o echipa puternica. In meciul cu otomanii, Croatia a fost mereu superioara, ca joc, ca nivel tehnic si valoare individuala a echipei. Dar, atunci cand inscrii in minutul 119 si esti egalata in minutul 120, forta mentala a grupului trebuie sa fie imensa pentru a depasi dezamagirea. Iar croatii nu si-au putut gestiona, la penaltyuri, moralul. Inevitabil au pierdut, demonstrand cat de important este sa lupti pana in ultima clipa. Iar din acest punct de vedere Turcia- 2008 este o performera de exceptie. Olandezii au fost, alaturi de portughezi, cei mai laudati participanti ai turneului. Ziaristi, specialisti, spectatori, toti s-au intrecut in a aprecia jocul frumos al Portugaliei si Olandei. Invingatori in fata Italiei (3-0!), Frantei( 4-1!!) si Romaniei (2-0),Olanda se pregatea sa triumfe la acest european dupa 20 de ani de asteptare. Au pierdut insa fiindca in ziua meciului cu Rusia, adversarii lor au fost mai buni. Simplu. Olanda s-a aparat cu greu ,a combinat cu dificultate si a ajuns de putine ori in careul advers, fiindca rusii au aratat ca o mare echipa, condusa de pe margine de un mare antrenor ( Hiddink) si in teren de un mare jucator ( Arshavin). Olandezii raman din nou cu imaginea echipei care putea mai mult,dar trebuie sa se multumeasca cu mai putin. Pentru Olanda a devenit aproape o traditie. In sfarsit, aseara, a iesit si Italia. Campionii mondiali au sfarsit acest european,asa cum l-au inceput: experimentand. Donadoni, nevoit de data aceasta de suspendari, a inceput cu Aquilani si Ambrosini la mijloc si Cassano in atac. Italia a jucat ceea ce stie ea mai bine: pressing, defensiva organizata,angajari pe varful impins Toni. Un joc agasant, dar de atatea ori eficient. Agasant de eficient.A pastrat scorul alb 120 deminute, a asteptat penaltyurile. Ruleta insa a vrut sa mearga mai departe Spania, mai buna in acest meci pe parcursul tuturor celor 4 reprize ale sale. Portugalia, Croatia, Olanda, Italia...Patru idoli cazuti in bataliile lui EURO 2008. In locul lor, invingatoarele Germania, Turcia, Rusia si Spania vor incerca sa faca pasul decisiv spre trofeu. Pentru unii visul s-a terminat, pentru altii el continua... PS. Voi incerca si de acesta data o echipa a celor mai buni care ne-au parasit in sferturi. Ea ar arata astfel: VAN DER SAR (Olanda)- ZAMBROTTA( Italia), R.KOVAC ( Croatia),CHIELLINI( Italia), VAN BRONCKORST( Olanda)- DECO ( Portugalia), PIRLO( Italia), MODRICI( Croatia), SNEJDER( Olanda) -VAN NISTELROOY(Olanda), OLICI (Croatia).

EURO 2008- Spectacolul continua!

Jumatate din echipele de la Euro sunt de astazi pe plaja. Sita fotbalului a cernut parca mai corect ca niciodata.Au cazut primele tocmai echipele care fie nu au aratat valoare, fie au jucat distructiv, fie au avut antrenori care au gresit selectia si conceptia de joc. Unele dintre cele plecate au ramas de fapt, tot la Euro. Este vorba de gazdele Elvetia si Austria. Doua echipe care au incercat sa joace deschis,dar care au pierdut pana la urma duelulcu gigantii din grupele lor. Cu ajutorul arbitrilor, Austria a fost aproape. Desi a parut pe hartie cea mai slaba formatie de la turneul final,ea s-a batut pana in ultimul meci. Germania a anihilat rezistenta austriaca,greu, prin magia sutului Kaiserului Ballack. Elvetienii au avut arme mai bune de lupta: Senderos, Barnetta, Yakin , Behrami si surprinzatorul Inler. Au dominat Cehia, au condus Turcia, au invins rezervele Portugaliei. Rezultatele sale au fost sub jocul prestat. Polonia a fost de asemenea o echipa careia i-a lipsit valoarea, dar care a incercat sa joace. Pana la urma insa nemtii si croatii au fost insa cu cel putin o clasa peste austrieci si polonezi. Cehia a capotat jalnic, la final de grupa. Cu 15 minute inaintea finalului de meci cu Turcia era in sferturi. Bosforul a inecat insa sperantele Boemiei. Lipsa unui coordonator de joc s-a vazut la cehi, Nedved si Rosicky neputand fi inlocuiti de Plasil, Jarolim sau Matejovsky. La fel ca Elvetia insa, Cehia a lasat o amintire frumoasa, demna. Ceea ce nu se poate spune despre Franta. In era post-Zidane, francezii sufera teribil. Generatiile nu au avut liantul care sa le uneasca, sa le conduca. Domenech, lipsit de inspiratie si de prestanta a gresit,spun eu, fundamental. Abidal, Toulalan si Anelka nu pot fi in nici un caz peste Glichy, Flamini si Trezeguet. Selectia a fost in cazul acesta inceputul sfarsitului. Suedezii in schimb au avut in meciul cu Spania sansa sferturilor. Dupa victoria impotriva Greciei,au jucat bine impotriva Spaniei: 1-1 pana in ultimul minut,cand greseala lui Hansson a decis totul, intr-un meci in care scandinavii au condus ostilitatile. Contra Rusiei lui Hiddink au gresit mult, nepermis. Pe final s-au sufocat. As pune insa Suedia la echipe care au pierdut frumos ( langa Cehia si Elvetia). Spre deosebire de ele Romania si campioana europeana en -titre Grecia au preferat anti-jocul. Romania a trait doar in meciul cu Italia, avand de partea ei si greselile grave de arbitraj. In rest, nimic demn de luat in seama. Egal cu Franta printr-o aparare tenace si infrangere clara si rusinoasa prin aspectul ei de joc contra unei echipe a Olandei mai intelegatoare ca oricand. Grecia a fost poate si mai lipsita de idei. Anti-jocul grec are insa o scuza: a functionat perfect in urma cu 4 ani. Prin eliminarea acestor echipe insa ( ma refer la echipele exclusiv defensive) fotbalul are doar de castigat. Spectacolul poate continua! PS. Incerc o echipa a celor care au plecat acasa. In ce ma priveste ea ar arata astfel: LOBONT( Romania)-MAGNIN( Elvetia), MELLBERG (Suedia), TAMAS ( Romania), POLAK( Cehia)-INLER (Elvetia) KRYZNOWEK( Polonia), D.ANDERSSON( Suedia) ,UMIT ( Austria)- YAKIN( Elvetia), SIONKO( Cehia).

MAGIA FILMULUI (2) Kubrick, Lynch, Von Trier...

Stanley Kubrick s-a nascut in New York in anul 1928. Pasionat de tanar de fotografie, a descoperit aproape din intamplare atractia catre film,dar a devenit repede unul dintre cei mai apreciati regizori ai lumii. In intreaga sa cariera a urmarit cu incapatanare sa nu intre in sfera comercialului de la Hollywood, producandu-si singur operele, devenite astazi clasice ale cinematografiei. Proiecte grandioase au fost refuzate de Kubrick, deoarece le-a considerat sub nivelul artei sale. Regizor foarte influent, de mai multe ori nominalizat la Oscar si Globul de Aur, Kubrick si-a atras astfel antipatia marilor producatori, deopotriva cu admiratia criticilor si a spectatorilor. Filmele lui Kubrick sunt creatii profund personale, in care ideile si personalitatea regizorului se transpun fidel, desi multe au la baza romane celebre semnate de Vladimir Nabukov, Anthony Burgess sau Stephen King. Creatia lui Kubrick cuprinde genuri variate,de la filmul istoric ( Spartacus-1960 sau Full Metal Jacket-1987) la comedie ( Dr.Strangelove-1964) , de la science-fiction( 2001: Space Odyssey-1968) la horror ( Shining- 1980) , de la drama( A clockwork orange-1971) la thriller psihologic( Eyes Wide Shut- 1999). Urmarind filmele lui Kubrick,patrundem intr-un univers complex, fascinant, care provoaca la cautari. Nimic nu pare intamplare, totul e incarcat de o meticulozitate extrema, de parca nimic nu mai poate fi adaugat. Importanta sa in lumea filmului este colosala. Toate filmele sale poarta amprenta sa si au devenit in timp,adevarate modele ale genurilor lor. “2001: Space Odyssey” este unanim recunoscut ca fiind cel mai bun film SF al tuturor timpurilor, “Shining” e in topul productiilor horror, iar “Spartacus” in al celor istorice. “A clockwork orange”, interzis in vremea sa in Marea Britanie si in Statele Unite (datorita faptului ca tinerii copiau in viata reala comportamentul criminal al personajelor din film), ramane si astazi una din cele mai mari creatii ale istoriei cinematografiei . Rebel, genial, orgolios, perfectionist, acesta a fost Stanley Kubrick Avea sa se stinga din viata inainte de lansarea ultimului sau film , Eyes Wide Shut,in 1999. David Lynch s-a nascut in Statele Unite,in anul 1946. Daca s-ar face un top al celor mai de neinteles filme,peliculele semnate Lynch ar fi cu siguranta printre primele. Cunoscut ca un regizor ce adora misterul,evitand constant sa explice filmele sale si sa dea informatii cu privire la viziunea sa cinematografica, Lynch stapaneste perfect suprarealismul din creeatile sale, alternand cosmaruri si imagini stranii, macabre, cu vise pline de senzualitate si sonoritati cee xploreaza sufletul spectatorului. Dar Lynch nu are spectatori, are fani. Fani care ii urmaresc filmele de zeci de ori si care au tot mai multe intrebari si tot mai putine raspunsuri, cu fiecare reluare a unui film. Lynch nu este comercial, este cu adevarat elitist ,iar stilul sau si abordarea sa cinematografica il fac unic, special, fabulos. Filmele sale de referinta, de la Eraserhead ( 1977 ) si The Elephant Man (1981) si pana la Blue Velvet (1986),Wild at Heart (1990), Twin Peaks ( 1992), Lost Highway( 1997) sau Mulholland Drive( 2001) si terminand cu,poate, cel mai enigmat dintre toate, Inland Empire (2006) au toate universul lor aparte, universul Lynch. Fumul si focul, electricitatea sclipitoare a becurilor stricate,strazile pustii ale oraselelor americane,barurile si cluburile de noapte, ranile grave, traumatizante, cortine rosii si catifele albastre , personaje cu deformitati fizice si probleme psihice si femei frumoase, senzuale, angelice si erotice in acelasi timp-toate aceste elemente apar frecvent in filmele lui David Lynch. Refuzand sa explice, cautand sa provoace neincetat, regizorul a devenit la fel ca filmele sale, o imagine a misterului de nepatruns.Foarte respectat de critici ( si acestia, pusi mereu in incurcatura cu privire la semnificatiile ascunse ale operelor purtand semnatura lui Lynch),avand fani devotati in toata lumea, Lynch a primit recunoasteri importante la Cannes, dar si in Statele Unite. Ramane insa acelasi, adica altfel. Un regizor ce traieste pentru a provoca intrebari fara raspuns. Un regizor genial. Lars Von Trier, nascut in 1956, este cel mai mare regizor danez. Intre regizorii anilor '90, Von Trier este, in opinia mea, cel mai marcant. Miscarea initiata de el , “Dogma 95”, s-a dorit a fi un manifest care sa duca filmul intr-o noua etapa, sa il curete de stereotipiile impuse de-a lungul timpului. Filmele lui Von Trier respecta dezideratele miscarii -filme cu bugete reduse, foarte realiste, camera de filmat este in miscare,lumina naturala,muzica aproape inexistenta. Succesul care l-a aruncat in istoria cinematografiei a fost Zentropa( 1991).A urmat asa numita “trilogie a sufletului”- Breaking Waves ( 1996), Idioterne(1998) si Dancer in the Dark (2000). Cariera sa a continuat cu “Dogville” ( 2003) Mandalay( 2005) si The Boss of All( 2006). Filmele lui ravasesc si terorizeaza, implica o enorma cantitate de emotie, te invaluie in taceri reci si strigate moarte. Oamenii iubesc nebuneste, sufera enorm si mor in liniste, aproape mereu lasandu-ti in suflet o tristete stranie, personala. Von Trier e un revolutionar al artei cinematografice,atat ca tehnica defilmare ,cat si ca intelegerea actiunii, ca originalitate a trairii. Hipnoza din “Zentropa”ca mod de a lega firul narativ, trairea extrema, brutala,dar infiorator de profunda a personajelor centrale din “ Breaking the Waves” sau “ Dancer in The Dark”sau erotismul dus pana la marginea filmelor XXX in “Idioterne”,fac din Von Trier un inovator esential al cinematografiei noului mileniu.

