CINEMA PARADISO (3) Filmele lunii septembrie...

1. REQVIEM FOR A DREAM( productie SUA, 2000) R:Darren Aronofsky 2. 4 LUNI, 3 SAPTAMANI SI 2 ZILE (productie Romania, 2007) R: Cristian Mungiu 3. ABRE LOS OJOS (productie Spania, 1997 ) R:Alejandro Amenabar 4. LETTERS FROM IWO JIMA (productie SUA, 2006) R: Clint Eastwood 5. CARNE TREMULA (productie Spania, 1997 ) R: Pedro Almodovar 6. BUFFALO ’66 (productie SUA,1998) R:Vincent Gallo 7. THE FOUNTAIN ( productie SUA, 2007) R: Darren Aronofsky 8. BROKEN FLOWERS (productie SUA/Franta, 2005) R: Jim Jarmusch 9. ZODIAC (productie SUA, 2007) R:David Fincher 10. GRINDHOUSE ( productie SUA, 2007) R: Robert Rodriguez / Quentin Tarantino

OBIECTIV SI SUBIECTIV - APARENT SI ESENTIAL

Cand un prieten mi-a trimis pe net ceea ce scria astazi un cotidian despre infrangerea dinamovistilor in fata campioanei Suediei, IF Elfsborg, si asta imediat dupa ce m-a intrebat daca voi scrie ceva pe blog referitor la acest meci, motivatia a venit instantaneu. Articolul semnalat de prietenul Bogdan, alatura infrangerea cu suedezii unor dezastre din istoria nu foarte indepartata a ros-albilor, anume cele cu 17 Nentori si Knattpirnufelag. Fie din dorinta de a vinde un ”senzational” otv-ist, fie dintr-o necunoastere evidenta a istoriei fotbalului, cel ce afirma ca aseara, pe stadionul “Lia Manoliu” din Bucuresti s-a produs o umilinta pentru Dinamo, greseste grav. Dinamo este echipa care de-a lungul istoriei a reusit rezultate remarcabile in cupele europene impotriva unor echipe mari precum Real Madrid, Internazionale Milano sau Hamburg SV, dar a contabilizat si doua infrangeri umilitoare cu 17 Nentori ( 0-0, 1-2) in 1986 si Knattspirnufelag (0-2,1-2) in 1996. In ambele cazuri adversarii erau foarte modesti, Albania si Islanda neoferind niciodata fotbalului echipe nationale sau de club valoroase si nici jucatori importanti. Asadar e evident ca infrangerile mai sus amintite sunt greu de uitat pentru orice dinamovist, cu atat mai mult cu cat ele ne sunt amintite constant de simpatizantii rivalelor. Campioana Suediei intra insa in cu totul alta categorie. Reprezentanta unui fotbal puternic, ce imbina dintotdeauna indarjirea anglo-saxona, rigurozitatea germana si rafinamentul latin, IF Elsborg putea fi considerata un adversar facil doar de catre necunoscatori. La nivel de nationala, Suedia a ajuns in finala Cupei Mondiale din 1958, bazandu-se pe jucatori ce erau vedete ale fotbalului european la acea ora (Bergmark, Gustafsson, Hamrin, Liedholm, Gren, Skoklund). In anii ’70 a participat la toate turneele finale ale CM, in 1970,1974,1978, avand de fiecare data trasee deosebite, iar in 1994, in Statele Unite, a ajuns pana in semifinale. Echipa pe care nu o vom uita prea curand era atunci alcatuita din jucatori mari, ce evoluau in campionatele puternice ale Europei (Ravelli, Nilsson, Anderson, Bjorklund, Ljund, Thern, Schwartz, Ingesson, Brolin, Larsson, Dahlin). In 1979, Malmo a jucat finala C.C.E., iar IFK Goteborg a castigat de doua ori Cupa UEFA, in 1982 si 1987. Elfsborg este in acest an cea mai puternica echipa suedeza. E campioana en-titre si lidera la zi a campionatului si prin urmare nu poate fi considerata un adversar slab. Personal, as spune ca este peste Slavia Praga, echipa formata din jucatori adusi din ligiile inferioare germane si franceze, care nu a mai castigat campionatul in Cehia din 1996. Cu toate acestea, infrangerea de aseara arata ca nu suntem inca o echipa europeana. Iar un sezon bun in cupele europene, trebuie urmat de altele pentru a ajunge la experienta necesara abordarii oricarui adversar asa cum o fac doar echipele mari, mereu “la victorie”. Lobont a gresit aseara, revenind la statutul de simplu muritor, dupa ce ne salvase de unul singur in atatea meciuri. Goian a facut si el un meci modest. La fel Pulhac, Catalin Munteanu si Oprita. Imobilitatea varfurilor devine si ea o problema constanta, nici Danciu si nici Clau nefiind cei ce ii doream aseara. Cristea, Ropotan si intr-o anumita masura Radu au fost singurii care au jucat la nivelul lor obisnuit. Putin insa, mult prea putin pentru pretentiile unei campioane. Nimic de rau despre Zenga. Incredera in el e neconditonata. E insa surprinzator cum in fotbalul european aparentele si esentele se imbina nu intotdeauna fericit, cum Liga Campionilor ofera un meci intre doua vicecampioane- Steaua si Slavia Praga, iar in Turul I al Cupei UEFA, o campiona- a Suediei sau a Romaniei, isi va sfarsi traseul european. E si aceasta o dovada ca in lumea de azi valorile sunt apreciate plecand de la aparente si nu intotdeauna de la esential.

