GENERATIA IMNULUI

Cand am deschis ochii spre fotbal, prin '88-'89, am descoperit primii mari fotbalisti romani care mi-au emotionat copilaria. Era vremea nationalei de la mondialul italian -Copa del Mondo 1990- cu Lung, Andone, Rednic, Rotariu, Lupu, Mateut, Timofte, Lacatus,Camataru si Balint. Ulterior,tinerii de atunci, adica Hagi, D.Petrescu, G.Popescu, Lupescu, Stelea, Sabau sau Raducioiu,aveau sa devina coloana vertebrala “Generatiei de Aur”. Alaturi de ei, timp de 10 ani, ne-am bucurat de victorii impresionante. Putine echipe ale lumii au iesit invingatoare in acei ani dupa confruntarile cu Romania. Mereu apareau jucatori excelenti care inlocuiau pe cei ce erau deja batrani sau pe cei ce aveau ghinionul sa se accidenteze. Au patruns astfel in acea generatie de exceptie jucatori precum Prunea, Prodan, Mihali, Belodedici,Selimesy, Dobos, Ciubotariu, Chivu, Contra, D.Munteanu,Galca, Gabi Popescu,Panduru, Stanga, Vladoiu, I.Dumitrescu, V. Moldovan, Ganea, Craioveanu, Mutu..s.a. In adolescenta, mi-am hranit foamea de fotbal citind cartile lui Ioan Chirila. Am invatat astfel ca fotbalul romanesc nu incepe cu cei de astazi, ci cu multi, foarte multi fotbalisti pe care i-am “vazut cu ochii mintii”prin scrierile batranului cronicar. In mintea mea au inceput sa se insiruie si alte generatii: cea a lui Dobay ,Baratki sau Bodola din anii '30, cea a lui Petschovski si Ozon din anii '50 sau cea a lui Dinu, Dumitrache si Dobrin dinanii '70. Era ca si cum un arc nevazut peste timp ma facea sa incerc gasirea unei formule ideale. Ce frumos jucau in imaginatia mea Dinu la inchidere si Hagi la coordonare, ce bine conlucrau in atac “Mopsul” Dumitrache si “Sageata” Lacatus, cat de usor era sa nu iei gol cu Apolzan, Dan Coe, Gica Popescu si Chivu in aparare! Romania nu inseamna doar 11 oameni,imbracati in galben, incercand sa invinga astazi. Romania inseamna o istorie a suferintei si a bucuriei, a tristetii si a extazului. Un numar de pe tricou e al tuturor celor ce l-au purtat mai inainte,a l celor ce au invins si al celor ce au trait infrangerea ,cu onoare si demnitate. Marturisesc ca actuala generatie era pentru mine o promisiune ce nu parea sa se concretizeze niciodata.Nu aveam incredere in acesti jucatori, nu fiindca le-ar fi lipsit dorinta sau vointa, talentul sau elanul,ci fiindca pur si simplu nu imi pareau dispusi sa inteleaga ca apara o istorie, ca trebuie sa fie un grup. Nu i-am simpatizat pe Mutu sau Contra, nu i-am consideram fotbalisti mari pe Radoi sau Nicolita.Iar asta nu o sa schimbe prea curand. Dar un lucru e cert: Niciodata ( !!!) nu am vazut echipa Romaniei cantand imnul asa cum au facut-o jucatorii nostri la meciul cu Franta, de acum doua zile. Am simtit atunci ca aceasta echipa are ceva special, ca sufletul meu s-a deschis larg pentru aceasta generatie.Pentru mine, indiferent de rezultatele si evolutia acestor baieti ei vor ramane o imagine sublima de patriotism si emotie. Nu mi-as fi inchipuit ca acesti jucatori vor reusi sa ma faca sa simt mandria ca pe teren nu mai intra doar 11 fotbalisti, ci 11 romani. E o stare ce intrece din punctul meu de vedere chiar bucuria unei victorii. Imnul Romaniei, viu si puternic prin vocile jucatorilor, a rasunat ca niciodata la un turneu final. Acompaniati de 10.000 de oameni din tribune, baietii nostrii au creat un moment unic,de o incarcatura senzationala. In mintea mea, “generatia Hagi”devenea pentru prima data doar amintire, “generatia Chivu” devenea suflet. HAI ROMANIA!!!