Dezamagit de viitor...

Tristetea e mare..Aproape ca niciodata..Ma intreb de ce si firesc ca raspunsul nu e usor de dat.Am fost la acest Campionat European suporterul Germaniei. In lipsa Angliei, slabiciunea mea de peste un deceniu,am mizat pe Germania.Calculul era simplu: aveau o echipa omogena, valoroasa, echilibrata; aveau traditie, istorie, forta. In mintea mea Germania era cea mai posibila castigatoare.Am pierdut,din nou, ca de atatea randuri. Fotbalul nu e calcul, e viata! Calculele facute aproape matematic nu s-au potrivit nici de aceasta data. In copilarie imi placeau Vialli, Giannini, Bergomi, Baggio. Am fost fanul Italiei la mondialul gazduit de squadra-azzura in 1990, primul mondial pe care l-am trait in fata ecranului. In semifinale, Maradona si Caniggia au ingenunchiat Peninsula. Avea sa fie prima mea dezamagire “mondiala”. La Euro '92 am sperat ca Papin si Cantona vor cuceri trofeul. Degeaba....In 1994 am fost fericit. Brazilia ,echipa pe care o admiram atunci, devenea campioana a lumii.( dupa 10 ani aveam sa ii vad pe campionii mondiali laTimisoara,in meciul demonstrativ Brazilia '94-Romania '94).Era vremea lui Taffarel, Jorginho, Marcio Santos, Aldair, Branco, Dunga, Mazinho, Mauro Silva, Zinho,Bebeto si Romario. In 1996 mi-am impartit sufletul intre Portugalia lui Couto, Souza, Pinto,Costa si Figo si Anglia lui Adams, Pearce, McManaman, Shearer si Gascoigne. Dezamagirea a fost dubla.,dar a nascut pasiunea pentru Albion. De atunci, la toate Europenele si Mondialele am sperat ca invingatoare sa termine NATIUNEA CARE A NE-A DARUIT FOTBALUL. Am fost de fiecare data trist, fiindca englezii nu reuseau sa iasa niciodata castigatori, Dar sufletul era deja alaturi de cei mai frumosi fani si in dictionarul constiintei mele tradarea sufletului nu mai era posibila. Am suferit in toamna anului trecut ,atunci cand Croatia ingenunchia Anglia pe Wembley. Resemnat,dupa cateva luni, am ales Germania. Va mai trece mult timp pana sa aleg altceva in fata Angliei si poate si mai mult timp pana voi retrai de dezamagirea de astazi. Si pana la urma inteleg de ce.. Fiindca daca Germania nu a castigat, Anglia nu va reusi cu siguranta foarte curand. Regretul e legat nu de prezent,nici macar de trecut ..Ci de viitor..Un viitor ce pare imposibil de prevazut,dar pe care il calculez si il simt in acelasi timp.