VOCEA MUZELOR

“Cand armele vorbesc, muzele tac” spuneau latinii. Expresie a unei lumi bivalente, preocupata atat de cuceriri si razboaie, cat si de arta si cultura, cuvintele vechi de peste doua mii de ani se pastreaza actuale. Umanitatea nu a evoluat in esenta ei deloc in tot acest timp. Isi schimba doar stapanitorii, cei de ieri fiind inlocuiti de cei de astazi, unii mult mai lipsiti de onoare si morala. Suntem prizonierii fara voie ai propriei noastre dorinte de a face rau, iar singura posibilitate de a ne indrepta este sa ascultam mai mult vocea muzelor. Poate ca tinerii si copii de azi vor reusi sa faca ceea ce parintii si bunicii lor nu au realizat: o lume preocupata mai mult de muze si mai putin de arme. Luciano Pavarotti a fost reprezentantul cel mai de seama al muzicii in ultima jumatate de secol. A adaugat o nota de distinctie tuturor celor alaturi de care a cantat si a trait. Pentru el, viata si muzica se ingemanau perfect intr-un dans care transforma sufletele celor ce il ascultau. Un mare artist, o voce cu inflexiuni stelare, Pavarotti a adus muzica clasica in randul maselor, colaborand cu celebrii cantareti pop si rock, care i-au sustinut proiectele puse in slujba unor cauze nobile si pentru scopuri caritabile, ajutand victimele nevinovate ale unor razboaie nedrepte in Bosnia, Cambodgia, Kosovo si Irak. Virtuozitatea si stralucirea vocii sale, dar si prezenta sa charismatica, mereu joviala, i-au adus o faima neegalata de nici un alt reprezentant al muzicii culte. Poate ca in aceste zile Dumnezeu va face armele sa taca pentru a asculta si El vocea luminoasa a fenomenalului tenor.

VIITORUL ALB-ROSU

Dinamo are un nou antrenor. Nu e nici Sabau, cel care a intrerupt era pacatului la Bistrita lui Jean Padureanu-Lordul “cooperativei”, nici Razvan Lucescu –autoexilatul in noroaiele diviziei B, la Brasov – si nici Boloni, eternul pragmatic care alege mereu “ochiul dracului”. Nu e nici chiar Andone, cel pe care personal il preferam tuturor. E Walter Zenga..Si totusi, alegerea multumeste parca pe toata lumea:actionari, jucatori, suporteri, ziaristi.. Zenga a surprins in urma cu cativa ani, atat la FC National, cat mai ales la rivala dintotdeauna, Steaua. A adus un inceput de profesionalism asteptat in Romania de multi, prea multi ani. Din pacate pentru el nu a fost lasat sa continue ceea ce incepuse atat de bine. Multi spun (si sunt si eu in mare masura de acord cu acestia ) ca rezultatele Stelei din ultimele sezoane au la baza munca inceputa de Zenga si continuata de Protasov. Adica de cei doi antrenori straini care au confirmat in campionatul nostru. Zenga este un fost mare international italian, un portar care s-a apropiat de valoarea legendarilor Combi sau Zoff, dovedind in acelasi timp un atasament deosebit pentru clubul Internazionale Milano. A fost un golkeeper respectat, probabil cel mai bun din lume in perioada 1988-1992. Ca antrenor a reusit sa castige campionatul romanesc in 2005 si a realizat eventul campionat-cupa in Serbia (in 2006, cu Cverna Zvezda Beograd). Cunoaste campionatul romanesc, ne vorbeste limba si s-a dovedit mereu un personaj simpatizat datorita unei charisme mediteraniene si a unui caracter integru. Asa cum am spus, consider ca Zenga are atuurile necesare pentru a reface atmosfera din vestiarul cainilor, pentru a imprima din nou spirit de invingator echipei, pentru a indeplini dorinta tuturor dinamovistilor-Castigarea campionatului si accederea in primavara europeana. In ceea ce priveste faptul ca a antrenat la Steaua, in opinia mea Zenga trebuie absolvit de aceasta “pata neagra”. Fiind italian si prin urmare strain de orgoliile fotbalului romanesc Zenga merita sa fie sustinut si aplaudat de toata suflarea alb-rosie. Prin mentalitate si personalitate el e strain de “tradarea” pe care chiar cel ce a plecat in urma cu doar cateva zile a promovat-o. Rednic este unul dintre antrenorii romani cu cele mai bune rezultate. Se poate lauda cu titluri de campion, cupe, trasee europene foarte bune. Ca si italianul a reprezentat un nume si ca fotbalist, fara a atinge insa cariera portarului “squadrei-azzura”. La Dinamo a reusit un sezon de exceptie, poate cel mai bun de dupa 1990. Si totusi.. Rednic e cel ce a preferat sa se intoarca in tara in 1997 la Rapid, la sfatul lui Mircea Lucescu. A tradat atunci milioane de suporteri care il credeau dinamovist, dupa cele 7 sezoane petrecute in anii 80, la Dinamo. Ulterior, a continuat sa antreneze in Giulesti si a obtinut si acolo rezultate notabile. S-a bucurat atunci cand batea pe Dinamo, desi pe banca adversarilor statea prietenul sau Andone. Dat afara pe usa din dos de mercantilul patron al giulestenilor, Rednic s-a refugiat pe banca Craiovei, o alta adversara traditionala a lui Dinamo. Aici a stat putin, dar suficient cat sa se bucure perfid de un rezultat bun impotriva fostei sale echipe. Adus la Dinamo dupa un meci rusinos, in care, ca antrenor al Vasluiului a facilitat victoria Stelei in campionat , Rednic si-a mentinut “principiile” si pe banca cainilor. Adept al dictonului latin “divide et impera”, Rednic a creat o echipa, dar nu o familie. Iar asta spune mult despre valoarea sa ca om. Daca Rednic va fi intotdeauna un foarte bun antrenor, el nu este in opinia mea un dinamovist. Zenga e viitorul.. Un viitor pe care toti dinamovistii il speram in Champions League. HAI DINAMO!!!