GENERATIA IMNULUI

Cand am deschis ochii spre fotbal, prin '88-'89, am descoperit primii mari fotbalisti romani care mi-au emotionat copilaria. Era vremea nationalei de la mondialul italian -Copa del Mondo 1990- cu Lung, Andone, Rednic, Rotariu, Lupu, Mateut, Timofte, Lacatus,Camataru si Balint. Ulterior,tinerii de atunci, adica Hagi, D.Petrescu, G.Popescu, Lupescu, Stelea, Sabau sau Raducioiu,aveau sa devina coloana vertebrala “Generatiei de Aur”. Alaturi de ei, timp de 10 ani, ne-am bucurat de victorii impresionante. Putine echipe ale lumii au iesit invingatoare in acei ani dupa confruntarile cu Romania. Mereu apareau jucatori excelenti care inlocuiau pe cei ce erau deja batrani sau pe cei ce aveau ghinionul sa se accidenteze. Au patruns astfel in acea generatie de exceptie jucatori precum Prunea, Prodan, Mihali, Belodedici,Selimesy, Dobos, Ciubotariu, Chivu, Contra, D.Munteanu,Galca, Gabi Popescu,Panduru, Stanga, Vladoiu, I.Dumitrescu, V. Moldovan, Ganea, Craioveanu, Mutu..s.a. In adolescenta, mi-am hranit foamea de fotbal citind cartile lui Ioan Chirila. Am invatat astfel ca fotbalul romanesc nu incepe cu cei de astazi, ci cu multi, foarte multi fotbalisti pe care i-am “vazut cu ochii mintii”prin scrierile batranului cronicar. In mintea mea au inceput sa se insiruie si alte generatii: cea a lui Dobay ,Baratki sau Bodola din anii '30, cea a lui Petschovski si Ozon din anii '50 sau cea a lui Dinu, Dumitrache si Dobrin dinanii '70. Era ca si cum un arc nevazut peste timp ma facea sa incerc gasirea unei formule ideale. Ce frumos jucau in imaginatia mea Dinu la inchidere si Hagi la coordonare, ce bine conlucrau in atac “Mopsul” Dumitrache si “Sageata” Lacatus, cat de usor era sa nu iei gol cu Apolzan, Dan Coe, Gica Popescu si Chivu in aparare! Romania nu inseamna doar 11 oameni,imbracati in galben, incercand sa invinga astazi. Romania inseamna o istorie a suferintei si a bucuriei, a tristetii si a extazului. Un numar de pe tricou e al tuturor celor ce l-au purtat mai inainte,a l celor ce au invins si al celor ce au trait infrangerea ,cu onoare si demnitate. Marturisesc ca actuala generatie era pentru mine o promisiune ce nu parea sa se concretizeze niciodata.Nu aveam incredere in acesti jucatori, nu fiindca le-ar fi lipsit dorinta sau vointa, talentul sau elanul,ci fiindca pur si simplu nu imi pareau dispusi sa inteleaga ca apara o istorie, ca trebuie sa fie un grup. Nu i-am simpatizat pe Mutu sau Contra, nu i-am consideram fotbalisti mari pe Radoi sau Nicolita.Iar asta nu o sa schimbe prea curand. Dar un lucru e cert: Niciodata ( !!!) nu am vazut echipa Romaniei cantand imnul asa cum au facut-o jucatorii nostri la meciul cu Franta, de acum doua zile. Am simtit atunci ca aceasta echipa are ceva special, ca sufletul meu s-a deschis larg pentru aceasta generatie.Pentru mine, indiferent de rezultatele si evolutia acestor baieti ei vor ramane o imagine sublima de patriotism si emotie. Nu mi-as fi inchipuit ca acesti jucatori vor reusi sa ma faca sa simt mandria ca pe teren nu mai intra doar 11 fotbalisti, ci 11 romani. E o stare ce intrece din punctul meu de vedere chiar bucuria unei victorii. Imnul Romaniei, viu si puternic prin vocile jucatorilor, a rasunat ca niciodata la un turneu final. Acompaniati de 10.000 de oameni din tribune, baietii nostrii au creat un moment unic,de o incarcatura senzationala. In mintea mea, “generatia Hagi”devenea pentru prima data doar amintire, “generatia Chivu” devenea suflet. HAI ROMANIA!!!

Verba volant...

INTREBARE Traim putin, dar murim in fiecare zi..Nu exista insa nici un moment in care sa nu ne intrebam: D e ce?..E o intrebare fara sens. D e ce nu? Aceasta-i intrebarea. ILUZIE Nu exista iubiri imposibile. Doar oameni ce nu pot creea, in doi, iluzia fericirii. Insa fericirea in doi e tot atat de iluzorie ca si singuratatea. Iubind nu putem fi niciodata singuri, cel mult putem fi nefericiti.. TIMPUL Cand in sfarsit refuzam sa traim in trecut, acesta revine prin oamenii care ne insufletesc prezentul. A scapa de obsesiile trecutului e tot atat de dificil ca a gandi viitorul, alaturi de angoasele prezentului. Trecutul, prezentul si viitorul…Iluzia trecerii timpului.

Intre snobism si pasiune. ( 1 )

In urma cu ceva timp, citeam in “Dilema Veche” un articol semnat de o tanara ziarista, despre snobism. Autoarea nu se rezuma insa la a discuta despre snobismul atat de vizibil al “copiilor de bani gata”sau al amatoarelor de Mall-uri si fitze, ci ducea problema intr-o zona foarte interesanta, aceea a culturii. Se vorbea acolo de un asa -zis “snobism cultural”pe care unii l-ar afisa, cu o indoielnica superioritate,in cafenea sau in restaurant. Marturisesc ca articolul mi-a facut o buna impresie, atat ca forma,dar mai ales ca fond. Filtrat prin mintea mea, ecoul acestui articol se mai pastreaza si astazi. Cine nu a intalnit “indragostiti”de Paulo Cuelho sau adepti ai ideilor fantastico-anticrestine ale lui Dan Brown? Cine nu a intalnit entuziamati de serviciu, care apreciaza azi ceva si maine isi gasesc un alt obiect de adoratie culturala? Fireste ca acestia pot fi subiecti ai teoriei autoarei articolului respectiv, snobi culturali. Fiindca snobismul este de fapt tocmai preluarea fara discernamant a unor elemente aflate la moda. Iar moda poate exista si in cultura, autorii “ la moda”devenind in ochii unora etalonul cultural al prezentului. Fireste ca snobismul trebuie evaluat de la caz la caz. Pentru unii ceea ce e astazi la moda poate ramane de admirat intreaga viata. Asadar unde se termina snobismul, poate incepe pasiunea. Insumand atat elemente emotionale, cat si intelectuale, confirmate de factorul durabilitatii temporale, pasiunea se exercita cu o forta interioara nebanuita, canalizand eforturi si stari ce sensibilizeaza si impun admiratia celor din jur. Pasiunea devine astfel opusul snobismului. Pasiunea e certificata de ani de cautari,de intrebari, de nerostite indoieli. Ea inalta spiritual si purifica sufleteste, surprinzand mereu prin valente noi, nebanuite. Uneori insa pentru cei din jur un om pasionat de ceva poate fi iritant. Pasiunea lui poate trezi in altii sentimente negative. Ei nu sunt pasionati de nimic, sunt plictisiti de ardoarea degajata de afirmarea pasiunii. De la neintelegere, pana la invidie, nu e decat un pas. Pentru multi e pasul cel mai simplu. Evident ca exista si altfel de oameni.Ii descoperim mereu, ii redescoperim apoi toata viata. Sunt cei carora le lipseste otrava ignorantei, dispusi sa afle,sa inteleaga,sa intrebe. Dispusi sa impartaseasca la randul lor pasiuni si sa zambeasca acceptand pasiunile altora. Am intalnit destui dintre acestia,ma mandresc numindu-i prieteni si cautandu-le mereu compania. Din pacate am intalnit prea multi si din prima categorie. Ma consolez cu gandul insa ca nu am intalnit la fel de multi ca altii si ca,de cele mai multe ori,am puterea sa ii evit. Din pacate nu si puterea de a le accepta ignoranta. Voi incerca in episoadele urmatoarelor sa imi explic pasiunile. Nu sunt multe,dar sunt puternice si lipsite in totalitate de snobism.

EXPLICATII...

Paszkany si Andone spun ca performanta Stelei din 1986 s-a datorat si conjuncturii, nu doar valorii. In urma cu cateva zile, inainte de declaratile celor doi, am scris pe blog articolul “Fara explicatii..” , sustinand printre randuri acelasi lucru. Steaua a reusit in 1986 cea mai mare performanta a fotbalului romanesc si chiar daca sunt dinamovist, accept acest lucru. Totusi , la o analiza a nuantelor si a esentelor, performanta Stelei nu se explica doar prin valoarea si omogenitatea grupului de jucatori de atunci, ci si prin noroc, foarte mult noroc. Evident ca intre “norocul prostului “ si “ norocul tine cu cei indrazneti” e loc de discutii. Un lucru insa e clar: Steaua a avut mereu noroc in competitiile europene, adversarii modesti succedandu-se la tragerile la sorti adversarilor puternici, dar aflati in declin sau in eclipsa se forma. Sezonul 1985-86 al C.C.E. nu este o exceptie , ci este varful momentelor de noroc de care a beneficiat Steaua in cupele europene. Fireste, nici o echipa nu poate ajunge pana in finala unei competitii doar cu noroc. E nevoie si de altceva, iar Steaua 1986 avea in mod cert valoare, unitate si joc colectiv. Dar norocul ramane un factor foarte important in sport, iar Steaua a beneficiat atunci de acest factor mai mult decat orice alta echipa romaneasca vreodata. Voi incerca in cele ce urmeaza o analiza obiectiva a parcursului Stelei, a norocului ei din acel an, cu promisiunea ca intr-un articol viitor voi largi discutia si asupra celorlaltor sezoane europene ale Stelei si ale rivalilor traditionali. 1. ABSENTA CAMPIOANEI ANGLIEI. Dupa tragedia de la Heysel,din Bruxelles, in mai 1985, U.E.F.A. a decis ca pentru urmatoarele sezoane formatiile de club englezesti sa fie excluse din competitiile europene. In 1985, titlul in Anglia era cucerit de Everton Liverpool. La fel ca astazi, campionatul englez era la mijlocul anilor ’80 cel mai puternic din lume, iar decizia U.E.F.A. a insemnat un declin din care cluburile engleze si-au revenit cu greu. Intre 1975-1985 cluburile engleze cucerisera 7 Cupe ale Campionilor, o Cupa a Cupelor si 3 Cupe UEFA. In aceste competitii au triumfat FC Liverpool, Nottingham Forest, Aston Villa, Tottenham , Ipswich si Everton ( castigatore a Cupei Cupelor in 1985). Asadar, in afara de sezoanele 1975-76 si 1982-83, campiona Angliei ajungea mereu in finala C.C.E., de cele mai multe ori reusind sa o si castige. Absenta campioanei Angliei a fost un prim obstacol depasit cu noroc de Steaua in acel sezon. In primul tur Everton ar fi jucat cu Anderlecht, care astfel a trecut direct in turul al doilea. 2. ADVERSARI SLABI SI FARA TRADITIE Din cele 4 echipe intalnite de Steaua pana in finala, 3 au fost echipe submediocre: Vejle BK ( campioana Danemarcei), Honved Budapesta ( campioana Ungariei ) si FC Kuusysi Lahti ( campioana Finlandei). Niciuna dintre aceste trei formatii nu reprezenta ceva in fotbalul european. Sivabaek si Simonsen ( acesta avand 35 de ani in 1986), Detari si Bodonyi, acestia erau jucatorii reprezentativi. Despre “vedetele” lui Kuusysi nu se poate vorbi. O echipa-revelatie, care a invins pe FC Sarajevo si Zenit Leningrad in 1986 si a fost foarte greu invinsa de Steaua. In 1983 Dinamo Bucuresti trecea in C.E.E. de Kuusysi cu scorul general de 4-0, iar in 1989, in Cupa Cupelor cu scorul general de 6-0. Evident ca si in acest caz, Steaua a avut noroc. Pentru a ajunge in semifinale Anderlecht a intalnit pe Bayern Munchen, FC Barcelona pe FC Porto si Juventus. FC Porto a jucat inainte de Barca, cu Ajax. Iar Juventus cu campionii Italiei , Hellas Verona. Quod erat demonstrandum. 3. ANDERLECHT – ECHIPA IN DECLIN In 1985, Anderlecht cucerea titlul in Belgia cu 11 puncte avans fata de rivala FC Brugges. In 1986, anul semifinalei cu Steaua, Anderlect avea nevoie de un meci playoff pentru a o depasi pe aceeasi FC Brugges. Dupa castigarea Cupei Cupelor in 1976 si 1978 si a Cupei U.E.F.A. in 1983, Anderlecht schimba in 1986 generatiile , dar si antrenorii: Van Himst fiind inlocuit in mijlocul acelui sezon de Arie Haan( 37 de ani )- un antrenor neexperimentat. Anderlecht era in declin, in lipsa de forma, iar acest lucru a facut ca Steaua sa invinga in semifinala de la Bucuresti. 4. FC BARCELONA – PENALTY-URI SALVATOARE. Barcelona a ajuns pana in finala foarte greu. A depasit prin gol inscris in deplasare atat pe Sparta Praga , cat si pe FC Porto. Meciurile au aratat o FC Barcelona destul de subtire atat in aparare , cat si in atac. Cu Juventus Torino, in sferturi, Barca a jucat “italieneste” 1-1 si 1-0. Impotriva campioanei Suediei IFK Goteborg, in semifinale, Barcelona s-a calificat tot la penalty-uri. Greu, foarte greu. In finala, presiunea andaluza de pe “Ramon Sanchiz Pizjuan” a facut ca jucatorii spanioli sa joace lent, timorati de miza, de faptul ca erau favoritI. La penalty-uri, Duckadam a aparat extraordinar. Dar e clar ca un penalty se rateaza, nu se apara. Conjunctura de care a beneficiat Steaua in 1986 a favorizat asadar decisiv castigarea Cupei Campionilor Europeni de catre o echipa din Est. Norocul, asa dupa cum am aratat a fost insa foarte important. Ca o paralela , peste 5 ani Cverna Zvezda Beograd castiga C.C.E. dupa un traseu mult mai dificil, invingand pe rand pe Grasshoper Zurich, Glascow Rangers, Dynamo Dresda, Bayern Munchen si Olimpique Marseille. Dar istoria consemneaza, noi trebuie sa cercetam, pentru a observa, cu obiectivitate si fara patimi glorificatoare, nuante si esente.

FARA EXPLICATII...