EURO 2008- Blocajul surprizelor

Aproape intotdeauna in semifinalele campionatelor mondiale a aparut macar o echipa -surpriza. Fie ca aceasta s-a numit Polonia in 1974 si 1982, Bulgaria in 1994 , Croatia in1998, Coreea de Sud in 2002 acestea au devenit modele ale unui exemplu ce se doreste mereu urmat. Generatii deosebite,care apar destul de rar in cazul tarilor ce nu sunt puteri fotbalistice, au facut istorie si au intrat in istorie. La Campionatul European surprizele au fost de multe ori si mai mari, vezi cazurile Cehoslovaciei in 1976, Danemarcei in 1992 sau Greciei in 2004, castigatoare ale turneului.Dar la aceasta editie surprizele nu au existat decat pana in semifinale. In careul de asi, Germania si Spania s-au aflat pe pozitiile favoritelor, iar Turcia si Rusia pe cele ale outsiderelor. Dar parca niciodata nu au existat outsidere mai frumoase..! Turcia venea dupa o serie remarcabila de trei meciuri in care a intors rezultatele in ultimul minut. Cu Elvetia, dupa 0-1 la pauza, turcii au invins in final cu 2-1. Cu Cehia a fost condusa cu 2-0 pana in ultimul sfert de ora, pentru a reveni incredibil si a castiga cu 3-2. In sferturi, in fata Croatiei a suferit 119 minute. Cand echipa lui Bilici a inscris,mai erau doar cateva zeci de secunde de joc. Totul parea pierdut.Din nou, turcii au gasit forta de a egala si la penalty-uri au invins o Croatie debusolata psihic. Antrenati de unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii,”Imparatul” Fatih Terim, otomanii au depasit problemele legate de suspendari si accidentari, fiind nevoiti sa foloseasca intreg lotul. Daca pana in semifinale uimitoarea echipa a Turciei a dovedit o forta mentala extraordinara si o putere de lupta fantastica,impotriva Germaniei au arata si un joc colectiv foarte bun, tehnicitate, constructie progresiva a jocului, inteligenta tactica si aceeasi putere de revenire. In ultimul minut insa traditia germana a biruit rezistenta turca. Germania a invins Turcia in ultimul minut, asa cum o facusera ienicerii lui Terim pana atunci impotriva Elvetiei, Cehiei si Croatiei. Turcia lasa la acest european o impresie pozitiva, combativitatea si fervoarea sa transformand-o in marea surpriza a turneului. Rusia putea fi considerata o surpriza la fel de mare ca echipa Turciei pana acum cateva luni.Victoria lui Zenit in Cupa UEFA, prezenta unui mare antrenor pe banca tehnica a rusilor- olandezul Guus Hiddink- precum si zecile de milioane de euro(albi sau negri !!)din campionatul intern puteau sa ne faca totusi sa vedem inca de acum 3 saptamani potentialul acestei echipe.Depasita clar in semifinale de Spania, cu 3-0( echipa care o invinsese si in primul meci din grupa cu 4-1!),Rusia ramane in memoria tuturor prin jocul superb din meciurile cu Suedia si mai ales Olanda. Jucatori precum Akinfeev, Kolodin, Zhirkov, Arshavin, Torbinski sau Pavlicenko sunt deja staruri ale fotbalului european,iar Hidding isi confirma renumele de antrenor care reuseste “minuni”.Fireste,ramane si regretul ca o astfel de echipa nu joaca finala. Cand esti insa invinsa clar de doua ori de aceeasi echipa e insa evident ca aceea este mai buna. Totusi, Rusia revine prin performanta realizata la acest campionat in prim-planul fotbalului european,c ontinuand astfel traditia sovietica care a impresionat in 1960, 1972 sau 1988. In concluzie, ne asteapta o finala intre Germania si Spania. O lupta intre panzerul nordic si taurul insoritei Mediterane. Indiferent de rezultat, puternicele finaliste merita sa fie in runda finala, fata in fata, pentru glorie si trofeu. Sa speram ca spectacolul fotbalistic va fi o incununare a acestui turneu care se termina parca prea repede.