PENTRU TOTDEAUNA

Sunt aproape 18 ani de cand pentru mine fotbalul incepe si se sfarseste cu DINAMO. De la un 6-1 cu Panathinaikos Atena in turul al II-lea al Cupei Cupelor, in noiembrie 1989. Era echipa lui Sabau, Rednic, Mateut, Lupescu, Raducioiu, Lupu si Andone. Super-eroii care au facut atunci istorie si au creat in mintea mea un mit. Atunci Dinamo era o forta a Europei, ajungand in acel an pana in semifinalelele Cupei Cupelor. Am continuat sa fiu suporterul alb-rosiilor si dupa ce campionii din ’90 au plecat in strainatate, dornici de glorie si mai ales atrasi de mirajul bancnotelor verzi. Au venit altii, dar dragostea pentru culori a ramas. In 1992 Dinamo castiga titlul de campioana a Romaniei, fiind neinvinsa in competitia interna.Pe teren intrau atunci Dorinel Munteanu si Selymesi, Gerstenmajer si Cheregi, Mihali si Demollari...Era o alta echipa valoroasa, iar in Europa invingeam pe Sporting si eram eliminati greu de Olympique Marseille, cea care va deveni Campioana Europei in 1993. Si din nou, in anii urmatori pleaca in vest o intraga echipa. Incepe Golgota noastra. Rivalii din Ghencea castiga ana de an, sase campionate consecutive. Toti dinamovistii sufera, echipa se poticneste si in Europa. Suntem eliminati in Cupa Uefa de Trabzonspor, in ’95 , Levski in’96 si urmeaza rusinea cu islandezii de la Knutspirnufelag in 1997. Eram mai jos ca niciodata. In nici un moment insa dragostea mea si a milioanelor de dinamovisti nu a palit. Dinamo era TOTUL. In ’98 incepe reconstructia. Simbolul clubului, Cornel Dinu preia banca tehnica. La echipa se intorc Mihali si Lupescu, acestia alaturandu-se unor tineri crescuti in Stefan cel Mare, precum Haldan, Florentin Petre si Marius Niculae. In ’99 pierdem titlu in ultima etapa, dupa ce jucasem cel mai frumos fotbal. In echipa apar Nastase, Mutu, Kirita.. In 2000 dominam Romania si dupa 8 ani de seceta Mister Dinu aduce eventul in groapa. Echipa de atunci, poate cea mai frumoasa de dupa ’89 merita amintita: Preda – Kirita, Nastase, Mihali, Florea – Florentin Petre, Haldan, Lupescu, Iftodi – Mihalcea, Niculae.. In Europa invingem pe Da Luz, dar pierdem calificarea la Bucuresti, cu Benfica. In 2001 castigam Cupa, dar pierdem Campionatul si accesul in grupele Ligii Campionilor cu Polonia Varsovia. In 2002 castigam titlul in ultima etapa, asa cum il pierdusem in 1999. Apoi un nou esec in Liga, cu Brugges. Si din nou pierdem titlul in 2003, dar castigam Cupa. In 2004 eventul. Cuplul Niculescu-Danciulescu intra in istorie. Andone creeaza o echipa puternica, iar dupa esecul previzibil cu super puternica Manchester United, eliminam in Cupa UEFA pe Sahtior Donetk. In sezonul urmator invingem pe Everton cu 5-1, o victorie de neuitat. In 2006 vine Rednic. Asteptarile sunt mari, dar pornim cu putine sanse in sezonul 2006-2007.Si totusi...Dinamo CASTIGA ! Cainii rosii sunt pentru a 18-a oara campioana. Jocul foarte bun, spiritul de lupta si valoarea jucatorilor au adus un traseu foarte bun si in Cupa UEFA. Rand pe rand, obtinem victorii cu Skoda Xanthi, Besiktas si Leverkusen. In primavara europeana, dupa 17 ani pierdem din nou in fata portugheziilor de la Benfica. PREZENTUL E LAZIO! Indiferent de ceea ce se va intampla deseara, Dinamo va ramane in sufletul meu! Daca vom invinge si ne vom califica in grupele Ligii Capionilor, va fi una din cele mai frumoase seri din istoria alb-rosie, daca nu vom izbandi o vom lua de la capat. E finalul unei batalii, dar dragostea pentru Dinamo va dainui toata viata. HAI DINAMO!!!

POETI DISPARUTI

SONETUL CCXXIX, de VASILE VOICULESCU Nu-ţi spun nici un adio cum n-ai mai exista... Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine... Ţi-am supt adânc esenţa şi te-am golit de tine... Plec numai cu splendoarea şi frumuseţea ta; Las ochii falşi luceferi, şi iau privirea dragă, Las buze reci de idol şi iau sărutul lor, Uit sânii, duc căldura şi forma lor întreagă, Fur neagra avalanşă de par când se dezleagă, Din trup îmbrăţişarea de vrej ameţitor... Zvârl inima stricată ce-ţi schioapătă alene, Cu scopuri nepătrunse ţesute-n linguşiri - Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene- Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu.

FOTBALUL

Semnat de MARIA ANDRIES in GAZETA SPORTURILOR, marti, 21.08.2007, “Ăsta-i fotbalul”, a sintetizat Andone capetele sparte şi oasele rupte din meciul cu Steaua. Ăsta-i fotbalul? Chiar ăsta să fie? Atunci înseamnă că şi morţii de pe Heysel sînt fotbalul, şi glonţul din pieptul lui Escobar e fotbalul, şi scaunul cu rotile în care trăieşte jandarmul Daniel Nivel e fotbalul. Şi focurile de pistol trase pe stadioanele din Turcia sînt fotbalul, şi cuţitul băgat în Lee Dyson, consultant financiar, suporter al lui Leeds, fotbalul e şi cărămida care i-a zdrobit capul poliţistului Filippo Raciti, 38 de ani, după meciul Catania - Palermo. Şi lanţurile lui Tweety sînt fotbalul, şi bătăile de la meciurile lui Dinamo sînt fotbalul, şi scandările rasiste ale lazialilor sînt fotbalul. Şi bodyguarzii lui Şimota sînt fotbalul. Şi încă, şi încă. Dacă ne place să generalizăm, să generalizăm. Orice formă de violenţă e fotbalul. Mineriadele sînt fotbalul, războiul din Vietnam e fotbalul, atacurile de pe 11 septembrie sînt fotbalul, bombele din Irak sînt fotbalul, războiul civil din Balcani e fotbalul. Dacă ce i-a făcut Semedo lui Pleşan e fotbal, atunci toate astea de mai sus sînt fotbal. Jos mîinile de la ochi, domnule Andone! Priviţi realitatea în faţă, bărbăteşte! Şi mai răspundeţi o dată: ăsta-i fotbalul? Ăsta să fie fotbalul? ”

