MAGIA FILMULUI(1) - Chaplin, Hitchcock, Bergman...

Filmele lui Chaplin sunt capodopere cinematografice ce imbina subtil sentimente de o remarcabila puritate emotionala si probleme complexe ale societatii moderne. Scene de un comic spumos sunt urmate mereu de intrebari existentiale ce se doresc a fi percepute de spectator. Chaplin realizeaza cele mai reusite comedii din istoria filmului, transpunandu-si personajele pe scene de viata reala, cu greutati, inechitati sociale, dureri. Personajul sau, “Vagabondul”, e construit magistral. Cu o palarie prea mica, mustata scurta( devenita “a la Charlot”), haina stramta, pantalonii largi, pantofii mari, invechiti. Mersul hazliu, bastonul “de gentleman” si manierele sale mereu foarte rafinate se suprapun , accentuand contraste si starnind rasete. Dar Chaplin nu face o “comedie usoara”. Finalurile filmelor sale definesc tonurile grave si tristetile apasatoare, greu perceptibile pana atunci, datorita comicului genial-de personaj si de situatie. Charles Chaplin nu a fost doar actor si regizor, ci si producator si autor de muzica de film. In multe din productiile sale Chaplin compune si muzica, iar acest lucru da o si mai mare consistenta valorii sale cinematografice. Cele mai apreciate filme ale sale, pe care le-am vizionat si revizionat cu aceeasi bucurie si emotie de nenumarate ori sunt scurtmetrajul “Imigrantul”(1917), apoi “Pustiul”(1921), “Goana dupa aur” (1925), “Luminile orasului”(1931), “Timpuri moderne”(1936), “Dictatorul”( 1940). Nascut in Anglia, in 1889, a ajuns in Statele Unite in 1914. Aici a creat personajul ce avea sa il faca celebru- Vagabondul, si care timp de 25 de ani va fi personajul principal al comediilor sale. Succesul a venit repede, in anii ’20 Chaplin devenind vedeta a Holywood-ului si infiintand propria sa casa de productie. Chaplin a continuat sa faca filme-mute si in anii ’30, desi sonorul aparuse de aproape un deceniu. Cu “Dictatorul”, iar mai apoi cu “Luminile rampei”(1952) si “Un rege la New York”(1957), Chaplin se va adapta la aceste schimbari tehnice, fiind in continuare deosebit de apreciat. Vederile sale politice de stanga, precum si numeroasele legaturi sentimentale cu femei foarte tinere au creat mereu controverse. Dupa Al doilea Razboi Mondial s-a intors in Europa, in Anglia si mai tarziu ( incepand cu 1960) in Elvetia. In anii ’70 a primit un premiu Oscar pentru intreaga cariera, premiu ce ii rasplatea realizarile impresionante. Chaplin a murit la varsta de 88 de ani, in 1977. Alfred Hitchcock este considerat de criticii de film din Statele Unite drept cel mai mare regizor din istoria filmului. “Maestrul suspansului”, Hitchcock a fost un pionier si un inovator al tehnicii de filmare si a devenit cunoscut in intreaga lume ca un creator de filme in care tensiunea si uneori groaza rascolesc spectatorii. Personajele sunt oameni obisnuiti pusi in fata unor situatii limita, ce se complica mereu, dand nastere unor actiuni ce creeaza spectatorului emotii si tensiuni. Lumea filmelor lui Hitchcock este plina de detectivi, spioni, identitati duble, crime, urmariri, personaje cu probleme psihice. Mereu apar insa femei frumoase ( majoritatea blonde, regizorul avand o fixatie pentru aceasta culoare a parului) si barbati puternici, inteligenti. Este o lume complicata, convulsiva, plina de mistere si labirinturi, o lume ce se cere descoperita pas cu pas. La final, insa, lucrurile se clarifica, iar pacea revine. Scenarist , regizor si producator, Hitchcock are roluri scurte, fugare, in multe din filmele