EURO 2008 - Idolii cazuti

In sferturile Euro 2008 surprizele au fost mai mari decat ma asteptam.Parca dorind sa infirme analiza de dupa faza grupelor, marile favorite au clacat in bloc. Si astfel,mi-au dat ocazia sa discut despre ele pe blog. Portugalia a reconfirmat ca doar brazilienii pot duce “juogo bonito” la nivel de performanta si nu doar de impresie vizuala. Pana la urma gleznele fine si pasele maiastre nu te pot apropia de trofeul european,daca nu se suprapun rigorii tactice si fortei fizice. Cu o linie mediana ce a jucat frumos,dar ineficient si o medie de inaltime acceptabila pentru fotbalul anilor '70, Portugalia a fost desfintata de panzerele germane. Aroganta gelata a lui Cristiano Ronaldo a pierdut clar lupta cu spiritul de lupta al excelentului Michael Balack. In fata plapanzilor Simao, Petit, Deco sau Moutinho, nemtii au propus o echipa puternica fizic si psihic, concentrata si echilibrata, care a amintit de timpurile lui Beckenbauer, Rummenigge sau Klinsmann. Portugalia a pierdut fiindca talentul nu e de ajuns si fiindca estetica fotbalului are nevoie nu doar de dribling, ci si de tackling. Croatia, invingatoare in toamna trecuta pe noul Wembley, in fata Angliei si in urma cu 10 zile in fata Germaniei, parea de asemenea favorita in sfertul contra Turciei. Sclipitori in atac si siguri in aparare,croatii au zburdat in meciurile cu Austria, Germania si Polonia. Modrici, Srna, Rakitici, Kranjkar si Petrici, alaturi de “batranii” Niko si Robert Kovac, Simunic si Olici au fost,fara indoiala,o echipa puternica. In meciul cu otomanii, Croatia a fost mereu superioara, ca joc, ca nivel tehnic si valoare individuala a echipei. Dar, atunci cand inscrii in minutul 119 si esti egalata in minutul 120, forta mentala a grupului trebuie sa fie imensa pentru a depasi dezamagirea. Iar croatii nu si-au putut gestiona, la penaltyuri, moralul. Inevitabil au pierdut, demonstrand cat de important este sa lupti pana in ultima clipa. Iar din acest punct de vedere Turcia- 2008 este o performera de exceptie. Olandezii au fost, alaturi de portughezi, cei mai laudati participanti ai turneului. Ziaristi, specialisti, spectatori, toti s-au intrecut in a aprecia jocul frumos al Portugaliei si Olandei. Invingatori in fata Italiei (3-0!), Frantei( 4-1!!) si Romaniei (2-0),Olanda se pregatea sa triumfe la acest european dupa 20 de ani de asteptare. Au pierdut insa fiindca in ziua meciului cu Rusia, adversarii lor au fost mai buni. Simplu. Olanda s-a aparat cu greu ,a combinat cu dificultate si a ajuns de putine ori in careul advers, fiindca rusii au aratat ca o mare echipa, condusa de pe margine de un mare antrenor ( Hiddink) si in teren de un mare jucator ( Arshavin). Olandezii raman din nou cu imaginea echipei care putea mai mult,dar trebuie sa se multumeasca cu mai putin. Pentru Olanda a devenit aproape o traditie. In sfarsit, aseara, a iesit si Italia. Campionii mondiali au sfarsit acest european,asa cum l-au inceput: experimentand. Donadoni, nevoit de data aceasta de suspendari, a inceput cu Aquilani si Ambrosini la mijloc si Cassano in atac. Italia a jucat ceea ce stie ea mai bine: pressing, defensiva organizata,angajari pe varful impins Toni. Un joc agasant, dar de atatea ori eficient. Agasant de eficient.A pastrat scorul alb 120 deminute, a asteptat penaltyurile. Ruleta insa a vrut sa mearga mai departe Spania, mai buna in acest meci pe parcursul tuturor celor 4 reprize ale sale. Portugalia, Croatia, Olanda, Italia...Patru idoli cazuti in bataliile lui EURO 2008. In locul lor, invingatoarele Germania, Turcia, Rusia si Spania vor incerca sa faca pasul decisiv spre trofeu. Pentru unii visul s-a terminat, pentru altii el continua... PS. Voi incerca si de acesta data o echipa a celor mai buni care ne-au parasit in sferturi. Ea ar arata astfel: VAN DER SAR (Olanda)- ZAMBROTTA( Italia), R.KOVAC ( Croatia),CHIELLINI( Italia), VAN BRONCKORST( Olanda)- DECO ( Portugalia), PIRLO( Italia), MODRICI( Croatia), SNEJDER( Olanda) -VAN NISTELROOY(Olanda), OLICI (Croatia).

EURO 2008- Spectacolul continua!

