Campioana Europei (VIII) SURPRIZA ELENA

Grecia nu a insemnat nimic in istoria fotbalului pana in urma cu 4 ani. Prima prezenta a Greciei la un Campionat Mondial s-a petrecut de abia in 1994. Si atunci Grecia nu a reusit decat s-a faca act de prezentare, evoluand slab si neconvingator. As putea aminti cateva nume de jucatori eleni destul de cunoscuti la timpul lor (Domazos in anii ‘60, Antoniadis in ‘70, Saravakos in ‘80), dar Grecia ramane tot o tara nesemnificativa din punct de vedere fotbalistic. La ultimele “Europene” insa, in 2004, Grecia avea sa devina cea mai mare surpriza a fotbalului la nivel de nationala din istorie( n.a. aceasta e parerea mea, personala) si avea sa castige titlul european. Jucand un fotbal defensiv, tacticizat, foarte ordonat si riguros ( tenta “germana” data de antrenorul Otto Rehagel) Grecia a triumfat cu jucatori ca Nikopolidis, Kapsis, Dellas, Fryssas, Georgatos, Karagounis, Zagorakis, Basinas, Giannakoupolos, Charisteas, Katzouranis si altii pe care istoria nu i-ar fi consemnat fara aceasta performanta. Articolul de fata s-ar putea termina aici. Dar o anumita idée mai veche de-a mea se doreste a fi asternuta aici. Ziaristii romani au creat in ultimii 10 ani o teorie acceptata foarte usor si anume aceea ca “Generatia de Aur”. Se discuta astfel ca jucatorii prezenti la cele trei mondiale din anii ’90, precum si la europenele din ’96 si 2000 ar fi realizat performante deosebite la nivel de nationala. Se vorbeste cu precadere de “locul 5” la World Cup 1994,ca despre varful fotbalului romanesc. Si asa si este. Dar asta nu inseamna altceva decat ca varful fotbalului romanesc este undeva in coada listei de performante a tarilor europene. Facand parte peste 50 de ani din “lagarul communist” Romania ar trebui sa se compare cu celelalte nationale din Estul Europei sau din Balcani. Dar comparatia e profund in defavoarea Romaniei: Uniunea Sovietica si Cehoslovacia sunt foste campioane ale Europei. Ungaria a fost vicecampioana mondiala de doua ori( 1938 si 1954), Polonia a ajuns de doua ori in semifinalele mondialeleor(1974, 1982) La fel ca si Iugoslavia si Bulgaria. In ultimii 20 de ani Croatia, Cehia,Turcia au ajuns in semifinale sau finale europenelor sau mondialelor. Si iata ca , incepand cu anul 2004, chiar si Grecia ne-a depasit in statistica rece si clara a performantelor nationalei. Practic, Romania se poate compara doar cu Slovenia, Albania, Macedonia, Slovacia si Tarile Baltice in est. Comparatia cu Vestul e si mai dureroasa. Si o voi dezbate intr-un articol viitor

Cupa Europei(VII) URMASII BOHEMIEI

Cehia, urmasa Cehoslovaciei, este echipa care a supravietuit cel mai bine caderii comunismului in Europa de Est. Ea a ramas si dupa 1990 sa poarte traditia succesului Cehoslovaciei, nationala care a avut cele mai mari succese dintre tarile “lagarului rosu”: Campioana europeana (1976), vicecampioana mondiala ( 1934 si 1962), vicecampioana europeana (1996, Cehia). Istoria Cehoslovaciei fotbalistice incepe cu legendara “ulita ceha”, sistemul pe care in anii’20 l-a adoptat nationala Cehoslovaciei –una dintre primele echipe care a inceput sa inteleaga rolul important al aparatorilor in jocul de fotbal ( trio-ul Hojer- Perner- Pesek era celebru in epoca aceea). La Mondialul din Italia’34, Cehoslovacia avea sa ajunga pana in finala, dar avea sa o piarda in fata gazdelor, Italia. Vedetele echipei erau portarul Planicka, fundasii Ctyrocky, si Zenisek, mijlocasul Kopecky si atacantii Puc, Nejedly si Svoboda. Dupa a doua conflagratie mondiala fotbalul cehoslovac s-a refacut cu greutate, dar avea sa ofere lumii fotbalistice primul jucator de geniu, mijlocasul Josef Masopust (considerat pana astazi, cel mai mare fotbalist al Cehoslovaciei). De inaltime mijlocie, coordonator de joc si suteur de temut, clarvazator si puternic, Masopust ( Balonul de Aur -1962), va conduce nationala spre finala C.M. din Chile 1962, pierduta in fata Braziliei “diavolului schiop” Garrincha. Era o Cehoslovacie in care mai evoluau portarul Schroiff, fundasii Novak, Popluhar si Pluskal, mijlocasul Kvasnak, atacantii Adamec, Kouba, Dvorak si Jelinek. A venit insa si schimbul de generatii,. Iar incepand cu Mondialul Mexican, cand “Generatia Guadalajara” a reusit marea surpriza de a invinge Cehoslovacia ( care inca ii mai avea in componenta pe Kvasnak si Adamec, dintre cei ce au jucat finala din ’62), o noua echipa se pregatea. Iar aceasta, va reusi in 1976 sa devina Campioana Europeana (Viktor, Dobias, Ondrus, Majernik, Gogh, Vesely, Jan si Josef Capkovici, Masny, Nehoda, Panenka ). A fost la acea vreme o mare surpriza, intrucat Germania Federala avea o trupa fenomenala , marea echipa a lui Beckenbauer, dar “scarita” lui Panenka de la 11m ramane pana azi o mostra de “sange rece”. Cehoslovacia a continuat pana la caderea comunismului sa fie socotita una dintre fortele fotbalului european, desi nu a mai reusit sa ajunga in fazele superioare ale turneelor finale. Dupa impartirea Cehoslovaciei, au rezultat doua nationale: Cehia si Slovacia. Iar Cehia avea sa se arate o demna urmasa a lui Masopust, in 1996 daruind fotbalului un nou moment special. Cu o echipa de tineri, necunoscuti pana atunci, antrenorul Dusan Uhrin a realizat un C.E. remarcabil, cehii fiind opriti doar in finala de “Panzerele”Germaniei. Echipa de atunci ramane insa una dintre cele mai frumoase si puternice formatii din istorie: Kouba – Latal, Kadlec, Rada, Hornak -Poborsky, Bejbl, Nedved, Berger-Smicer, Kuka. Dupa 12 ani de la acea performanta jucatori precum Nedved, Smicer, Berger si Poborsky mai pot inca sa evolueze la acest campionat european, de la care Cehia asteapta macar repetarea figurii frumoase din urma cu 4 ani cand a ajuns in semifinale –multi dintre jucatorii de atunci regasindu-se si astazi in lot ( Cech, Jankulovski, Uifalusi, Rosicky, Baros, Koller, Galasek etc). Intr-o grupa cu Portugalia, Elvetia si Turcia nu va fi insa usor deloc…Marturisesc insa ca eu simpatizez Cehia si sper sa aiba o evolutie cat mai buna.. HAI CEHIA!

Cupa Europei (VI) ES-PA-NA!!!

Spania este alaturi de Olanda, cea mai puternica nationala care nu a castigat Cupa Mondiala. Daca olandezii au fost foarte aproape in 1974 si 1978, spaniolii nu se pot lauda decat cu o semifinala, in 1950. Si asta, desi inca dinainte de Al Doilea Razboi Mondial in Spania existau jucatori mari precum celebrul Zamora( considerat alaturi de Planicka si Combi, cel mai bun portar interbelic) sau Jose Samitier (un atacant senzational in acea vreme). Generatia ’50 ii avea ca vedete pe Ramallets, Bassora, Munoz si Zarra si a insemnat primul pas spre cresterea fotbalului spaniol din deceniile urmatoare. Real Madrid castiga intre 1955-1960 cinci C.C.E. consecutive, iar in 1961 rivala CF Barcelona ajungea si ea in finala. Era clar ca, in aceste conditii si nationala era pregatita pentru o mare performanta. Iar aceasta avea sa vina in 1964 la Campionatul European, unde Spania invingea Uniunea Sovietica si castiga primul (si singurul !!) ei titlu. Cu Irribar, Callejo, Pachin, Sanchis, Del Sol, Suarez, Gento, Fuste, Peiro si Amancio, Spania era fara indoiala o formatie foarte puternica, dar care nu a reusit sa se mentina in varf, doi ani mai tarziu-la Cupa Mondiala din Anglia- dezamagind. Capitanul ei, cunoscut ca unul dintre cei mai completi jucatori din istoria fotbalului , Luis Suarez (atacant si mijlocas, marcator si excelent pasator) avea sa renunte la nationala pentru echipa de club, Internazionale Milano si imediat l-au urmat si alti coechipieri ce jucau deja la cluburi italiene. Spania intra din nou in umbra performantei. In 1982 insa Cupa Mondiala urma sa se desfasoare in Spania, iar ca echipa gazda spaniolii sperau mai mult decat oricand ca nationala sa ajunga din nou pe culmi. Echipa avea destui jucatori foarte buni precum Arconada, Camacho, Alecsanco, Juanito, Santillana si toata Spania era convinsa ca o mare performanta e posibila. Nu a fost insa asa, nationala iberica oprindu-se in sferturi (grupe semifinale- astfel era sistemul in acea vreme). Dar la Cupa Europei din 1984, Spania a evoluat excelent pana in finala, unde Franta celebrului Platini avea sa o invinga. In anii ’80 si la inceputul anilor ’90 Spania avea jucatori excelenti precum Butragueno ( marcator a 4 goluri intr-un meci cu Danemarca in Mexico’86), Zubizaretta, Michel, Martin Vasquez, Victor sau Salinas. Mereu prezenta la turneele finale, Spania avea sa isi castige imaginea “eternului perdant” niciodata nereusind sa ajunga intre primele echipe. Generatiile se schimbau. Hierro, Luis Enrique, Amor, Guardiola, Nadal, Caminero, Sergi, Fran sau Etxcheberria au lasat locul mai tinerilor Raul, Puyol, Guti, Xavi, Alonso, Del Horno, Morientes sau Casillas. Si totusi, Spania a confirmat mereu ca nu reuseste sa ajunga niciodata in fazele finale ale competitiilor. In acest an, in grupa cu Grecia , Rusia si Suedia ibericii se vor baza pe jucatori ca Sergio Ramos, David Villa si Fernando Torres, dar si pe vedetele Casillas, Puyol, Xavi sau Raul. Din nou, ca de atatea randuri, Spania pare pe hartie printre favorite. Dar parca si de aceasta data, doar pe hartie. VIVA ESPANA!