DINAMO in ’83-’84 Kuusysi Lahti 1-0, 3-0 Hamburger SV 3-0, 2-3 Dinamo Minsk 1-1, 1-0 FC Liverpool 0-1, 1-2 Hamburger SV, castigase Bundesliga in 1982 si 1983 si era Campioana a Europei -1983 ( 1-0, impotriva lui Juventus Torino) Dinamo Minsk , devenise in 1982 campioana a Uniunii Sovietice in dauna marii echipe a lui Dinamo Kiev. FC Liverpool era cea mai puternica echipa a Europei: in 1984 avea sa castige a 4 –a Cupa a Campionilor Europeni din ultimii 7 ani , dupa succesele din 1977, 1978, 1981. In 1984 Liverpool mai castiga Campionatul englez (a treia oara consecutiv, dupa 1982 si 1983) si Cupa Ligii. FC Liverpool invingea in sferturile C.C.E. PE Benfica, campioana Portogaliei cu 4-1 si 1-0. Mari jucatori ai adversarilor: Stein, Kaltz, Magath si Hrubesch ( campioni europeni cu Germania -1980, vicecampioni mondiali cu Germania in 1982 ), Aleinikov ( vicecampion european cu URSS-1988), Clemence , Neal, Hansen, A. Kennedy, Thompson, Dalglish, Souness ( toti castigatori ai C.C.E. cu Liverpool, internationali britanici). STEAUA in ’85-‘86 Vejle BK 1-1, 4-1 Honved Budapesta 0-1, 4-1 Kuusysi Lahti 0-0, 1-0 Anderlecht Bruxelles 0-1, 3-0 CF Barcelona 0-0 ( 2-0 penalty) Anderlecht ar fi trebuit sa joace in primul tur cu Everton , Campioana Angliei ( eliminata din cupele europene , la fel ca toate celelalte echipe engleze, timp de 5 ani –dupa tragedia de la Heysel), iar in turul al 2-lea a invins campioana Ciprului, Omonia Nicosia. CF Barcelona a invins foarte greu pana in finala: Sparta Praga si FC Porto , dupa gol marcat in deplasare, Juventus Torino ( 1-1, 1-0) , iar in semifinale pe IFK Goteborg ( tot dupa penalty-uri). In 1985, Anderlecht castiga titlul in Belgia cu 11 puncte avans fata de FC Brugges. In 1986, avea sa castige la playoff, cu aceeasi FC Brugges, dupa ce la final erau la egalitat de puncte. Mari jucatori ai adversarilor: Scifo (semifinalist al C.M. 1986 cu Belgia) si Schuster ( campion european cu Germania -198

DINAMO..

E tarziu..Prea tarziu pentru a mai putea schimba ceva.Si totusi, prea devreme.Mult prea devreme pentru ca unii sa ma inteleaga. E duminica, 4 mai, orele 23 si cateva minute. Putine, dar nu atat de grele ca ultimele minute din meciul Dinamo-Steaua, care s-a terminat acum aproape o ora..Sunt fericit si trist in acelasi timp. Si e atat de greu.. Am asteptat de mult meciul acesta si totusi, in ciuda rezultatului ( 2-1 pentru Dinamo), e cea mai trista victorie impotriva Stelei. Imi amintesc de acel 3-0 din 1989, de acel 3-2 din “Groapa”, din 2000, cand am castigat titlul, dupa 8 ani. Imi revin in minte golurile lui Niculescu si Danciulescu, din primavara. Si totusi, in singuratea celor 4 pereti care ma inconjoara, tristetea ma copleseste. Scriu, ca un ultim remediu, ca o incercare grea si dureroasa de a justifica ceea ce simt. Si nimic nu e mai greu decat asta. Era o vreme cand orice durere era stearsa de o victorie a “cainilor”. Astazi , bucuria victoriei se opreste la hotarul crunt al deznadejdii. Sunt “alb-rosu” de cand ma stiu. De cand pe stema dinamovista nu se odihneau cei doi caini, ci o litera . Litera care incepea un cuvant in care mintea mea de copil se regasea: Dinamo! Pastrez si acum momentele de atunci. Sunt in sufletul meu, incercat de viata, mai aproape de moarte azi. Si imi amintesc si anii de speranta, lungi si grei. Ei invingeau, noi pierdeam mereu, de parca destinul incerca in zadar sa ne trezeasca. Tarziu, dar nu la fel de tarziu ca astazi, am revenit. Am invins din nou, am razbunat esecurile. Si iubirea s-a inaltat din nou, cu aripi de inger si suflet de sfant. Am suferit din nou, am plans, am blestemat. Dar am mers mai departe, pe acelasi drum-deja cunoscut, deja imposibil de parasit. Am cantat pentru culori la Bucuresti si Timisoara, la Cluj si Alba Iulia. Am gasit mereu oameni care sufereau si se bucurau la fel. Nu am renuntat niciodata la vis, chiar si atunci cand totul parea pierdut. Mereu si mereu, in minte si in suflet, adevaratii “caini” apareau” : Dinu, Dumitrache, fratii Nunweiller, Andone, Raducioiu, Lupescu, Haldan, Florentin Petre, Niculescu. Si totusi, de astazi, totul se sfarseste. In sufletul meu Dinamo ramane aceeasi, in ochii mei ea nu mai exista pana la plecarea tradatorului lipsit de caracter, Rednic. Nu e deloc simplu sa justifici iubirea, e insa foarte greu sa explici ura. De aceea nu o sa fac nici eu asta. Cel putin, nu acum. Dar imi doresc cu toata fiinta mea ca Dinamo sa invinga mereu, iar daca pentru asta e nevoie ca ea sa fie antrenata de un fatarnic, asa sa fie! Voi iubi mereu Dinamo, voi trai mereu animat de credinta ca acest nume inseamna mai mult decat inteleg actualii conducatori- niste fanarioti impotenti mintal – si ma voi bucura intotdeauana la victoriile “cainilor”. Iar celor ce nu inteleg asta le spun doar atat: Nu regretati iubirile pierdute, regretati doar iubirile ce v-au pierdut!

POETI DISPARUTI

De Paşti (Tudor Arghezi) -------------------------------------------------------------------------------- La toate lucarnele si balcoanele Au scos din cer ingerii icoanele Si-au aprins pe scari Candele si lumanari. Orasele de sus, in sarbatoare, Au intins velnite si covoare, Si ard in potire Mireasma subtire. Si din toate ferestrele odata, Mii si sute de mii, Heruvimii fac cu mana bucalata La somnorosii copii.

IDEI.GANDURI.NUANTE..

Izvorul acestui articol este o campanie pe care am avut ocazia sa o descopar pe internet. Mai precis un blog, moderat de niste studenti si studente, pentru un proiect-examen pentru facultate. Doua studente, pe care le-am cunoscut recent, m-au rugat sa intru pe acest blog, eventual sa comentez asupra celor expuse acolo. Adresa blogului e “http://violentaimpotrivafemeilor.weebly.com/” si imediat dupa ce l-am citit, am avut senzatia ca trebuie sa scriu si eu cateva cuvinte, mai mult sau mai putin tangentiale cu mesajul campaniei de pe blogul respectiv. Primul aspect pe care doresc sa il clarific este ca trebuie disociata clar si fara echivoc violenta fizica impotriva femeilor de o anumita adversitate spirituala, rationala, a unor barbati fata de femei, anume a celor etichetati simplist ca fiind misogini. Cateva explicatii sunt necesare in acest sens. Termenul misogin apare in DEX explicat ca “(Barbat) care uraste femeile”. Prima concluzie este insa ca paranteza atrage atentia asupra faptului ca, desi in general barbatii pot avea o astfel de atitudine, ea nu este exclusa si in cazul femeilor. Asadar, putem vorbi de persoana ( femeie sau barbat) care uraste femeile. In dictiona, apare si termenul de “misoginism”, explicat ca “Lipsa de incredere fata de calitatile morale ale femeilor, atitudine negativa fata de femei”. Personal, marturisesc ca aceasta ultima explicatie imi pare uneori foarte familiara. Si totusi, DEX-ul mai explica un termen, parca a echilibra putin situatia. Si anume “misandrie”- “ura (patologica) a femeii fata de barbati”. Nuantele se cer in acest caz observate atent. Practic, ura fata de femei, este o atitudine, o alegere rationala, certificata si exemplificata istoric si filosofic. O persoana, femeie sau barbat, are si instrumente logice pentru a gandi astfel la adresa femeilor. In ceea ce priveste ura fata de barbati, aceasta este –pornind de la explicatia dictionarului- o problema medicala. In acest caz ne aflam in domeniul patologicului si nu al ideilor. Un al doilea aspect relevant , cred eu, este ca atata timp cat misoginismul este o atitudine constientizata ca traire rationala, acesta nu poate conduce in nici un caz la violenta verbala sau fizica impotriva femeii. Revin la explicatia dictionarului si observ ca e vorba in cazul misoginismului de o “lipsa de incredere”. Evident, aici poate fi discutat care sunt motivatiile acestei neincrederi fata de calitatile morale ale femeilor. Personal, pot fi si in acest caz gata sa explic, dar asta ar insemna sa discut intreaga istorie a omenirii si efortul ar fi prea mare, spatiul prea restrans si timpul prea putin. Un lucru e insa de la sine inteles : discutiile, afirmatiile, ideile- chiar etichetate de ceilalti ca fiind gresite, nu ar trebui in nici un caz sa conduca la violenta impotriva femeii. In cele din urma, concluzia mea este foarte clara: cel ce loveste o femeie, poate fi misogin sau nu. Dar inainte de toate e un infractor . Mai mult decat atat e un om ce savarseste un PACAT in fata lui Dumnezeu. Violenta fizica este o manifestare a naturii umane si indica prezenta Raului. Nici o idee, nici o afirmatie, nici o ratiune nu poate justifica violenta, in general. Cu atat mai putin violenta impotriva femeii.

Versuri de demult..

TRISTETE Uitarea ta imi palpaie adanc in amintire Si buzele tale in sufletu-mi trist Le simt cum se prefac in cautari de gand In golul ce imi moare in privire. SFARSIT E atata umbra pe culoarul ce ma poarta spre abis, Sunt atatea voci ce-si striga in soapta disperarea, Incat, fara voie, n-am mai zarit al vietii paradis Si-al tau suras ce-aduce-n al meu suflet alinarea.

MAGIA FILMULUI(1) - Chaplin, Hitchcock, Bergman...

Filmele lui Chaplin sunt capodopere cinematografice ce imbina subtil sentimente de o remarcabila puritate emotionala si probleme complexe ale societatii moderne. Scene de un comic spumos sunt urmate mereu de intrebari existentiale ce se doresc a fi percepute de spectator. Chaplin realizeaza cele mai reusite comedii din istoria filmului, transpunandu-si personajele pe scene de viata reala, cu greutati, inechitati sociale, dureri. Personajul sau, “Vagabondul”, e construit magistral. Cu o palarie prea mica, mustata scurta( devenita “a la Charlot”), haina stramta, pantalonii largi, pantofii mari, invechiti. Mersul hazliu, bastonul “de gentleman” si manierele sale mereu foarte rafinate se suprapun , accentuand contraste si starnind rasete. Dar Chaplin nu face o “comedie usoara”. Finalurile filmelor sale definesc tonurile grave si tristetile apasatoare, greu perceptibile pana atunci, datorita comicului genial-de personaj si de situatie. Charles Chaplin nu a fost doar actor si regizor, ci si producator si autor de muzica de film. In multe din productiile sale Chaplin compune si muzica, iar acest lucru da o si mai mare consistenta valorii sale cinematografice. Cele mai apreciate filme ale sale, pe care le-am vizionat si revizionat cu aceeasi bucurie si emotie de nenumarate ori sunt scurtmetrajul “Imigrantul”(1917), apoi “Pustiul”(1921), “Goana dupa aur” (1925), “Luminile orasului”(1931), “Timpuri moderne”(1936), “Dictatorul”( 1940). Nascut in Anglia, in 1889, a ajuns in Statele Unite in 1914. Aici a creat personajul ce avea sa il faca celebru- Vagabondul, si care timp de 25 de ani va fi personajul principal al comediilor sale. Succesul a venit repede, in anii ’20 Chaplin devenind vedeta a Holywood-ului si infiintand propria sa casa de productie. Chaplin a continuat sa faca filme-mute si in anii ’30, desi sonorul aparuse de aproape un deceniu. Cu “Dictatorul”, iar mai apoi cu “Luminile rampei”(1952) si “Un rege la New York”(1957), Chaplin se va adapta la aceste schimbari tehnice, fiind in continuare deosebit de apreciat. Vederile sale politice de stanga, precum si numeroasele legaturi sentimentale cu femei foarte tinere au creat mereu controverse. Dupa Al doilea Razboi Mondial s-a intors in Europa, in Anglia si mai tarziu ( incepand cu 1960) in Elvetia. In anii ’70 a primit un premiu Oscar pentru intreaga cariera, premiu ce ii rasplatea realizarile impresionante. Chaplin a murit la varsta de 88 de ani, in 1977. Alfred Hitchcock este considerat de criticii de film din Statele Unite drept cel mai mare regizor din istoria filmului. “Maestrul suspansului”, Hitchcock a fost un pionier si un inovator al tehnicii de filmare si a devenit cunoscut in intreaga lume ca un creator de filme in care tensiunea si uneori groaza rascolesc spectatorii. Personajele sunt oameni obisnuiti pusi in fata unor situatii limita, ce se complica mereu, dand nastere unor actiuni ce creeaza spectatorului emotii si tensiuni. Lumea filmelor lui Hitchcock este plina de detectivi, spioni, identitati duble, crime, urmariri, personaje cu probleme psihice. Mereu apar insa femei frumoase ( majoritatea blonde, regizorul avand o fixatie pentru aceasta culoare a parului) si barbati puternici, inteligenti. Este o lume complicata, convulsiva, plina de mistere si labirinturi, o lume ce se cere descoperita pas cu pas. La final, insa, lucrurile se clarifica, iar pacea revine. Scenarist , regizor si producator, Hitchcock are roluri scurte, fugare, in multe din filmele sale (aceasta fiind o alta fixatie a sa), incercand mereu sa capteze la maxim atentia spectatorului, sa ii antreneze vigilenta spre detalii. Filmele pe care le-am vazut si care il fac pe Hitchcock unul dintre regizorii mei favoriti sunt “Omul care stia prea multe”(1934), “39 de trepte”( 1936), “Straini in tren”(1951) “Fereastra din spate”(1954), “Virtejul”( 1958), “Nord prin nord-vest”(1959), “Psihopatul”(1960) si “Pasarile “(1963). Englez, la fel ca Charles Chaplin, dar mai tanar cu 10 ani ( nascut in 1899), Hitchcock si-a construit si el cariera in Statele Unite, primind chiar si cetatenia americana ( in anii ’50). Mereu nominalizat la premiile Oscar, a castigat doar unul ( pentru filmul “Rebecca”-1940), dar a avut o popularitate uriasa atat in randul spectatorilor, cat si a criticilor de film. A fost innobilat de regina Elisabeta, la fel ca si Chaplin si a murit in anul 1980, lasand in urma o colectie impresionanta de filme ce vor marca pentru totdeauna istoria cinematografiei. Cel despre care multi regizori celebrii spun ca a avut o influenta deosebita asupra lor, Ingmar Bergman, este probabil cel mai discutat cineast al istoriei filmului. Peliculele sale, remarcabile dovezi ale ideii de “film de arta”, tulbura si uluiesc deopotriva. Putini regizori reusesc sa isi croiasca calea spre sufletul spectatorului cu atat de multa profunzime precum Bergman. Criticat de unii, uneori pentru pesimismul intunecat al unora dintre operele sale, alteori pentru scene de nuditate si erotism, considerate vulgare in perioada anilor ’60-’70, Bergman si-a urmat cu incapatanare drumul spre templul genial al artei sale. In productiile sale se urmaresc teme de mare adancime emotionala si intelectuala: relatia omului cu Dumnezeu, relatia omului cu sine, conditia sa de muritor, plina de angoase, de indoieli, de credinte zdruncinate, dar si de iubiri obsesive. Inovator al filmului ( in acest sens, remarcabil este filmul “Persona”-1966), Bergman a ramas mereu fidel credintei sale ca filmul trebuie sa il reprezinte in primul rau pe el, ca si creator. Nu a urmarit succesul, dar avea sa il dobandeasca inca de la primele filme. Woody Allen spunea despre el ca “analizand din toate perspectivele opera sa, Bergman e probabil cel mai important regizor din istoria filmului”. Berman spunea ca dintre filmele sale, considera ca fiind cele mai dragi lui “Persona”(1966) si “Strigate si soapte”( 1972). Acestea doua, alaturi de alte cateva pe care le-am vazut de asemenea – “Fragii salbatici”(1957), “A saptea pecete”(1958), “Ora lupului”(1968) sau “Fanny si Alexander”(1984)- sunt esentiale pentru viziunea lui Bergman. Dar nu sunt singurele… Ingmar Bergman s-a nascut in 1918, in Suedia si a murit anul trecut ( in aceeasi zi cu un alt mare clasic al filmului, italianul Michelangelo Antonioni). La fel ca Chaplin a fost casatorit de mai multe ori, a parasit pentru un deceniu Suedia ( in anii ’70) datorita unui scandal legat de presupusa evaziune fiscala. A revenit insa din Germania in tara natala, dupa ce insusi primul ministru al Suediei l-a rugat sa o faca. In absenta s-a industria cinematografica suedeza a fost la un pas de faliment si a pierdut zeci de milioane de dolari. In filmele sale a dat posibilitatea unei generatii de actori suedezi sa devina “vedete mondiale”-Liv Ulmann, Max Von Sydow, Bibi Andersson, Ingrid Thulin sau Erland Josephson. Chaplin, Hitchcock, Bergman…Trei destine puse in slujba artei cinematografice, trei regizori geniali ce merita sa fie descoperiti si de generatiile de azi si de maine.