Jumatate din echipele de la Euro sunt de astazi pe plaja. Sita fotbalului a cernut parca mai corect ca niciodata.Au cazut primele tocmai echipele care fie nu au aratat valoare, fie au jucat distructiv, fie au avut antrenori care au gresit selectia si conceptia de joc. Unele dintre cele plecate au ramas de fapt, tot la Euro. Este vorba de gazdele Elvetia si Austria. Doua echipe care au incercat sa joace deschis,dar care au pierdut pana la urma duelulcu gigantii din grupele lor. Cu ajutorul arbitrilor, Austria a fost aproape. Desi a parut pe hartie cea mai slaba formatie de la turneul final,ea s-a batut pana in ultimul meci. Germania a anihilat rezistenta austriaca,greu, prin magia sutului Kaiserului Ballack. Elvetienii au avut arme mai bune de lupta: Senderos, Barnetta, Yakin , Behrami si surprinzatorul Inler. Au dominat Cehia, au condus Turcia, au invins rezervele Portugaliei. Rezultatele sale au fost sub jocul prestat. Polonia a fost de asemenea o echipa careia i-a lipsit valoarea, dar care a incercat sa joace. Pana la urma insa nemtii si croatii au fost insa cu cel putin o clasa peste austrieci si polonezi. Cehia a capotat jalnic, la final de grupa. Cu 15 minute inaintea finalului de meci cu Turcia era in sferturi. Bosforul a inecat insa sperantele Boemiei. Lipsa unui coordonator de joc s-a vazut la cehi, Nedved si Rosicky neputand fi inlocuiti de Plasil, Jarolim sau Matejovsky. La fel ca Elvetia insa, Cehia a lasat o amintire frumoasa, demna. Ceea ce nu se poate spune despre Franta. In era post-Zidane, francezii sufera teribil. Generatiile nu au avut liantul care sa le uneasca, sa le conduca. Domenech, lipsit de inspiratie si de prestanta a gresit,spun eu, fundamental. Abidal, Toulalan si Anelka nu pot fi in nici un caz peste Glichy, Flamini si Trezeguet. Selectia a fost in cazul acesta inceputul sfarsitului. Suedezii in schimb au avut in meciul cu Spania sansa sferturilor. Dupa victoria impotriva Greciei,au jucat bine impotriva Spaniei: 1-1 pana in ultimul minut,cand greseala lui Hansson a decis totul, intr-un meci in care scandinavii au condus ostilitatile. Contra Rusiei lui Hiddink au gresit mult, nepermis. Pe final s-au sufocat. As pune insa Suedia la echipe care au pierdut frumos ( langa Cehia si Elvetia). Spre deosebire de ele Romania si campioana europeana en -titre Grecia au preferat anti-jocul. Romania a trait doar in meciul cu Italia, avand de partea ei si greselile grave de arbitraj. In rest, nimic demn de luat in seama. Egal cu Franta printr-o aparare tenace si infrangere clara si rusinoasa prin aspectul ei de joc contra unei echipe a Olandei mai intelegatoare ca oricand. Grecia a fost poate si mai lipsita de idei. Anti-jocul grec are insa o scuza: a functionat perfect in urma cu 4 ani. Prin eliminarea acestor echipe insa ( ma refer la echipele exclusiv defensive) fotbalul are doar de castigat. Spectacolul poate continua! PS. Incerc o echipa a celor care au plecat acasa. In ce ma priveste ea ar arata astfel: LOBONT( Romania)-MAGNIN( Elvetia), MELLBERG (Suedia), TAMAS ( Romania), POLAK( Cehia)-INLER (Elvetia) KRYZNOWEK( Polonia), D.ANDERSSON( Suedia) ,UMIT ( Austria)- YAKIN( Elvetia), SIONKO( Cehia).

MAGIA FILMULUI (2) Kubrick, Lynch, Von Trier...

