A murit INGMAR BERGMAN

ERNST INGMAR BERGMAN('bær:jman în suedeză) (născut în 14 iulie 1918, Uppsala, Suedia - 30 iulie 2007, Fårö, Suedia) a fost un regizor suedez de teatru şi unul dintre cei mai influenţi regizori de film ai celei de-a doua jumătăţi a secolului 20. BIOGRAFIE: Bergman s-a născut în Uppsala, Suedia, în familia unui pastor lutheran de descendenţă daneza, Erik Bergman (care a devenit ulterior capelanul regelui Suediei şi Karin (născută Åkerblom). Ingmar Bergman a crescut fiind înconjurat de omniprezenţa a diferite imagini şi discuţii pe teme religioase. A fost crecut foarte strict, fiind adesea pedepsit prin încuierea sa în dulapuri complet lipsite de lumină pentru diverse "infracţiuni". Bergman a urmat Stockholm High School şi ulterior două perioade de cinci luni de serviciu militar şi cursuri de literatură ale Universităţii din Stockholm, pe care nu le-a finalizat din cauza atracţiei sale puternice către film şi teatru, devenind, după propriile sale spuse, "un dependent de film natural" pe la începutul anilor 1930. Filmele sale tratează exact întrebări fundamentale existenţiale de moralitate, singurătate şi credinţă; tinzând în acelaşi timp spre simplitatea şi claritatea directă a vieţii, opusă stilizării, metaforizării şi alambicării altor realizatori de film. Ca un contraexemplu, Persona, unul dintre cele mai faimoase filme ale lui Bergman, este neobişnuit de sofisticat şi complex pentru întreaga operă filmică a regizorului suedez, având conotaţii multiple, între care cele existenţialiste şi de avant-garde sunt predominante. FILMOGRAFIE: Criză • Un vas spre India • Vară cu Monica • Zâmbetele unei nopţi de vară • Al şaptelea sigiliu • Fragii sălbatici • Magicianul • Primăvara virgină • Printr-o sticlă întunecată • Lumină de iarnă • Tăcerea • Toate aceste femei • Persona • Ora lupului • Skammen • Procesiunea • Pasiunea Annei • Atingerea • Strigăte şi şoapte • Scene dintr-o căsnicie • Flautul fermecat • Faţă în faţă • Oul şarpelui • Sonata toamnei • Din viaţa marionetelor • Fanny şi Alexander • Faţa lui Karin • După repetiţie • În prezenţa unui claun • Sarabanda

VERBA VOLANT...

REGRET Sunt destule momente ce par sa ne apropie de ceea ce nu am putut intelege la timpul potrivit.Aparenta inselatoare a unei prelungiri in timp, acordata de astre si refuzata de oameni…Orgolii si neputinte ce pot transforma imagini, dar niciodata suflete. VIATA Ne nastem fara voia noastra, murim cate putin in fiecare clipa si intelegem tarziu, prea tarziu, ceea ce am simtit odata. Traim monoton, pervertind emotii si creand iluzii. ABIS De ce credem in altii mai mult decat in noi?.. Poate fiindca ne e mai usor sa iubim decat sa intelegem sau mai usor sa criticam decat sa acceptam.. MOARTE Sperand nechibzuit in absolut, intelegand prea putin din ceea ce traim, purtand mereu in suflet farame din sublimul unei vieti deja pierdute… Murim. Si atat. TRAIRE Nu sperati la ceea ce puteti avea, nu credeti in ceea ce puteti vedea, nu iubiti ceea ce puteti intelege…Feriti-va de adevaruri care nu dor!

OBIECTIV SI SUBIECTIV (2)

