PENTRU TOTDEAUNA

Sunt aproape 18 ani de cand pentru mine fotbalul incepe si se sfarseste cu DINAMO. De la un 6-1 cu Panathinaikos Atena in turul al II-lea al Cupei Cupelor, in noiembrie 1989. Era echipa lui Sabau, Rednic, Mateut, Lupescu, Raducioiu, Lupu si Andone. Super-eroii care au facut atunci istorie si au creat in mintea mea un mit. Atunci Dinamo era o forta a Europei, ajungand in acel an pana in semifinalelele Cupei Cupelor. Am continuat sa fiu suporterul alb-rosiilor si dupa ce campionii din ’90 au plecat in strainatate, dornici de glorie si mai ales atrasi de mirajul bancnotelor verzi. Au venit altii, dar dragostea pentru culori a ramas. In 1992 Dinamo castiga titlul de campioana a Romaniei, fiind neinvinsa in competitia interna.Pe teren intrau atunci Dorinel Munteanu si Selymesi, Gerstenmajer si Cheregi, Mihali si Demollari...Era o alta echipa valoroasa, iar in Europa invingeam pe Sporting si eram eliminati greu de Olympique Marseille, cea care va deveni Campioana Europei in 1993. Si din nou, in anii urmatori pleaca in vest o intraga echipa. Incepe Golgota noastra. Rivalii din Ghencea castiga ana de an, sase campionate consecutive. Toti dinamovistii sufera, echipa se poticneste si in Europa. Suntem eliminati in Cupa Uefa de Trabzonspor, in ’95 , Levski in’96 si urmeaza rusinea cu islandezii de la Knutspirnufelag in 1997. Eram mai jos ca niciodata. In nici un moment insa dragostea mea si a milioanelor de dinamovisti nu a palit. Dinamo era TOTUL. In ’98 incepe reconstructia. Simbolul clubului, Cornel Dinu preia banca tehnica. La echipa se intorc Mihali si Lupescu, acestia alaturandu-se unor tineri crescuti in Stefan cel Mare, precum Haldan, Florentin Petre si Marius Niculae. In ’99 pierdem titlu in ultima etapa, dupa ce jucasem cel mai frumos fotbal. In echipa apar Nastase, Mutu, Kirita.. In 2000 dominam Romania si dupa 8 ani de seceta Mister Dinu aduce eventul in groapa. Echipa de atunci, poate cea mai frumoasa de dupa ’89 merita amintita: Preda – Kirita, Nastase, Mihali, Florea – Florentin Petre, Haldan, Lupescu, Iftodi – Mihalcea, Niculae.. In Europa invingem pe Da Luz, dar pierdem calificarea la Bucuresti, cu Benfica. In 2001 castigam Cupa, dar pierdem Campionatul si accesul in grupele Ligii Campionilor cu Polonia Varsovia. In 2002 castigam titlul in ultima etapa, asa cum il pierdusem in 1999. Apoi un nou esec in Liga, cu Brugges. Si din nou pierdem titlul in 2003, dar castigam Cupa. In 2004 eventul. Cuplul Niculescu-Danciulescu intra in istorie. Andone creeaza o echipa puternica, iar dupa esecul previzibil cu super puternica Manchester United, eliminam in Cupa UEFA pe Sahtior Donetk. In sezonul urmator invingem pe Everton cu 5-1, o victorie de neuitat. In 2006 vine Rednic. Asteptarile sunt mari, dar pornim cu putine sanse in sezonul 2006-2007.Si totusi...Dinamo CASTIGA ! Cainii rosii sunt pentru a 18-a oara campioana. Jocul foarte bun, spiritul de lupta si valoarea jucatorilor au adus un traseu foarte bun si in Cupa UEFA. Rand pe rand, obtinem victorii cu Skoda Xanthi, Besiktas si Leverkusen. In primavara europeana, dupa 17 ani pierdem din nou in fata portugheziilor de la Benfica. PREZENTUL E LAZIO! Indiferent de ceea ce se va intampla deseara, Dinamo va ramane in sufletul meu! Daca vom invinge si ne vom califica in grupele Ligii Capionilor, va fi una din cele mai frumoase seri din istoria alb-rosie, daca nu vom izbandi o vom lua de la capat. E finalul unei batalii, dar dragostea pentru Dinamo va dainui toata viata. HAI DINAMO!!!