Stanley Kubrick s-a nascut in New York in anul 1928. Pasionat de tanar de fotografie, a descoperit aproape din intamplare atractia catre film,dar a devenit repede unul dintre cei mai apreciati regizori ai lumii. In intreaga sa cariera a urmarit cu incapatanare sa nu intre in sfera comercialului de la Hollywood, producandu-si singur operele, devenite astazi clasice ale cinematografiei. Proiecte grandioase au fost refuzate de Kubrick, deoarece le-a considerat sub nivelul artei sale. Regizor foarte influent, de mai multe ori nominalizat la Oscar si Globul de Aur, Kubrick si-a atras astfel antipatia marilor producatori, deopotriva cu admiratia criticilor si a spectatorilor. Filmele lui Kubrick sunt creatii profund personale, in care ideile si personalitatea regizorului se transpun fidel, desi multe au la baza romane celebre semnate de Vladimir Nabukov, Anthony Burgess sau Stephen King. Creatia lui Kubrick cuprinde genuri variate,de la filmul istoric ( Spartacus-1960 sau Full Metal Jacket-1987) la comedie ( Dr.Strangelove-1964) , de la science-fiction( 2001: Space Odyssey-1968) la horror ( Shining- 1980) , de la drama( A clockwork orange-1971) la thriller psihologic( Eyes Wide Shut- 1999). Urmarind filmele lui Kubrick,patrundem intr-un univers complex, fascinant, care provoaca la cautari. Nimic nu pare intamplare, totul e incarcat de o meticulozitate extrema, de parca nimic nu mai poate fi adaugat. Importanta sa in lumea filmului este colosala. Toate filmele sale poarta amprenta sa si au devenit in timp,adevarate modele ale genurilor lor. “2001: Space Odyssey” este unanim recunoscut ca fiind cel mai bun film SF al tuturor timpurilor, “Shining” e in topul productiilor horror, iar “Spartacus” in al celor istorice. “A clockwork orange”, interzis in vremea sa in Marea Britanie si in Statele Unite (datorita faptului ca tinerii copiau in viata reala comportamentul criminal al personajelor din film), ramane si astazi una din cele mai mari creatii ale istoriei cinematografiei . Rebel, genial, orgolios, perfectionist, acesta a fost Stanley Kubrick Avea sa se stinga din viata inainte de lansarea ultimului sau film , Eyes Wide Shut,in 1999. David Lynch s-a nascut in Statele Unite,in anul 1946. Daca s-ar face un top al celor mai de neinteles filme,peliculele semnate Lynch ar fi cu siguranta printre primele. Cunoscut ca un regizor ce adora misterul,evitand constant sa explice filmele sale si sa dea informatii cu privire la viziunea sa cinematografica, Lynch stapaneste perfect suprarealismul din creeatile sale, alternand cosmaruri si imagini stranii, macabre, cu vise pline de senzualitate si sonoritati cee xploreaza sufletul spectatorului. Dar Lynch nu are spectatori, are fani. Fani care ii urmaresc filmele de zeci de ori si care au tot mai multe intrebari si tot mai putine raspunsuri, cu fiecare reluare a unui film. Lynch nu este comercial, este cu adevarat elitist ,iar stilul sau si abordarea sa cinematografica il fac unic, special, fabulos. Filmele sale de referinta, de la Eraserhead ( 1977 ) si The Elephant Man (1981) si pana la Blue Velvet (1986),Wild at Heart (1990), Twin Peaks ( 1992), Lost Highway( 1997) sau Mulholland Drive( 2001) si terminand cu,poate, cel mai enigmat dintre toate, Inland Empire (2006) au toate universul lor aparte, universul Lynch. Fumul si focul, electricitatea sclipitoare a becurilor stricate,strazile pustii ale oraselelor americane,barurile si cluburile de noapte, ranile grave, traumatizante, cortine rosii si catifele albastre , personaje cu deformitati fizice si probleme psihice si femei frumoase, senzuale, angelice si erotice in acelasi timp-toate aceste elemente apar frecvent in filmele lui David Lynch. Refuzand sa explice, cautand sa provoace neincetat, regizorul a devenit la fel ca filmele sale, o imagine a misterului de nepatruns.Foarte respectat de critici ( si acestia, pusi mereu in incurcatura cu privire la semnificatiile ascunse ale operelor purtand semnatura lui Lynch),avand fani devotati in toata lumea, Lynch a primit recunoasteri importante la Cannes, dar si in Statele Unite. Ramane insa acelasi, adica altfel. Un regizor ce traieste pentru a provoca intrebari fara raspuns. Un regizor genial. Lars Von Trier, nascut in 1956, este cel mai mare regizor danez. Intre regizorii anilor '90, Von Trier este, in opinia mea, cel mai marcant. Miscarea initiata de el , “Dogma 95”, s-a dorit a fi un manifest care sa duca filmul intr-o noua etapa, sa il curete de stereotipiile impuse de-a lungul timpului. Filmele lui Von Trier respecta dezideratele miscarii -filme cu bugete reduse, foarte realiste, camera de filmat este in miscare,lumina naturala,muzica aproape inexistenta. Succesul care l-a aruncat in istoria cinematografiei a fost Zentropa( 1991).A urmat asa numita “trilogie a sufletului”- Breaking Waves ( 1996), Idioterne(1998) si Dancer in the Dark (2000). Cariera sa a continuat cu “Dogville” ( 2003) Mandalay( 2005) si The Boss of All( 2006). Filmele lui ravasesc si terorizeaza, implica o enorma cantitate de emotie, te invaluie in taceri reci si strigate moarte. Oamenii iubesc nebuneste, sufera enorm si mor in liniste, aproape mereu lasandu-ti in suflet o tristete stranie, personala. Von Trier e un revolutionar al artei cinematografice,atat ca tehnica defilmare ,cat si ca intelegerea actiunii, ca originalitate a trairii. Hipnoza din “Zentropa”ca mod de a lega firul narativ, trairea extrema, brutala,dar infiorator de profunda a personajelor centrale din “ Breaking the Waves” sau “ Dancer in The Dark”sau erotismul dus pana la marginea filmelor XXX in “Idioterne”,fac din Von Trier un inovator esential al cinematografiei noului mileniu.