“Cum ar fi aratat Dinamo cu Ropotan si Cristea in teren din primul minut?”Aceasta era intrebarea mea, retorica si deloc hamletiana, dupa meciul din Supercupa, cu Rapidul. Ei bine, am aflat cu totii incepand cu minutul 20 al meciului de la Buzau, de aseara. Fiindca doar douazeci de minute a rezistat titularul postului de mijlocas defensiv al « cainilor rosii », Andrei Margaritescu, pana sa fie schimbat cu Adrian Ropotan. Sunt un sustinatorul al tuturor tinerilor produsi la tineretul lui Dinamo.Cred ca toti cei cu adevarat talentati trebuie sa fie promovati in prima echipa.Bineinteles ca acest lucru trebuie facut in mod inteligent, acordand atentie rezultatelor, dar tinand cont mereu ca marile glorii ale alb-rosilor s-au format mereu acolo, in Groapa, in umbra altor glorii. Viata pulseaza in Stefan cel Mare de aproape 60 de ani, nascand mereu orgolii.Iar cei ce au crescut cu Dinamo in sange stiu cel mai bine sa lupte pentru istorie si culori. Dinamo a invins greu la Buzau. Gloria a demonstrat ca e o formatie cu potential, imbinand dorinta tinerilor cu experienta celor trecuti prin focul primei divizii, precum Gurita, Paleacu, Ion Viorel sau Suleap. Faza golului marcat de Iovita a aratat o constructie inteligenta, curajoasa, plina de elan, iar executia a fost perfecta. Dinamo si-a revenit prin golul senzational al lui Cristea, voleu perfect de la 25 de metri, iar dinamovistii au continuat sa joace un fotbal bun, in fata unei echipe gazda sustinuta de un public cald, poate prea cald uneori..Claudiu a reusit sa aduca avantajul pe tabela, in a doua repriza. Lovitura libera perfecta, marca Niculescu. Avantaj minim, pastrat pana la final, printr-o buna organizare defensiva. Un scurt comentariu despre adversarii traditionali. Steaua a invins chinuit, cu largul concurs al arbitrilor. Rapid, de asemenea. Craiova a invins clar, fara dubii. In rest, numai de bine.Mai stiti alti adversari traditionali ? Argesul si Petrolul sun in divizia B...Altii ? ...Poli Timisoara ? Ei sunt adversari traditionali pentru UTA ..Iar UTA putea invinge la Vaslui. P.S. Din nou incidente, intre fanii cainilor si jandarmi.Cine a provocat si cine au fost provocatii nu cred ca are o foarte mare importanta.Un lucru e clar, cred eu : intre foarte prostii din randul fanilor si prea prostii jandarmi cale de mijloc nu exista. A incerca sa le intelegi prostia inseamna sa te pui in locul lor. Iar pentru unii acest lucru este imposibil.

CINEMA PARADISO..iulie 2007

1. CALIFORNIA DREAMIN’ (productie Romania, 2007) R : Cristian Nemescu 2. DAS LEBEN DER ANDEREN (productie Germania, 2007) R : Florian Von Donnersmark) 3. IL POSTINO ( productie Italia / SUA, 1994) R: Michael Radford 4. GOOD BYE, LENIN ! ( productie Germania, 2003) R: Wolfgang Becker 5. DOGVILLE ( productie SUA, 2003) R : Lars von Trier 6. BABEL ( productie Franta / SUA / Mexic, 2006 ) R : Alejandro Gonzalez Inarritu 7.BRAZIL ( productie Anglia, 1985) R : Terry Gilliam 8.Y TU MAMAN TAMBIEN ( productie Mexic / SUA, 2001 ) R: Alfonso Cuaron 9.MULHOLLAND DRIVE ( productie Franta / SUA, 2001) R : David Lynch 10. A GOOD WOMAN ( productie Anglia, 2004) R: Mike Barker *Cu multumiri Precinului care a oferit spre vizionare filme de mare calitate.