POETI DISPARUTI

SONETUL CCXXIX, de VASILE VOICULESCU Nu-ţi spun nici un adio cum n-ai mai exista... Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine... Ţi-am supt adânc esenţa şi te-am golit de tine... Plec numai cu splendoarea şi frumuseţea ta; Las ochii falşi luceferi, şi iau privirea dragă, Las buze reci de idol şi iau sărutul lor, Uit sânii, duc căldura şi forma lor întreagă, Fur neagra avalanşă de par când se dezleagă, Din trup îmbrăţişarea de vrej ameţitor... Zvârl inima stricată ce-ţi schioapătă alene, Cu scopuri nepătrunse ţesute-n linguşiri - Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene- Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu.

FOTBALUL

Semnat de MARIA ANDRIES in GAZETA SPORTURILOR, marti, 21.08.2007, “Ăsta-i fotbalul”, a sintetizat Andone capetele sparte şi oasele rupte din meciul cu Steaua. Ăsta-i fotbalul? Chiar ăsta să fie? Atunci înseamnă că şi morţii de pe Heysel sînt fotbalul, şi glonţul din pieptul lui Escobar e fotbalul, şi scaunul cu rotile în care trăieşte jandarmul Daniel Nivel e fotbalul. Şi focurile de pistol trase pe stadioanele din Turcia sînt fotbalul, şi cuţitul băgat în Lee Dyson, consultant financiar, suporter al lui Leeds, fotbalul e şi cărămida care i-a zdrobit capul poliţistului Filippo Raciti, 38 de ani, după meciul Catania - Palermo. Şi lanţurile lui Tweety sînt fotbalul, şi bătăile de la meciurile lui Dinamo sînt fotbalul, şi scandările rasiste ale lazialilor sînt fotbalul. Şi bodyguarzii lui Şimota sînt fotbalul. Şi încă, şi încă. Dacă ne place să generalizăm, să generalizăm. Orice formă de violenţă e fotbalul. Mineriadele sînt fotbalul, războiul din Vietnam e fotbalul, atacurile de pe 11 septembrie sînt fotbalul, bombele din Irak sînt fotbalul, războiul civil din Balcani e fotbalul. Dacă ce i-a făcut Semedo lui Pleşan e fotbal, atunci toate astea de mai sus sînt fotbal. Jos mîinile de la ochi, domnule Andone! Priviţi realitatea în faţă, bărbăteşte! Şi mai răspundeţi o dată: ăsta-i fotbalul? Ăsta să fie fotbalul? ”