COMENTARIUL LUI ADRIAN SPARTAN -Despre misoginism si feminitate

Sunt foarte putini ziaristi care scriu cu adevarat despre fotbal, iar Maria Andries este poate singura ziarista care reuseste sa se ridice la nivelul celor foarte putini. Citind articolul ei am ramas impresionat de viziunea corecta asupra fenomenului.Nu am fost deloc surprins insa, atat timp cat ziarista m-a obisnuit cu articole foarte relevante si relevatoare. Curajoasa si cu un excelent simt al umorului, Maria Andries scrie foarte bine despre fotbal. Aceasta este insa parerea mea, iar ea nu coincide cu a multora, asa dupa cum am constatat citind comentarile lasata pe blog-ul Gazetei referitoare la acest articol. Mustind a smecherie damboviteana (gen: Fetitzo, iar bati campii..!!), a dispret fata de profesiunea celei ce scrie( gen: Mai bine du-te la cratita, ca la scris esti de rahat..) sau fata de capacitatea unei femei de a vorbi in cunostinta de cauza despre fotbal ( gen: Femeile nu au ce cauta in fotbal, fiindca nu inteleg sportul asta..), aproape toate comentariile erau negative. Nu vreau sa vorbesc aici insa despre articolul Mariei Andries. Asa cum am spus imi pare corect, fiindca daca Andone chiar crede cu adevarat ca “Asta e fotbalul!” si nu doar o latura negativa a lui, nu ar mai exista regulamente care sa sanctioneze faulturile. Daca doar atat e fotbal, atunci Andone nu merita sa fie antrenor. Fotbalul e insa mult mai mult, iar mesajul articolului cred ca e tocmai acesta. Si.. ma repet, e corect! Ceea ce cu adevarat m-a surprins e rautatea care se regaseste in peste 90% din comentarile facute de asa-zisii “cititori”. Nu inteleg mare lucru din ce scrie domnisoara ziarista, dar se incapataneaza sa o injure doar fiindca e o femeie care scrie despre fotbal. De ce? Chiar e rau ca femeile incep sa profeseze in domenii care pana de curand pareau apanajul barbatilor? Chiar iti trebuie mai mult decat o minte lucida, talent, cunostinte si doi ochi pentru a putea vorbi despre fotbal? Desi lucrurile sunt mult mai complexe si nu se pot clarifica in cateva randuri, incerc sa dau cateva posibile explicatii, desigur fara a exclude altele. Forta femeii este feminitatea. In jurul feminitatii graviteaza atat interesul femeilor, cat si al barbatilor. Constiente de acest “dar divin” femeile au cucerit dintotdeauna pe insasi cuceritorii lumii. Barbatii construiau orase, cucereau pamanturi, purtau razboaie. Unii se nasteau regi, altii deveneau filozofi. Si unii, si ceilalti insa deveneau la un moment dat simpli cuceriti. Uneori femeia ii transforma in arme, pentru Ea barbatii deveneau rivali. Unii isi foloseau forta, altii puterea, altii intelepciunea pentru a fi alaturi de o femeie. Ce isi foloseau insa femeile pentru a-i face pe barbati atat de combativi? Din punctul meu de vedere, doar feminitatea. In ultimul timp, feminitatea inceteaza a mai fi o arma. Femeile se bazeaza tot mai mult pe armele ce apartineau altadata de drept barbatilor: forta, puterea, intelepciunea. Sperand insa sa devina “ egalele” barbatilor, ele isi parasesc propria lor matca, cea fireasca. Obsedate de a face ce fac barbatii, uita sa fie cu adevarat femei. Un corp superb nu e de ajuns, daca nu e dublat de feminitate, finete si farmec. Uneori nu e nici necesar. Maria Andries e o ziarista excelenta si are tot timpul in fata ei ca sa devina una remarcabila. Dar profesia pe care si-a ales-o ostructioneaza accesul cititorilor-barbati la feminitatea ei. Si astfel pare antipatica. Misoginismul e o simpla reactie la pierderea feminitatii, pierdere resimtita atat de femei, cat si de barbati. Din pacate, barbatii o resimt paradoxal mai dureros decat femeile, care par sa nu o constientizeze indeajuns. Sperand la un statut egal barbatului ele risca sa nu mai cucereasca, ci dimpotriva sa piarda. Si o data cu ele vom pierde si noi, barbatii.

VERBA VOLANT (2)

INTOARCERE Regretul…Poate singura legatura mistica prin care omul modern retraieste emotional clipa alungarii primordiale din paradis sperand, in zadar, retrairea intimitatii originare a primilor oameni cu Absolutul-Divin. SLABICIUNE Uneori, oameni lipsiti de valoare ne fac sa visam. Alteori, oameni mareti ne trezesc.Ii iubim pe primii si ne indepartam de ceilalti. EU Sunt ceea ce am fost. Nimic mai mult si probabil mai putin, iar prezentul nu e decat o constanta aducere aminte.Pana si banalitatile de ieri par astazi nepretuite clipe prin care sufletul meu se umple de fericire. ATEU Cand credinta inceteaza, omul moare. Se stinge spiritual, sucomband in propria-si vanitate.Nu traieste decat fizic, in neantul unei existente efemere. Ratiunea invinge, dar el e pe veci un infrant. SIMTIRE Ce simt? …multa tristete, haos, viciu, dar si speranta, credinta, apoi deznadejde, orgoliu, iubire si ura, niciodata ignoranta…doar regret.