Cupa Europei(V) IN AMINTIREA "ZBORNAIEI"

Rusia de azi este urmasa fotbalistica a Uniunii Sovietice de ieri. Pana in urma cu aproape doua decenii, rusi, ucrainieni, bielorusi, baltici, gruzini, armeni, evoluau impreuna sub drapelul rosu al Uniunii Sovietice. O nationala care, la fel ca si alte exemple ( Cehoslovacia sau Iugoslavia ) nu mai exista. Dar a realizat performante deosebite care au fost transferate in palmaresul urmasei sale de astazi, Rusia. Rusia este astfel Campioana a Europei ( 1960) si finalista a C.E. ( 1964, 1972, 1988 ). Dupa cum se poate cu usurinta observa, majoritatea performantelor Uniunii Sovietice dateaza din anii ’60-’70, atunci cand U.R.S.S.-ul avea jucatori de talie mondiala. Unul dintre cei mai mari fotbalisti din istorie si probabil cel mai mare fotbalist sovietic a fost portarul Lev Iasin. Acesta a jucat peste 15 ani in nationala sovietica si a fost considerat la vremea sa cel mai bun goalkeeper al lumii. Cu Iasin, sovieticii au castigat singurul trofeu-Cupa Europei (1960, invingand Iugoslavia marelui Sekularac). Alaturi de exceptionalul portar, mai jucau pe atunci Maslenkin, Cioheli, Netto, Voinov, Meshi, Ivanov, Ponedelnik, Metreveli. Sovieticii vor reusi sa joace finala si in 1964, pierzand-o in fata gazdelor, Spania. Dar in anii ’60 sovieticii erau o forta, cu Iasin in poarta, cu Sesternev, Hurtilava si Anicikin in aparare, Sabo, Voronin si Muntian la mijloc, Fedotov, Cislenko, Bisovet si Banisevski in atac. In 1972, Uniunea Sovietica avea sa joace din nou finala C.E., dar Germania lui Beckenbauer era deja prea puternica, prea experimentata sa piarda. In anii ’70 polul de forta al fotbalului sovietic se va transfera insa in Ucraina, la Kiev. Aici se va forma sub conducerea marelui Valeri Lobanovski o echipa ce va castiga Cupa Cupelor in 1975 si 1985 si care va avea o pondere majoritara in echipa nationala. Sovieticii nu vor mai reusi insa sa ajunga in fazele superioare ale competitiilor europene sau mondiale pana in 1988, desi au avut in decada 1975-85, mari valori precum Blohin sau Senghelia.Cand insa la nationala a fost numit Lobanovski (care a ramas si antrenor la Dinamo Kiev) sovieticii au reusit sa faca un european 1988 foarte bun, ajungand in finala. Arbitrajul ostil, oboseala din semifinale si momentele de geniu a lui Gullit si Van Basten au decis acel meci. La sovietici evoluau atunci Dasaev, Hidiatulin, Demianenko, Baltacea, Rat, Bal, Bessonov, Zavarov, Protasov, Belanov si Mihailicenko. O formatie care, datorita jocului avantat, cu ruperi de ritm si plin de fantezia, a devenit cunoscuta ca “Zbornaia lui Lobanovki”. Caderea “lagarului sovietic” a transformat fotbalul din est. Dupa ce a evoluat sub denumirea C.S.I. ( Comunitatea Statelor Independente ) in 1992, Rusia a mostenit palmaresul defunctei uniuni, dar din pacate a iesit foarte mult slabita. Anii 1993-2008 nu au adus decat prezente nesemnificative ale Rusiei la turneele mondiale si europene. Fotbalistii de valoare sunt tot mai rari, formarea unei echipe puternice tot mai dificil de realizat. Anul acesta insa, calificata in dauna Angliei si a Israelui, are un antrenor ce pare a fi o garantie a succesului –Guus Hiddink. Grupa de la C.E. este insa foarte echilibrata, cu alte doua foste “regine ale Europei” ( Grecia si Spania) si cu Suedia (‘’Brazilia Nordului”), astfel ca fratii Berezutki, Akinfeev, Sitchev, Kolodin si ceilalti vor avea o misiune daca nu imposibila, sigur deloc usoara. По-русски!!

Cupa Europei(IV) PORTOCALA MECANICA

Olanda este un model in fotbal. O tara mica, recunoscuta mai ales pentru standardul ridicat de viata al locuitorilor, lalelele, “felinarele rosii” si legalizarea consumului de droguri usoare , dar si datorita nationalei sale de fotbal, supranumita “Portocala mecanica”(datorita culorii portocalii a tricourilor si a mecanismului “fotbalului total”). Olanda are un palmares remarcabil, avand in vedere faptul ca ea are marimea unei regiuni a Frantei sau a unui land din Germania: campioana a Europei (1988) finalista a C.M. (1974 si 1978), semifinalista a campionatului mondial (1998). Olanda a dat in trecut doua generatii de exceptie, care au facut performante si au impus un stil agresiv si tehnic, bazat pe circulatia mingii si schimbarea posturilor intre jucatori, in timpul meciului, ruperi de ritm si fantezie debordanta. “Fotbalul total” inventat de romanul Stefan Covaci la Ajax in perioada anilor 1972-74 si transpus si la nivelul nationalei batave, a adus Olandei recunoasterea in fotbalul mondial din acel moment si pana astazi. Pana la sfarsitul anilor ’60 fotbalul olandez s-a zbatut in mediocritate.A fost nevoie de aparitia primului jucator de geniu pentru a scoate Olanda din anonimatul istoriei sale fotbalistice de pana atunci. Johan Cruyff, apreciat de multi drept cel mai mare jucator european al tuturor timpurilor, avea un joc ce se baza pe viteza si dribling, pe intuitie ofensiva si personalitate in teren. In jurul sau, la Ajax (cel mai mare club olandez ) s-a format un nucleu de jucatori ce vor deveni coloana vertebrala a uneia dintre cele mai frumoase si totodata ghinioniste nationale din istoria fotbalului. In 1974, in Germania de Vest, Olanda a jucat un fotbal extraordinar, reusind victorii clare impotriva puterilor Americii de Sud –Argentina si Brazilia-dar fiind infranta in finala de echipa gazda, cu scorul de 2-1.Si asta, desi in primul minut de joc, mijlocasul Neeskens deschidea scorul din penalty. Dar nemtii au egalat, tot din penalty( gol Breitner) si aveau sa inscrie golul decisiv, prin Muller. Patru ani mai tarziu, tot impotriva tarii gazde-Argentina- Olanda juca din nou finala mondiala. Fara Cruyff, si cu doar cativa jucatori noi in echipa, fata de precedentul Mondial -precum Brands, Poortliet, fratii Rene si Willy Van der Kerkhoff- Olanda avea sa piarda din nou, desi la scorul de 1-1, in minutul 90 Rensenbrink avea sa suteze in bara, din 3 metri. In prelungiri insa argentinienii vor inscrie de doua ori si Olanda ramanea doar vicecampioana mondiala. Echipa Olandei ’74 ramane insa in istorie (alaturi de Ungaria ’54) drept cea mai mare echipa care pierdea o finala de C.M. ( Jongbleud-Suurbier, Haan, Rijberger, Krol- Jensen, Neeskens, Van Hanegem- Rep, Cruyff, Rensenbrinck). Revansa avea sa vina in 1988, in Germania de Vest, la Campionatul European. Olanda alinia o trupa puternica in care stralucea celebra tripleta Rijkaard-Gullit-Van Basten. Dupa ce au invins tara gazda in semifinale, au jucat in finala contra Uniunii Sovietice. Gullit si Van Basten au marcat pentru o victorie istorica. Pana azi, cel de-al doilea gol, inscris de Marco Van Basten, ramane unul dintre cele mai frumoase de la turneele finale, iar istoria va consemna o echipa senzationala care ii avea in componenta sa pe portarul Van Breukelen, fundasii Van Aerle, Van Tiggelen, Ronald si Erwin Koeman, mijlocasii Rijkaard, Vanenburg, Muhren, Wouters si atacantii Kieft si Van Basten. Doi ani mai tarziu insa cosmarul Germania revenea si Olanda era eliminata inca din optimile mondialului italian, iar in 1992 , la C.E. din Suedia avea sa fie invinsa in semifinale de surpriza Danemarca. Langa deja consacratii R.Koeman, Rijkaard, Van Basten si Gullit, avea sa isi faca aparitia in nationala un alt jucator de exceptie, ce va face istorie –Dennis Bergkamp. Dar chiar daca Olanda va fi mereu in fazele superioare ale competitiilor europene si mondiale, nu va mai reusi sa ajunga pana la capat, niciodata. Si asta desi a produs mereu jucatori de mare valoare precum incisivul atacant Ruud Van Nistelrooy, cerebralul Clarence Seedorf (unul dintre cei mai completi mijlocasi din istoria fotbalului), fundasii de netrecut Frank de Boer si Jaap Stam, neobositul Edgar Davids sau varful de finete Patrick Kluivert. Fara a uita insa de Winter, Jonk, R. de Boer, Overmars, Van Hooydoonk, Cocu si altii, care au incercat (dar ,din pacate, nu au reusit ) sa readuca gloria “Portocalei Mecanice”. In acest an, condusi de pe banca de Marco Van Basten, vor incerca –din nou -Van der Saar, Snejders, Babel, Van der Vaart si Van Persie. GA ORANJE!

