POETI DISPARUTI

De Paşti (Tudor Arghezi) -------------------------------------------------------------------------------- La toate lucarnele si balcoanele Au scos din cer ingerii icoanele Si-au aprins pe scari Candele si lumanari. Orasele de sus, in sarbatoare, Au intins velnite si covoare, Si ard in potire Mireasma subtire. Si din toate ferestrele odata, Mii si sute de mii, Heruvimii fac cu mana bucalata La somnorosii copii.

IDEI.GANDURI.NUANTE..

Izvorul acestui articol este o campanie pe care am avut ocazia sa o descopar pe internet. Mai precis un blog, moderat de niste studenti si studente, pentru un proiect-examen pentru facultate. Doua studente, pe care le-am cunoscut recent, m-au rugat sa intru pe acest blog, eventual sa comentez asupra celor expuse acolo. Adresa blogului e “http://violentaimpotrivafemeilor.weebly.com/” si imediat dupa ce l-am citit, am avut senzatia ca trebuie sa scriu si eu cateva cuvinte, mai mult sau mai putin tangentiale cu mesajul campaniei de pe blogul respectiv. Primul aspect pe care doresc sa il clarific este ca trebuie disociata clar si fara echivoc violenta fizica impotriva femeilor de o anumita adversitate spirituala, rationala, a unor barbati fata de femei, anume a celor etichetati simplist ca fiind misogini. Cateva explicatii sunt necesare in acest sens. Termenul misogin apare in DEX explicat ca “(Barbat) care uraste femeile”. Prima concluzie este insa ca paranteza atrage atentia asupra faptului ca, desi in general barbatii pot avea o astfel de atitudine, ea nu este exclusa si in cazul femeilor. Asadar, putem vorbi de persoana ( femeie sau barbat) care uraste femeile. In dictiona, apare si termenul de “misoginism”, explicat ca “Lipsa de incredere fata de calitatile morale ale femeilor, atitudine negativa fata de femei”. Personal, marturisesc ca aceasta ultima explicatie imi pare uneori foarte familiara. Si totusi, DEX-ul mai explica un termen, parca a echilibra putin situatia. Si anume “misandrie”- “ura (patologica) a femeii fata de barbati”. Nuantele se cer in acest caz observate atent. Practic, ura fata de femei, este o atitudine, o alegere rationala, certificata si exemplificata istoric si filosofic. O persoana, femeie sau barbat, are si instrumente logice pentru a gandi astfel la adresa femeilor. In ceea ce priveste ura fata de barbati, aceasta este –pornind de la explicatia dictionarului- o problema medicala. In acest caz ne aflam in domeniul patologicului si nu al ideilor. Un al doilea aspect relevant , cred eu, este ca atata timp cat misoginismul este o atitudine constientizata ca traire rationala, acesta nu poate conduce in nici un caz la violenta verbala sau fizica impotriva femeii. Revin la explicatia dictionarului si observ ca e vorba in cazul misoginismului de o “lipsa de incredere”. Evident, aici poate fi discutat care sunt motivatiile acestei neincrederi fata de calitatile morale ale femeilor. Personal, pot fi si in acest caz gata sa explic, dar asta ar insemna sa discut intreaga istorie a omenirii si efortul ar fi prea mare, spatiul prea restrans si timpul prea putin. Un lucru e insa de la sine inteles : discutiile, afirmatiile, ideile- chiar etichetate de ceilalti ca fiind gresite, nu ar trebui in nici un caz sa conduca la violenta impotriva femeii. In cele din urma, concluzia mea este foarte clara: cel ce loveste o femeie, poate fi misogin sau nu. Dar inainte de toate e un infractor . Mai mult decat atat e un om ce savarseste un PACAT in fata lui Dumnezeu. Violenta fizica este o manifestare a naturii umane si indica prezenta Raului. Nici o idee, nici o afirmatie, nici o ratiune nu poate justifica violenta, in general. Cu atat mai putin violenta impotriva femeii.

Versuri de demult..

TRISTETE Uitarea ta imi palpaie adanc in amintire Si buzele tale in sufletu-mi trist Le simt cum se prefac in cautari de gand In golul ce imi moare in privire. SFARSIT E atata umbra pe culoarul ce ma poarta spre abis, Sunt atatea voci ce-si striga in soapta disperarea, Incat, fara voie, n-am mai zarit al vietii paradis Si-al tau suras ce-aduce-n al meu suflet alinarea.

MAGIA FILMULUI(1) - Chaplin, Hitchcock, Bergman...