CINEMA PARADISO (2)

FILMELE LUNII ...august 2007 1. HABLE CON ELLA ( productie Spania, 2002 ) R: Pedro Almodovar 2. A VERY LONG ENGAGEMENT ( productie Franta, 2004) R: Jean-Pierre Jeunet 3. FULL METAL JACKET (productie SUA, 1987) R:Stanley Kubrick 4. THE LIVE OF DAVID GALE (productie SUA, 2003) R: Alan Parker 5. MONTY PYTHON’S THE MEANING OF LIFE (productie Anglie, 1983) R: Terry Jones 6. DANCER IN THE DARK ( productie Danemarca / Franta, 2000) R: Lars von Trier 7. NO MAN’S LAND ( productie Bosnia&Hertegovina, 2001) R: Danis Tanovic 8. O BROHER, WHERE ART THOU? (productie SUA/Anglia, 2000) R:Joel Schumacher 9. U TURN (productie SUA, 1997) R: Oliver Stone 10. TAXIDERMIA (productie Ungaria, 2006) R:Gyorfy Palfi

De vorba cu Precinu' ( 2 )

Motto: PIERDEREA DE TIMP ESTE CEA MAI IREPARABILA SI TOCMAI EA ESTE ACEEA CARE PRICINUIESTE CEA MAI PUTINA NELINISTE. (Oxenstierna) Contele Axel Gustafsson Oxentierna, cancelar al Suediei in secolul al XVII-lea si sfetnic al monarhilor suedezi Gustav Adolf si Christina in perioada de maxima dezvoltare a Suediei medievale este renumit de asemenea pentru inteligenta si cultura sa. Cel ce incepea o scrisoare catre fiul sa “Priveste, fiule, cu cat de putina inteligenta e guvernata aceasta lume..”este autorul unor maxime si aforisme celebre, pentru care este mult mai cunoscut astazi decat pentru influenta sa politica, remarcabila de altfel. Precinu’, desi mai putin cunoscut decat Oxentierna, nu face parte din cei foarte multi pentru care pierderea ireparabila a timpului este acceptata linistit, ca o stare de normalitate ce nu merita a fi pusa sub semnul intrebarii. Mereu in cautarea unor motivatii culturale, Precinu’ urmareste TVR Cultural, in preajma colegilor de serviciu, fani declarati ai Etno TV sau OTV, incercand sa le ofere o alternativa prea putin acceptata de acestia. Atunci cand e in drum spre o banca pentru plata unei rate sau a unei facturi, Precinu’ ia cu asalt toate librariile neezitand sa ocoleasca pentru a avea acces la cat mai multe, dupa principiu “o plata, cel putin trei librarii “. Precinu’ citeste Andrei Plesu, cate un articol pe zi, fiindca dupa spusele lui: ” Asa ma pot bucura mai mult timp de maretul Plesu..”El vizioneaza filme de arta, asculta muzica underground ( si aceea tot “arta”), adora discutiile cu prieteni pe teme filosofico-existentiale si e revoltat ca nu mai poate vedea emisiunea lui Liiceanu si Plesu de pe Realitatea TV(care ca orice emisiune culturala este scoasa din grila de programe fiindca se urmareste ratingul).Precinu’ este cuprins de tristeti apasatoare atunci cand moare un om de cultura apreciat de el si nu ezita sa regrete profund si sa se invinovateasca pentru ca nu a receptat mai mult din opera celui disparut. Traind permanent in aceasta fervoare culturala, el devine uneori obsedat de momentele in care, dupa aprecierea sa “pierde timpul”. Cred ca toata viata inseamna o pierdere a timpului. Sau dimpotriva, intreaga existenta poate fi un timp daruit de Divinitate. Existenta este asadar oferita, viata insa presupune mai mult decat atat. Un om poate fi om chiar daca nu face nimic din ceea ce face Precinu’. Si atunci intreaga sa existenta inseamna o pierdere de timp? Iar daca citesti, scrii, urmaresti emisiuni culturale, ai discutii filosofice traiesti cu adevarat? Nu e tot o pierdere de timp, chiar daca poate mult mai productiva din punct de vedere intelectual? Fireste ca ceea ce pentru cineva reprezinta o pierdere de timp, pentru un altul poate insemna bucuria vietii. Dar eu cred ca indiferent ce am face, pierdem timpul. Simplu fapt ca avem mereu regrete, unele coplesitoare, arata ca am pierdut la un moment dat timpul, alegand gresit. Iar aceasta stare e permanenta.Chiar si faptul ca ne punem problema pierderii timpului e in sine un timp pierdut. Acceptand aceasta un om isi accepta de fapt propria sa existenta- un nimic in calea Timpului. Si poate tocmai asta il face pe Precinu’ sa isi puna intrebari asupra felului in care traieste si “pierde timpul”. E greu sa accepti, inconjurat de gandirea celor ce au schimbat lumea prin arta si cultura ca esti un simplu om. Mai atent la anumite lucruri decat multi altii, dar totusi un om. Nu vreau insa sa las o impresie gresita, negativa. Omul are posibilitati de a depasi Timpul, de a fi mai mare decat Vremea lui. La mijlocul unul an in care Raiul s-a deschis pentru Teoctist, Octavian Paler, Gil Dobrica, Ingmar Bergman, Adrian Pintea, Michelangelo Antonioni sau Florian Pittis ( si am enumerat doar pe cativa din cei ce ar merita amintiti aici), se poate spune ca exista si exemple de oameni ce nu au pierdut vremea. Ei transcend timpul. Pentru ei, pentru cei ce nu au pierdut timpul, merita cu adevarat sa traim. Chiar daca pierdem timpul.