Cupa Europei (III) SQUADRA AZZURA

Italia, “Squadra azzura”, e o nationala incarcata de istorie. Performantele ei o recomanda ca fiind una dintre fortele fotbalului mondial. Campioana Mondiala de 4 ori (1934,1938,1982 si 2006), jucand alte doua finale ( 1970 si 1994, ambele pierdute in fata Braziliei), Italia a castigat o singura data titlul European, in 1968 si l-a pierdut in doar 2 minute pe cel de-al doilea (in 2000, in dauna Frantei). Anul acesta, din postura de campioana mondial,a Italia va incerca sa se alature Germaniei si Frantei, singurele campioane care au reunit titlul european si cel mondial( Germania in 1972-1974, Franta in 1998-2000) . Va fi interesant de vazut daca va reusi, in “grupa mortii”, cu Olanda, Franta si Romania. Italienii au dat prima super-echipa nationala din istoria fotbalului. Invingand Cehoslovacia lui Planicka, Nejedly si Puc (1934) si Ungaria lui Sarosi si Zsengeller (1938), Italia a devenit dubla campioana mondiala inca in perioada “romantica” dintre cele doua razboaie mondiale. De retinut cele doua echipe legendare Italia ’34 : Combi- Monzeglio, Rosetta, Caligaris- Monti, Ferraris- Guaita, Ferrari, Schiavio, Meazza, Orsi si Italia ’38 :Olivieri – Foni, Allemandi, Rava – Andreolo, Locatelli – Colaussi, Ferrari, Piola, Meazza, Serantoni. Si de observat primiidoi jucatori care au evoluat in 2 finale mondiale (Ferrari si Meazza). Razboiul a oprit in loc “il calcio”(fotbalul, asa cum il numesc italienii). Cine stie ce ar fi realizat Italia in 1942, avand in vedere ca majoritatea jucatorilor din 1938 ar fi avut intre 26-30 de ani? Dupa razboi, fotbalul italian a avut de infruntat tragedia aviatica de la Superga, cu intrega echipa a campioanei italiei A.C. Torino pierzandu-si viata (1949). De abia in anii ’60, datorita stilului de joc impus la Internazionale Milano de argentinianul Helenio Herrera, denumit “catenaccio”(betonul, bazat pe aparare supraaglomerata si contraatac) si transferat si la “nationala”Italia a revenit in prim –plan, castigand in fata Iugoslaviei singurul ei titlu european-in 1968 si jucand finala mondiala -1970. Era perioada lui Albertosi si Zoff, a lateralilor Burnich si Facchetti, a primului libero din istoria fotbalului- Armando Picchi, a fundasilor Bedin, Salvatore,Castano, Cera, Rosato, a mijlocasului-aripa Mario Corso, a vedetelor Rivera, Mazzola si Gigi Riva, a extremelor Domenghini, Prati si Causio, a golgheterului Boninsegna. Ce jucatori!!! Italia a schimbat repede generatile, la mijlocul anilor ’70 si Enzo Bearzot a adus al treilea titlu mondial in 1982, in Spania. Cu un Dino Zoff, capitan de echipa si cel mai batran campion mondial(40 de ani), cu aprigul Gentile, cu urmasul lui Picchi, Gaetano Scirea, cu tanarul Bergomi(doar 18 ani), cu Collovatti, Tardelli, Oriali, Causio, Bettega, Antognoni, Graziani si Altobelli. Dar mai ales cu travalil si driblindurile neobositului Bruno Conti si golurile neasteptate ale oportunistului Paolo Rossi. In 1990, Italia a organizat Campionatul Mondial si toata lumea spera la al patrulea titlu mondial. Semifinala cu Argentina lui Maradona a fost insa sfarsitul unui vis frumos, iar patru ani mai tarziu Italia va si din nou foarte aproape (pierzand finala mondiala, la penalty-uri, in fata Braziliei). Si parka destinul dorea sa apropie tot mai mult “squadra azzura” de un trofeu. In anul 2000, la C.E. din Belgia si Olanda, Italia conducea prin golul lui Marco Delvecchio. Dar Wiltord si Trezeguet vor transforma in cateva minute extazul in agonie. Si Italia va iesi din nou infranta. Campionatul Mondial din Germania-2006 –a incununat o lunga asteptare a italienilor, care devin campioni ai lumii pentru a patra oara. Este vremea lui Buffon, Cannavaro, Nesta, Grosso, Oddo, Gattuso, Pirlo, Camoranesi, Perotta, Totti, De Rossi, Del Piero, Toni, Iaquinta si Inzaghi. E vremea Italiei! FORZA ITALIA!

Cupa Europei(II) MANDRIA COCOSILOR GALICI

Franta este dubla campioana europeana ( 1984 si 2000) si campioana mondiala (1998). De asemenea, a mai ajuns in semifinalele C.M. in 1958, 1982, 1986, 2006 si ale C.E. in 1960, 1996 si 2004. Asadar este o echipa foarte puternica ce se bazeaza dintotdeauna pe un joc-spectacol. Francezii au avut mereu jucatori foarte buni, multi dintre ei fiind originari din alte tari (si devenind francezi prin “adoptie”). Francezii au avut trei generatii de exceptie, care s-au autodepasit una pe cealalta. De fiecare data, un jucator genial si charismatic a devenit liderul acestor generatii si a avut un rol determinant la succesele echipei. Primul a fost Raymond Kopa (oriGinar din Polonia,”Kopanewski”). In perioada anilor 1954-61 acesta a fost unul dintre cei mai buni jucatori din lume, ajungand sa evolueze alaturi de Gento, Di Stefano si Puskas in celebra echipa a Realului anilor ’50. Cu Kopa in teren -capitan si conducator de joc- Franta a atins semifinale mondiale si europene , avand o echipa in care mai straluceau nume precum Colonna, Kaelbel, Jonquet, Marche, Hidalgo, Piantoni, Vincent si Fontaine. Apoi, pentru aproape doua decenii francezii au dat doar jucatori, niciodata echipe. Incepand cu sfarsitul anilor ’70 o noua stea a fotbalului aparea in Franta: Michel Platini. Avand origini italiene, Platini a devenit motorul echipei nationale si a campioanei Italiei –Juventus Torino. Franta a jucat semifinale mondiale( prima, cea din 1982, in Spania, ramasa celebra ca una din cele mai frumoase partide din istorie) si a reusit sa castige primul sau trofeu important –Cupa Europei (1984) . Francezii au beneficiat atunci de jucatori de exceptie precum portarii Bats si Ettori, fundasii Bossis, Amoros, Tresor si Domenech, mijlocasii Giresse, Fernadez si Tigana si atacantii Six, Rocheteau, Lacombe si Papin. Apoi, dupa retragerea lui Platini au urmat din nou 10 ani fara performante. Ginola, Papin Boli sau Cantona erau vedete mondiale la inceputul anilor ’90, dar “nationala” nu se regasea. Totul a culminat cu dezastrul de pe “Parc de Princes” din Paris, cand pierzand in fata Bulgariei , Franta a ratat si mondialul american (dupa cel din 1990). A fost momentul decisiv al inlocuirii lui Gerard Houllier cu Aime Jacquet, iar noul antrenor a renuntat la vedete si a inceput constructia marii echipe a Frantei. Personal, consider ca Franta anilor 1996-2000 este una din cele mai puternice nationale din istoria fotbalului. O multinationala in care se regaseau alaturi de autohtonii Blanc, Deschamps, Guerin, Barthez, Guivarch’e, Petit si Dugarry, jucatori de culoare din fostele colonii franceze –Thuram, Lama, Desailly, Karambeau, Makelele, Vieira si Henry- “argentinianul”Trezeguet, “armeanul” Djorkaeff, “bascul” Lizarazu sau “spaniolul” Pires. Deasupra tuturor insa a fost Zinedine “Zizou” Zidane., un jucator din categoria Di Stefano, Pele, Cruyff, Maradona. Algerian de origine, Zidane s-a remarcat la Girondins Bordeaux, Juventus si Real Madrid, dar mai ales in nationala franceza, care a devenit pentru un deceniu a lui “Zizou”( adulat de francezi, erou national dupa victoria din 1998 impotriva Braziliei). Astazi Franta este o combinatie post-Zidane, de vechi si nou. Pentru unii jucatori, aflati la finalul carierei acest “european” poate fi ultimul( cazurile lui Coupet, Thuram, Vieira, Makelele, Gallas, Henry), pentru altii este doar inceputul ( Benzema, Ben Harfa, Flamini sau Ribery). Coroana de lauri a lui Zidane pare insa prea mare pentru oricine, iar grupa Frantei, cu Italia, Olanda si Romania este una din cele mai grele din istorie. Asadar, privesc cu scepticism evolutia francezilor la acest turneu, gandindu-ma inca nostalgic la tehnica impecabila si finetea geniala a Marelui Zidane. ALLEZ LES BLEUS!