OBIECTIV si SUBIECTIV

« De la sublim la ridicol nu e decat un pas » Acestea sunt cuvintele care au oglindit cel mai bine finalul campaniilor lui Napoleon, sfarsite la Waterloo, cuvinte ce mi-au venit in minte aseara, la finalul executarii penaltyurilor in urma carora s-a decis castigatoarea Supercupei Romaniei- 2007. Dinamo a intrat pe teren aureolata de imaginea echipei imbatabile din sezonul trecut, echipa a carui golgheter inscrisese de patru ori in Giulesti, cu doar cateva luni in urma. O echipa care adusese alaturi de eroii ce au castigat campionatul nume precum Oprita, Zicu, Nastase, Chiacu, Stoican si care parea pe hartie mai puternica. Rapidul, cautand o noua formula de joc, cu un sistem schimbat prin venirea noului antrenor Bergodi, parea sa aibe sansa a doua. Meciul a aratat insa ca a confirma e din nou mai dificil decat a surprinde. Dinamo a surprins prin echilibru si constanta in campionatul trecut, dar are misiunea de a confirma in acest sezon, prin realizarea eventului si accederea in grupele Ligii Campionilor. Aseara insa a confirmat doar adevarul cuvintelor de la inceput, acoperindu-se de ridicol. Duritatea celor spuse acum nu se doreste a avantaja opinia exprimata de Vasile Turcu( de altfel acesta nu poate fi nici macar banuit ca ar putea emite opinii, fiind dezavantajat clar la capitolul intelectual), dar e un semnal de alarma pentru ceea ce urmeaza. Dinamo a jucat previzibil, lent, fara cursivitate. Vedetele de la care se asteptau goluri au ratat si s-au intrecut in individualism.Niculescu putea inscrie de mai multe ori, dar a preferat sa se tavaleasca in careu ca si cum in iarba de la picioarele lui Coman l-ar fi asteptat proaspata sotie. Zicu a aratat ca atunci cand nu vrea, nu joaca nimic, indolent si capricios ca in atatea alte ocazii. Danciulescu a inscris golul egalizator, astfel facandu-si intr-un tarziu simtita prezenta pe teren. Bratu a jucat doar pentru el, parca neintelegand termenul de « joc de echipa »,.Apararea a functionat satisfacator in schimb, fiind singurul plus al cainilor, cu exceptia numita George Blay, probabil un candidat serios la tiltlul neoficial de cel mai lent fundas lateral al universului. Despre Rapid mi-e greu sa vorbesc, insa Bergodi si-a asezat perfect echipa in teren si si-a mobilizat foarte bine jucatorii. Rednic a introdus o echipa in care toti am crezut la inceput, dar pe parcurs am fost surprinsi. Bratu a fost scos, desi Zicu era inexistent, Ropotan a aratat ca e in forma inlocuindu-l cu succes pe lipsitul de vlaga Margaritescu, iar Cristea a centrat perfect la gol. Intrebare: cum ar fi jucat Dinamo cu Ropotan si Cristea din primul minut ? Nu stiu, dar sigur ar fi aratat mai echilibrata. In rest, sa speram ca nu vom mai trai in acest sezon alte infrangeri in fata rivalilor. Sufletul unui dinamovist nu poate trai prea multe astfel de umilinte.

Ion Minulescu -------------------------------------------------------------------------------- Acuarelă În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Orăşenii, pe trotuare, Merg ţinându-se de mână, Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână, De sub vechile umbrele, ce suspină Şi se-ndoaie, Umede de-atâta ploaie, Orăşenii pe trotuare Par păpuşi automate, date jos din galantare. În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Nu răsună pe trotuare Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână, Numărând În gând Cadenţa picăturilor de ploaie, Ce coboară din umbrele, Din burlane Şi din cer Cu puterea unui ser Dătător de viaţă lentă, Monotonă, Inutilă Şi absentă... În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Un bătrân şi o bătrână - Două jucării stricate - Merg ţinându-se de mână...

DE CE SPARTAN?