GENERATIA IMNULUI

Cand am deschis ochii spre fotbal, prin '88-'89, am descoperit primii mari fotbalisti romani care mi-au emotionat copilaria. Era vremea nationalei de la mondialul italian -Copa del Mondo 1990- cu Lung, Andone, Rednic, Rotariu, Lupu, Mateut, Timofte, Lacatus,Camataru si Balint. Ulterior,tinerii de atunci, adica Hagi, D.Petrescu, G.Popescu, Lupescu, Stelea, Sabau sau Raducioiu,aveau sa devina coloana vertebrala “Generatiei de Aur”. Alaturi de ei, timp de 10 ani, ne-am bucurat de victorii impresionante. Putine echipe ale lumii au iesit invingatoare in acei ani dupa confruntarile cu Romania. Mereu apareau jucatori excelenti care inlocuiau pe cei ce erau deja batrani sau pe cei ce aveau ghinionul sa se accidenteze. Au patruns astfel in acea generatie de exceptie jucatori precum Prunea, Prodan, Mihali, Belodedici,Selimesy, Dobos, Ciubotariu, Chivu, Contra, D.Munteanu,Galca, Gabi Popescu,Panduru, Stanga, Vladoiu, I.Dumitrescu, V. Moldovan, Ganea, Craioveanu, Mutu..s.a. In adolescenta, mi-am hranit foamea de fotbal citind cartile lui Ioan Chirila. Am invatat astfel ca fotbalul romanesc nu incepe cu cei de astazi, ci cu multi, foarte multi fotbalisti pe care i-am “vazut cu ochii mintii”prin scrierile batranului cronicar. In mintea mea au inceput sa se insiruie si alte generatii: cea a lui Dobay ,Baratki sau Bodola din anii '30, cea a lui Petschovski si Ozon din anii '50 sau cea a lui Dinu, Dumitrache si Dobrin dinanii '70. Era ca si cum un arc nevazut peste timp ma facea sa incerc gasirea unei formule ideale. Ce frumos jucau in imaginatia mea Dinu la inchidere si Hagi la coordonare, ce bine conlucrau in atac “Mopsul” Dumitrache si “Sageata” Lacatus, cat de usor era sa nu iei gol cu Apolzan, Dan Coe, Gica Popescu si Chivu in aparare! Romania nu inseamna doar 11 oameni,imbracati in galben, incercand sa invinga astazi. Romania inseamna o istorie a suferintei si a bucuriei, a tristetii si a extazului. Un numar de pe tricou e al tuturor celor ce l-au purtat mai inainte,a l celor ce au invins si al celor ce au trait infrangerea ,cu onoare si demnitate. Marturisesc ca actuala generatie era pentru mine o promisiune ce nu parea sa se concretizeze niciodata.Nu aveam incredere in acesti jucatori, nu fiindca le-ar fi lipsit dorinta sau vointa, talentul sau elanul,ci fiindca pur si simplu nu imi pareau dispusi sa inteleaga ca apara o istorie, ca trebuie sa fie un grup. Nu i-am simpatizat pe Mutu sau Contra, nu i-am consideram fotbalisti mari pe Radoi sau Nicolita.Iar asta nu o sa schimbe prea curand. Dar un lucru e cert: Niciodata ( !!!) nu am vazut echipa Romaniei cantand imnul asa cum au facut-o jucatorii nostri la meciul cu Franta, de acum doua zile. Am simtit atunci ca aceasta echipa are ceva special, ca sufletul meu s-a deschis larg pentru aceasta generatie.Pentru mine, indiferent de rezultatele si evolutia acestor baieti ei vor ramane o imagine sublima de patriotism si emotie. Nu mi-as fi inchipuit ca acesti jucatori vor reusi sa ma faca sa simt mandria ca pe teren nu mai intra doar 11 fotbalisti, ci 11 romani. E o stare ce intrece din punctul meu de vedere chiar bucuria unei victorii. Imnul Romaniei, viu si puternic prin vocile jucatorilor, a rasunat ca niciodata la un turneu final. Acompaniati de 10.000 de oameni din tribune, baietii nostrii au creat un moment unic,de o incarcatura senzationala. In mintea mea, “generatia Hagi”devenea pentru prima data doar amintire, “generatia Chivu” devenea suflet. HAI ROMANIA!!!