Filmele lui Chaplin sunt capodopere cinematografice ce imbina subtil sentimente de o remarcabila puritate emotionala si probleme complexe ale societatii moderne. Scene de un comic spumos sunt urmate mereu de intrebari existentiale ce se doresc a fi percepute de spectator. Chaplin realizeaza cele mai reusite comedii din istoria filmului, transpunandu-si personajele pe scene de viata reala, cu greutati, inechitati sociale, dureri. Personajul sau, “Vagabondul”, e construit magistral. Cu o palarie prea mica, mustata scurta( devenita “a la Charlot”), haina stramta, pantalonii largi, pantofii mari, invechiti. Mersul hazliu, bastonul “de gentleman” si manierele sale mereu foarte rafinate se suprapun , accentuand contraste si starnind rasete. Dar Chaplin nu face o “comedie usoara”. Finalurile filmelor sale definesc tonurile grave si tristetile apasatoare, greu perceptibile pana atunci, datorita comicului genial-de personaj si de situatie. Charles Chaplin nu a fost doar actor si regizor, ci si producator si autor de muzica de film. In multe din productiile sale Chaplin compune si muzica, iar acest lucru da o si mai mare consistenta valorii sale cinematografice. Cele mai apreciate filme ale sale, pe care le-am vizionat si revizionat cu aceeasi bucurie si emotie de nenumarate ori sunt scurtmetrajul “Imigrantul”(1917), apoi “Pustiul”(1921), “Goana dupa aur” (1925), “Luminile orasului”(1931), “Timpuri moderne”(1936), “Dictatorul”( 1940). Nascut in Anglia, in 1889, a ajuns in Statele Unite in 1914. Aici a creat personajul ce avea sa il faca celebru- Vagabondul, si care timp de 25 de ani va fi personajul principal al comediilor sale. Succesul a venit repede, in anii ’20 Chaplin devenind vedeta a Holywood-ului si infiintand propria sa casa de productie. Chaplin a continuat sa faca filme-mute si in anii ’30, desi sonorul aparuse de aproape un deceniu. Cu “Dictatorul”, iar mai apoi cu “Luminile rampei”(1952) si “Un rege la New York”(1957), Chaplin se va adapta la aceste schimbari tehnice, fiind in continuare deosebit de apreciat. Vederile sale politice de stanga, precum si numeroasele legaturi sentimentale cu femei foarte tinere au creat mereu controverse. Dupa Al doilea Razboi Mondial s-a intors in Europa, in Anglia si mai tarziu ( incepand cu 1960) in Elvetia. In anii ’70 a primit un premiu Oscar pentru intreaga cariera, premiu ce ii rasplatea realizarile impresionante. Chaplin a murit la varsta de 88 de ani, in 1977. Alfred Hitchcock este considerat de criticii de film din Statele Unite drept cel mai mare regizor din istoria filmului. “Maestrul suspansului”, Hitchcock a fost un pionier si un inovator al tehnicii de filmare si a devenit cunoscut in intreaga lume ca un creator de filme in care tensiunea si uneori groaza rascolesc spectatorii. Personajele sunt oameni obisnuiti pusi in fata unor situatii limita, ce se complica mereu, dand nastere unor actiuni ce creeaza spectatorului emotii si tensiuni. Lumea filmelor lui Hitchcock este plina de detectivi, spioni, identitati duble, crime, urmariri, personaje cu probleme psihice. Mereu apar insa femei frumoase ( majoritatea blonde, regizorul avand o fixatie pentru aceasta culoare a parului) si barbati puternici, inteligenti. Este o lume complicata, convulsiva, plina de mistere si labirinturi, o lume ce se cere descoperita pas cu pas. La final, insa, lucrurile se clarifica, iar pacea revine. Scenarist , regizor si producator, Hitchcock are roluri scurte, fugare, in multe din filmele sale (aceasta fiind o alta fixatie a sa), incercand mereu sa capteze la maxim atentia spectatorului, sa ii antreneze vigilenta spre detalii. Filmele pe care le-am vazut si care il fac pe Hitchcock unul dintre regizorii mei favoriti sunt “Omul care stia prea multe”(1934), “39 de trepte”( 1936), “Straini in tren”(1951) “Fereastra din spate”(1954), “Virtejul”( 1958), “Nord prin nord-vest”(1959), “Psihopatul”(1960) si “Pasarile “(1963). Englez, la fel ca Charles Chaplin, dar mai tanar cu 10 ani ( nascut in 1899), Hitchcock si-a construit si el cariera in Statele Unite, primind chiar si cetatenia americana ( in anii ’50). Mereu nominalizat la premiile Oscar, a castigat doar unul ( pentru filmul “Rebecca”-1940), dar a avut o popularitate uriasa atat in randul spectatorilor, cat si a criticilor de film. A fost innobilat de regina Elisabeta, la fel ca si Chaplin si a murit in anul 1980, lasand in urma o colectie impresionanta de filme ce vor marca pentru totdeauna istoria cinematografiei. Cel despre care multi regizori celebrii spun ca a avut o influenta deosebita asupra lor, Ingmar Bergman, este probabil cel mai discutat cineast al istoriei filmului. Peliculele sale, remarcabile dovezi ale ideii de “film de arta”, tulbura si uluiesc deopotriva. Putini regizori reusesc sa isi croiasca calea spre sufletul spectatorului cu atat de multa profunzime precum Bergman. Criticat de unii, uneori pentru pesimismul intunecat al unora dintre operele sale, alteori pentru scene de nuditate si erotism, considerate vulgare in perioada anilor ’60-’70, Bergman si-a urmat cu incapatanare drumul spre templul genial al artei sale. In productiile sale se urmaresc teme de mare adancime emotionala si intelectuala: relatia omului cu Dumnezeu, relatia omului cu sine, conditia sa de muritor, plina de angoase, de indoieli, de credinte zdruncinate, dar si de iubiri obsesive. Inovator al filmului ( in acest sens, remarcabil este filmul “Persona”-1966), Bergman a ramas mereu fidel credintei sale ca filmul trebuie sa il reprezinte in primul rau pe el, ca si creator. Nu a urmarit succesul, dar avea sa il dobandeasca inca de la primele filme. Woody Allen spunea despre el ca “analizand din toate perspectivele opera sa, Bergman e probabil cel mai important regizor din istoria filmului”. Berman spunea ca dintre filmele sale, considera ca fiind cele mai dragi lui “Persona”(1966) si “Strigate si soapte”( 1972). Acestea doua, alaturi de alte cateva pe care le-am vazut de asemenea – “Fragii salbatici”(1957), “A saptea pecete”(1958), “Ora lupului”(1968) sau “Fanny si Alexander”(1984)- sunt esentiale pentru viziunea lui Bergman. Dar nu sunt singurele… Ingmar Bergman s-a nascut in 1918, in Suedia si a murit anul trecut ( in aceeasi zi cu un alt mare clasic al filmului, italianul Michelangelo Antonioni). La fel ca Chaplin a fost casatorit de mai multe ori, a parasit pentru un deceniu Suedia ( in anii ’70) datorita unui scandal legat de presupusa evaziune fiscala. A revenit insa din Germania in tara natala, dupa ce insusi primul ministru al Suediei l-a rugat sa o faca. In absenta s-a industria cinematografica suedeza a fost la un pas de faliment si a pierdut zeci de milioane de dolari. In filmele sale a dat posibilitatea unei generatii de actori suedezi sa devina “vedete mondiale”-Liv Ulmann, Max Von Sydow, Bibi Andersson, Ingrid Thulin sau Erland Josephson. Chaplin, Hitchcock, Bergman…Trei destine puse in slujba artei cinematografice, trei regizori geniali ce merita sa fie descoperiti si de generatiile de azi si de maine.