7 aprilie 2007..Stadionul Ghencea..Claudiu Niculescu inscrie al treilea gol al dinamovistilor..Cainii conduc cu 3-0.Si e doar prima repriza. Fanii rememoreaza ca ultima victorie in campionat impotriva Stelei, in 1989, a fost consfintita cu acelasi scor…Entuziasmul ajunge la cote parca neegalate la nici un alt meci al alb-rosilor..Si dintr-o data se aude din mii de piepturi, corul prelung al vocii peluzei.. « Cineeeeeee suuuuuntem ?.. » Surpriza este insa totala atunci cand , cateva secunde mai tarziu, aceleasi glasuri se aud razboinic, imitand strigatele luptatorilor spartani de la Termopile din filmul ce rulase cu cateva zile in urma in cinematografele din Romania : « ..AUH !AUH !!AUH !!! » Marturisesc ca mi-a placut strigatul si cred ca suporterii au fost foarte inspirati in alegerea sa.Spiritul dinamovist s-a evidentiat mereu prin darzenie si sacrificiu.In Stefan cel Mare au fost mereu iubiti jucatorii care au luptat pana la epuizare pentru gloria culorilor clubului. Ceea ce m-a facut asadar sa numesc blog-ul Adrian Spartan este dragostea pentru Dinamo. Totusi, multi dintre cei ce au vazut filmul « 300. Eroii de la Termopile » al regizorului Zack Snyder au ramas cu o imagine gresita asupra adevarului istoric, sursa de inspiratie a productiei americane. In cele aproape doua ore, filmul imagineaza o lupta eroica intre fortele binelui, reprezentate de « aparatorii democratiei », spartanii condusi de regele Leonidas si persii, reliefati intr-un mod cu totul fals, ca niste brute barbare, dezumanizati si insetati de sange. Practic, in afara de numele regelui persan- Xerxes, intreaga imagine a persilor este construita de regizor intr-o maniera ce poate fi catalogata din punct de vedere artistic ca fictiune, iar din punct de vedere istoric ca fiind o ignoranta grosolana. In schimb, in ceea ce ii priveste pe spartani filmul intensifica la maxim calitatile acestora, transformandu-i in exponenti ai civilizatiei si aparatori ai democratiei grecesti.Chiar daca nu in aceeasi masura ca in cazul persilor, realizatorii induc si aici o imagine gresita. Situata in peninsula Peloponez, Sparta era unul dintre orasele-state (polisuri) grecesti ale Greciei antice. Statul spartan este primul exemplu de stat militarist, intreaga existenta a unui barbat spartan fiind dedicata razboiului. Nou nascutii prea fragili sau bolnavi erau omorati (aruncati in Kaiada, o prapastie de pe muntele Taygetos), societatea spartana avand nevoie doar de cei sanatosi, capabili sa faca fata unei vieti dedicate razboaielor. Cand copilul spartan ajungea la varsta de 7 ani, era luat de langa mama sa si introdus in lumea educatiei si pregatirii militare. Dispretuind arta si filosofia, atat de celebrele repere ale Atenei, spartanii isi construisera o societate care se baza pe cultura militara, caracterizata prin atrocitati permise si sprijinite de catre spartani impotriva periecilor si hilotilor (populatiile preelene pe care cucerisera si le stapaneau spartanii). Femeile nu reprezentau pentru spartani, contrar celor prezentate in film, decat mijlocul de a asigura perpetuarea castei lor militare, relatiile nefiresti (homosexuale) fiind intalnite frecvent in randul barbatilor obisnuiti de copii cu spiritul de camaraderie impus de societatea razboinica a Spartei. Razboinici de temut, spartanii nu au oferit asadar culturii antice nimic care sa-i apropie de vecinii lor atenieni sau de civilizatiile orientului (inclusiv, cea persana).E cu totul falsa si premisa enuntata de film, anume ca spartanii ar fi luptat pentru civilizatie si democratie. Adevarata « masina de razboi », spartanul lupta fiindca acesta era scopul vietii sale, pentru asta se antrenase intreaga sa existenta, fara a urmari idealuri sau teluri inalte.A ucide inainte de a fi ucis, asta era toata filosofia spartanului. Iata asadar cat de deformata este istoria in filmul lui Snyder si din pacate si in multe alte productii cinematografice americane(si nu numai). E firesc deci sa explic de ce « spartan » si totusi niciodata cu adevarat « spartan ».

"Comunistul-turnator de ieri, meseriasul-mediu de astazi"