Cupa Europei ( XVI) O PERFORMANTA CE SE LASA INCA ASTEPTATA

Romania, poate doar asemeni Elvetiei, este echipa care a reusit cel mai putin la nivelul echipei representative, dintre participantele la acest Campionat European. Nu voi insista in acest articol asupra motivelor ce duc la aceasta concluzie, urmand a dezbate pe larg aceasta situatie, in viitor. Cert e ca Romania are un sfert de finala la C.M. Mondial SUA’94 si de asemenea un sfert de finala la EURO 2000. Inainte de razboi, Romania avea fotbalisti valorosi precum Albu, Cotormani, David, Bogdan, dar mai ales precum Dobay, Bodola si Baratki. Dar desi a participat la toate cele 3 “Mondiale”interbelice nu a reusit rezultate notabile.Ba mai mult, a pierdut , in 1938 in fata Cubei (la acea vreme, rezultatul fiind marea surpriza a turneului ). Nici anii ’50 a lui Petschovski si Ozon sau anii ’60 . cu Constantin si Parcalab nu au insemnat reusite pentru nationala Romaniei. Generatia ’70 este si ea una a carui talent a depasit rezultatele concrete pe care le-a obtinut ( sau mai bine spus NU le-a obtinut) .Dinu, Dumitrache, Radu Nunwiller, Dumitru, Dobrin, Lucescu sau Dembrovski au reusit prea putin, fata de potentialul lor. La fel generatia anilor ’80, cu Klein, Camataru, Stefanescu, Andone, Balaci, Crisan sau Gabor. De abia anii ’90 vor da o nationala notabila in istoria fotbalului,cea din 1994 : Stelea- Petrescu, Belodedici, Prodan, Selimesi- Hagi, Lupescu, Popescu, Munteanu- Raducioiu, Dumitrecu. Dar si de aceasta data performanta cea mai mare a “Generatiei de Aur” este sub asteptarile noastre si posibilitatile lor. Astazi, nationala se bazeaza pe cativa jucatori remarcabili, precum Chivu, Mutu, Lobont sau Contra, dar si pe jucatori de valoare indoielnica ( Codrea, Nicolita, Mazilu etc.) .Personal, ma indoiesc de aceasta generatie… HAI ROMANIA!

Cupa Europei (XV) TARA CANTOANELOR

Elvetia este celebra mai ales pentru ciocolata fina, ceasurile de lux si bancile cele mai sigure din lume. In ceea ce priveste sportul elvetienii exceleaza mai degraba la sporturile de iarna, dar fotbalul a fost mereu iubit in aceasta micuta tara, locuita de de elvetieni ( cu origini franceze, germane si italiene). Nu e insa prima oara cand Elvetia organizeaza un turneu final al unei mari competitii fotbalistice, prima experienta de acest fel fiind Cupa Mondiala din 1954. In acest an insa, alaturi de Austria , se asteapta ca “Tara Cantoanelor”sa fie o gazda exemplara. Elvetia a aparut in fotbal, la nivel de nationala in anii ’30, odata cu jucatori de exceptie ca fundasul Minelli si atacantii Andre si Max Abegglen. In 1938, Elvetia invingea la C.M.1938 Germania unita cu Austria – Echipa celui de al Treilea Reich avand atunci in componenta germani ( precum legendarii Szepan si Janes), dar si fosti jucatori din “Wunderteam-ul”lui Meisl ( austriecii Pesser, Raftl ,Mock , Hahnemann si Skoumal ) . In anii ’50 de asemenea Elvetia a avut rezultate bune la C.M. 1950 si 1954, ramanand celebru in istoria fotbalului elvetian atacul din acele timpuri Bickel-Fatton-Hueggi-Antenen-Ballaman. Anii ’60 si ’70 au insemnat un evident recul, care a continuat pana la C.M. 1994. Atunci, Elvetia a propus o formatie puternica ce imbina jocul ofensiv cu o aparare foarte organizata. Era vremea lui Pascolo, Hottiger, Quentin, Bregy, Sforza, Sutter si Chapuisat. La C.E. 1996 si 2004, Elvetia a dezamagit, nereusind sa depaseasca faza grupelor. O evolutioe mai buna a avut insa la ultima Cupa Mondiala, cu eechipa din care faceau parte jucatori care vor evolua si in aceasta vara: Degen, Barnetta, Senderos, Frei, Behrami, Yakin, Ziegler, Gygax s.a. Personal, am o presimtire ca aceasta formatie va reusi o surpriza foarte placuta la acest Turneu Final. Vom trai si vom vedea..

Cupa Europei (XIV) IN MEMORIA LUI SINDELAR

Austria pare a fi cea mai putin valoroasa echipa de la acest Campionat European, pe care il organizeaza alaturi de vecinii elvetieni. Prezentele ei din ultimii 20 de ani la turneele finale au fost putine si au contabilizat mai mult infrangeri. De la Polster si Herzog nu a mai aparut nici un jucator austriac pentru care mari cluburi europene sa se arate interesate. Si in acest an, Austria pare condamnata de la inceput, in grupa cu Germania, Polonia si Croatia. Cine isi mai aminteste insa de Austria anilor ’30, ’50 si ’70? Asadar, sa rememoram… Austria a dat in decada 1925-1935 prima mare echipa nationala a lumii, supranumita “Wunderteam”(-Echipa minune,in traducere).Creata de Hugo Meisl, unul din cei mai inteligenti antrenori ai istoriei fotbalului, acea echipa il avea in centrul atentiei pe Mattias Sindelar. Atacant de clasa ( probabil cel mai bun din perioada interbelica), cu dribling si sut, celebru pentru cursele sale ce pareau zboruri. Personalitate remarcabila, Sindelar ii avea alaturi pe portarii Hiden si Raftl, pe fundasii Schmaus, Sesta si Wagner, pe mijlocasii Zischek, Smistik si Nausch, pe atacantii Pesser, Mock, Bican, Hahnemann sau Binder. O formatie remarcabila, care se spune ca a pierdut pe mana arbitrilor si datorita accidentarii lui Sindelar semifinala C.M. din Italia’34 (chiar impotriva gazdelor). Alipirea Austriei la Reich-ul german a obligat multi jucatori austrieci sa evolueze pentru Germania, in perioada anilor 1938-1943. Cel care nu a acceptat asta si a inteles ca originile sale evreiesti vor fi curand descoperite, a ales sa se sinucida ( 1939) Era chiar genialul Sindelar.. In anii 1945-1960, o alta generatie de exceptie s-a ridicat. In 1954, la Campionatul Mondial din Germania de Vest, echipa Austriei avea sa joace o noua semifinala mondiala. Echipa de atunci ii avea in componenta sa pe Zemann, Hanappi, Stotz, Happel, Barschandt,Ocwirk, Korner,Probst, Stojaspal, Wagner si Dienst. Dupa alte doua “Mondiale” (1958, 1962), fotbalul austriac va intra intr-un con de umbra, pana in anii ’70. Campionatul Mondial din 1978, va reprezenta momentul revenirii. Austria va juca in faza grupelor semifinale( un fel de sferturi de finala) si va invinge Germania Federala, campiona mondiala, cu 3-2. Va fi “Mondialul” lui Hans Krankl, atacantul austriac ce a creat cea mai buna impresie la acel turneu, dar si a unor tineri jucatori precum Koncilia, Pezzey, Weber, Obermayer, Prohaszka, Schachner sau Sara. In anii ’80 acestora li s-au adaugat Degeorgi, Ogris sau Polster, dar echipa a intrat usor, in declin. Austria de azi nu pare sa aiba nimic in comun cu cea de ieri in afara de culori si nume. Dar surprize au existat dintotdeauna..

Cupa Europei (XIII) OTOMANII...

Turcia a asteptat pana in 1996 pentru a participa la un turneu final al Campionatului European. Pana atunci, intreaga istorie a Turciei fotbalistice se concentra in prezenta la un singur Campionat Mondial (1954). Fotbalul turcesc crescuse incet, de la generatia lui Lefter, Tugay, Seref Metin, Suat si Can Bartu ( in anii ’50-’60 ) pana la cea a lui Tanju Ciolak (la sfarsitul anilor’80). Dar aparitia celui mai bun produs al fotbalului turcesc din toate timpurile, golgheterul Hakan Sukur, a generat o adevarata revolutie in “nationala” Turciei. In 1996, in Anglia, Turcia a jucat un sfert de finala, iar in 2000 a repetat performanta si primele vedete se “nasteau”atunci : Rustu, Bulent, Tugay, Sukur. Dar marea performanta a turcilor s-a consumat la Cupa Mondiala din Koreea si Japonia, in 2002. Atunci turcii au ajuns in semifinale, iar acea echipa va ramane in istoria fotbalului: Rustu – Erhan, Bulent, Alpay, Hakan Unsal- Hasan Sas, Tugay, Basturk, Emre – Hakan Suhur, Nihat. De atunci insa , Turcia a esuat in preliminariile pentru CE.2004 si C.M. 2006. Cu doar cateva exceptii ( Rustu, Basturk, Emre sau Sukur ) , cei din 2002 s-au retras din nationala. Anul acesta, in grupa cu Elvetia, Cehia si Portugalia, nationala Turciei ii va arunca in lupta pe Toraman, Nuri Sahin, fratii Altintop si Tuncay Sanli. Ei sunt responsabilii “unui nou inceput”. Fotbalul turcesc trebuie sa multumeasca intr-o mare masura si romanilor, pentru dezvoltarea sa din ultimele decenii. Fotbalistii si antrenorii romani au sprijinit, incepand cu anii’60 si pana astazi fotbalul turcesc, aducand cu ei valoare si expertiza. In 1970, Fenerbahce Istambul castiga Campionatul cu Traian Ionescu –antrenor si Nelu Nunweiller-jucator (ambii veniti de la Dinamo). In 1990 la Galatasaray juca Rotariu, iar in perioada anilor 1996-2000 Mircea Lucescu, Hagi, G.Popescu, A.Ilie, Filipescu evoluau in campionatul Turciei, fiind printre cei mai apreciati jucatori. De altfel, in ceea ce il priveste pe Gica Hagi, site-ul oficial al clubului Galatasaray, il numeste si acum drept cel mai bun fotbalist strain care a jucat in Turcia. Asadar…Succes Turciei!