Cupa Europei ( XVI) O PERFORMANTA CE SE LASA INCA ASTEPTATA

Romania, poate doar asemeni Elvetiei, este echipa care a reusit cel mai putin la nivelul echipei representative, dintre participantele la acest Campionat European. Nu voi insista in acest articol asupra motivelor ce duc la aceasta concluzie, urmand a dezbate pe larg aceasta situatie, in viitor. Cert e ca Romania are un sfert de finala la C.M. Mondial SUA’94 si de asemenea un sfert de finala la EURO 2000. Inainte de razboi, Romania avea fotbalisti valorosi precum Albu, Cotormani, David, Bogdan, dar mai ales precum Dobay, Bodola si Baratki. Dar desi a participat la toate cele 3 “Mondiale”interbelice nu a reusit rezultate notabile.Ba mai mult, a pierdut , in 1938 in fata Cubei (la acea vreme, rezultatul fiind marea surpriza a turneului ). Nici anii ’50 a lui Petschovski si Ozon sau anii ’60 . cu Constantin si Parcalab nu au insemnat reusite pentru nationala Romaniei. Generatia ’70 este si ea una a carui talent a depasit rezultatele concrete pe care le-a obtinut ( sau mai bine spus NU le-a obtinut) .Dinu, Dumitrache, Radu Nunwiller, Dumitru, Dobrin, Lucescu sau Dembrovski au reusit prea putin, fata de potentialul lor. La fel generatia anilor ’80, cu Klein, Camataru, Stefanescu, Andone, Balaci, Crisan sau Gabor. De abia anii ’90 vor da o nationala notabila in istoria fotbalului,cea din 1994 : Stelea- Petrescu, Belodedici, Prodan, Selimesi- Hagi, Lupescu, Popescu, Munteanu- Raducioiu, Dumitrecu. Dar si de aceasta data performanta cea mai mare a “Generatiei de Aur” este sub asteptarile noastre si posibilitatile lor. Astazi, nationala se bazeaza pe cativa jucatori remarcabili, precum Chivu, Mutu, Lobont sau Contra, dar si pe jucatori de valoare indoielnica ( Codrea, Nicolita, Mazilu etc.) .Personal, ma indoiesc de aceasta generatie… HAI ROMANIA!