COMENTARIUL LUI ADRIAN SPARTAN -Despre misoginism si feminitate

Sunt foarte putini ziaristi care scriu cu adevarat despre fotbal, iar Maria Andries este poate singura ziarista care reuseste sa se ridice la nivelul celor foarte putini. Citind articolul ei am ramas impresionat de viziunea corecta asupra fenomenului.Nu am fost deloc surprins insa, atat timp cat ziarista m-a obisnuit cu articole foarte relevante si relevatoare. Curajoasa si cu un excelent simt al umorului, Maria Andries scrie foarte bine despre fotbal. Aceasta este insa parerea mea, iar ea nu coincide cu a multora, asa dupa cum am constatat citind comentarile lasata pe blog-ul Gazetei referitoare la acest articol. Mustind a smecherie damboviteana (gen: Fetitzo, iar bati campii..!!), a dispret fata de profesiunea celei ce scrie( gen: Mai bine du-te la cratita, ca la scris esti de rahat..) sau fata de capacitatea unei femei de a vorbi in cunostinta de cauza despre fotbal ( gen: Femeile nu au ce cauta in fotbal, fiindca nu inteleg sportul asta..), aproape toate comentariile erau negative. Nu vreau sa vorbesc aici insa despre articolul Mariei Andries. Asa cum am spus imi pare corect, fiindca daca Andone chiar crede cu adevarat ca “Asta e fotbalul!” si nu doar o latura negativa a lui, nu ar mai exista regulamente care sa sanctioneze faulturile. Daca doar atat e fotbal, atunci Andone nu merita sa fie antrenor. Fotbalul e insa mult mai mult, iar mesajul articolului cred ca e tocmai acesta. Si.. ma repet, e corect! Ceea ce cu adevarat m-a surprins e rautatea care se regaseste in peste 90% din comentarile facute de asa-zisii “cititori”. Nu inteleg mare lucru din ce scrie domnisoara ziarista, dar se incapataneaza sa o injure doar fiindca e o femeie care scrie despre fotbal. De ce? Chiar e rau ca femeile incep sa profeseze in domenii care pana de curand pareau apanajul barbatilor? Chiar iti trebuie mai mult decat o minte lucida, talent, cunostinte si doi ochi pentru a putea vorbi despre fotbal? Desi lucrurile sunt mult mai complexe si nu se pot clarifica in cateva randuri, incerc sa dau cateva posibile explicatii, desigur fara a exclude altele. Forta femeii este feminitatea. In jurul feminitatii graviteaza atat interesul femeilor, cat si al barbatilor. Constiente de acest “dar divin” femeile au cucerit dintotdeauna pe insasi cuceritorii lumii. Barbatii construiau orase, cucereau pamanturi, purtau razboaie. Unii se nasteau regi, altii deveneau filozofi. Si unii, si ceilalti insa deveneau la un moment dat simpli cuceriti. Uneori femeia ii transforma in arme, pentru Ea barbatii deveneau rivali. Unii isi foloseau forta, altii puterea, altii intelepciunea pentru a fi alaturi de o femeie. Ce isi foloseau insa femeile pentru a-i face pe barbati atat de combativi? Din punctul meu de vedere, doar feminitatea. In ultimul timp, feminitatea inceteaza a mai fi o arma. Femeile se bazeaza tot mai mult pe armele ce apartineau altadata de drept barbatilor: forta, puterea, intelepciunea. Sperand insa sa devina “ egalele” barbatilor, ele isi parasesc propria lor matca, cea fireasca. Obsedate de a face ce fac barbatii, uita sa fie cu adevarat femei. Un corp superb nu e de ajuns, daca nu e dublat de feminitate, finete si farmec. Uneori nu e nici necesar. Maria Andries e o ziarista excelenta si are tot timpul in fata ei ca sa devina una remarcabila. Dar profesia pe care si-a ales-o ostructioneaza accesul cititorilor-barbati la feminitatea ei. Si astfel pare antipatica. Misoginismul e o simpla reactie la pierderea feminitatii, pierdere resimtita atat de femei, cat si de barbati. Din pacate, barbatii o resimt paradoxal mai dureros decat femeile, care par sa nu o constientizeze indeajuns. Sperand la un statut egal barbatului ele risca sa nu mai cucereasca, ci dimpotriva sa piarda. Si o data cu ele vom pierde si noi, barbatii.

VERBA VOLANT (2)

INTOARCERE Regretul…Poate singura legatura mistica prin care omul modern retraieste emotional clipa alungarii primordiale din paradis sperand, in zadar, retrairea intimitatii originare a primilor oameni cu Absolutul-Divin. SLABICIUNE Uneori, oameni lipsiti de valoare ne fac sa visam. Alteori, oameni mareti ne trezesc.Ii iubim pe primii si ne indepartam de ceilalti. EU Sunt ceea ce am fost. Nimic mai mult si probabil mai putin, iar prezentul nu e decat o constanta aducere aminte.Pana si banalitatile de ieri par astazi nepretuite clipe prin care sufletul meu se umple de fericire. ATEU Cand credinta inceteaza, omul moare. Se stinge spiritual, sucomband in propria-si vanitate.Nu traieste decat fizic, in neantul unei existente efemere. Ratiunea invinge, dar el e pe veci un infrant. SIMTIRE Ce simt? …multa tristete, haos, viciu, dar si speranta, credinta, apoi deznadejde, orgoliu, iubire si ura, niciodata ignoranta…doar regret.