PLEDOARIE PENTRU CINEMATOGRAF

PLEDOARIE PENTRU CINEMA Cine nu a vazut niciodata filmul « Cinema Paradiso » a lui Giuseppe Tornatore e un om ce a pierdut doua ore de emotie si sublima incarcatura spirituala. Cine a vazut acest excelent film o singura data si reuseste sa reziste fara a-l revedea, are sau o sensibilitate la limita patologicului, care nu ii permite sa se transpuna din nou in pielea personajului sau nu e deloc sensibil, lucru mult mai des intalnit in acest inceput de mileniu. Cine insa reuseste sa inteleaga mesajul deloc abstract al peliculei, va fi cuprins in mod cert de dorinta launtrica de a relua bucuria primei vizionari, urmand aceleasi trepte ale trairii unui film de o rara expresivitate sufleteasca. Sper sa fi trezit interesul celor ce nu au vazut inca acest film, sa le fi creat motivatia de a-l viziona si sunt sigur ca (unii) vor intelege apoi de ce am inceput astfel acest articol. Pentru ceilalti va fi poate mai usor, poate imposibil. Oricum, un lucru evident se intampla cu o intensitate tot mai mare in ultimul timp: prezenta tot mai scazuta a oamenilor din salile de cinema. Iar aici, fireste, ma includ si pe mine. Imi amintesc ca in perioada adolescentei, in anii ’90, mergeam frecvent la cinematograf, in micutul oras de provincie in care locuiam. Era o distractie saptamanala in care se impletea fericirea de a fi acolo cu o fata care trezea primii fiori ai dragostei si bucuria de a viziona un film interesant. Fiindca multe din filme erau cel mult interesante. In timp am observat insa ca devin mai exigent, ca manifest un interes aparte pentru anumite genuri de filme, ca unii actori ma incantau prin performantele lor de pe ecran, ca incepeam sa fiu interesat de anumite nume de regizori s.a. Era poate o maturizare a cinefilului din mine, lucru pe care l-am constientizat in anii facultatii, la Cluj-Napoca. A fost o perioada in care mergeam de 3-4 ori pe saptamana la Cinema, gratie posibilitatilor oferite de un oras cultural precum cel din inima Transilvaniei. In ultimii ani insa lucrurile s-au schimbat si poate ca randurile de fata sunt scrise dintr-un sentiment de vinovatie fata de interesul meu tot mai scazut de a merge la cinematograf, coroborat paradoxal (sau poate nu!) cu faptul ca vizionez zeci de fime in fiecare luna. Iar daca vinovatia e interpretabila, regretul e o certitudine. Imi pun asadar intrebarea in ce masura pot pleda pentru intoarcerea publicului in salile de cinema atat timp cat chiar eu sunt un contraexemplu in acest sens? Fireste nu e tocmai usor, dar simplul fapt ca inteleg ca problema e a mea si nu a societatii actuale e un inceput. Mult prea adesea si mult prea usor incercam sa ne justificam prin exemplele de langa noi, neoferind celorlati posibilitatea de a ne gasi pe noi ca exemplu.E adevarat, un film aparut in cinematografele din Statele Unite sau din Europa, este accesibil pe internet in ziua imediat urmatoare. E adevarat ca e mai usor, mai confortabil sa vezi un film pe DVD, acasa sau cu prietenii. E adevarat ca exista astazi o multime de posibilitati de ati petrece timpul liber si ca lumea are tot mai putin timp liber. Si totusi e atat de adevarat ca am uitat foarte usor ceea ce ne facea altadata atat de fericiti. Asa incat inchei cu o promisiune pe care mi-o fac mie insumi: Voi retrai din nou, mai des ca in ultimii ani, bucuria de a vedea filme la cinematograf. Si sper sa nu fiu singurul. Va astept la Cinema! schiţă de ADRIAN SPARTAN 04:18:00 Ştergere Editare Vizualizaţi POETI DISPARUTI

POETI DISPARUTI

VISUL MEU, de Paul Verlaine Prin straniu-mi vis, adesea, îmi trece surâzând Femeie neştiută ce-aş vrea să-mi fie dragă, Şi să-i fiu drag, şi firea să-şi schimbe când şi când Şi totuşi, neschimbată, cu drag să mă-nţeleagă. Căci mă-nţelege tainic, şi sufletu-mi plăpând Spre ea nu mai purcede cu mistice cuvinte; Ea singură, pojarul pe fruntea mea fierbinte Mi-l răcoreşte gingaş cu ochii ei, plângând. E brună? Blondă? păru-i e foc de auroră? Nu ştiu. Numirea-i însă e dulce şi sonoră, Cum poartă-nvinşii vieţii, în dureros secret. Privirea-i de statuie contemplă de departe, Şi-n vocea-i calmă, gravă, se modulează-ncet Chemări de glasuri scumpe care s-au stins în moarte.

OBIECTIV SI SUBIECTIV (3)

Ce se poate spune despre un meci pe care il pierzi in 3 minute? E evident ca orice aspect al fotbalului poate fi analizat si diagnosticat.Da, diagnosticat. Cuvantul imi pare adecvat momentului actual prin care trece Dinamo, boala fiind evidenta. Semnele ei s-au insinuat la meciul de Supercupa cu Rapidul, iar Vasluiul nu a facut decat sa confirme ca organismul alb-rosu e slabit. Dinamo “se cauta”, asa dupa cum spune Cornel Dinu, formulare potrivita in general starii de lucruri din fotbalul romanesc. Problema este ca trebuie “sa se gaseasca”cat mai repede, meciul cu Lazio putand aduce salvarea.Depinde doar de baieti ca aceasta sa fie o idee si nu o masina cu cruce rosie. Hai Dinamo!

