Cupa Europei (III) SQUADRA AZZURA

Italia, “Squadra azzura”, e o nationala incarcata de istorie. Performantele ei o recomanda ca fiind una dintre fortele fotbalului mondial. Campioana Mondiala de 4 ori (1934,1938,1982 si 2006), jucand alte doua finale ( 1970 si 1994, ambele pierdute in fata Braziliei), Italia a castigat o singura data titlul European, in 1968 si l-a pierdut in doar 2 minute pe cel de-al doilea (in 2000, in dauna Frantei). Anul acesta, din postura de campioana mondial,a Italia va incerca sa se alature Germaniei si Frantei, singurele campioane care au reunit titlul european si cel mondial( Germania in 1972-1974, Franta in 1998-2000) . Va fi interesant de vazut daca va reusi, in “grupa mortii”, cu Olanda, Franta si Romania. Italienii au dat prima super-echipa nationala din istoria fotbalului. Invingand Cehoslovacia lui Planicka, Nejedly si Puc (1934) si Ungaria lui Sarosi si Zsengeller (1938), Italia a devenit dubla campioana mondiala inca in perioada “romantica” dintre cele doua razboaie mondiale. De retinut cele doua echipe legendare Italia ’34 : Combi- Monzeglio, Rosetta, Caligaris- Monti, Ferraris- Guaita, Ferrari, Schiavio, Meazza, Orsi si Italia ’38 :Olivieri – Foni, Allemandi, Rava – Andreolo, Locatelli – Colaussi, Ferrari, Piola, Meazza, Serantoni. Si de observat primiidoi jucatori care au evoluat in 2 finale mondiale (Ferrari si Meazza). Razboiul a oprit in loc “il calcio”(fotbalul, asa cum il numesc italienii). Cine stie ce ar fi realizat Italia in 1942, avand in vedere ca majoritatea jucatorilor din 1938 ar fi avut intre 26-30 de ani? Dupa razboi, fotbalul italian a avut de infruntat tragedia aviatica de la Superga, cu intrega echipa a campioanei italiei A.C. Torino pierzandu-si viata (1949). De abia in anii ’60, datorita stilului de joc impus la Internazionale Milano de argentinianul Helenio Herrera, denumit “catenaccio”(betonul, bazat pe aparare supraaglomerata si contraatac) si transferat si la “nationala”Italia a revenit in prim –plan, castigand in fata Iugoslaviei singurul ei titlu european-in 1968 si jucand finala mondiala -1970. Era perioada lui Albertosi si Zoff, a lateralilor Burnich si Facchetti, a primului libero din istoria fotbalului- Armando Picchi, a fundasilor Bedin, Salvatore,Castano, Cera, Rosato, a mijlocasului-aripa Mario Corso, a vedetelor Rivera, Mazzola si Gigi Riva, a extremelor Domenghini, Prati si Causio, a golgheterului Boninsegna. Ce jucatori!!! Italia a schimbat repede generatile, la mijlocul anilor ’70 si Enzo Bearzot a adus al treilea titlu mondial in 1982, in Spania. Cu un Dino Zoff, capitan de echipa si cel mai batran campion mondial(40 de ani), cu aprigul Gentile, cu urmasul lui Picchi, Gaetano Scirea, cu tanarul Bergomi(doar 18 ani), cu Collovatti, Tardelli, Oriali, Causio, Bettega, Antognoni, Graziani si Altobelli. Dar mai ales cu travalil si driblindurile neobositului Bruno Conti si golurile neasteptate ale oportunistului Paolo Rossi. In 1990, Italia a organizat Campionatul Mondial si toata lumea spera la al patrulea titlu mondial. Semifinala cu Argentina lui Maradona a fost insa sfarsitul unui vis frumos, iar patru ani mai tarziu Italia va si din nou foarte aproape (pierzand finala mondiala, la penalty-uri, in fata Braziliei). Si parka destinul dorea sa apropie tot mai mult “squadra azzura” de un trofeu. In anul 2000, la C.E. din Belgia si Olanda, Italia conducea prin golul lui Marco Delvecchio. Dar Wiltord si Trezeguet vor transforma in cateva minute extazul in agonie. Si Italia va iesi din nou infranta. Campionatul Mondial din Germania-2006 –a incununat o lunga asteptare a italienilor, care devin campioni ai lumii pentru a patra oara. Este vremea lui Buffon, Cannavaro, Nesta, Grosso, Oddo, Gattuso, Pirlo, Camoranesi, Perotta, Totti, De Rossi, Del Piero, Toni, Iaquinta si Inzaghi. E vremea Italiei! FORZA ITALIA!