Cupa Europei (I) PANZERELE GERMANE

Germania este un colos al fotbalului. Tripla campioana mondiala ( 1954, 1974, 1990 ) si europeana (1972, 1980, 1996), Germania a mai jucat alte patru finale mondiale (1966, 1982, 1986, 2002) si doua europene ( 1976 si 1992), dovedind o constanta remarcabila. Aceste performante fac din Germania cea mai galonata echipa a Europei, o favorita certa la castigarea Campionatului European. Primele adversare, cele din grupa B, sunt Austria, Polonia si Croatia. In mod firesc Germania ar trebui sa domine grupa ei , Croatia fiind singura care i-ar putea pune probleme. Dar cum in fotbalul de astazi, mai mult decat in cel de ieri surprizele pot aparea usor, nemtii trebuie sa dovedeasca prudenta si echilibru, rigurozitate si spirit de echipa. Germania de pana in 1946 s-a transformat la finalul anilor ’40 in R.F.G. (in vest) si R.D.G.(in est). Prima, avea sa realizeze performante deosebite, palmaresul ei fiind recunoscut de F.I.F.A. si U.E.F.A. in 1990 ca fiind al Germaniei Unite. Asadar primele performante mondiale si europene au fost obtinute de nemtii occidentali, esticii ramanand mereu in umbra “capitalistilor” din vest. Si asta cu toate ca, la Cupa Mondiala din 1974, probabil cea mai puternica nationala vest-germana din istorie a fost invinsa de sora ei estica cu 1-0 (gol marcat de Sparwasser).Regula era insa alta, anume ca Germania Federala domina deja Europa. Dupa generatia 1954, condusa de legendarul antrenor Sepp Herberger – cu Liebrich, Rahn, Morlock, fratii Ottmar si Fritz Walter- Germania avea sa joace finala C.M. 1966 (pierduta in fata Angliei) si o extraordinara semifinala de C.M. 1970 (cu Italia, pierduta de asemenea). Era o echipa ce imbina experienta unor jucatori precum Uwe Seeler, Karl-Heinz Schnellinger si Helmut Haller cu uriasul talent al tinerilor Beckenbauer, Muller, Overath sau Maier. In 1972, Germania de Vest invingea Uniunea Sovietica in finala C.E. cu o echipa de exceptie, foarte tanara, echipa ce va deveni doi ani mai tarziu campioana mondiala. Cu Maier in poarta, Vogts si Breitner fundasi laterali, Schwarzenbeck si Beckenbauer centrali, Netzer (sau Overath), Hottges si Bonhof la mijloc, Uli Hoeness, Grabowski si Muller in atac. In 1976, Germania –campioana mondiala si europeana- juca din nou finala C.E. Surprinzator, avea sa o piarda in fata Cehoslovaciei. Ramanea insa in continuare o mare echipa, aparand jucatori noi precum Dietz, Heynckes, Dieter Muller. Retragerile veteranilor Gerd Muller (1974) Beckenbauer(1977) si Sepp Maier (1979) au oferit sansa altor jucatori devaloare sa apara, iar in 1980 la Roma, Germania Federala redevenea Campioana a Europei ( invingand Belgia) Era inceputul unei alte generatii, cea a lui Rummenigge, Kaltz, Magath, Schuster, Dremmler, Hrubesch, Schumacher si Stielike. In 1990, “Keiserul”Franz Beckenbauer avea sa conduca Germania spre al treilea titlu mondial, iar aceeasi echipa avea sa joace in 1992 finala C.E. ( condusa acum de Berti Vogts. Nemtii aveau un lot fantastic, aproape pe fiecare post existand cel putin doi jucatori de valoare ( Illgner si Kopke in poarta, Reuter, Berthold, Buchwald, Augenthaler, Helmer, Kohler, Brehme in aparare, Thon, Matthaeus, Littbarski, Moller, Haessler, Effenberg, Sammer la mijloc, Riedle, Klinsmann, Voller in atac.) In 1996 Germania va triumfa din nou la Campionatul European, invingand Cehia. Generatia ’90 se schimbase aproape total ( Kopke-Reuter, Babbel, Sammer, Kohler, Ziege- Moller, Eilts, Hamann –Kuntz, Klinsmann + arma secreta Oliver Bierhoff). Astazi, Germania vine dupa un Campionat Mondial in care a cucerit pe teren propriu medaliile de bronz si are in continuare jucatori deosebit de valorosi. Balack, Schweinsteiger si Klose sunt motoarele de atac, iar Metzelder si Mertesacker stalpii apararii. Personal, in lipsa Angliei, voi fi suporterul nemtilor la acest turneu final. Iar istoria si traditia Germaniei impune jucatorilor de azi sa incerce sa devina la fel de puternici precum cei din trecut. DEUTSCHLAND UBER ALLES!

CUPA EUROPEI -Preview-

Incep prin a spune ca tot ceea ce voi scrie in acest serial despre Campionatul European de Fotbal si despre echipele participante se bazeaza pe cunostinte proprii legate de istoria fotbalului in general si despre aceea a celei mai importante competitii continentale inter-tari in special. Nu ma voi “inspira” ,prin urmare, din alte surse decat cele ale propriei memorii. Convins ca pentru cativa dintre cititorii blogului meu acest serial va fi cel putin interesant, sper ca el sa le provoace curiozitatea de a cerceta mai profund anumite aspecte ale fotbalului. Asadar, in aceasta vara Elvetia si Austria sunt tarile organizatoare ale celei de-a 13-a editie a Campionatului European de Fotbal. Castigatoarele “Cupei Europei, cum s-a numit la inceput competitia au fost pe rand Uniunea Sovietica ( 1960 ), Spania (1964 ), Italia ( 1968 ), Germania Federala ( 1972), Cehoslovacia ( 1976 ), Germania Federala (1980 ), Franta (1984 ), Olanda ( 1988 ), Danemarca ( 1992 ), Germania ( 1996 ), Franta ( 2000) si Grecia ( 2004). O simpla privire asupra fostelor castigatoare ne poate face sa tragem anumite concluzii: 1. Germania si Franta sunt singurele echipe care au castigat mai multe editii ale C.E. 2. Alaturi de Italia, aceste echipe au cucerit si Campionatul Mondial. 3. Mari surprize au fost castigarea C.E. de catre Danemarca si Grecia. 4. Echipe precum Spania si Olanda, nu au castigat niciodata Cupa Mondiala, triumfand insa in C.E. 5. Uniunea Sovietica si Cehoslovacia sunt singurele echipe din Europa de Est care au cucerit un trofeu european. 6. Anglia este singura echipa europeana care a castigat Campionatul Mondial, dar nu a reusit sa obtina un success in C.E. In serialul ce urmeaza voi incerca sa fac o prezentare a echipelor participante la Campionatul European -2008, a istoriei acestora, a performantelor lor. De asemenea voi vorbi despre marile absente ale acestei editii si despre mari jucatori din trecut si de astazi. Asa dupa cum am precizat la inceput sper ca articolele viitoare sa motiveze cititorii spre cunoasterea istoriei unui fenomen social mondial , asa cum este fotbalul.

Comentariul lui Dudu la articolul "Cultul fotbalului"

"Cum spuneai si tu, toata viata mea am pledat pentru corectitudine, probabil asa am fost crescut de mic, in spiritul dreptatii si corectitudinii, dar te intreb bunul meu prieten si frate, cand e vorba de fotbalul romanesc unde mai e dreptatea, si mai dureros, unde mai e corectitudinea? probabil au murit de multa vreme, cum ziceai tu poate odata cu unica echipa a Rapidului care a castigat campionatul pe merit. Revenind la meciul de aseara sunt totusi doua intrebari la care nu le gasesc raspunsul inca: prima ar fi de genul, de ce arbitrul dupa ce a iesit aproape "plangand ca o femeie" a reintrat barbateste pe teren si s-a dus exact la locul cu pricina, fara ca sa fie nevoie de acest lucru, parca ca si cum cauta nodul in papura, iar a doua intrebare unde a disparut razboinicul luminii care se bate cu pumnul in piept si se lauda ca vrea dreptatea si se lauda ca el castiga doar pe teren? de ce nu cere rejucarea partidei? In final vreau sa precizez ca DACA va incepe curatirea fotbalului romanesc si a celor din tribuna, o data cu pierderea meciului de catre Rapid cu 3-0 la "masa verde" sunt de acord cu aceasta sanctiune, in schimb DACA aceasta manevra va fi data doar cu scopul ca Steaua sa obtina o noua victorie cu cantec, dupa cele cu CFR Cluj si Urziceni si mai ales dupa finalurile ultimelor 3 sezoane, e din ce in ce mai clar ca personajul mult blamat Valentin Ceausescu a fost inlocuit de un altul mult mai prost pe nume Gigi Becali care de data asta, fara influenta, dar cu multi bani reuseste sa faca orice in fotbalul romanesc. Inchei prin a-l felicita pe Mircea Rednic pentru felul in care a mobilizat echipa, chiar la ultimul lui joc, sa bata pe Steaua mult apreciata de toata presa stelista...Iubesc fotbalul, deci exist! (Dudu)" COMENTARIUL MI-A FOST TRIMIS DE DUDU PE MAIL, ASTAZI, 21 MARTIE 2008. II MULTUMESC PENTRU INTERES