Sunt unul dintre tinerii care privesc cu nedisimulata admiratie spre intelectuali ca Andrei Plesu sau Gabriel Liiceanu. Urmaresc cu interes orice emisiune de televiziune la care sunt invitati, le citesc cartile, incerc sa-i fac si pe alti prieteni sa perceapa calitatea spirituala a celor doi oameni de cultura pe care eu ii consider purtatorii traditiei filozofice ce coboara din Nae Ionescu pana azi. Fara sa fiu intru totul de acord cu unele dintre optiunile lor fata de anumiti oameni politici, imi afirm neconditionata apreciere fata de luciditatea perfecta a judecatii lor.O societate ideala s-ar pleca in fata unor oameni de talia discipolilor lui Noica si nicidecum nu ar trambita ode la adresa unora ca Gigi Becali sau Vadim Tudor. Dar asta e o alta discutie. Cand in urma cu o saptamana, invitat la emisiunea lui Robert Turcescu, Gabriel Liiceanu sustinea importanta unei legi a lustratiei, marturisesc ca am fost surprins nu atat de idee, cat de vehementa cu care se discuta despre o problema care dupa 17 ani de capitalism imi pare ca nu ar trebui sa ocupe un loc insemnat pe agenda publica. Recunosc insa ca, un eveniment din ultimele zile mi-a schimbat intr-o buna masura optiunea privind legea lustratiei. Incerc sa ma explic, fara a cadea in derizoriu, printr-o ...poveste : In fiecare zi de 26 si 27 a fiecarei luni d-l L bate zgomotos la usile apartamentelor blocului 18 din strada Abrud, Timisoara, pentru a solicita plata taxelor in numele Asociatiei de Proprietari din zona mentionata. Administrator « scrufulos la datorie »(vorba eternului Caragiale), d-l L afiseaza o politete cu accente cazone, pare mereu cuprins de importanta misiei sale si se arata serviabil si indatoritor atunci cand ia cei 4, 5 lei in plus pentru efortul de a incasa darile catre asociatie. Pana aici totul ar fi bine, daca nu ar exista in sistemul imaginat cu mintea sa cuprinsa in stereotipii comuniste anumite nesincronizari. Deunazi, m-am trezit cu un bilet in usa, prin care intr-un mod foarte dur mi se amintea de catre d-l L ca am « o datorie » fata de asociatia din care fac parte si ca nu e prima oara cand se intampla acest lucru. Trecand peste faptul ca depasisem cu 2 zile data de 27 si ca se mai intamplase si intr-o alta ocazie sa depasesc tot pentru cateva zile termenul la care d-l L venea sa incaseza taxele, biletul m-a revoltat la culme. Descris de Precinu’ inca de acum un an ca un « comunist nesimtit si fost turnator », d-l L nu a facut, in ciuda prezumtiei de nevinovatie pe care i-am acordat-o, decat sa confirme, luna de luna, cele atat de corect afirmate de amicul meu. D-l L vorbeste mereu de ceilalti vecini, specificand mereu « defectele » acestora intr-un mod care te face sa te intrebi cum esti tu etichetat lor de catre acelasi personaj care iti cere intotdeauna parerea despre aceiasi vecini : « Cum va intelegeti cu cei de langa...... ? »sau chiar atentioneaza, indemnand la prudenta « Aveti grija la cei de la etajul 1.. » D-l L este mereu deschis si protocolar atat timp cat incaseaza cativa lei in plus, celebrul bacsis balcanic de care nu ne debarasam, insa se preschimba in dusmanul cel mai feroce ai celor care intarzie din diferite motive, pentru o zi sau doua plata taxelor.Atunci parca toata viata ii este bulversata, iar fata sa de vechi lacheu al statului i se contorsioneaza de « ura de clasa ». Culmea tupeului insa mi-a fost povestita tot de Precinu’, categorisit in urma cu un an de d-l L « nesimtit »( « L » vine de la lingau sau lipitoare, nu m-am decis inca). Dupa acest asa-zis administrator, incapabil mintal, care probabil ca a citit in intreaga sa viata de frustrat cam doua subtitrari la niste filme proaste, il agreseaza verbal pe Precinu’, vine in urma cu o saptamana la BCR Asigurari Timisoara, prezentandu-se alaturi de o cunostinta de-a lui in biroul sotiei Precinului, ca sa puna o « pila ». Bineinteles ca a fost trimis cu delicatete « la plimbare », acolo unde l-am trimis si eu de altfel, insa cu mai putina delicatete. Concluzia povestirii este ca doar viata poate constitui premisa unei schimbari a modului de perceptie asupra problemelor societatii. Traind intreaga viata in capitalimul brutal ce ne-a fost impus si pe care il acceptam docili, nu intelegem decat arareori de ce e nevoie de o condamnare a comunismului, de ce o lege a lustratiei ar fi binevenita, chiar necesara, de ce e important sa alungam si ultimele lichele ale trecutului din viata noastra cotidiana. Uneori, doar prin simplu gest de a le arata usa si a le pofti afara.