Cupa Europei (XII) IN LOCUL IUGOSLAVIEI MARI

Croatia este cea mai tanara “nationala “de la acest Campionat European, avand doar 15 ani. In aceasta perioada a reusit sa joace un sfert de finala european ( 1996) si a reusit sa ajunga la C.M. din Franta ’98 pana in semifinale. Fotbalul croat este puternic si cauta la fiecare competitie sa depaseasca aceste rezultate, propunand de fiecare data un stil ce imbina forta si rigoarea germana, cu spiritul ofensiv si agresivitatea balcanica. Deocamdata, avand in vedere si faptul ca a aparut recent pe harta fotbalistica a Europei , Croatia se poate lauda cu doar o singura generatie de exceptie. Generatia plamadita in fosta Republica Federativa a Iugoslaviei, a reusit succesele din anii ’90 pentru Croatia . In poarta evolua Ladic, in aparare Jerkan, Bilic, Stimac si Simic, la mijloc Jarni, Prosinecki, Boban, Asanovic si Stanic, in atac Suker, Vlaovic si Boksic.Dupa retragerea acestor mari jucatori, Croatia nu a mai reusit sa ajunga in fazele superioare ale competitilor mondiale ( 2002 si 2006) si europene (2004), dar a avut si are in continuare jucatori valorosi precum Pletikosa, Robert si Niko Kovac, Rapaic, Prso, Krankjar, Simic si Klasnic. Croatia poate fi din nou o surpriza la acest turneu final. Insa ceea ce vreau sa reamintesc in acest articol este faptul ca in 1992 o mare echipa, a Iugoslaviei, isi gasea sfarsitul-eliminata “la masa verde” de U.E.F.A. de la Campionatul European din Suedia, la care se calificase. In locul ei, adusa in ultima clipa, Danemarca lui Schmeichel, Laursen, Vilfort, Laudrup, Jensen si Poulsen avea sa devina surprinzator “Regina Europei”. Echipa din 1992 a Iugoslaviei , formata din mari jucatori, sarbi ( Mihajlovici, Jugovici, Stojkovici, Spasici), croati ( Jarni, Prosinecki, Boban, Suker, Boksic ), macedoneni (Pancev), muntenegreni ( Savicevici, Mijatovici), bosnieci ( Hadzibedgic) si sloveni ( Katanec) a reprezentat una dintre cele mai frumoase din istoria fotbalului. Politica a invins atunci fotbalul. Si cine stie ce ar fi putut realiza aceasta echipa unita a Iugoslaviei Mari? Ulterior destramarii, Croatia, Iugoslavia(devenita Serbia si Muntenegru) si Slovenia vor ajunge la “Mondiale” si “Europene”separat si chiar se vor duela intre ele ( exemplul celebru fiind dubla Serbia-Croatia din preliminariile C.E. 2000). Unii isi amintesc insa cu nostalgie de echipa Iugoslaviei Mari ,de la inceputul anilor ’90, ultima si daca ar fi avut posibilitatea sa joace in continuare impreuna, poate cea mai mare din istoria “plavilor”.

Cupa Europei (XI) POLSKA, IN CAUTAREA TRECUTULUI

Polonia este o prezenta care nu spune mai nimic celor ce fac pronosticuri pentru castigarea Campionatului European. Si asta poate si fiindca Polonia nu a realizat nimic notabil la precedentele turnee continentale. Totusi, Polonia are in palmares doua semifinale de Campionat Mondial ( 1974 si 1982 ), ceea ce reprezinta performante notabile in cartea sa de vizita. Polonezii au dat dintotdeauna jucatori foarte buni. Inainte de Razboi numele cele mai cunoscute erau ale lui Szepaniak ( cel mai longeviv si totodata polivalent international polonez) si Willimowski ( care va evolua si pentru Germania, dupa ocuparea Poloniei in septembrie 1939). Multe familii au parasit Polonia in timpul celui de al doilea razboi mondial, astfel ca mai ales Franta a “adoptat” multi jucatori de origine poloneza. Dintre cei ramasi, jucatori precum Parpan, Szymkowiak, Pol sau Lubanski au fost foarte apreciati in Europa anilor ’50-’60. In 1972 a venit insa surprinzatoarea castigare a Turneului Olimpic de Fotbal, la Munchen, iar doi ani mai tarziu prima mare echipa a Poloniei avea sa faca senzatie la C.M. din Germania de Vest. Cu jucatori solizi si tehnici, jucand ofensiv si spectaculos, Polonia a surprins pe toata lumea atunci, in 1974. In poarta era Tomaszewski ( alaturi de Banks, Maier si Zoff, considerat in anii ’70 ca fiind printre cei mai buni portari din Europa), in aparare jucau Szymanowsky, Gorgon, Zmuda, Cmikiewicz, la mijloc Kasperczak, Maszcyk si Deyna, iar in atac Lato, Szarmach si Gadocha. Si in 1978, in Argentina, Polonia a reusit un “Mondial” bun si un alt mare jucator se facea remarcat :Zbigniew Boniek. La C.M. din Spania’82 el va conduce nationala poloneza spre o noua semifinala. Pe langa “batranii” Lato ( golgheter al Cupei Mondiale in 1970), Zmuda si Szarmach, Polonia ’82 ii mai cuprindeape portarul Mlynarczyk, fundasii Majewski, Dziuba si Janas, mijlocasii Buncol, Iwan si Kupcewicz si atacantul Smolarek. Dupa C.M. din Mexic’86 Polonia a intrat intr-un lung con de umbra, fara prezente la mondiale si europene pentru aproape 20 de ani. Astazi, dupa experienta de la ultimul C.M., Polonia pare mai valoroasa si experimentata. Intr-o grupa cu Germania, Croatia si gazda, Austria este insa foarte greu sa planifici prea multe victorii. Iar Zewlakow, Krysznowek, Zurawski sau Smolarek spun infinit mai putin decat marii “asi” ai Poloniei din trecut: Lubanski, Deyna, Lato, Zmuda sau Boniek.

Cupa Europei (X) EUSEBIO, FIGO, RONALDO...

Portugalia este una dintre nationalele care au dovedit in ultimul deceniu o ascensiune surprinzatoare. Istoria ei este insa mai veche, iar traditia fotbalului tehnic, fantezist, bazat pe viteza si spirit ofensiv s-a pastrat pana astazi. Portugalia, semifinalista la C.M. din 1966 si 2006 si finalista a C.E. 2004 are astazi una dintre cele mai bune echipe nationale din istorie. Dar pentru portughezi, fotbalul incepe si se sfarseste cu Eusebio, “Perla Mozambicului”, jucatorul care a pus, acum patru decenii, fotbalul lusitan pe harta lumii. In 1961, Benfica juca finala C.C.E. impotriva Barcelonei si un tanar de 19 ani avea sa arate pe teren calitati deosebite: viteza fulminanta, sut napraznic, dribling si tehnica desavarsite. Tanarul atacant va iesi in evidenta si anul urmator, cand va castiga din nou C.C.E. ( impotriva Realului ). Despre el se vorbea deja ca despre cel mai bun jucator al Europei. In 1966, Eusebio va contribui prin golurile sale la performanta locului 3 la C.M. din Anglia obtinut de Portugalia (el fiind golgheterul competitiei). Alaturi de el jucatori foarte valorosi precum portarii Henrique si Perreira, fundasii Morais, Jacinto, Germano, Hilario, mijlocasii Cavem, Graca si Coluna, atacantii Augusto, Torres, Simoes si Nelson. Dar dupa esecurile cu echipa de club ( finala C.C.E. pierduta in fata lui Manchester-1968) si necalificarea la Mondialul din 1970, “steaua Eusebio “a inceput sa apuna. Iar fotbalul portughez nu s-a mai regasit cu adevarat pana la inceputul anilor’90. Si asta desi prezenta Portugaliei la C.E.1984 si C.M. 1986 nu a ramas neobservata ( era generatia lui Fernado Gomes, Jordao, Magalhanes, Pacheco, Rui Barros, Futre etc.) Anii 1989 si 1991 au adus victorii pentru “tineretul” Portugalei la Turneele finale U.E.F.A. si o noua generatie de exceptie se prefigure pentru viitor. De abia pentru Europenele din 1996, din Anglia, acesti tineri vor fi destul de “copti” sa construiasca o echipa puternica. Era momentul ca Rui Costa, Joao Pinto, Fernando Couto, Luis Figo, Vitor Baia, Paulo Souza si ceilalti sa devina cu adevarat vedete ale fotbalului. Portugalia a revenit insa cu adevarat in fotbal prin semifinala pierduta in dauna Frantei, patru ani mai tarziu la C.E. din Belgia si Olanda-2000. Alaturi de cei din 1996, aparusera jucatori precum Pauleta, Maniche, Abel Xavier, Petit, Simao, Costinha, iar Portugalia era cu adevarat puternica. Ajunsa in finala C.E. 2004, jucat chiar in Portugalia, avea sa piarda in fata marii surprize Grecia. Echipa de astazi, semifinalista la ultimele “Mondiale” este in opinia mea cea mai puternica nationala a Portugaliei din istorie. Peste cea a legendarului Eusebio.. Ea reuneste doua generatii:prima, condusa de Figo, cu jucatori maturi-aflati spre finalul carierei ( Pauleta, Simao, Carvalho, Ricardo, Nuno Gomes, Ricardo Costa), cea de-a doua, condusa de noul “geniu” Cristiano Ronaldo, cu jucatori ce reprezinta viitorul ( Nani, Postiga, Pepe, Nelson, Quaresma ). Intre aceste doua generatii, Deco, Tiago, Maniche, Andrade sau Hugo Viana sunt liantul ce dovedeste ca Portugalia e una dintre favoritele acestui Campionat European. FORCA PORTUGAL!

Cupa Europei (IX) "BRAZILIENII NORDULUI"

Suedia este singura echipa scandinava prezenta la acest Campionat European. Si totusi, palmaresul ei ne vorbeste despre o echipa puternica, cu o istorie interesanta : vicecampioana mondiala la mondialul organizat de ea in 1958, semifinalista a campionatului european Suedia ’92, semifinalista a C.M. 1950 si 1994. Dincolo de asta Suedia este o prezenta constanta la Campionatele Mondiale, inca dinainte de Razboi si pana astazisi este si Campioana Olimpica la Fotbal (1948). Primul jucator suedez care a facut furori la un “Mondial” a fost Watterstrom in 1934 ( cand a inscris 4 goluri intr-un singur meci), dar prima mare echipa suedeza avea sa apara imediat dupa a doua conflagratie mondiala. Explicatia e simpla. Fotbalul suedez nu a fost influentat prea mult de problemele razboilui, Suedia fiind ferita de distrugeri si nefiind teatru de operatiuni militare. Astfel ca, la J.O. din 1948 (Londra) si la C.M. din Brazilia 1950 suedezii vor deveni campioni olimpici si respectiv, semifinalisti. Era epoca unor jucatori precum Nordhal, Carlsson, E.Nilsson, Gren, Skoglund, Liedholm, Palmer s.a. In anii ’50 trei jucatori suedezi vor face istorie la A.C.Milan, asa cum trei decenii mai tarziu va fi randul olandezilor Rijkaard-Gullit-Van Basten. Denumita GRE-NO-LI ( dupa inceputul numelor jucatorilor- Gunnar Gren, Gunnar Nordhal, Nils Nisse Liedholm), aceasta a fost inlocuita la finalul anilor ’50 cu perechea uruguayana Schiaffino- Ghiggia. (n.a. asta e special pentru Dudu). La C.E. 1958 Suedia, din postura de tara gazda a reusit sa ajunga pana in finala, dar geniul lui Pele aparea deja, timpuriu si suedezii aveau sa piarda cu 4-1. Echipa de atunci : Svensson, Axbom, Bergmark, Gustafsson, Borjesson, Parling, Hamrin, Gren, Simonsson, Liedholm si Skoglund. Suedia se va califica si la mondialele din ’62,’70,’74,’78, 90 si va juca si la europenele din perioada 1960-1990 fara un success foarte mare. Dar jucatorii “Brazilei Nordului” aveau sa fie mereu cautati de marile cluburi europene ( precum Nordquist, Magnusson, Bo Larsson, Edstrom, Stromberg). Dupa Italia’90 ( cand Suedia a ajuns in optimi), au urmat semifinalele europenelor si mondialelor din 1992-1994 si aparitia celei de-a doua mari echipe suedeze din istoria fotbalului, cu portarul Ravelli, fundasii R.Nilsson, Bjorklund, P. Andersson, Hammark, Ljund, mijlocasii Ingesson, Thern, Schwarz, Mild, Limpar, Brolin, Ekstrom, atacantii Larsson, P.Andersson si Dahlin. De atunci, din 1994 Suedia asteapta a treia generatie care sa faca istorie (dupa 1958 si 2004) si desigur , prima care sa se impuna si in Europa. Anul acesta grupa Suediei, cu Spania, Russia si Grecia nu e de nedapasit pentru jucatori precum Kallstrom, Ljungberg, Ibrahimovici sau Larsson..GOOD LUCK,SWEDEN!