Cultul fotbalului

“..Sa lasam campionatul sa se joace pe teren..” a spus Constantin Zotta, directorul general al Rapidului. Corect, pe teren. Dar oficialul din Giulesti, uita ca meciul interupt aseara in minutul 73 s-a jucat pana atunci pe teren. Echipa pe care o reprezinta conducea de cateva minute cu 1-0, juca un fotbal bun, iar meciul parea sa nu scape de sub control, arbitrul Deaconu-considerat de multi arbitrul roman al momentului- avand o prestatie echilibrata, corecta, fara repros. Si totusi, terenul se termina unde incepe tribuna. Asta nu intelege Zotta. Cand chiar arbitrul este lovit din tribuna cu obiecte care ii pot afecta integritatea corporala, cand presiunea suporterilor se transforma in ploaie de obiecte ce zboara inspre teren, regulamentar arbitrul trebuie sa opreasca jocul. Se intampla la fel si in Italia, in Spania sau in Champions League. Iar cand furia “fanilor” degenereaza in asa masura incat jocul nu se mai poate disputa fara a pune in pericol integritatea fizica a fotbalistilor si arbitrilor, “omul in negru” nu poate face altceva decat sa fluiere sfarsitul partidei. Iar Deaconu a judecat in consecinta, impecabil. “Deaconu a plans ca o femeie..” continua Cristi Sapunaru, fundasul rapidist care a marcat in minutul 68. Poate ca e asa, desi lacrimile nu sunt apanajul exclusiv al femeilor, iar durerea nu poate fi primita cu zambete pe buze decat poate in gandirea sado-masochista a jucatorului in cauza. Acelasi jucator care a aplaudat la final tribuna din care s-au aruncat obiecte asupra “centralului” si a jucatorilor, a strigat incitator cuvinte obcene la adresa suporterilor stelisti aflati in tribuna si a iesit “triumfator” aratandu-le degetele mijlocii. Poate Sapunaru e fan al trupei Parazitii, ca multi dintre noi, poate ca lacrimile lui Diaconu au trezit in el imboldul “de a fi barbat” sau poate ca el doar isi merita locul intr-o echipa cunoscuta de rivalii traditionali ca “Tiganii din Giulesti” sau “Ciorile”. Rapid – Steaua nu e un derby. In ciuda frustrarilor si complexelor rapidiste, hranite in ultimul timp de obsesiva retorica anti-Steaua sau anti-Dinamo a unor personaje precum Copos, Zotta, Costache sau Rada, Rapidul va ramane mereu o echipa de cartier, iubita de batrani care isi amintesc de generatia anilor’60 ( cu Dan Coe, Motroc, Raducanu, I.Ionescu, Culae Lupescu, Greavu, Dumitriu si altii, necunoscuti de cei tineri) si sustinuta de cei ce nu se pot resemna cu gandul ca Steaua –Dinamo e singurul meci in care orgoliile, traditia, palmaresul si capitalul de simpatie al oamenilor se ingemaneaza in ceea ce se numeste un derby. Dar Rapidul de astazi e tot mai departe de imaginea celui de acum cateva decenii. Un Culae Lupescu (campion cu Rapid in 1967) nu a ezitat sa isi duca copilul, pe Ionut, la Dinamo. Iar acesta a devenit un simbol in “Stefan cel Mare”, intrecandu-si prin valoare si rezultate parintele. Pe Rica Raducanu, mereu zambitor, adevarata imagine a Giulestiului, nu l-am auzit vorbind niciodata urat despre Dinamo sau Steaua (pentru acest din urma club, el chiar jucand, spre finalul carierei). Dar Copos –utecistul lipsit de lider la club, mereu facand jocurile de culise, initiator al spagii in fotbalul romanesc- si lacheii sai (Zotta, Rada, Costache) sunt astazi mai rapidisti decat adevaratii rapidisti. Cultul fotbalului lipseste atat suporterului roman, cat si conducatorului de club roman. Si din pacate acest lucru se transmite si jucatorilor, arbitrilor, antrenorilor. Iar ceea ce s-a intamplat aseara in Giulesti se datoreaza, in opinia mea, tocmai acestei alienari fata de fenomenul fotbalistic. Fara sa vreau imi revin in minte imagini de la meciul disputat intre Inter si Liverpool, pe “Giuseppe Meazza”, in urma cu doar 3 saptamani. Desi eliminati din Champions League in urma unor partide in care echipa lor a primit cartonas rosu si pe Anfield si pe teren propriu, intreg stadionul a aplaudat la finalul meciului, italieni si englezi deopotriva. Era o incantare, o atmosfera ce te provoca la a plange “ca o femeie”. Si nu se poate sa nu ne gandim la distanta ce ne separa de Champions League mai ales ca traire interioara si de-abia apoi ca participare propriu-zisa. Revenind la evenimentele de aseara, de pe stadionul Giulesti, concluzionez doar ca Rapidul ar trebui sa primeasca sanctiuni drastice, sa piarda jocul, sa fie tratata cu toata duritatea. Sunt dinamovist, ultimul lucru pe care l-am dorit aseara era sa castige Steaua ( mai ales la”masa verde”), dar cred ca astfel “epoca de aur” a lui Copos in Giulesti ar primi un sfarsit meritat. E timpul ca Rapidul sa revina de unde a plecat inainte de Copos, sa redevina un “glas al rotilor de tren”. PS. ARTICOL DEDICAT LUI DUDU, A CARUI DRAGOSTE DE FOTBAL SI INVERSUNARE INTRU CORECTITUDINE M-A INSPIRAT SI M-A MOTIVAT IN SCRIEREA LUI.

Cinema Paradiso -2008 -

FILMELE LUNII MARTIE 1. SIDEWAYS ( productie SUA, 2004) R: Alexander Payne; 2. MEDITERRANEO ( productie Italia, 1991 ) R: Gabriele Salvatores 3. TROPA DE ELITE (productie Brazilia, 2007) R: Jose Padilha; 4. PARIS JE T’AIME ( coproductie, 2006) R: 21 de regizori; 5. THE NEW WORLD ( productie SUA, 2005 ) R:Terrence Malick; 6. L’ENFANT ( PRODUCTIE Belgia/Franta, 2005) R: Jean Pierre si Luc Dardenne 7. 10,000 B.C.(productie SUA, 2008) R: Roland Emmerich; 8. IRINA PALM ( productie Belgia/ Anglia /Germania, 2007 ) R: Sam Garbarski; 9. THE LAST LEGION ( productie Anglia, 2007) R: Doug Lefler;

Poeti disparuti - Omar Khayam

ULCIORUL Ramai sa mai ciocnim o cupa La hanul vechi de pe coclauri Caci pentr-un vin si pentru tine Mai am in san trei pungi cu aur Ramai sa ne-alungam tristetea Si setea fara de-alinare Cu vinul negru de la hanul Din valea umbrelor fugare Stii tu, frumoaso, ca ulciorul Din care bei infrigurata E faurit din taina sfanta Din taina unui trup de fata L-a faurit candva olarul Cel inspirat de duhul rau Din taina unui trup de fata Frumos si cald ca trupul tau Inmiresmeaza-te frumoaso Ca pe-un altar de mirodenii Cand zarea-i plina de albastru Cand lumea-i plina de vedenii Si-atat cat darurile noastre Mai au pe margini bucurii Caci maine in zadar vei bate La porti de suflete pustii Ca maine-om putrezi-n morminte Uitati nepomeniti de nimeni Caci maine vor veni olarii Sa fure lut din tintirime Si trupul tau care mi-e astazi Cel mai iubit dintre limanuri Va fi un biet ulcior din care Vor bea drumetii pe la hanuri

OSCARURI 2008 .Post scriptum..

Oscarurile 2008 au adus putine surprize si mai multe confirmari. Am incercat pe parcursul a aproape o luna de zile sa urmaresc cat mai multe din filmele ce puteau castiga anul acesta pretiosul trofeu. Cu doar cateva ore inainte de ceremonia premiilor am incercat sa fac anumite previziuni, identificand insa si favoritii expertilor de la Hollywood. Dupa ce rezultatele acestui an au devenit cunoscute, in 25 februarie ( adica ieri dimineata ), am constatat ca in unele cazuri am avut dreptate, in altele nu. Asadar.. Marele castigator a fost “No country for old men” al fratilor Joel si Ethan Cohen. Aici eu am mizat pe “Atonement”, mai mult cu vocea inimii, decat a ratiunii. In schimb, m-am bucurat pentru fratii Cohen -premiul la categoria “Regie” si pentru Javier Bardem pentru “Rol secundar masculin”. Tot la capitolul “reusite” se numara Daniel Day Lewis (Actor principal), Marion Cotillard (Actrita principala) si cel mai bun scenariu adaptat ( No country for old men). Tilda Swinton a invins-o pe favorita mea Saorise Ronan la categoria “Rol secundar feminin”. Cel mai bun film strain a fost ales “The counterfeiters”(pe care urmeaza sa il vad acum), iar la capitolul “Animatie” a castigat “Ratatouille”, desi “Persepolis”e din punctul meu de vedere o capodopera, deloc conventionala insa. Oricum ma bucur ca am putut urmari atat de multe filme bune, intr-un asa de scurt timp. Si pentru asta multumesc si eu “Academiei”..