Parasiti de Zeita Fortuna

Nici de aceasta data nu am avut noroc. Poate asa ne este scris noua, dinamovistilor, sa razbim doar prin lacrimi si sudoare. Mereu ne este harazita calea cea mai grea, mereu luptam impotriva celor mai puternici. E un destin ce ne pregateste an de an pentru razboaie imposibil de castigat. Si totusi, sa fim optimisti ! Lazio e o echipa de traditie, valoroasa si supermotivata. Dubla campioana a Italiei (in 1974 si 2000), castigatoare a Cupei Cupelor si a Supercupei Europei in 1999, una dintre cela mai puternice echipe ale Italiei. Putea insa sa fie si mai rau, daca ne gandim la Liverpool, Valencia sau Arsenal. Dar si mai bine: Levski, Besiktas sau Kiev. Italienii au un lot interesant, cu multi jucatori straini. Balotta e veteranul din poarta lazialilor( are 43 de ani!!!, rezerva fiind Carrizo), iar in aparare argentinianul Scaloni, o proaspata achizitie, brazilianul Cribari, sarbul Kolarov si italienii Belleri, Zauri si Stendardo se lupta pentru titularizare. Mijlocasii sunt un conglomerat de stiluri si natiuni: elvetianul Behrami, belgiano-concolezul Mudingayi, argentinianul Ledesma, ivoriano-italianul Manfredini, francezul Mehdi si italienii Mauri, Mutarelli si Baronio. Atacul e in grija macedonianului Pandev, italienilor Simone Inzaghi si Rocchi, nigerianului Makinwa si albanezul Tare. Sa nu ne ametim cu apa rece, va fi greu, poate nu la fel ca atunci cand am intalnit pe Manchester Utd, dar sigur mai greu decat cu Brugges sau Benfica. Insa se poate! Cu aceasta credinta sa pornim spre grupele Ligii Campionilor: vom invinge Lazio Roma si gloria va fi a spartanilor! *Cu 2 zile inainte de tragerea la sorti un prieten mi-a spus:”Va fi Lazio.”Acum il astept sa-mi spuna si cine se va califica. Dudule, ce zici?

ZIUA NEAGRA A CINEMATOGRAFIEI EUROPENE

Cineastul italian Michelangelo Antonioni, in varsta de 94 de ani, a incetat din viata luni, 30.07.2007. Cea de-a saptea arta ii datoreaza lui Antonioni filme precum: "Aventura", "Noaptea", "Eclipsa", "Desertul rosu", "Blowup". S-a nascut la 29 septembrie 1912, in Ferrara, intr-o familie mic burgheza. La Bologna a studiat Economia si Comertul, in timp ce picta si publica articole de critica intr-un ziar local. In 1939 s-a mutat la Roma, unde a lucrat pentru publicatia "Cinema" (editata de fiul lui Benito Mussolini) si a studiat regia la scoala de film. Adept al neorealismului, filmele lui Antonioni ii reflecta radacinile burgheze, precum in pelicula sa de debut "Cronaca di un amore" (1950) sau in "La Signora senza camelie" (1953) sau "Le Amiche" (1955). De un mare succes s-a bucurat trilogia "L' Avventura" (1960) - "La Notte" (1961) - "L'Eclisse" (1962), filmele aducandu-i numeroase premii, printre care Leul de Aur si Palme D'Or. Succesul repurtat i-a permis cineastului sa lucreze in strainatate: in Anglia a turnat "Blowup" (1966), iar in Statele Unite , " Zabriskie Point" (1970). Hotii i-au furat Oscarul primit pentru intreaga cariera, din apartamentul sau de la Roma, in perioada sarbatorilor de Craciun din 1996. In 1985 a suferit un atac cerebral, in urma caruia a ramas partial paralizat si incapabil sa vorbeasca. Asta nu l-a impiedicat ca, in 1986, sa se casatoreasca a doua oara, cu Enrica. Abia zece ani mai tarziu a mai scos un film, "Al di là delle nuvole" (1995), regizat impreuna cu cineastul german Wim Wenders.

A murit INGMAR BERGMAN

ERNST INGMAR BERGMAN('bær:jman în suedeză) (născut în 14 iulie 1918, Uppsala, Suedia - 30 iulie 2007, Fårö, Suedia) a fost un regizor suedez de teatru şi unul dintre cei mai influenţi regizori de film ai celei de-a doua jumătăţi a secolului 20. BIOGRAFIE: Bergman s-a născut în Uppsala, Suedia, în familia unui pastor lutheran de descendenţă daneza, Erik Bergman (care a devenit ulterior capelanul regelui Suediei şi Karin (născută Åkerblom). Ingmar Bergman a crescut fiind înconjurat de omniprezenţa a diferite imagini şi discuţii pe teme religioase. A fost crecut foarte strict, fiind adesea pedepsit prin încuierea sa în dulapuri complet lipsite de lumină pentru diverse "infracţiuni". Bergman a urmat Stockholm High School şi ulterior două perioade de cinci luni de serviciu militar şi cursuri de literatură ale Universităţii din Stockholm, pe care nu le-a finalizat din cauza atracţiei sale puternice către film şi teatru, devenind, după propriile sale spuse, "un dependent de film natural" pe la începutul anilor 1930. Filmele sale tratează exact întrebări fundamentale existenţiale de moralitate, singurătate şi credinţă; tinzând în acelaşi timp spre simplitatea şi claritatea directă a vieţii, opusă stilizării, metaforizării şi alambicării altor realizatori de film. Ca un contraexemplu, Persona, unul dintre cele mai faimoase filme ale lui Bergman, este neobişnuit de sofisticat şi complex pentru întreaga operă filmică a regizorului suedez, având conotaţii multiple, între care cele existenţialiste şi de avant-garde sunt predominante. FILMOGRAFIE: Criză • Un vas spre India • Vară cu Monica • Zâmbetele unei nopţi de vară • Al şaptelea sigiliu • Fragii sălbatici • Magicianul • Primăvara virgină • Printr-o sticlă întunecată • Lumină de iarnă • Tăcerea • Toate aceste femei • Persona • Ora lupului • Skammen • Procesiunea • Pasiunea Annei • Atingerea • Strigăte şi şoapte • Scene dintr-o căsnicie • Flautul fermecat • Faţă în faţă • Oul şarpelui • Sonata toamnei • Din viaţa marionetelor • Fanny şi Alexander • Faţa lui Karin • După repetiţie • În prezenţa unui claun • Sarabanda

VERBA VOLANT...