Campioana Europei (VIII) SURPRIZA ELENA

Grecia nu a insemnat nimic in istoria fotbalului pana in urma cu 4 ani. Prima prezenta a Greciei la un Campionat Mondial s-a petrecut de abia in 1994. Si atunci Grecia nu a reusit decat s-a faca act de prezentare, evoluand slab si neconvingator. As putea aminti cateva nume de jucatori eleni destul de cunoscuti la timpul lor (Domazos in anii ‘60, Antoniadis in ‘70, Saravakos in ‘80), dar Grecia ramane tot o tara nesemnificativa din punct de vedere fotbalistic. La ultimele “Europene” insa, in 2004, Grecia avea sa devina cea mai mare surpriza a fotbalului la nivel de nationala din istorie( n.a. aceasta e parerea mea, personala) si avea sa castige titlul european. Jucand un fotbal defensiv, tacticizat, foarte ordonat si riguros ( tenta “germana” data de antrenorul Otto Rehagel) Grecia a triumfat cu jucatori ca Nikopolidis, Kapsis, Dellas, Fryssas, Georgatos, Karagounis, Zagorakis, Basinas, Giannakoupolos, Charisteas, Katzouranis si altii pe care istoria nu i-ar fi consemnat fara aceasta performanta. Articolul de fata s-ar putea termina aici. Dar o anumita idée mai veche de-a mea se doreste a fi asternuta aici. Ziaristii romani au creat in ultimii 10 ani o teorie acceptata foarte usor si anume aceea ca “Generatia de Aur”. Se discuta astfel ca jucatorii prezenti la cele trei mondiale din anii ’90, precum si la europenele din ’96 si 2000 ar fi realizat performante deosebite la nivel de nationala. Se vorbeste cu precadere de “locul 5” la World Cup 1994,ca despre varful fotbalului romanesc. Si asa si este. Dar asta nu inseamna altceva decat ca varful fotbalului romanesc este undeva in coada listei de performante a tarilor europene. Facand parte peste 50 de ani din “lagarul communist” Romania ar trebui sa se compare cu celelalte nationale din Estul Europei sau din Balcani. Dar comparatia e profund in defavoarea Romaniei: Uniunea Sovietica si Cehoslovacia sunt foste campioane ale Europei. Ungaria a fost vicecampioana mondiala de doua ori( 1938 si 1954), Polonia a ajuns de doua ori in semifinalele mondialeleor(1974, 1982) La fel ca si Iugoslavia si Bulgaria. In ultimii 20 de ani Croatia, Cehia,Turcia au ajuns in semifinale sau finale europenelor sau mondialelor. Si iata ca , incepand cu anul 2004, chiar si Grecia ne-a depasit in statistica rece si clara a performantelor nationalei. Practic, Romania se poate compara doar cu Slovenia, Albania, Macedonia, Slovacia si Tarile Baltice in est. Comparatia cu Vestul e si mai dureroasa. Si o voi dezbate intr-un articol viitor

Cupa Europei(VII) URMASII BOHEMIEI

Cehia, urmasa Cehoslovaciei, este echipa care a supravietuit cel mai bine caderii comunismului in Europa de Est. Ea a ramas si dupa 1990 sa poarte traditia succesului Cehoslovaciei, nationala care a avut cele mai mari succese dintre tarile “lagarului rosu”: Campioana europeana (1976), vicecampioana mondiala ( 1934 si 1962), vicecampioana europeana (1996, Cehia). Istoria Cehoslovaciei fotbalistice incepe cu legendara “ulita ceha”, sistemul pe care in anii’20 l-a adoptat nationala Cehoslovaciei –una dintre primele echipe care a inceput sa inteleaga rolul important al aparatorilor in jocul de fotbal ( trio-ul Hojer- Perner- Pesek era celebru in epoca aceea). La Mondialul din Italia’34, Cehoslovacia avea sa ajunga pana in finala, dar avea sa o piarda in fata gazdelor, Italia. Vedetele echipei erau portarul Planicka, fundasii Ctyrocky, si Zenisek, mijlocasul Kopecky si atacantii Puc, Nejedly si Svoboda. Dupa a doua conflagratie mondiala fotbalul cehoslovac s-a refacut cu greutate, dar avea sa ofere lumii fotbalistice primul jucator de geniu, mijlocasul Josef Masopust (considerat pana astazi, cel mai mare fotbalist al Cehoslovaciei). De inaltime mijlocie, coordonator de joc si suteur de temut, clarvazator si puternic, Masopust ( Balonul de Aur -1962), va conduce nationala spre finala C.M. din Chile 1962, pierduta in fata Braziliei “diavolului schiop” Garrincha. Era o Cehoslovacie in care mai evoluau portarul Schroiff, fundasii Novak, Popluhar si Pluskal, mijlocasul Kvasnak, atacantii Adamec, Kouba, Dvorak si Jelinek. A venit insa si schimbul de generatii,. Iar incepand cu Mondialul Mexican, cand “Generatia Guadalajara” a reusit marea surpriza de a invinge Cehoslovacia ( care inca ii mai avea in componenta pe Kvasnak si Adamec, dintre cei ce au jucat finala din ’62), o noua echipa se pregatea. Iar aceasta, va reusi in 1976 sa devina Campioana Europeana (Viktor, Dobias, Ondrus, Majernik, Gogh, Vesely, Jan si Josef Capkovici, Masny, Nehoda, Panenka ). A fost la acea vreme o mare surpriza, intrucat Germania Federala avea o trupa fenomenala , marea echipa a lui Beckenbauer, dar “scarita” lui Panenka de la 11m ramane pana azi o mostra de “sange rece”. Cehoslovacia a continuat pana la caderea comunismului sa fie socotita una dintre fortele fotbalului european, desi nu a mai reusit sa ajunga in fazele superioare ale turneelor finale. Dupa impartirea Cehoslovaciei, au rezultat doua nationale: Cehia si Slovacia. Iar Cehia avea sa se arate o demna urmasa a lui Masopust, in 1996 daruind fotbalului un nou moment special. Cu o echipa de tineri, necunoscuti pana atunci, antrenorul Dusan Uhrin a realizat un C.E. remarcabil, cehii fiind opriti doar in finala de “Panzerele”Germaniei. Echipa de atunci ramane insa una dintre cele mai frumoase si puternice formatii din istorie: Kouba – Latal, Kadlec, Rada, Hornak -Poborsky, Bejbl, Nedved, Berger-Smicer, Kuka. Dupa 12 ani de la acea performanta jucatori precum Nedved, Smicer, Berger si Poborsky mai pot inca sa evolueze la acest campionat european, de la care Cehia asteapta macar repetarea figurii frumoase din urma cu 4 ani cand a ajuns in semifinale –multi dintre jucatorii de atunci regasindu-se si astazi in lot ( Cech, Jankulovski, Uifalusi, Rosicky, Baros, Koller, Galasek etc). Intr-o grupa cu Portugalia, Elvetia si Turcia nu va fi insa usor deloc…Marturisesc insa ca eu simpatizez Cehia si sper sa aiba o evolutie cat mai buna.. HAI CEHIA!

Cupa Europei (VI) ES-PA-NA!!!

Spania este alaturi de Olanda, cea mai puternica nationala care nu a castigat Cupa Mondiala. Daca olandezii au fost foarte aproape in 1974 si 1978, spaniolii nu se pot lauda decat cu o semifinala, in 1950. Si asta, desi inca dinainte de Al Doilea Razboi Mondial in Spania existau jucatori mari precum celebrul Zamora( considerat alaturi de Planicka si Combi, cel mai bun portar interbelic) sau Jose Samitier (un atacant senzational in acea vreme). Generatia ’50 ii avea ca vedete pe Ramallets, Bassora, Munoz si Zarra si a insemnat primul pas spre cresterea fotbalului spaniol din deceniile urmatoare. Real Madrid castiga intre 1955-1960 cinci C.C.E. consecutive, iar in 1961 rivala CF Barcelona ajungea si ea in finala. Era clar ca, in aceste conditii si nationala era pregatita pentru o mare performanta. Iar aceasta avea sa vina in 1964 la Campionatul European, unde Spania invingea Uniunea Sovietica si castiga primul (si singurul !!) ei titlu. Cu Irribar, Callejo, Pachin, Sanchis, Del Sol, Suarez, Gento, Fuste, Peiro si Amancio, Spania era fara indoiala o formatie foarte puternica, dar care nu a reusit sa se mentina in varf, doi ani mai tarziu-la Cupa Mondiala din Anglia- dezamagind. Capitanul ei, cunoscut ca unul dintre cei mai completi jucatori din istoria fotbalului , Luis Suarez (atacant si mijlocas, marcator si excelent pasator) avea sa renunte la nationala pentru echipa de club, Internazionale Milano si imediat l-au urmat si alti coechipieri ce jucau deja la cluburi italiene. Spania intra din nou in umbra performantei. In 1982 insa Cupa Mondiala urma sa se desfasoare in Spania, iar ca echipa gazda spaniolii sperau mai mult decat oricand ca nationala sa ajunga din nou pe culmi. Echipa avea destui jucatori foarte buni precum Arconada, Camacho, Alecsanco, Juanito, Santillana si toata Spania era convinsa ca o mare performanta e posibila. Nu a fost insa asa, nationala iberica oprindu-se in sferturi (grupe semifinale- astfel era sistemul in acea vreme). Dar la Cupa Europei din 1984, Spania a evoluat excelent pana in finala, unde Franta celebrului Platini avea sa o invinga. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90 Spania avea jucatori excelenti precum Butragueno ( marcator a 4 goluri intr-un meci cu Danemarca in Mexico’86), Zubizaretta, Michel, Martin Vasquez, Victor sau Salinas. Mereu prezenta la turneele finale, Spania avea sa isi castige imaginea “eternului perdant” niciodata nereusind sa ajunga intre primele echipe. Generatiile se schimbau. Hierro, Luis Enrique, Amor, Guardiola, Nadal, Caminero, Sergi, Fran sau Etxcheberria au lasat locul mai tinerilor Raul, Puyol, Guti, Xavi, Alonso, Del Horno, Morientes sau Casillas. Si totusi, Spania a confirmat mereu ca nu reuseste sa ajunga niciodata in fazele finale ale competitiilor. In acest an, in grupa cu Grecia , Rusia si Suedia ibericii se vor baza pe jucatori ca Sergio Ramos, David Villa si Fernando Torres, dar si pe vedetele Casillas, Puyol, Xavi sau Raul. Din nou, ca de atatea randuri, Spania pare pe hartie printre favorite. Dar parca si de aceasta data, doar pe hartie. VIVA ESPANA!

Cupa Europei(V) IN AMINTIREA "ZBORNAIEI"

Rusia de azi este urmasa fotbalistica a Uniunii Sovietice de ieri. Pana in urma cu aproape doua decenii, rusi, ucrainieni, bielorusi, baltici, gruzini, armeni, evoluau impreuna sub drapelul rosu al Uniunii Sovietice. O nationala care, la fel ca si alte exemple ( Cehoslovacia sau Iugoslavia ) nu mai exista. Dar a realizat performante deosebite care au fost transferate in palmaresul urmasei sale de astazi, Rusia. Rusia este astfel Campioana a Europei ( 1960) si finalista a C.E. ( 1964, 1972, 1988 ). Dupa cum se poate cu usurinta observa, majoritatea performantelor Uniunii Sovietice dateaza din anii ’60-’70, atunci cand U.R.S.S.-ul avea jucatori de talie mondiala. Unul dintre cei mai mari fotbalisti din istorie si probabil cel mai mare fotbalist sovietic a fost portarul Lev Iasin. Acesta a jucat peste 15 ani in nationala sovietica si a fost considerat la vremea sa cel mai bun goalkeeper al lumii. Cu Iasin, sovieticii au castigat singurul trofeu-Cupa Europei (1960, invingand Iugoslavia marelui Sekularac). Alaturi de exceptionalul portar, mai jucau pe atunci Maslenkin, Cioheli, Netto, Voinov, Meshi, Ivanov, Ponedelnik, Metreveli. Sovieticii vor reusi sa joace finala si in 1964, pierzand-o in fata gazdelor, Spania. Dar in anii ’60 sovieticii erau o forta, cu Iasin in poarta, cu Sesternev, Hurtilava si Anicikin in aparare, Sabo, Voronin si Muntian la mijloc, Fedotov, Cislenko, Bisovet si Banisevski in atac. In 1972, Uniunea Sovietica avea sa joace din nou finala C.E., dar Germania lui Beckenbauer era deja prea puternica, prea experimentata sa piarda. In anii ’70 polul de forta al fotbalului sovietic se va transfera insa in Ucraina, la Kiev. Aici se va forma sub conducerea marelui Valeri Lobanovski o echipa ce va castiga Cupa Cupelor in 1975 si 1985 si care va avea o pondere majoritara in echipa nationala. Sovieticii nu vor mai reusi insa sa ajunga in fazele superioare ale competitiilor europene sau mondiale pana in 1988, desi au avut in decada 1975-85, mari valori precum Blohin sau Senghelia.Cand insa la nationala a fost numit Lobanovski (care a ramas si antrenor la Dinamo Kiev) sovieticii au reusit sa faca un european 1988 foarte bun, ajungand in finala. Arbitrajul ostil, oboseala din semifinale si momentele de geniu a lui Gullit si Van Basten au decis acel meci. La sovietici evoluau atunci Dasaev, Hidiatulin, Demianenko, Baltacea, Rat, Bal, Bessonov, Zavarov, Protasov, Belanov si Mihailicenko. O formatie care, datorita jocului avantat, cu ruperi de ritm si plin de fantezia, a devenit cunoscuta ca “Zbornaia lui Lobanovki”. Caderea “lagarului sovietic” a transformat fotbalul din est. Dupa ce a evoluat sub denumirea C.S.I. ( Comunitatea Statelor Independente ) in 1992, Rusia a mostenit palmaresul defunctei uniuni, dar din pacate a iesit foarte mult slabita. Anii 1993-2008 nu au adus decat prezente nesemnificative ale Rusiei la turneele mondiale si europene. Fotbalistii de valoare sunt tot mai rari, formarea unei echipe puternice tot mai dificil de realizat. Anul acesta insa, calificata in dauna Angliei si a Israelui, are un antrenor ce pare a fi o garantie a succesului –Guus Hiddink. Grupa de la C.E. este insa foarte echilibrata, cu alte doua foste “regine ale Europei” ( Grecia si Spania) si cu Suedia (‘’Brazilia Nordului”), astfel ca fratii Berezutki, Akinfeev, Sitchev, Kolodin si ceilalti vor avea o misiune daca nu imposibila, sigur deloc usoara. По-русски!!