OSCARURI 2008 (4)

OSCARURI 2008 - VOTURILE LUI ADRIAN SPARTAN* 1.BEST PICTURE – Atonement; 2.BEST DIRECTOR - Joel & Ethan Cohen; 3.BEST ACTRESS IN A LEADING ROLE – Marion Cotillard; 4.BEST ACTOR IN A LEADING ROLE – Daniel Day Lewis; 5.BEST ACTRESS IN A SUPPORTING ROLE – Saorise Ronan; 6.BEST ACTOR IN A SUPPORTING ROLE – Javier Bardem 7.BEST ORIGINAL /ADAPTED SCREENPLAY – Michael Clayton / No country for old men; 8.BEST ART DIRECTION – Sweeney Todd..; 9.ACHIEVEMENT IN COSTUME DESIGN – Sweeney Todd..; 10.ACHIEVEMENT IN CINEMATOGRAPHY – There will be blood; *Am apreciat doar categorii pe care le-am putut evalua prin vizionarea filmelor. Astfel, in privinta unor premii (chiar foarte importante, precum “best foreign language film”) nu imi pot forma o opinie pertinenta datorita faptului ca nu am reusit sa urmaresc toate filmele inscrise la acea categorie. OSCARURI 2008 - VOTURILE SPECIALISTILOR** 1.BEST PICTURE – No country for old men; 2.BEST DIRECTOR - Julian Schnabel; 3.BEST ACTRESS IN A LEADING ROLE – Julie Christie; 4.BEST ACTOR IN A LEADING ROLE – Daniel Day Lewis; 5.BEST ACTRESS IN A SUPPORTING ROLE – Tilda Swinton; 6.BEST ACTOR IN A SUPPORTING ROLE – Javier Bardem 7.BEST ORIGINAL /ADAPTED SCREENPLAY – Juno / There will be blood; 8.BEST ART DIRECTION – There will be blood; 9.ACHIEVEMENT IN COSTUME DESIGN – Atonement; 10.ACHIEVEMENT IN CINEMATOGRAPHY – The diving bell and the butterfly; **Categoriile sunt aceleasi, tocmai pentru a face o analiza comparata intre voturile mele si previziunile expertilor, asa cum apar ele pe site-ul Oscarurilor.

O ISTORIE EMOTIONALA - KOSOVO

De ce este atat de important Kosovo pentru sarbi? In fond, atata timp cat populatia majoritara din aceasta regiune este de origine albaneza si religie musulmana, de ce guvernul sarbesc tine atat de mult ca acest teritoriu sa ramana al Serbiei? Cateva randuri pot aduce anumite clarificari si pot creea o perspectiva istorica asupra situatiei. Kosovo a facut parte in antichitate din Imperiul roman (mai precis din provincial Iliricum), fiind locuit de iliri, o populatie cu origini tracice ( la fel ca stramosii daci). Odata cu incursiunile slavilor in Balcani , in secolele VI-VII, populatia romanizata din aceste zone s-a retras spre munti. Ulterior, alaturi de invazile avarilor au ajuns in aceste zone sarbii, croatii si bulgarii. Sarbii, popor slav venit din nordul Marii Negre s-au dezvoltat pana in secolul al XII-lea pe teritoriile cunoscute si astazi in mai multe regate mici slavone (asemanatoare primelor voievodate romanesti). La inceputul secolului al XIII-lea Stefan Nemanjia uneste pe sarbi si creeaza un stat independent atat politic, cat si religios (ortodox). Centrul economic, politic, militar si cultural al statului sarbesc va deveni in aceasta perioada regiunea Kosovo. Astfel, intre anii 1217 si 1448 Kosovo este inima unui regat sarbesc puternic care in a doua jumatate a secolului al XIV-lea devine cea mai importanta formatiune statala a Balcanilor. In anul 1389, la 28 iunie, la Kosovopoljie( Campia Kosovo) regele sarb Lazar este infrant de oastea otomana condusa de sultanul Murat. Astazi, acea zi este ziua nationala a Serbiei, iar Lazar a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Sarba. In 1459 Serbia devine pasalac turcesc, iar acest fapt este izvorul problemelor dintre sarbi si albanezi in Kosovo. Imperiul Otoman a dus o politica de impunere fortata a religiei musulmane in aceste regiuni, nobilimea sarba- crestina- fiind supusa abuzurilor si exterminarii. In Albania, nobilimea si aproape intreaga populatie a imbratisat Islamul. In aceste conditii, tot mai multi albanezi au ajuns in regiunea Kosovo, pe fondul parasirii acestor locuri de sarbi. O importanta rascoala a sarbilor( la sfarsitul secolului al XVII-lea) s-a soldat cu alungarea sarbilor la nord de Kosovo si islamizarea acestei regiuni. Turcii si albanezii au dus crunte represalii impotriva populatiei sarbe, ortodoxe, dar in Kosovo a ramas centrul religios al sarbilor pana in secolul al XIX-lea cand in urma scaderii puterii Imperiului Otoman si a miscarilor de eliberare nationala din Balcani, Principatul Sarbesc si-a castigat independenta(1878). La finalul primului razboi mondial a fost creat regatul Serbiei, Croatiei si Sloveniei. Kosovo a ramas in aceasta perioada parte a Serbiei. In al doilea razboi mondial trupele germane au ocupat Serbia si au impartit-o. Croatia a devenit un stat supus Reich-ului( si beneficiind de un statut privilegiat a dus o politica de exterminare a sarbilor), zona centrala a ramas a Germaniei, nordul a fost alipit Ungariei, iar estul, Bulgariei. Kosovo a devenit parte a Albaniei ocupate de fascistii italieni. Lupta poporului sarb, condusa de Iosip Broz Tito a dus la formarea la finalul razboiului a Statului Federativ Iugoslavia (format din Serbia, Croatia, Slovenia, Bosnia & Hertegovina, Macedonia si Muntenegru). Kosovo a redevenit regiune a Serbiei. Ceea ce s-a intamplat dupa 1991 este deja cunoscut, iar tensiunile si situatia actuala sunt mostenirea acestei istorii. Personal, inteleg pe deplin sentimentalismul istoric al sarbilor in privinta regiunii Kosovo. E acelasi sentimentalism pe care romanii il traiesc in legatura cu Transilvania, ca leagan al romanismului. Pana la urma Kosovo este pentru ei un fel de Sarmizegetusa a noastra, locul in care a inceput practic istoria. Oare Americanii ar putea renunta la cele 13 colonii engleze care au fost punctul de plecare al Statelor Unite de astazi? E o intrebare evident retorica si frustrant de inutila astazi.

OSCARURI 2008 ( 3 ) Previziuni Adrian Spartan.

Oscarurile pentru cea mai buna interpretare intr-un rol secundar ne ofera de cele mai multe ori posibilitatea de a vedea actori cel putin la fel de buni ca si in cazul “premiilor mari”(cele oferite pentru reusitele in roluri principale). De altfel cred ca este chiar mai dificil sa iesi in evidenta intr-un rol secundar si asa cum o arata si titulatura originala, aceea de”supporting role”, actorii ce dau viata unor personaje secundare sunt cei ce sprijina atat filmul in sine, cat si pe colegii lor ce interpreteaza rolul principal. E destul sa insir cateva nume de actori extraordinari care au castigat Oscarul pentru rol secundar: Robert de Niro, Michael Caine, Kevin Spacey, Sean Connery sau Jack Nicholson si evidentiez importanta acestui premiu. In acest an nominalizatii la premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar sunt cat se poate de diferiti, dar au toti un lucru in comun: creeaza personaje care vor ramane cu siguranta in constiinta iubitorilor de film. Prezenta care frapeaza cel mai mult e cea a lui Hal Holbroock, un actor octogenar, cu o cariera bogata mai ales in filme si seriale de televiziune. In filmul “Into the wild” acesta joaca rolul unui batran fost militar de cariera, care se regaseste pentru o scurta perioada de timp in situatia de a interactiona cu un tanar ce i-ar fi putut fi nepot. Desi Holbroock apare in doar ultima jumatate de ora a filmului, amprenta rolului sau este deosebit de puternica, iar delicatetea si sensibilitatea interpretarii sale sunt ravasitoare. Un rol a carui impact imi aminteste de Kevin Spacey in “Se7en”. De asemenea, surprinzatoare este si aparitia pe lista nominalizarilor la acest premiu a lui Casey Affleck, fratele mult mai cunoscutului Ben Affleck. In rolul lui Bob Ford din filmul “The assassination of Jesse James”, C.Affleck are o forta deosebita, inca de la inceputul filmului dand impresia ca inevitabila tradare si ucidere a idolului sau, Jesse James ( Brad Pitt, intr-un rol ce aduce aminte de Robert Redford) este doar o chestiune de timp. Obsesia sa se transforma intr-un complex de inferioritate ce il face sa isi imagineze ca doar ucigandu-l pe cel mai popular spirit al West-ului va reusi sa atinga celebritatea idolului sau. Un rol dificil, complex, ce alterneaza stari si emotii, un rol caruia Affleck ii ofera o nota puternica de veridicitate. Ramanand in aceeasi lume a violentei si a armelor, ajungem la nominalizarea lui Javier Bardem pentru rolul sau secundar din pelicula “No country for old men”a fratilor Cohen. Bardem, nominalizat deja la Oscar (pentru rol principal, in anul 2000), joaca rolul unui ucigas in serie, un psihopat lipsit de orice fel de urma de umanitate. Actor spaniol, cunoscut prin rolurile sale din “Carne Tremula” si “Mar Adentro” , Javier Bardem este in opinia mea principalul favorit, calitatile sale actoricesti dand o extraordinara forta filmului. Criminalul din “No country for old men” este o imagine teribil de greu de uitat, o adevarata unealta in mana unor forte ce par sa il manevreze spre uciderea tuturor celor ce stau in fata telului sau. La fel de interesanta e si imaginea rolului interpretat de Tom Wilkinson, intr-un alt mare film-“Michael Clayton”.Un avocat ce este nevoit sa apere interesele unei companii foarte putenice, dar care are o neasteptata criza a constiintei pe fondul unei boli psihice. Britanicul Tom Wilkinson, la fel ca si Bardem mai are o nominalizare la Oscar (in urma cu cativa ani) si poate castiga anul acesta trofeul, pentru prima data. Rolul interpretat de el, solicitant ca si incarcatura emotionala, da un farmec aparte unui film care pare pe alocuri prea mecanic si tern si care este ridicat mai ales datorita constructiei personajelor. Nu degeaba, atat pentru rolul principal cat si pentru cele doua secundare, actorii sunt nominalizati. Un film special este si “Charlie Wilson’s war”, care il propune, alaturi de Tom Hanks si Julia Roberts, pe castigatorul premiului Oscar in 2005 (pentru rol principal in “Capote”), Phillip Seymour Hoffman. Rolul sau- un agent CIA, recalcitrant cu superiorii sai , dar deosebit de important pentru congresman-ul Charles Wilson, in lupta sa pentru ajutorarea militarilor afgani impotriva fortelor sovietice, la finalul Razboiului Rece. Si ca orice alta interpretare a lui Hoffman si aceasta e una in care talentul, maiestria si finetea lui sunt uluitoare. Dupa parerea mea, chiar Hanks este eclipsat in acest film de rolul facut de Seymour Hoffman. In concluzie, 5 roluri memorabile, 5 interpretari senzationale, 5 actori si un singur premiu…Pacat!

