De vorba cu Precinu' ( 2 )

Motto: PIERDEREA DE TIMP ESTE CEA MAI IREPARABILA SI TOCMAI EA ESTE ACEEA CARE PRICINUIESTE CEA MAI PUTINA NELINISTE. (Oxenstierna) Contele Axel Gustafsson Oxentierna, cancelar al Suediei in secolul al XVII-lea si sfetnic al monarhilor suedezi Gustav Adolf si Christina in perioada de maxima dezvoltare a Suediei medievale este renumit de asemenea pentru inteligenta si cultura sa. Cel ce incepea o scrisoare catre fiul sa “Priveste, fiule, cu cat de putina inteligenta e guvernata aceasta lume..”este autorul unor maxime si aforisme celebre, pentru care este mult mai cunoscut astazi decat pentru influenta sa politica, remarcabila de altfel. Precinu’, desi mai putin cunoscut decat Oxentierna, nu face parte din cei foarte multi pentru care pierderea ireparabila a timpului este acceptata linistit, ca o stare de normalitate ce nu merita a fi pusa sub semnul intrebarii. Mereu in cautarea unor motivatii culturale, Precinu’ urmareste TVR Cultural, in preajma colegilor de serviciu, fani declarati ai Etno TV sau OTV, incercand sa le ofere o alternativa prea putin acceptata de acestia. Atunci cand e in drum spre o banca pentru plata unei rate sau a unei facturi, Precinu’ ia cu asalt toate librariile neezitand sa ocoleasca pentru a avea acces la cat mai multe, dupa principiu “o plata, cel putin trei librarii “. Precinu’ citeste Andrei Plesu, cate un articol pe zi, fiindca dupa spusele lui: ” Asa ma pot bucura mai mult timp de maretul Plesu..”El vizioneaza filme de arta, asculta muzica underground ( si aceea tot “arta”), adora discutiile cu prieteni pe teme filosofico-existentiale si e revoltat ca nu mai poate vedea emisiunea lui Liiceanu si Plesu de pe Realitatea TV(care ca orice emisiune culturala este scoasa din grila de programe fiindca se urmareste ratingul).Precinu’ este cuprins de tristeti apasatoare atunci cand moare un om de cultura apreciat de el si nu ezita sa regrete profund si sa se invinovateasca pentru ca nu a receptat mai mult din opera celui disparut. Traind permanent in aceasta fervoare culturala, el devine uneori obsedat de momentele in care, dupa aprecierea sa “pierde timpul”. Cred ca toata viata inseamna o pierdere a timpului. Sau dimpotriva, intreaga existenta poate fi un timp daruit de Divinitate. Existenta este asadar oferita, viata insa presupune mai mult decat atat. Un om poate fi om chiar daca nu face nimic din ceea ce face Precinu’. Si atunci intreaga sa existenta inseamna o pierdere de timp? Iar daca citesti, scrii, urmaresti emisiuni culturale, ai discutii filosofice traiesti cu adevarat? Nu e tot o pierdere de timp, chiar daca poate mult mai productiva din punct de vedere intelectual? Fireste ca ceea ce pentru cineva reprezinta o pierdere de timp, pentru un altul poate insemna bucuria vietii. Dar eu cred ca indiferent ce am face, pierdem timpul. Simplu fapt ca avem mereu regrete, unele coplesitoare, arata ca am pierdut la un moment dat timpul, alegand gresit. Iar aceasta stare e permanenta.Chiar si faptul ca ne punem problema pierderii timpului e in sine un timp pierdut. Acceptand aceasta un om isi accepta de fapt propria sa existenta- un nimic in calea Timpului. Si poate tocmai asta il face pe Precinu’ sa isi puna intrebari asupra felului in care traieste si “pierde timpul”. E greu sa accepti, inconjurat de gandirea celor ce au schimbat lumea prin arta si cultura ca esti un simplu om. Mai atent la anumite lucruri decat multi altii, dar totusi un om. Nu vreau insa sa las o impresie gresita, negativa. Omul are posibilitati de a depasi Timpul, de a fi mai mare decat Vremea lui. La mijlocul unul an in care Raiul s-a deschis pentru Teoctist, Octavian Paler, Gil Dobrica, Ingmar Bergman, Adrian Pintea, Michelangelo Antonioni sau Florian Pittis ( si am enumerat doar pe cativa din cei ce ar merita amintiti aici), se poate spune ca exista si exemple de oameni ce nu au pierdut vremea. Ei transcend timpul. Pentru ei, pentru cei ce nu au pierdut timpul, merita cu adevarat sa traim. Chiar daca pierdem timpul.