CINEMA PARADISO (2)

FILMELE LUNII ...august 2007 1. HABLE CON ELLA ( productie Spania, 2002 ) R: Pedro Almodovar 2. A VERY LONG ENGAGEMENT ( productie Franta, 2004) R: Jean-Pierre Jeunet 3. FULL METAL JACKET (productie SUA, 1987) R:Stanley Kubrick 4. THE LIVE OF DAVID GALE (productie SUA, 2003) R: Alan Parker 5. MONTY PYTHON’S THE MEANING OF LIFE (productie Anglie, 1983) R: Terry Jones 6. DANCER IN THE DARK ( productie Danemarca / Franta, 2000) R: Lars von Trier 7. NO MAN’S LAND ( productie Bosnia&Hertegovina, 2001) R: Danis Tanovic 8. O BROHER, WHERE ART THOU? (productie SUA/Anglia, 2000) R:Joel Schumacher 9. U TURN (productie SUA, 1997) R: Oliver Stone 10. TAXIDERMIA (productie Ungaria, 2006) R:Gyorfy Palfi

De vorba cu Precinu' ( 2 )

Motto: PIERDEREA DE TIMP ESTE CEA MAI IREPARABILA SI TOCMAI EA ESTE ACEEA CARE PRICINUIESTE CEA MAI PUTINA NELINISTE. (Oxenstierna) Contele Axel Gustafsson Oxentierna, cancelar al Suediei in secolul al XVII-lea si sfetnic al monarhilor suedezi Gustav Adolf si Christina in perioada de maxima dezvoltare a Suediei medievale este renumit de asemenea pentru inteligenta si cultura sa. Cel ce incepea o scrisoare catre fiul sa “Priveste, fiule, cu cat de putina inteligenta e guvernata aceasta lume..”este autorul unor maxime si aforisme celebre, pentru care este mult mai cunoscut astazi decat pentru influenta sa politica, remarcabila de altfel. Precinu’, desi mai putin cunoscut decat Oxentierna, nu face parte din cei foarte multi pentru care pierderea ireparabila a timpului este acceptata linistit, ca o stare de normalitate ce nu merita a fi pusa sub semnul intrebarii. Mereu in cautarea unor motivatii culturale, Precinu’ urmareste TVR Cultural, in preajma colegilor de serviciu, fani declarati ai Etno TV sau OTV, incercand sa le ofere o alternativa prea putin acceptata de acestia. Atunci cand e in drum spre o banca pentru plata unei rate sau a unei facturi, Precinu’ ia cu asalt toate librariile neezitand sa ocoleasca pentru a avea acces la cat mai multe, dupa principiu “o plata, cel putin trei librarii “. Precinu’ citeste Andrei Plesu, cate un articol pe zi, fiindca dupa spusele lui: ” Asa ma pot bucura mai mult timp de maretul Plesu..”El vizioneaza filme de arta, asculta muzica underground ( si aceea tot “arta”), adora discutiile cu prieteni pe teme filosofico-existentiale si e revoltat ca nu mai poate vedea emisiunea lui Liiceanu si Plesu de pe Realitatea TV(care ca orice emisiune culturala este scoasa din grila de programe fiindca se urmareste ratingul).Precinu’ este cuprins de tristeti apasatoare atunci cand moare un om de cultura apreciat de el si nu ezita sa regrete profund si sa se invinovateasca pentru ca nu a receptat mai mult din opera celui disparut. Traind permanent in aceasta fervoare culturala, el devine uneori obsedat de momentele in care, dupa aprecierea sa “pierde timpul”. Cred ca toata viata inseamna o pierdere a timpului. Sau dimpotriva, intreaga existenta poate fi un timp daruit de Divinitate. Existenta este asadar oferita, viata insa presupune mai mult decat atat. Un om poate fi om chiar daca nu face nimic din ceea ce face Precinu’. Si atunci intreaga sa existenta inseamna o pierdere de timp? Iar daca citesti, scrii, urmaresti emisiuni culturale, ai discutii filosofice traiesti cu adevarat? Nu e tot o pierdere de timp, chiar daca poate mult mai productiva din punct de vedere intelectual? Fireste ca ceea ce pentru cineva reprezinta o pierdere de timp, pentru un altul poate insemna bucuria vietii. Dar eu cred ca indiferent ce am face, pierdem timpul. Simplu fapt ca avem mereu regrete, unele coplesitoare, arata ca am pierdut la un moment dat timpul, alegand gresit. Iar aceasta stare e permanenta.Chiar si faptul ca ne punem problema pierderii timpului e in sine un timp pierdut. Acceptand aceasta un om isi accepta de fapt propria sa existenta- un nimic in calea Timpului. Si poate tocmai asta il face pe Precinu’ sa isi puna intrebari asupra felului in care traieste si “pierde timpul”. E greu sa accepti, inconjurat de gandirea celor ce au schimbat lumea prin arta si cultura ca esti un simplu om. Mai atent la anumite lucruri decat multi altii, dar totusi un om. Nu vreau insa sa las o impresie gresita, negativa. Omul are posibilitati de a depasi Timpul, de a fi mai mare decat Vremea lui. La mijlocul unul an in care Raiul s-a deschis pentru Teoctist, Octavian Paler, Gil Dobrica, Ingmar Bergman, Adrian Pintea, Michelangelo Antonioni sau Florian Pittis ( si am enumerat doar pe cativa din cei ce ar merita amintiti aici), se poate spune ca exista si exemple de oameni ce nu au pierdut vremea. Ei transcend timpul. Pentru ei, pentru cei ce nu au pierdut timpul, merita cu adevarat sa traim. Chiar daca pierdem timpul.