Cupa Europei(IV) PORTOCALA MECANICA

Olanda este un model in fotbal. O tara mica, recunoscuta mai ales pentru standardul ridicat de viata al locuitorilor, lalelele, “felinarele rosii” si legalizarea consumului de droguri usoare , dar si datorita nationalei sale de fotbal, supranumita “Portocala mecanica”(datorita culorii portocalii a tricourilor si a mecanismului “fotbalului total”). Olanda are un palmares remarcabil, avand in vedere faptul ca ea are marimea unei regiuni a Frantei sau a unui land din Germania: campioana a Europei (1988) finalista a C.M. (1974 si 1978), semifinalista a campionatului mondial (1998). Olanda a dat in trecut doua generatii de exceptie, care au facut performante si au impus un stil agresiv si tehnic, bazat pe circulatia mingii si schimbarea posturilor intre jucatori, in timpul meciului, ruperi de ritm si fantezie debordanta. “Fotbalul total” inventat de romanul Stefan Covaci la Ajax in perioada anilor 1972-74 si transpus si la nivelul nationalei batave, a adus Olandei recunoasterea in fotbalul mondial din acel moment si pana astazi. Pana la sfarsitul anilor ’60 fotbalul olandez s-a zbatut in mediocritate.A fost nevoie de aparitia primului jucator de geniu pentru a scoate Olanda din anonimatul istoriei sale fotbalistice de pana atunci. Johan Cruyff, apreciat de multi drept cel mai mare jucator european al tuturor timpurilor, avea un joc ce se baza pe viteza si dribling, pe intuitie ofensiva si personalitate in teren. In jurul sau, la Ajax (cel mai mare club olandez ) s-a format un nucleu de jucatori ce vor deveni coloana vertebrala a uneia dintre cele mai frumoase si totodata ghinioniste nationale din istoria fotbalului. In 1974, in Germania de Vest, Olanda a jucat un fotbal extraordinar, reusind victorii clare impotriva puterilor Americii de Sud –Argentina si Brazilia-dar fiind infranta in finala de echipa gazda, cu scorul de 2-1.Si asta, desi in primul minut de joc, mijlocasul Neeskens deschidea scorul din penalty. Dar nemtii au egalat, tot din penalty( gol Breitner) si aveau sa inscrie golul decisiv, prin Muller. Patru ani mai tarziu, tot impotriva tarii gazde-Argentina- Olanda juca din nou finala mondiala. Fara Cruyff, si cu doar cativa jucatori noi in echipa, fata de precedentul Mondial -precum Brands, Poortliet, fratii Rene si Willy Van der Kerkhoff- Olanda avea sa piarda din nou, desi la scorul de 1-1, in minutul 90 Rensenbrink avea sa suteze in bara, din 3 metri. In prelungiri insa argentinienii vor inscrie de doua ori si Olanda ramanea doar vicecampioana mondiala. Echipa Olandei ’74 ramane insa in istorie (alaturi de Ungaria ’54) drept cea mai mare echipa care pierdea o finala de C.M. ( Jongbleud-Suurbier, Haan, Rijberger, Krol- Jensen, Neeskens, Van Hanegem- Rep, Cruyff, Rensenbrinck). Revansa avea sa vina in 1988, in Germania de Vest, la Campionatul European. Olanda alinia o trupa puternica in care stralucea celebra tripleta Rijkaard-Gullit-Van Basten. Dupa ce au invins tara gazda in semifinale, au jucat in finala contra Uniunii Sovietice. Gullit si Van Basten au marcat pentru o victorie istorica. Pana azi, cel de-al doilea gol, inscris de Marco Van Basten, ramane unul dintre cele mai frumoase de la turneele finale, iar istoria va consemna o echipa senzationala care ii avea in componenta sa pe portarul Van Breukelen, fundasii Van Aerle, Van Tiggelen, Ronald si Erwin Koeman, mijlocasii Rijkaard, Vanenburg, Muhren, Wouters si atacantii Kieft si Van Basten. Doi ani mai tarziu insa cosmarul Germania revenea si Olanda era eliminata inca din optimile mondialului italian, iar in 1992 , la C.E. din Suedia avea sa fie invinsa in semifinale de surpriza Danemarca. Langa deja consacratii R.Koeman, Rijkaard, Van Basten si Gullit, avea sa isi faca aparitia in nationala un alt jucator de exceptie, ce va face istorie –Dennis Bergkamp. Dar chiar daca Olanda va fi mereu in fazele superioare ale competitiilor europene si mondiale, nu va mai reusi sa ajunga pana la capat, niciodata. Si asta desi a produs mereu jucatori de mare valoare precum incisivul atacant Ruud Van Nistelrooy, cerebralul Clarence Seedorf (unul dintre cei mai completi mijlocasi din istoria fotbalului), fundasii de netrecut Frank de Boer si Jaap Stam, neobositul Edgar Davids sau varful de finete Patrick Kluivert. Fara a uita insa de Winter, Jonk, R. de Boer, Overmars, Van Hooydoonk, Cocu si altii, care au incercat (dar ,din pacate, nu au reusit ) sa readuca gloria “Portocalei Mecanice”. In acest an, condusi de pe banca de Marco Van Basten, vor incerca –din nou -Van der Saar, Snejders, Babel, Van der Vaart si Van Persie. GA ORANJE!

Cupa Europei (III) SQUADRA AZZURA

Italia, “Squadra azzura”, e o nationala incarcata de istorie. Performantele ei o recomanda ca fiind una dintre fortele fotbalului mondial. Campioana Mondiala de 4 ori (1934,1938,1982 si 2006), jucand alte doua finale ( 1970 si 1994, ambele pierdute in fata Braziliei), Italia a castigat o singura data titlul European, in 1968 si l-a pierdut in doar 2 minute pe cel de-al doilea (in 2000, in dauna Frantei). Anul acesta, din postura de campioana mondial,a Italia va incerca sa se alature Germaniei si Frantei, singurele campioane care au reunit titlul european si cel mondial( Germania in 1972-1974, Franta in 1998-2000) . Va fi interesant de vazut daca va reusi, in “grupa mortii”, cu Olanda, Franta si Romania. Italienii au dat prima super-echipa nationala din istoria fotbalului. Invingand Cehoslovacia lui Planicka, Nejedly si Puc (1934) si Ungaria lui Sarosi si Zsengeller (1938), Italia a devenit dubla campioana mondiala inca in perioada “romantica” dintre cele doua razboaie mondiale. De retinut cele doua echipe legendare Italia ’34 : Combi- Monzeglio, Rosetta, Caligaris- Monti, Ferraris- Guaita, Ferrari, Schiavio, Meazza, Orsi si Italia ’38 :Olivieri – Foni, Allemandi, Rava – Andreolo, Locatelli – Colaussi, Ferrari, Piola, Meazza, Serantoni. Si de observat primiidoi jucatori care au evoluat in 2 finale mondiale (Ferrari si Meazza). Razboiul a oprit in loc “il calcio”(fotbalul, asa cum il numesc italienii). Cine stie ce ar fi realizat Italia in 1942, avand in vedere ca majoritatea jucatorilor din 1938 ar fi avut intre 26-30 de ani? Dupa razboi, fotbalul italian a avut de infruntat tragedia aviatica de la Superga, cu intrega echipa a campioanei italiei A.C. Torino pierzandu-si viata (1949). De abia in anii ’60, datorita stilului de joc impus la Internazionale Milano de argentinianul Helenio Herrera, denumit “catenaccio”(betonul, bazat pe aparare supraaglomerata si contraatac) si transferat si la “nationala”Italia a revenit in prim –plan, castigand in fata Iugoslaviei singurul ei titlu european-in 1968 si jucand finala mondiala -1970. Era perioada lui Albertosi si Zoff, a lateralilor Burnich si Facchetti, a primului libero din istoria fotbalului- Armando Picchi, a fundasilor Bedin, Salvatore,Castano, Cera, Rosato, a mijlocasului-aripa Mario Corso, a vedetelor Rivera, Mazzola si Gigi Riva, a extremelor Domenghini, Prati si Causio, a golgheterului Boninsegna. Ce jucatori!!! Italia a schimbat repede generatile, la mijlocul anilor ’70 si Enzo Bearzot a adus al treilea titlu mondial in 1982, in Spania. Cu un Dino Zoff, capitan de echipa si cel mai batran campion mondial(40 de ani), cu aprigul Gentile, cu urmasul lui Picchi, Gaetano Scirea, cu tanarul Bergomi(doar 18 ani), cu Collovatti, Tardelli, Oriali, Causio, Bettega, Antognoni, Graziani si Altobelli. Dar mai ales cu travalil si driblindurile neobositului Bruno Conti si golurile neasteptate ale oportunistului Paolo Rossi. In 1990, Italia a organizat Campionatul Mondial si toata lumea spera la al patrulea titlu mondial. Semifinala cu Argentina lui Maradona a fost insa sfarsitul unui vis frumos, iar patru ani mai tarziu Italia va si din nou foarte aproape (pierzand finala mondiala, la penalty-uri, in fata Braziliei). Si parka destinul dorea sa apropie tot mai mult “squadra azzura” de un trofeu. In anul 2000, la C.E. din Belgia si Olanda, Italia conducea prin golul lui Marco Delvecchio. Dar Wiltord si Trezeguet vor transforma in cateva minute extazul in agonie. Si Italia va iesi din nou infranta. Campionatul Mondial din Germania-2006 –a incununat o lunga asteptare a italienilor, care devin campioni ai lumii pentru a patra oara. Este vremea lui Buffon, Cannavaro, Nesta, Grosso, Oddo, Gattuso, Pirlo, Camoranesi, Perotta, Totti, De Rossi, Del Piero, Toni, Iaquinta si Inzaghi. E vremea Italiei! FORZA ITALIA!

Cupa Europei(II) MANDRIA COCOSILOR GALICI

Franta este dubla campioana europeana ( 1984 si 2000) si campioana mondiala (1998). De asemenea, a mai ajuns in semifinalele C.M. in 1958, 1982, 1986, 2006 si ale C.E. in 1960, 1996 si 2004. Asadar este o echipa foarte puternica ce se bazeaza dintotdeauna pe un joc-spectacol. Francezii au avut mereu jucatori foarte buni, multi dintre ei fiind originari din alte tari (si devenind francezi prin “adoptie”). Francezii au avut trei generatii de exceptie, care s-au autodepasit una pe cealalta. De fiecare data, un jucator genial si charismatic a devenit liderul acestor generatii si a avut un rol determinant la succesele echipei. Primul a fost Raymond Kopa (oriGinar din Polonia,”Kopanewski”). In perioada anilor 1954-61 acesta a fost unul dintre cei mai buni jucatori din lume, ajungand sa evolueze alaturi de Gento, Di Stefano si Puskas in celebra echipa a Realului anilor ’50. Cu Kopa in teren -capitan si conducator de joc- Franta a atins semifinale mondiale si europene , avand o echipa in care mai straluceau nume precum Colonna, Kaelbel, Jonquet, Marche, Hidalgo, Piantoni, Vincent si Fontaine. Apoi, pentru aproape doua decenii francezii au dat doar jucatori, niciodata echipe. Incepand cu sfarsitul anilor ’70 o noua stea a fotbalului aparea in Franta: Michel Platini. Avand origini italiene, Platini a devenit motorul echipei nationale si a campioanei Italiei –Juventus Torino. Franta a jucat semifinale mondiale( prima, cea din 1982, in Spania, ramasa celebra ca una din cele mai frumoase partide din istorie) si a reusit sa castige primul sau trofeu important –Cupa Europei (1984) . Francezii au beneficiat atunci de jucatori de exceptie precum portarii Bats si Ettori, fundasii Bossis, Amoros, Tresor si Domenech, mijlocasii Giresse, Fernadez si Tigana si atacantii Six, Rocheteau, Lacombe si Papin. Apoi, dupa retragerea lui Platini au urmat din nou 10 ani fara performante. Ginola, Papin Boli sau Cantona erau vedete mondiale la inceputul anilor ’90, dar “nationala” nu se regasea. Totul a culminat cu dezastrul de pe “Parc de Princes” din Paris, cand pierzand in fata Bulgariei , Franta a ratat si mondialul american (dupa cel din 1990). A fost momentul decisiv al inlocuirii lui Gerard Houllier cu Aime Jacquet, iar noul antrenor a renuntat la vedete si a inceput constructia marii echipe a Frantei. Personal, consider ca Franta anilor 1996-2000 este una din cele mai puternice nationale din istoria fotbalului. O multinationala in care se regaseau alaturi de autohtonii Blanc, Deschamps, Guerin, Barthez, Guivarch’e, Petit si Dugarry, jucatori de culoare din fostele colonii franceze –Thuram, Lama, Desailly, Karambeau, Makelele, Vieira si Henry- “argentinianul”Trezeguet, “armeanul” Djorkaeff, “bascul” Lizarazu sau “spaniolul” Pires. Deasupra tuturor insa a fost Zinedine “Zizou” Zidane., un jucator din categoria Di Stefano, Pele, Cruyff, Maradona. Algerian de origine, Zidane s-a remarcat la Girondins Bordeaux, Juventus si Real Madrid, dar mai ales in nationala franceza, care a devenit pentru un deceniu a lui “Zizou”( adulat de francezi, erou national dupa victoria din 1998 impotriva Braziliei). Astazi Franta este o combinatie post-Zidane, de vechi si nou. Pentru unii jucatori, aflati la finalul carierei acest “european” poate fi ultimul( cazurile lui Coupet, Thuram, Vieira, Makelele, Gallas, Henry), pentru altii este doar inceputul ( Benzema, Ben Harfa, Flamini sau Ribery). Coroana de lauri a lui Zidane pare insa prea mare pentru oricine, iar grupa Frantei, cu Italia, Olanda si Romania este una din cele mai grele din istorie. Asadar, privesc cu scepticism evolutia francezilor la acest turneu, gandindu-ma inca nostalgic la tehnica impecabila si finetea geniala a Marelui Zidane. ALLEZ LES BLEUS!