Cupa Europei (XV) TARA CANTOANELOR

Elvetia este celebra mai ales pentru ciocolata fina, ceasurile de lux si bancile cele mai sigure din lume. In ceea ce priveste sportul elvetienii exceleaza mai degraba la sporturile de iarna, dar fotbalul a fost mereu iubit in aceasta micuta tara, locuita de de elvetieni ( cu origini franceze, germane si italiene). Nu e insa prima oara cand Elvetia organizeaza un turneu final al unei mari competitii fotbalistice, prima experienta de acest fel fiind Cupa Mondiala din 1954. In acest an insa, alaturi de Austria , se asteapta ca “Tara Cantoanelor”sa fie o gazda exemplara. Elvetia a aparut in fotbal, la nivel de nationala in anii ’30, odata cu jucatori de exceptie ca fundasul Minelli si atacantii Andre si Max Abegglen. In 1938, Elvetia invingea la C.M.1938 Germania unita cu Austria – Echipa celui de al Treilea Reich avand atunci in componenta germani ( precum legendarii Szepan si Janes), dar si fosti jucatori din “Wunderteam-ul”lui Meisl ( austriecii Pesser, Raftl ,Mock , Hahnemann si Skoumal ) . In anii ’50 de asemenea Elvetia a avut rezultate bune la C.M. 1950 si 1954, ramanand celebru in istoria fotbalului elvetian atacul din acele timpuri Bickel-Fatton-Hueggi-Antenen-Ballaman. Anii ’60 si ’70 au insemnat un evident recul, care a continuat pana la C.M. 1994. Atunci, Elvetia a propus o formatie puternica ce imbina jocul ofensiv cu o aparare foarte organizata. Era vremea lui Pascolo, Hottiger, Quentin, Bregy, Sforza, Sutter si Chapuisat. La C.E. 1996 si 2004, Elvetia a dezamagit, nereusind sa depaseasca faza grupelor. O evolutioe mai buna a avut insa la ultima Cupa Mondiala, cu eechipa din care faceau parte jucatori care vor evolua si in aceasta vara: Degen, Barnetta, Senderos, Frei, Behrami, Yakin, Ziegler, Gygax s.a. Personal, am o presimtire ca aceasta formatie va reusi o surpriza foarte placuta la acest Turneu Final. Vom trai si vom vedea..