PLEDOARIE PENTRU CINEMATOGRAF

PLEDOARIE PENTRU CINEMA Cine nu a vazut niciodata filmul « Cinema Paradiso » a lui Giuseppe Tornatore e un om ce a pierdut doua ore de emotie si sublima incarcatura spirituala. Cine a vazut acest excelent film o singura data si reuseste sa reziste fara a-l revedea, are sau o sensibilitate la limita patologicului, care nu ii permite sa se transpuna din nou in pielea personajului sau nu e deloc sensibil, lucru mult mai des intalnit in acest inceput de mileniu. Cine insa reuseste sa inteleaga mesajul deloc abstract al peliculei, va fi cuprins in mod cert de dorinta launtrica de a relua bucuria primei vizionari, urmand aceleasi trepte ale trairii unui film de o rara expresivitate sufleteasca. Sper sa fi trezit interesul celor ce nu au vazut inca acest film, sa le fi creat motivatia de a-l viziona si sunt sigur ca (unii) vor intelege apoi de ce am inceput astfel acest articol. Pentru ceilalti va fi poate mai usor, poate imposibil. Oricum, un lucru evident se intampla cu o intensitate tot mai mare in ultimul timp: prezenta tot mai scazuta a oamenilor din salile de cinema. Iar aici, fireste, ma includ si pe mine. Imi amintesc ca in perioada adolescentei, in anii ’90, mergeam frecvent la cinematograf, in micutul oras de provincie in care locuiam. Era o distractie saptamanala in care se impletea fericirea de a fi acolo cu o fata care trezea primii fiori ai dragostei si bucuria de a viziona un film interesant. Fiindca multe din filme erau cel mult interesante. In timp am observat insa ca devin mai exigent, ca manifest un interes aparte pentru anumite genuri de filme, ca unii actori ma incantau prin performantele lor de pe ecran, ca incepeam sa fiu interesat de anumite nume de regizori s.a. Era poate o maturizare a cinefilului din mine, lucru pe care l-am constientizat in anii facultatii, la Cluj-Napoca. A fost o perioada in care mergeam de 3-4 ori pe saptamana la Cinema, gratie posibilitatilor oferite de un oras cultural precum cel din inima Transilvaniei. In ultimii ani insa lucrurile s-au schimbat si poate ca randurile de fata sunt scrise dintr-un sentiment de vinovatie fata de interesul meu tot mai scazut de a merge la cinematograf, coroborat paradoxal (sau poate nu!) cu faptul ca vizionez zeci de fime in fiecare luna. Iar daca vinovatia e interpretabila, regretul e o certitudine. Imi pun asadar intrebarea in ce masura pot pleda pentru intoarcerea publicului in salile de cinema atat timp