Verba volant...

INTREBARE Traim putin, dar murim in fiecare zi..Nu exista insa nici un moment in care sa nu ne intrebam: D e ce?..E o intrebare fara sens. D e ce nu? Aceasta-i intrebarea. ILUZIE Nu exista iubiri imposibile. Doar oameni ce nu pot creea, in doi, iluzia fericirii. Insa fericirea in doi e tot atat de iluzorie ca si singuratatea. Iubind nu putem fi niciodata singuri, cel mult putem fi nefericiti.. TIMPUL Cand in sfarsit refuzam sa traim in trecut, acesta revine prin oamenii care ne insufletesc prezentul. A scapa de obsesiile trecutului e tot atat de dificil ca a gandi viitorul, alaturi de angoasele prezentului. Trecutul, prezentul si viitorul…Iluzia trecerii timpului.

Intre snobism si pasiune. ( 1 )

In urma cu ceva timp, citeam in “Dilema Veche” un articol semnat de o tanara ziarista, despre snobism. Autoarea nu se rezuma insa la a discuta despre snobismul atat de vizibil al “copiilor de bani gata”sau al amatoarelor de Mall-uri si fitze, ci ducea problema intr-o zona foarte interesanta, aceea a culturii. Se vorbea acolo de un asa -zis “snobism cultural”pe care unii l-ar afisa, cu o indoielnica superioritate,in cafenea sau in restaurant. Marturisesc ca articolul mi-a facut o buna impresie, atat ca forma,dar mai ales ca fond. Filtrat prin mintea mea, ecoul acestui articol se mai pastreaza si astazi. Cine nu a intalnit “indragostiti”de Paulo Cuelho sau adepti ai ideilor fantastico-anticrestine ale lui Dan Brown? Cine nu a intalnit entuziamati de serviciu, care apreciaza azi ceva si maine isi gasesc un alt obiect de adoratie culturala? Fireste ca acestia pot fi subiecti ai teoriei autoarei articolului respectiv, snobi culturali. Fiindca snobismul este de fapt tocmai preluarea fara discernamant a unor elemente aflate la moda. Iar moda poate exista si in cultura, autorii “ la moda”devenind in ochii unora etalonul cultural al prezentului. Fireste ca snobismul trebuie evaluat de la caz la caz. Pentru unii ceea ce e astazi la moda poate ramane de admirat intreaga viata. Asadar unde se termina snobismul, poate incepe pasiunea. Insumand atat elemente emotionale, cat si intelectuale, confirmate de factorul durabilitatii temporale, pasiunea se exercita cu o forta interioara nebanuita, canalizand eforturi si stari ce sensibilizeaza si impun admiratia celor din jur. Pasiunea devine astfel opusul snobismului. Pasiunea e certificata de ani de cautari,de intrebari, de nerostite indoieli. Ea inalta spiritual si purifica sufleteste, surprinzand mereu prin valente noi, nebanuite. Uneori insa pentru cei din jur un om pasionat de ceva poate fi iritant. Pasiunea lui poate trezi in altii sentimente negative. Ei nu sunt pasionati de nimic, sunt plictisiti de ardoarea degajata de afirmarea pasiunii. De la neintelegere, pana la invidie, nu e decat un pas. Pentru multi e pasul cel mai simplu. Evident ca exista si altfel de oameni.Ii descoperim mereu, ii redescoperim apoi toata viata. Sunt cei carora le lipseste otrava ignorantei, dispusi sa afle,sa inteleaga,sa intrebe. Dispusi sa impartaseasca la randul lor pasiuni si sa zambeasca acceptand pasiunile altora. Am intalnit destui dintre acestia,ma mandresc numindu-i prieteni si cautandu-le mereu compania. Din pacate am intalnit prea multi si din prima categorie. Ma consolez cu gandul insa ca nu am intalnit la fel de multi ca altii si ca,de cele mai multe ori,am puterea sa ii evit. Din pacate nu si puterea de a le accepta ignoranta. Voi incerca in episoadele urmatoarelor sa imi explic pasiunile. Nu sunt multe,dar sunt puternice si lipsite in totalitate de snobism.