sale (aceasta fiind o alta fixatie a sa), incercand mereu sa capteze la maxim atentia spectatorului, sa ii antreneze vigilenta spre detalii. Filmele pe care le-am vazut si care il fac pe Hitchcock unul dintre regizorii mei favoriti sunt “Omul care stia prea multe”(1934), “39 de trepte”( 1936), “Straini in tren”(1951) “Fereastra din spate”(1954), “Virtejul”( 1958), “Nord prin nord-vest”(1959), “Psihopatul”(1960) si “Pasarile “(1963). Englez, la fel ca Charles Chaplin, dar mai tanar cu 10 ani ( nascut in 1899), Hitchcock si-a construit si el cariera in Statele Unite, primind chiar si cetatenia americana ( in anii ’50). Mereu nominalizat la premiile Oscar, a castigat doar unul ( pentru filmul “Rebecca”-1940), dar a avut o popularitate uriasa atat in randul spectatorilor, cat si a criticilor de film. A fost innobilat de regina Elisabeta, la fel ca si Chaplin si a murit in anul 1980, lasand in urma o colectie impresionanta de filme ce vor marca pentru totdeauna istoria cinematografiei. Cel despre care multi regizori celebrii spun ca a avut o influenta deosebita asupra lor, Ingmar Bergman, este probabil cel mai discutat cineast al istoriei filmului. Peliculele sale, remarcabile dovezi ale ideii de “film de arta”, tulbura si uluiesc deopotriva. Putini regizori reusesc sa isi croiasca calea spre sufletul spectatorului cu atat de multa profunzime precum Bergman. Criticat de unii, uneori pentru pesimismul intunecat al unora dintre operele sale, alteori pentru scene de nuditate si erotism, considerate vulgare in perioada anilor ’60-’70, Bergman si-a urmat cu incapatanare drumul spre templul genial al artei sale. In productiile sale se urmaresc teme de mare adancime emotionala si intelectuala: relatia omului cu Dumnezeu, relatia omului cu sine, conditia sa de muritor, plina de angoase, de indoieli, de credinte zdruncinate, dar si de iubiri obsesive. Inovator al filmului ( in acest sens, remarcabil este filmul “Persona”-1966), Bergman a ramas mereu fidel credintei sale ca filmul trebuie sa il reprezinte in primul rau pe el, ca si creator. Nu a urmarit succesul, dar avea sa il dobandeasca inca de la primele filme. Woody Allen spunea despre el ca “analizand din toate perspectivele opera sa, Bergman e probabil cel mai important regizor din istoria filmului”. Berman spunea ca dintre filmele sale, considera ca fiind cele mai dragi lui “Persona”(1966) si “Strigate si soapte”( 1972). Acestea doua, alaturi de alte cateva pe care le-am vazut de asemenea – “Fragii salbatici”(1957), “A saptea pecete”(1958), “Ora lupului”(1968) sau “Fanny si Alexander”(1984)- sunt esentiale pentru viziunea lui Bergman. Dar nu sunt singurele… Ingmar Bergman s-a nascut in 1918, in Suedia si a murit anul trecut ( in aceeasi zi cu un alt mare clasic al filmului, italianul Michelangelo Antonioni). La fel ca Chaplin a fost casatorit de mai multe ori, a parasit pentru un deceniu Suedia ( in anii ’70) datorita unui scandal legat de presupusa evaziune fiscala. A revenit insa din Germania in tara natala, dupa ce insusi primul ministru al Suediei l-a rugat sa o faca. In absenta s-a industria cinematografica suedeza a fost la un pas de faliment si a pierdut zeci de milioane de dolari. In filmele sale a dat posibilitatea unei generatii de actori suedezi sa devina “vedete mondiale”-Liv Ulmann, Max Von Sydow, Bibi Andersson, Ingrid Thulin sau Erland Josephson. Chaplin, Hitchcock, Bergman…Trei destine puse in slujba artei cinematografice, trei regizori geniali ce merita sa fie descoperiti si de generatiile de azi si de maine.