OSCARURI 2008(2) Previziuni Adrian Spartan.

Anul acesta, Oscarul pentru “Cel mai bun actor in rol principal”este o lupta intre 5 actori foarte cunoscuti.: Johnny Depp, Daniel Day Lewis, Viggo Mortensen, George Clooney si Tommy Lee Jones. Cu exceptia lui Mortensen, toti ceilalti au mai fost nominalizati sau au castigat premiul Oscar. Din acest punct de vedere, Viggo Mortensen pare a avea cele mai putine sanse de a castiga Oscarul inca de la prima sa nominalizare. Dincolo de asta insa, actorul cunoscut de public mai ales din trilogia “Stapanul Inelului”, face in filmul “Eastern Promises” un rol mare, interpretand un mafiot rus in Londra. Mortensen reuseste sa creeze extraordinara senzatia ca e un rus adevarat, atitudinea, infatisarea si mai ales accentul parand autentice. Este impresionant cum aceste lucruri ii iasa mai bine decat lui Armin Muller Stahl, actor german care, cel putin in teorie, ar trebui sa intre mai usor in rolul unui non-britanic. Iar Muller Stahl, pe care eu il consider un mare actor, face si el un rol deosebit in “Eastern Promises”. Asa cum am spus insa, sansele la Oscar ale lui Viggo Mortensen par ,in opinia mea, foarte mici. George Clooney a ajuns in sfarsit prin “Michael Clayton” sa aiba un rol principal in care sa isi poata evidentia talentul. Cunoscut parca dintotdeauna mai mult pentru calitatile sale de “Don Juan al Holywood-ului”, burlac declarat, Clooney a luptat destul de mult pentru a trece de la rolul din serialul “ER”, la marea cinematografie. Totul a culminat cu succesul din “Syriana”, in 2005, (cel mai bun actor in rol secundar), an in care a mai fost nominalizat pentru regie si scenariu pentru “Good night and good luck”. In filmul din acest an George Clooney interpreteaza rolul unui avocat specializat in rezolvarea unor probleme complicate care se doresc a fi ferite de ochii publicului.Asa cum spune chiar o replica din film “Pentru potisti el e un avocat, pentru avocati el e un politist”. Rolul este foarte incarcat de emotii si totodata de actiune, hatisurile unor interese economice suprapunandu-se problemelor financiare ale pesonajului principal. Prestatia lui George Clooney dovedeste realism si seninatate, maturitatea artistica a actorului propunandu-l ca pe un candidat serios la Oscar. Pelicula “In the Valley of Elah” e o reusita incercare de a discuta despre principalul subiect politic din America –Razboiul din Irak. In anul in care Tommy Lee Jones face un rol foarte patrunzator in “No country for old men”a fratilor Cohen, el reuseste in “In The Valley of Elah” sa fie asa cum eu nu l-am vazut niciodata- puternic, grav, autentic, un rol dus aproape de perfectiune. Tommy Lee Jones, a reusit in urma cu 15 ani sa castige Oscarul pentru rol secundar masculin in “Evadatul” si mai are o alta nominalizare , pentru “JFK”(1991), dar a devenit apoi un obisnuit al rolurilor secundare si al filmelor de calitate discutabila, gen “Men in Black” sau “Space Cowboys”. Jones reuseste in acest an sa dovedeasca pe deplin ca poate face un rol senzational, ce poate s a il propulseze in galeria marilor actori. Dupa acest film, indiferent de rezultatul Oscarurilor, o merita .Clar si indiscutabil. Despre Johnnie Depp se pot spune foarte multe lucruri. Incep prin a recunoaste, cu nedisimulata sinceritate, ca nu sutn un fan al sau. Rolurile bizare in filme ciudate, ce par a fi specialitatea sa, nu sunt pe gustul meu. Dar valoarea nu tine de gust, iar Depp a adus mereu valoare pe marile ecrane. Versatilitatea sa actoriceasca l-a facut unul dintre actorii recunoscut ca fiind pregatit sa accepte provocari diverse. Mie mi-a placut mai ales in filme ca “Donnie Brasco” sau “The ninth gate”, cu toate ca a fost nominalizat de doua ori la Oscar pentru rolurile principale din “Finding Neverland” si “Pirates of the Carribean I”. In musical-ul deloc conventional al lui Tim Burton, “Sweeney Todd : The Damon Barber of the Fleet Street”, Depp demonstreaza nu doar deja recunoscutele sale calitati de actor, creeand un rol foarte expresiv, dinamic si introvert in acelasi timp, incarcat de charisma si totodata inspaimantator, dar si o voce remarcabila ( pentru mine aceasta fiind surpriza principala). Asadar, complexitatea scenica a interpretarii sale poate fi un important atuu pentru premiul Oscar 2008. Am lasat la final favoritul meu la acest premiu :Daniel Day Lewis. Aparut in urma cu 20 de ani in “lumea buna” a filmului, cu rolul din capodopera lui Jim Sheridan “My Left foot”(pentru care a cucerit Oscarul pentru cel mai bun actor ), Daniel Day Lewis joaca in putine filme, fiind foarte selectiv. Receptiv doar la peliculele ce reliefeaza probleme majore si destine puternice, actorul apare foarte rar in lumina reflectoarelor presei. De alte doua ori nominalizat la Oscar pentru rolurile sale principale in “In numele tatalui” si “The gangs of New York”, Daniel Day Lewis este un actor prea mare pentru a fi discutat. In rolul lui Daniel Plainview din “There will be blood”, Lewis reuseste sa duca intreaca poveste a filmului pe umerii sai, dand viata unui personaj ce devine tiparul inceputurilor marilor oameni de afaceri ai lumii americane, lipsit de scrupule, avid de bani si putere, cu puternice accente criminale care pun stapanire la final pe ultimele licariri de umanitate. Si totusi prin dimensiunea artei sale Daniel Day Lewis se incapataneaza sa te faca sa intelegi si sa accepti defectele personajului sau si acest lucru il face unic, genial. Un actor ce merita sa intre in grupul select al actorilor cu doua Oscaruri pentru rol principal : Spencer Tracy, Marlon Brando, Jack Nicholson sau Tom Hanks.

OSCARURI 2008(1) Previziuni Adrian Spartan.