REGRET Sunt destule momente ce par sa ne apropie de ceea ce nu am putut intelege la timpul potrivit.Aparenta inselatoare a unei prelungiri in timp, acordata de astre si refuzata de oameni…Orgolii si neputinte ce pot transforma imagini, dar niciodata suflete. VIATA Ne nastem fara voia noastra, murim cate putin in fiecare clipa si intelegem tarziu, prea tarziu, ceea ce am simtit odata. Traim monoton, pervertind emotii si creand iluzii. ABIS De ce credem in altii mai mult decat in noi?.. Poate fiindca ne e mai usor sa iubim decat sa intelegem sau mai usor sa criticam decat sa acceptam.. MOARTE Sperand nechibzuit in absolut, intelegand prea putin din ceea ce traim, purtand mereu in suflet farame din sublimul unei vieti deja pierdute… Murim. Si atat. TRAIRE Nu sperati la ceea ce puteti avea, nu credeti in ceea ce puteti vedea, nu iubiti ceea ce puteti intelege…Feriti-va de adevaruri care nu dor!

OBIECTIV SI SUBIECTIV (2)

“Cum ar fi aratat Dinamo cu Ropotan si Cristea in teren din primul minut?”Aceasta era intrebarea mea, retorica si deloc hamletiana, dupa meciul din Supercupa, cu Rapidul. Ei bine, am aflat cu totii incepand cu minutul 20 al meciului de la Buzau, de aseara. Fiindca doar douazeci de minute a rezistat titularul postului de mijlocas defensiv al « cainilor rosii », Andrei Margaritescu, pana sa fie schimbat cu Adrian Ropotan. Sunt un sustinatorul al tuturor tinerilor produsi la tineretul lui Dinamo.Cred ca toti cei cu adevarat talentati trebuie sa fie promovati in prima echipa.Bineinteles ca acest lucru trebuie facut in mod inteligent, acordand atentie rezultatelor, dar tinand cont mereu ca marile glorii ale alb-rosilor s-au format mereu acolo, in Groapa, in umbra altor glorii. Viata pulseaza in Stefan cel Mare de aproape 60 de ani, nascand mereu orgolii.Iar cei ce au crescut cu Dinamo in sange stiu cel mai bine sa lupte pentru istorie si culori. Dinamo a invins greu la Buzau. Gloria a demonstrat ca e o formatie cu potential, imbinand dorinta tinerilor cu experienta celor trecuti prin focul primei divizii, precum Gurita, Paleacu, Ion Viorel sau Suleap. Faza golului marcat de Iovita a aratat o constructie inteligenta, curajoasa, plina de elan, iar executia a fost perfecta. Dinamo si-a revenit prin golul senzational al lui Cristea, voleu perfect de la 25 de metri, iar dinamovistii au continuat sa joace un fotbal bun, in fata unei echipe gazda sustinuta de un public cald, poate prea cald uneori..Claudiu a reusit sa aduca avantajul pe tabela, in a doua repriza. Lovitura libera perfecta, marca Niculescu. Avantaj minim, pastrat pana la final, printr-o buna organizare defensiva. Un scurt comentariu despre adversarii traditionali. Steaua a invins chinuit, cu largul concurs al arbitrilor. Rapid, de asemenea. Craiova a invins clar, fara dubii. In rest, numai de bine.Mai stiti alti adversari traditionali ? Argesul si Petrolul sun in divizia B...Altii ? ...Poli Timisoara ? Ei sunt adversari traditionali pentru UTA ..Iar UTA putea invinge la Vaslui. P.S. Din nou incidente, intre fanii cainilor si jandarmi.Cine a provocat si cine au fost provocatii nu cred ca are o foarte mare importanta.Un lucru e clar, cred eu : intre foarte prostii din randul fanilor si prea prostii jandarmi cale de mijloc nu exista. A incerca sa le intelegi prostia inseamna sa te pui in locul lor. Iar pentru unii acest lucru este imposibil.

CINEMA PARADISO..iulie 2007

1. CALIFORNIA DREAMIN’ (productie Romania, 2007) R : Cristian Nemescu 2. DAS LEBEN DER ANDEREN (productie Germania, 2007) R : Florian Von Donnersmark) 3. IL POSTINO ( productie Italia / SUA, 1994) R: Michael Radford 4. GOOD BYE, LENIN ! ( productie Germania, 2003) R: Wolfgang Becker 5. DOGVILLE ( productie SUA, 2003) R : Lars von Trier 6. BABEL ( productie Franta / SUA / Mexic, 2006 ) R : Alejandro Gonzalez Inarritu 7.BRAZIL ( productie Anglia, 1985) R : Terry Gilliam 8.Y TU MAMAN TAMBIEN ( productie Mexic / SUA, 2001 ) R: Alfonso Cuaron 9.MULHOLLAND DRIVE ( productie Franta / SUA, 2001) R : David Lynch 10. A GOOD WOMAN ( productie Anglia, 2004) R: Mike Barker *Cu multumiri Precinului care a oferit spre vizionare filme de mare calitate.