cat chiar eu sunt un contraexemplu in acest sens? Fireste nu e tocmai usor, dar simplul fapt ca inteleg ca problema e a mea si nu a societatii actuale e un inceput. Mult prea adesea si mult prea usor incercam sa ne justificam prin exemplele de langa noi, neoferind celorlati posibilitatea de a ne gasi pe noi ca exemplu.E adevarat, un film aparut in cinematografele din Statele Unite sau din Europa, este accesibil pe internet in ziua imediat urmatoare. E adevarat ca e mai usor, mai confortabil sa vezi un film pe DVD, acasa sau cu prietenii. E adevarat ca exista astazi o multime de posibilitati de ati petrece timpul liber si ca lumea are tot mai putin timp liber. Si totusi e atat de adevarat ca am uitat foarte usor ceea ce ne facea altadata atat de fericiti. Asa incat inchei cu o promisiune pe care mi-o fac mie insumi: Voi retrai din nou, mai des ca in ultimii ani, bucuria de a vedea filme la cinematograf. Si sper sa nu fiu singurul. Va astept la Cinema! schiţă de ADRIAN SPARTAN 04:18:00 Ştergere Editare Vizualizaţi POETI DISPARUTI

POETI DISPARUTI

VISUL MEU, de Paul Verlaine Prin straniu-mi vis, adesea, îmi trece surâzând Femeie neştiută ce-aş vrea să-mi fie dragă, Şi să-i fiu drag, şi firea să-şi schimbe când şi când Şi totuşi, neschimbată, cu drag să mă-nţeleagă. Căci mă-nţelege tainic, şi sufletu-mi plăpând Spre ea nu mai purcede cu mistice cuvinte; Ea singură, pojarul pe fruntea mea fierbinte Mi-l răcoreşte gingaş cu ochii ei, plângând. E brună? Blondă? păru-i e foc de auroră? Nu ştiu. Numirea-i însă e dulce şi sonoră, Cum poartă-nvinşii vieţii, în dureros secret. Privirea-i de statuie contemplă de departe, Şi-n vocea-i calmă, gravă, se modulează-ncet Chemări de glasuri scumpe care s-au stins în moarte.

OBIECTIV SI SUBIECTIV (3)

Ce se poate spune despre un meci pe care il pierzi in 3 minute? E evident ca orice aspect al fotbalului poate fi analizat si diagnosticat.Da, diagnosticat. Cuvantul imi pare adecvat momentului actual prin care trece Dinamo, boala fiind evidenta. Semnele ei s-au insinuat la meciul de Supercupa cu Rapidul, iar Vasluiul nu a facut decat sa confirme ca organismul alb-rosu e slabit. Dinamo “se cauta”, asa dupa cum spune Cornel Dinu, formulare potrivita in general starii de lucruri din fotbalul romanesc. Problema este ca trebuie “sa se gaseasca”cat mai repede, meciul cu Lazio putand aduce salvarea.Depinde doar de baieti ca aceasta sa fie o idee si nu o masina cu cruce rosie. Hai Dinamo!