Cupa Europei (XIV) IN MEMORIA LUI SINDELAR

Austria pare a fi cea mai putin valoroasa echipa de la acest Campionat European, pe care il organizeaza alaturi de vecinii elvetieni. Prezentele ei din ultimii 20 de ani la turneele finale au fost putine si au contabilizat mai mult infrangeri. De la Polster si Herzog nu a mai aparut nici un jucator austriac pentru care mari cluburi europene sa se arate interesate. Si in acest an, Austria pare condamnata de la inceput, in grupa cu Germania, Polonia si Croatia. Cine isi mai aminteste insa de Austria anilor ’30, ’50 si ’70? Asadar, sa rememoram… Austria a dat in decada 1925-1935 prima mare echipa nationala a lumii, supranumita “Wunderteam”(-Echipa minune,in traducere).Creata de Hugo Meisl, unul din cei mai inteligenti antrenori ai istoriei fotbalului, acea echipa il avea in centrul atentiei pe Mattias Sindelar. Atacant de clasa ( probabil cel mai bun din perioada interbelica), cu dribling si sut, celebru pentru cursele sale ce pareau zboruri. Personalitate remarcabila, Sindelar ii avea alaturi pe portarii Hiden si Raftl, pe fundasii Schmaus, Sesta si Wagner, pe mijlocasii Zischek, Smistik si Nausch, pe atacantii Pesser, Mock, Bican, Hahnemann sau Binder. O formatie remarcabila, care se spune ca a pierdut pe mana arbitrilor si datorita accidentarii lui Sindelar semifinala C.M. din Italia’34 (chiar impotriva gazdelor). Alipirea Austriei la Reich-ul german a obligat multi jucatori austrieci sa evolueze pentru Germania, in perioada anilor 1938-1943. Cel care nu a acceptat asta si a inteles ca originile sale evreiesti vor fi curand descoperite, a ales sa se sinucida ( 1939) Era chiar genialul Sindelar.. In anii 1945-1960, o alta generatie de exceptie s-a ridicat. In 1954, la Campionatul Mondial din Germania de Vest, echipa Austriei avea sa joace o noua semifinala mondiala. Echipa de atunci ii avea in componenta sa pe Zemann, Hanappi, Stotz, Happel, Barschandt,Ocwirk, Korner,Probst, Stojaspal, Wagner si Dienst. Dupa alte doua “Mondiale” (1958, 1962), fotbalul austriac va intra intr-un con de umbra, pana in anii ’70. Campionatul Mondial din 1978, va reprezenta momentul revenirii. Austria va juca in faza grupelor semifinale( un fel de sferturi de finala) si va invinge Germania Federala, campiona mondiala, cu 3-2. Va fi “Mondialul” lui Hans Krankl, atacantul austriac ce a creat cea mai buna impresie la acel turneu, dar si a unor tineri jucatori precum Koncilia, Pezzey, Weber, Obermayer, Prohaszka, Schachner sau Sara. In anii ’80 acestora li s-au adaugat Degeorgi, Ogris sau Polster, dar echipa a intrat usor, in declin. Austria de azi nu pare sa aiba nimic in comun cu cea de ieri in afara de culori si nume. Dar surprize au existat dintotdeauna..

Cupa Europei (XIII) OTOMANII...

Turcia a asteptat pana in 1996 pentru a participa la un turneu final al Campionatului European. Pana atunci, intreaga istorie a Turciei fotbalistice se concentra in prezenta la un singur Campionat Mondial (1954). Fotbalul turcesc crescuse incet, de la generatia lui Lefter, Tugay, Seref Metin, Suat si Can Bartu ( in anii ’50-’60 ) pana la cea a lui Tanju Ciolak (la sfarsitul anilor’80). Dar aparitia celui mai bun produs al fotbalului turcesc din toate timpurile, golgheterul Hakan Sukur, a generat o adevarata revolutie in “nationala” Turciei. In 1996, in Anglia, Turcia a jucat un sfert de finala, iar in 2000 a repetat performanta si primele vedete se “nasteau”atunci : Rustu, Bulent, Tugay, Sukur. Dar marea performanta a turcilor s-a consumat la Cupa Mondiala din Koreea si Japonia, in 2002. Atunci turcii au ajuns in semifinale, iar acea echipa va ramane in istoria fotbalului: Rustu – Erhan, Bulent, Alpay, Hakan Unsal- Hasan Sas, Tugay, Basturk, Emre – Hakan Suhur, Nihat. De atunci insa , Turcia a esuat in preliminariile pentru CE.2004 si C.M. 2006. Cu doar cateva exceptii ( Rustu, Basturk, Emre sau Sukur ) , cei din 2002 s-au retras din nationala. Anul acesta, in grupa cu Elvetia, Cehia si Portugalia, nationala Turciei ii va arunca in lupta pe Toraman, Nuri Sahin, fratii Altintop si Tuncay Sanli. Ei sunt responsabilii “unui nou inceput”. Fotbalul turcesc trebuie sa multumeasca intr-o mare masura si romanilor, pentru dezvoltarea sa din ultimele decenii. Fotbalistii si antrenorii romani au sprijinit, incepand cu anii’60 si pana astazi fotbalul turcesc, aducand cu ei valoare si expertiza. In 1970, Fenerbahce Istambul castiga Campionatul cu Traian Ionescu –antrenor si Nelu Nunweiller-jucator (ambii veniti de la Dinamo). In 1990 la Galatasaray juca Rotariu, iar in perioada anilor 1996-2000 Mircea Lucescu, Hagi, G.Popescu, A.Ilie, Filipescu evoluau in campionatul Turciei, fiind printre cei mai apreciati jucatori. De altfel, in ceea ce il priveste pe Gica Hagi, site-ul oficial al clubului Galatasaray, il numeste si acum drept cel mai bun fotbalist strain care a jucat in Turcia. Asadar…Succes Turciei!