“Michael Clayton” e probabil cel mai “American” dintre filmele nominalizate in acest an la Oscar. O actiune sinuoasa, in acelasi timp interesanta si provocatoare, dar si foarte intortocheata. George Clooney este un avocat specializat in “dirty works” pentru o puternica firma de avocatura. Un coleg de-al sau, ( sublim interpretat de Tom Wilkinson)genial, dar si suferind de tulburari psihice, devine la un moment dat cuprins de remuscari, atunci cand intelege ca apara, de peste 6 ani, interesele unei corporatii americane lipsita de scrupule. Ceea ce pare simplu devine insa din ce in ce mai complicat. Un film teribil de bine construit, in care fiecare subiect isi joaca excelent cartea ce pare castigatoare. La final, totul se termina totusi prea previzibil si pozitiv.Un film ce are ceva si din “Dosarul Pelican” , dar si din “Avocatul Diavolului”. Si prin motivul cartii, care te face sa iti pui intrebari si sa nu gasesti raspunsuri, ceva din “A noua poarta”. Un film ce te imbie la a-l reviziona. “Juno” e o pelicula surprinzatoare. Dupa ce urmaresti acest film , ai senzatia ca lumea poate inca sa spere la idealul perfectiunii umane. Adolescenta Juno ramane, la doar 16 ani, insarcinata. Tatal copilului, un coleg de liceu de care aceasta realizeaza ca este indragostita, dar care pare la inceput un natang lipsit de capacitatea de a intelege situatia. Parintii fetei-model de intelegere umana. Parintii adoptivi, pe care Juno ii gaseste rapid viitorului bebelus-un cuplu tanar, bogat, dar care doar mimeaza o casnicie fericita. Filmul imi pare totusi lipsit de naturalete, totul parand un basm. Cei drept, ca mai toate basmele, un basm frumos, cu happy-end. Actrita principala, Ellen Page, da insa prin interpretarea sa o forta extraordinara unui film ce merita, astfel, nominalizarea la Oscar. Atonement este, in opinia mea, cea mai frumoasa poveste romantica de la “Pacientul Englez” al lui Minghella. Vietile a doi tineri ce se iubesc sunt distruse, iar iubirea lor moare datorita implicarii surorii mai mici a personajului feminin, interpretat de frumoasa si seducatoarea Keyra Knightley. Cei ce urmaresc filmul nu constientizeaza insa gravitatea faptei micutei Briony decat la sfarsit, cand ceea ce parea un final fericit se transforma intr-un sir de flash-back-uri naucitoare, ce oglindesc o drama pe care era greu sa o fi prevazut pana atunci. Un film ce pare facut pentru a castiga mintea si sufletul celui ca il priveste, un film puternic si sensibil in acelasi timp, cu o prestatie remarcabila a tinerei actrite Saoirse Ronan. “There will be blood” este un film-destin, ce urmareste viata unui personaj fabulos de bine intruchipat de Daniel-Day Lewis. Prospector de terenuri petroliere, la inceputul secolului al XX-lea, personajul principal Daniel Plainview, traieste o adevarata frenezie spirituala atunci cand descopera petrol. Dupa un timp pasiunea se transforma in obsesie, iar umanitatea lui Daniel se faramiteaza sub impulsul lacomiei si orgoliului. Acestea il fac sa puna pe plan secundar viata fiului sau si o eventuala existenta linistita, implinita, in dorinta sa, aproape patologica de a arata ca este cel mai bun in bransa sa. Atunci cand interesele sale se lovesc de cele ale unui sarlatan, Eli Sunday (Paul Dano), ce foloseste ca arma religia, Daniel pare gata de orice, in numele ambitiei sale. Finalul, desi usor abrupt, defineste perfect esenta filmului. Acolo unde exista lacomie, exista razbunare si sange. “No country for old men” este opera fratilor Ethan si Joel Cohen, scenaristi si regizori ce si-au creat un stil propriu, inimitabil. Dupa “Barton Fink”, “Fargo”, “Marele Lebowski” sau “The Lady killers”, acest nou film marca Fratii Cohen e o incantare. Un scenariu cu multe schimbari de situatii si ritm, un film despre oameni buni si oameni rai, traind laolalta intr-o societate ce parca nu mai pare croita pentru oameni batrani ce isi doresc o viata tihnita. Un criminal in serie, dezumanizat si terifiant de insensibil, o adevarata “masina de ucis” , ceva intre Hanibal Lecter si Terminator, este firul stabil al unui film in care celelalte personaje graviteaza intre legal si ilegal. Un final ce lasa privitorului posibilitatea sa desluseasca singur, sa interpreteze, sa mediteze. Un film mare, asa dupa cum ma asteptam de la preferatii mei. In concluzie, cinci filme foarte bune. Greu, aproape imposibil de prevazut cine va lua marele premiu. Personal, mizez pe “Atonement”(mai mult cu sufletul), si pe “There will be blood”(mai mult cu mintea). Restul ar fi pentru mine o surpriza. Dar, nu-i asa? si surprizele fac parte din viata.

Un alt fel de a face ISTORIE

La 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler devine Cancelar al Germaniei. Se incheia astfel perioada grea pe care NSDAP (Partidul Nazist) a folosit-o intre 1924 si 1932 pentru a deveni un partid puternic al Germaniei. Cel ce se va intitula in scurt timp Fuhrer si despre care se va vorbi mai tarziu ca despre cel mai teribil dictator al lumii, conducea in 1933 un guvern format in mare parte din politicieni care nu aveau simpatii national-socialiste. A fost insa inceputul preluarii puterii absolute in Germania, tara cea mai civilizata a Europei, care i-a dat lumii pe Bach, Goethe sau Kant. Modul in care Hitler a devenit stapan absolut al Germaniei este un exemplu exceptional de imbinare a fortei charismatice a ideologiei naziste in anii grei de recesiune economica mondiala din perioada 1929-1933 si abilitate politica dusa la extrem. Peste acestea se adauga o incredibila stiinta politica, foarte usor trecuta cu vederea in prezent. Caci prea adesea apare imaginea simplista a criminalului Adolf Hitler, neevidentiindu-se in nici un fel ca inainte de a ucide milioane Hitler si-a impus vointa asupra a zeci de milioane de oameni. Ori acest lucru a fost posibil datorita fortei pe care personalitatea sa a exercitat-o asupra unor oameni politici, care au sfarsit la marginea unei istorii scrise de popoarele care au castigat razboiul. Oameni fara de care Al Treilea Reich nu ar fi existat. Se stie foarte putin despre acestia si aceasta necunoastere a lor ma face sa incerc, prin aceste randuri, o reasezare a lor intr-o lumina mai apropiata de adevar. Hitler s-a sprijinit in toate domeniile pe oameni de mare valoare. Aproape in fiecare zona a conducerii au fost numiti, personalitati care isi cunosteau foarte bine responsabilitatile. La externe Konstantin Von Neurath si mai apoi, din 1938 Joachim Von Ribbentrop. Primul, licentiat in drept, a fost intre 1903 si 1933 ambasador la Londra, Constantinopol, Copenhaga si Roma, al doilea si-a petrecut tineretea in Franta, Anglia si Statele Unite si a fost, la randul sau ambasator, la Londra. Ministru de interne a fost numit in 1933 Wilhelm Frick, la fel ca si Neurath si acesta terminase Faculatate de Drept la Heidelberg(probabil cea mai prestigioasa universitate germana. Nou-infiitatul Ministru al Culturalizarii Publice si Propagandei i-a revenit celui mai mare orator al Germaniei, Joseph Goebbels. Licentiat in litere si doctor in filosofie, inainte de a se alatura lui Hitler, acesta a lucrat ca jurnalist si functionar bancar. Probabil cel mai puternic om de stat, dupa Fuhrer, Herman Goring, Presedinte al Parlamentului (1932-1933) si prim-ministru al Prusiei, a absolvit Colegiul Militar la Berlin, fiind in primul razboi mondial unul dintre cei importanti aviatori germani. Economia Germaniei a realizatprogrese remarcabile in anii ’30, datorita prezentei la ministerele Economiei si Finantelor a unor oameni precum Kurt Schmitd, Hjalmar Schacht, Lutz Schwein von Krosigk si Walther Funk. Schmitd a fost o somitate in domeniul dreptului si a stiitelor politice, devenind professor la Universitatea din Berlin, inainte de a deveni ministru al economiei, in 1933. Schacht i-a succedat in 1935. Presedinte al Bancii Nationale a celui de al Treilea Reich, Schacht a studiat medicina, litere, stiinte politice si si-a luat doctoratul in economie, fiind recunoscut drept cel mai important economist al Germaniei. Provenind dintr-o veche familie aristocratica germana Contele Schwerin Von Krosigk a studiat dreptul si stiintele politice la Halle, Lausanne si Oxford, iar Walther Funk era licentiat in drept, economie si filosofie. In 1942, Albert Speer il inlocuieste pe Fritz Todt la conducera Ministerului Armamentului. Speer studiase arhitectura la Karlruhe, Munchen si Berlin si a devenit in 1934 arhitect oficial al Reich-ului,poate cea mai importanta opera a sa fiind Stadionul Olimpic din Berlin. Cel caruia i-a succedat, Todt, era la randul sau un remarcabil inginer, absolvent al Institutului Tehnic din Munchen. Ideologul Partidului Nazist, Alfred Rosenberg, devenit in 1942 Ministru pentru Teritoriile din Est, terminase atat Facultatea de Arhitectura, cat si Facultatea Tehnica, aceasta din urma la Moscova. Si ceilalti oameni politici importanti ai Reich-ului au avut la baza studii universitare: Himmler-agronomie, Von Schirach-litere si istoria artei, Frank-dreptul, Ley-doctor in chimie, Hess-economie. Asadar regimul nazist s-a sprijinit pe oameni care inainte de a fi “criminali”, au fost absolventi ai unor prestigioase universitati, dar si patrioti. Multi dintre ei, precum Goring, Von Neurath, Hess sau Todt au primit in Primul Razboi Mondial cea mai importanta medalie militara germana-Crucea de Fier, iar Von Ribbentrop fugise ilegal din S.U.A., in plin razboi,pentru a lupta in armata tarii sale. Dincolo de alte comentarii, este evident ca Hitler s-a sprijinit pe oameni de valoare, care merita judecati de istorie prin prisma rolului lor politic si nu ca simpli ucigasi, cum s-a intamplat la Nurnberg, in 1946. Cum l-au privit insa acesti oameni pe Hitler? Cum au putut acesti oameni cultivati si inteligenti sa il urmeze pe cel numit astazi “cel mai mare criminal din istorie”? Poate raspunsul se afla in cuvintele lui Herman Hess, ucis in inchisoarea din Spandau, la varsta de 93 de ani, de catre agenti ai seviciilor secrete americane. In 1934 Hess rostea urmatoarele cuvinte in fata a sute de mii de germani, la Nurnberg:”Nu incercati sa il gasiti pe Adolf Hitler in mintiile voastre. Il veti gasi cu siguranta in forta inimilor voastre! Adolf Hitler este insasi Germania, asa dupa cum Germania este Adolf Hitler. Cel care jura credinta lui Hitler, jura credinta Germaniei!” Suprema dovada de loialitate, Hess va sfarsi, dupa 50 de ani, declarand la finalul vietii :”Mi-a fost dat sa traiesc si sa muncesc multi ani sub conducerea celui mai maret fiu pe care aceasta natiune la dat lumii in mii de ani de istorie. Chiar daca as putea, nu as inlatura aceasta perioada a existentei mele. Nu regret nimic. Daca ar fi sa o iau inca o data de la inceput, as face la fel,chiar daca as stii ca la final ar urma sa fiu ars pe rug!”