Parasiti de Zeita Fortuna

Nici de aceasta data nu am avut noroc. Poate asa ne este scris noua, dinamovistilor, sa razbim doar prin lacrimi si sudoare. Mereu ne este harazita calea cea mai grea, mereu luptam impotriva celor mai puternici. E un destin ce ne pregateste an de an pentru razboaie imposibil de castigat. Si totusi, sa fim optimisti ! Lazio e o echipa de traditie, valoroasa si supermotivata. Dubla campioana a Italiei (in 1974 si 2000), castigatoare a Cupei Cupelor si a Supercupei Europei in 1999, una dintre cela mai puternice echipe ale Italiei. Putea insa sa fie si mai rau, daca ne gandim la Liverpool, Valencia sau Arsenal. Dar si mai bine: Levski, Besiktas sau Kiev. Italienii au un lot interesant, cu multi jucatori straini. Balotta e veteranul din poarta lazialilor( are 43 de ani!!!, rezerva fiind Carrizo), iar in aparare argentinianul Scaloni, o proaspata achizitie, brazilianul Cribari, sarbul Kolarov si italienii Belleri, Zauri si Stendardo se lupta pentru titularizare. Mijlocasii sunt un conglomerat de stiluri si natiuni: elvetianul Behrami, belgiano-concolezul Mudingayi, argentinianul Ledesma, ivoriano-italianul Manfredini, francezul Mehdi si italienii Mauri, Mutarelli si Baronio. Atacul e in grija macedonianului Pandev, italienilor Simone Inzaghi si Rocchi, nigerianului Makinwa si albanezul Tare. Sa nu ne ametim cu apa rece, va fi greu, poate nu la fel ca atunci cand am intalnit pe Manchester Utd, dar sigur mai greu decat cu Brugges sau Benfica. Insa se poate! Cu aceasta credinta sa pornim spre grupele Ligii Campionilor: vom invinge Lazio Roma si gloria va fi a spartanilor! *Cu 2 zile inainte de tragerea la sorti un prieten mi-a spus:”Va fi Lazio.”Acum il astept sa-mi spuna si cine se va califica. Dudule, ce zici?

ZIUA NEAGRA A CINEMATOGRAFIEI EUROPENE

Cineastul italian Michelangelo Antonioni, in varsta de 94 de ani, a incetat din viata luni, 30.07.2007. Cea de-a saptea arta ii datoreaza lui Antonioni filme precum: "Aventura", "Noaptea", "Eclipsa", "Desertul rosu", "Blowup". S-a nascut la 29 septembrie 1912, in Ferrara, intr-o familie mic burgheza. La Bologna a studiat Economia si Comertul, in timp ce picta si publica articole de critica intr-un ziar local. In 1939 s-a mutat la Roma, unde a lucrat pentru publicatia "Cinema" (editata de fiul lui Benito Mussolini) si a studiat regia la scoala de film. Adept al neorealismului, filmele lui Antonioni ii reflecta radacinile burgheze, precum in pelicula sa de debut "Cronaca di un amore" (1950) sau in "La Signora senza camelie" (1953) sau "Le Amiche" (1955). De un mare succes s-a bucurat trilogia "L' Avventura" (1960) - "La Notte" (1961) - "L'Eclisse" (1962), filmele aducandu-i numeroase premii, printre care Leul de Aur si Palme D'Or. Succesul repurtat i-a permis cineastului sa lucreze in strainatate: in Anglia a turnat "Blowup" (1966), iar in Statele Unite , " Zabriskie Point" (1970). Hotii i-au furat Oscarul primit pentru intreaga cariera, din apartamentul sau de la Roma, in perioada sarbatorilor de Craciun din 1996. In 1985 a suferit un atac cerebral, in urma caruia a ramas partial paralizat si incapabil sa vorbeasca. Asta nu l-a impiedicat ca, in 1986, sa se casatoreasca a doua oara, cu Enrica. Abia zece ani mai tarziu a mai scos un film, "Al di là delle nuvole" (1995), regizat impreuna cu cineastul german Wim Wenders.