Cupa Europei (I) PANZERELE GERMANE

Germania este un colos al fotbalului. Tripla campioana mondiala ( 1954, 1974, 1990 ) si europeana (1972, 1980, 1996), Germania a mai jucat alte patru finale mondiale (1966, 1982, 1986, 2002) si doua europene ( 1976 si 1992), dovedind o constanta remarcabila. Aceste performante fac din Germania cea mai galonata echipa a Europei, o favorita certa la castigarea Campionatului European. Primele adversare, cele din grupa B, sunt Austria, Polonia si Croatia. In mod firesc Germania ar trebui sa domine grupa ei , Croatia fiind singura care i-ar putea pune probleme. Dar cum in fotbalul de astazi, mai mult decat in cel de ieri surprizele pot aparea usor, nemtii trebuie sa dovedeasca prudenta si echilibru, rigurozitate si spirit de echipa. Germania de pana in 1946 s-a transformat la finalul anilor ’40 in R.F.G. (in vest) si R.D.G.(in est). Prima, avea sa realizeze performante deosebite, palmaresul ei fiind recunoscut de F.I.F.A. si U.E.F.A. in 1990 ca fiind al Germaniei Unite. Asadar primele performante mondiale si europene au fost obtinute de nemtii occidentali, esticii ramanand mereu in umbra “capitalistilor” din vest. Si asta cu toate ca, la Cupa Mondiala din 1974, probabil cea mai puternica nationala vest-germana din istorie a fost invinsa de sora ei estica cu 1-0 (gol marcat de Sparwasser).Regula era insa alta, anume ca Germania Federala domina deja Europa. Dupa generatia 1954, condusa de legendarul antrenor Sepp Herberger – cu Liebrich, Rahn, Morlock, fratii Ottmar si Fritz Walter- Germania avea sa joace finala C.M. 1966 (pierduta in fata Angliei) si o extraordinara semifinala de C.M. 1970 (cu Italia, pierduta de asemenea). Era o echipa ce imbina experienta unor jucatori precum Uwe Seeler, Karl-Heinz Schnellinger si Helmut Haller cu uriasul talent al tinerilor Beckenbauer, Muller, Overath sau Maier. In 1972, Germania de Vest invingea Uniunea Sovietica in finala C.E. cu o echipa de exceptie, foarte tanara, echipa ce va deveni doi ani mai tarziu campioana mondiala. Cu Maier in poarta, Vogts si Breitner fundasi laterali, Schwarzenbeck si Beckenbauer centrali, Netzer (sau Overath), Hottges si Bonhof la mijloc, Uli Hoeness, Grabowski si Muller in atac. In 1976, Germania –campioana mondiala si europeana- juca din nou finala C.E. Surprinzator, avea sa o piarda in fata Cehoslovaciei. Ramanea insa in continuare o mare echipa, aparand jucatori noi precum Dietz, Heynckes, Dieter Muller. Retragerile veteranilor Gerd Muller (1974) Beckenbauer(1977) si Sepp Maier (1979) au oferit sansa altor jucatori devaloare sa apara, iar in 1980 la Roma, Germania Federala redevenea Campioana a Europei ( invingand Belgia) Era inceputul unei alte generatii, cea a lui Rummenigge, Kaltz, Magath, Schuster, Dremmler, Hrubesch, Schumacher si Stielike. In 1990, “Keiserul”Franz Beckenbauer avea sa conduca Germania spre al treilea titlu mondial, iar aceeasi echipa avea sa joace in 1992 finala C.E. ( condusa acum de Berti Vogts. Nemtii aveau un lot fantastic, aproape pe fiecare post existand cel putin doi jucatori de valoare ( Illgner si Kopke in poarta, Reuter, Berthold, Buchwald, Augenthaler, Helmer, Kohler, Brehme in aparare, Thon, Matthaeus, Littbarski, Moller, Haessler, Effenberg, Sammer la mijloc, Riedle, Klinsmann, Voller in atac.) In 1996 Germania va triumfa din nou la Campionatul European, invingand Cehia. Generatia ’90 se schimbase aproape total ( Kopke-Reuter, Babbel, Sammer, Kohler, Ziege- Moller, Eilts, Hamann –Kuntz, Klinsmann + arma secreta Oliver Bierhoff). Astazi, Germania vine dupa un Campionat Mondial in care a cucerit pe teren propriu medaliile de bronz si are in continuare jucatori deosebit de valorosi. Balack, Schweinsteiger si Klose sunt motoarele de atac, iar Metzelder si Mertesacker stalpii apararii. Personal, in lipsa Angliei, voi fi suporterul nemtilor la acest turneu final. Iar istoria si traditia Germaniei impune jucatorilor de azi sa incerce sa devina la fel de puternici precum cei din trecut. DEUTSCHLAND UBER ALLES!

CUPA EUROPEI -Preview-

Incep prin a spune ca tot ceea ce voi scrie in acest serial despre Campionatul European de Fotbal si despre echipele participante se bazeaza pe cunostinte proprii legate de istoria fotbalului in general si despre aceea a celei mai importante competitii continentale inter-tari in special. Nu ma voi “inspira” ,prin urmare, din alte surse decat cele ale propriei memorii. Convins ca pentru cativa dintre cititorii blogului meu acest serial va fi cel putin interesant, sper ca el sa le provoace curiozitatea de a cerceta mai profund anumite aspecte ale fotbalului. Asadar, in aceasta vara Elvetia si Austria sunt tarile organizatoare ale celei de-a 13-a editie a Campionatului European de Fotbal. Castigatoarele “Cupei Europei, cum s-a numit la inceput competitia au fost pe rand Uniunea Sovietica ( 1960 ), Spania (1964 ), Italia ( 1968 ), Germania Federala ( 1972), Cehoslovacia ( 1976 ), Germania Federala (1980 ), Franta (1984 ), Olanda ( 1988 ), Danemarca ( 1992 ), Germania ( 1996 ), Franta ( 2000) si Grecia ( 2004). O simpla privire asupra fostelor castigatoare ne poate face sa tragem anumite concluzii: 1. Germania si Franta sunt singurele echipe care au castigat mai multe editii ale C.E. 2. Alaturi de Italia, aceste echipe au cucerit si Campionatul Mondial. 3. Mari surprize au fost castigarea C.E. de catre Danemarca si Grecia. 4. Echipe precum Spania si Olanda, nu au castigat niciodata Cupa Mondiala, triumfand insa in C.E. 5. Uniunea Sovietica si Cehoslovacia sunt singurele echipe din Europa de Est care au cucerit un trofeu european. 6. Anglia este singura echipa europeana care a castigat Campionatul Mondial, dar nu a reusit sa obtina un success in C.E. In serialul ce urmeaza voi incerca sa fac o prezentare a echipelor participante la Campionatul European -2008, a istoriei acestora, a performantelor lor. De asemenea voi vorbi despre marile absente ale acestei editii si despre mari jucatori din trecut si de astazi. Asa dupa cum am precizat la inceput sper ca articolele viitoare sa motiveze cititorii spre cunoasterea istoriei unui fenomen social mondial , asa cum este fotbalul.

Comentariul lui Dudu la articolul "Cultul fotbalului"

"Cum spuneai si tu, toata viata mea am pledat pentru corectitudine, probabil asa am fost crescut de mic, in spiritul dreptatii si corectitudinii, dar te intreb bunul meu prieten si frate, cand e vorba de fotbalul romanesc unde mai e dreptatea, si mai dureros, unde mai e corectitudinea? probabil au murit de multa vreme, cum ziceai tu poate odata cu unica echipa a Rapidului care a castigat campionatul pe merit. Revenind la meciul de aseara sunt totusi doua intrebari la care nu le gasesc raspunsul inca: prima ar fi de genul, de ce arbitrul dupa ce a iesit aproape "plangand ca o femeie" a reintrat barbateste pe teren si s-a dus exact la locul cu pricina, fara ca sa fie nevoie de acest lucru, parca ca si cum cauta nodul in papura, iar a doua intrebare unde a disparut razboinicul luminii care se bate cu pumnul in piept si se lauda ca vrea dreptatea si se lauda ca el castiga doar pe teren? de ce nu cere rejucarea partidei? In final vreau sa precizez ca DACA va incepe curatirea fotbalului romanesc si a celor din tribuna, o data cu pierderea meciului de catre Rapid cu 3-0 la "masa verde" sunt de acord cu aceasta sanctiune, in schimb DACA aceasta manevra va fi data doar cu scopul ca Steaua sa obtina o noua victorie cu cantec, dupa cele cu CFR Cluj si Urziceni si mai ales dupa finalurile ultimelor 3 sezoane, e din ce in ce mai clar ca personajul mult blamat Valentin Ceausescu a fost inlocuit de un altul mult mai prost pe nume Gigi Becali care de data asta, fara influenta, dar cu multi bani reuseste sa faca orice in fotbalul romanesc. Inchei prin a-l felicita pe Mircea Rednic pentru felul in care a mobilizat echipa, chiar la ultimul lui joc, sa bata pe Steaua mult apreciata de toata presa stelista...Iubesc fotbalul, deci exist! (Dudu)" COMENTARIUL MI-A FOST TRIMIS DE DUDU PE MAIL, ASTAZI, 21 MARTIE 2008. II MULTUMESC PENTRU INTERES

Cultul fotbalului

“..Sa lasam campionatul sa se joace pe teren..” a spus Constantin Zotta, directorul general al Rapidului. Corect, pe teren. Dar oficialul din Giulesti, uita ca meciul interupt aseara in minutul 73 s-a jucat pana atunci pe teren. Echipa pe care o reprezinta conducea de cateva minute cu 1-0, juca un fotbal bun, iar meciul parea sa nu scape de sub control, arbitrul Deaconu-considerat de multi arbitrul roman al momentului- avand o prestatie echilibrata, corecta, fara repros. Si totusi, terenul se termina unde incepe tribuna. Asta nu intelege Zotta. Cand chiar arbitrul este lovit din tribuna cu obiecte care ii pot afecta integritatea corporala, cand presiunea suporterilor se transforma in ploaie de obiecte ce zboara inspre teren, regulamentar arbitrul trebuie sa opreasca jocul. Se intampla la fel si in Italia, in Spania sau in Champions League. Iar cand furia “fanilor” degenereaza in asa masura incat jocul nu se mai poate disputa fara a pune in pericol integritatea fizica a fotbalistilor si arbitrilor, “omul in negru” nu poate face altceva decat sa fluiere sfarsitul partidei. Iar Deaconu a judecat in consecinta, impecabil. “Deaconu a plans ca o femeie..” continua Cristi Sapunaru, fundasul rapidist care a marcat in minutul 68. Poate ca e asa, desi lacrimile nu sunt apanajul exclusiv al femeilor, iar durerea nu poate fi primita cu zambete pe buze decat poate in gandirea sado-masochista a jucatorului in cauza. Acelasi jucator care a aplaudat la final tribuna din care s-au aruncat obiecte asupra “centralului” si a jucatorilor, a strigat incitator cuvinte obcene la adresa suporterilor stelisti aflati in tribuna si a iesit “triumfator” aratandu-le degetele mijlocii. Poate Sapunaru e fan al trupei Parazitii, ca multi dintre noi, poate ca lacrimile lui Diaconu au trezit in el imboldul “de a fi barbat” sau poate ca el doar isi merita locul intr-o echipa cunoscuta de rivalii traditionali ca “Tiganii din Giulesti” sau “Ciorile”. Rapid – Steaua nu e un derby. In ciuda frustrarilor si complexelor rapidiste, hranite in ultimul timp de obsesiva retorica anti-Steaua sau anti-Dinamo a unor personaje precum Copos, Zotta, Costache sau Rada, Rapidul va ramane mereu o echipa de cartier, iubita de batrani care isi amintesc de generatia anilor’60 ( cu Dan Coe, Motroc, Raducanu, I.Ionescu, Culae Lupescu, Greavu, Dumitriu si altii, necunoscuti de cei tineri) si sustinuta de cei ce nu se pot resemna cu gandul ca Steaua –Dinamo e singurul meci in care orgoliile, traditia, palmaresul si capitalul de simpatie al oamenilor se ingemaneaza in ceea ce se numeste un derby. Dar Rapidul de astazi e tot mai departe de imaginea celui de acum cateva decenii. Un Culae Lupescu (campion cu Rapid in 1967) nu a ezitat sa isi duca copilul, pe Ionut, la Dinamo. Iar acesta a devenit un simbol in “Stefan cel Mare”, intrecandu-si prin valoare si rezultate parintele. Pe Rica Raducanu, mereu zambitor, adevarata imagine a Giulestiului, nu l-am auzit vorbind niciodata urat despre Dinamo sau Steaua (pentru acest din urma club, el chiar jucand, spre finalul carierei). Dar Copos –utecistul lipsit de lider la club, mereu facand jocurile de culise, initiator al spagii in fotbalul romanesc- si lacheii sai (Zotta, Rada, Costache) sunt astazi mai rapidisti decat adevaratii rapidisti. Cultul fotbalului lipseste atat suporterului roman, cat si conducatorului de club roman. Si din pacate acest lucru se transmite si jucatorilor, arbitrilor, antrenorilor. Iar ceea ce s-a intamplat aseara in Giulesti se datoreaza, in opinia mea, tocmai acestei alienari fata de fenomenul fotbalistic. Fara sa vreau imi revin in minte imagini de la meciul disputat intre Inter si Liverpool, pe “Giuseppe Meazza”, in urma cu doar 3 saptamani. Desi eliminati din Champions League in urma unor partide in care echipa lor a primit cartonas rosu si pe Anfield si pe teren propriu, intreg stadionul a aplaudat la finalul meciului, italieni si englezi deopotriva. Era o incantare, o atmosfera ce te provoca la a plange “ca o femeie”. Si nu se poate sa nu ne gandim la distanta ce ne separa de Champions League mai ales ca traire interioara si de-abia apoi ca participare propriu-zisa. Revenind la evenimentele de aseara, de pe stadionul Giulesti, concluzionez doar ca Rapidul ar trebui sa primeasca sanctiuni drastice, sa piarda jocul, sa fie tratata cu toata duritatea. Sunt dinamovist, ultimul lucru pe care l-am dorit aseara era sa castige Steaua ( mai ales la”masa verde”), dar cred ca astfel “epoca de aur” a lui Copos in Giulesti ar primi un sfarsit meritat. E timpul ca Rapidul sa revina de unde a plecat inainte de Copos, sa redevina un “glas al rotilor de tren”. PS. ARTICOL DEDICAT LUI DUDU, A CARUI DRAGOSTE DE FOTBAL SI INVERSUNARE INTRU CORECTITUDINE M-A INSPIRAT SI M-A MOTIVAT IN SCRIEREA LUI.